ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 529/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 31 iulie 2008 pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul F.A.L. a solicitat, în contradictoriu cu Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Bihor, obligarea pârâților la recunoașterea calității sale de auditor de justiție în perioada cuprinsă între 1 iulie 2005, data absolvirii Institutului Național al Magistraturii și 15 august 2005, data numirii sale efective în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Oradea, obligarea la inserarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă în sensul înscrierii ca vechime în funcția de judecător a perioadei omise, precum și obligarea la plata drepturilor bănești aferente acestei perioade și a dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii la data executării efective a titlului executoriu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a absolvit cursurile Institutului Național al Magistraturii promoția 2003-2005 și a fost plătit lunar de această instituție până la data de 30 iunie 2005, dată la care s-au finalizat cursurile urmate. Ulterior, prin Hotărârea nr. 290/2005 a fost numit în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Oradea, cu începere 15 august 2005. Deși prin Hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a statuat că în raport cu dispozițiile legale în vigoare auditorii de justiție își păstrează această calitate până în momentul numirii în funcția de judecător stagiar sau procuror, în ședința de Plen din 8 mai 2008, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu există temei legal pentru ca auditorii de justiție să poată beneficia de bursa prevăzută de lege.

Așadar, a precizat reclamantul, deși se recunoaște că între data absolvirii și data numirii în funcția de judecător stagiar absolvenții își păstrează calitatea de auditori de justiție, se ignoră faptul că această calitate presupune o serie de drepturi și obligații patrimoniale și nepatrimoniale, în conformitate cu prevederile art. 36 și art. art. 37 din Regulamentul din 1 martie 2007 privind Institutul Național al Magistraturii și art. 3 din Contractul de instruire al auditorilor de justiție, care se completează cu Codul Muncii. Astfel, auditorii de justiție au dreptul la o indemnizație corespunzătoare vechimii și calității avute, dreptul la vacanță retribuită, dreptul la sistemul asigurărilor de stat și asigurărilor sociale de stat, la continuitate în muncă.

A apreciat reclamantul că în cazul în care auditorii de justiție nu ar fi retribuiți în perioada cuprinsă între data absolvirii și data numirii, această calitate ar fi lipsită de esență, cu consecințe negative atât în ce privește cariera, cât și viața particulară a celor ce o îndeplinesc. Astfel, auditorii nu ar mai beneficia de continuitate în muncă, profesie, vechime, de sistemul asigurărilor de stat și asigurărilor sociale de stat, de indemnizația necesară întreținerii, pregătirii profesionale, ducerii unui trai decent, fiindu-le de altfel interzis prin acte normative și contractuale desfășurarea unor activități aducătoare de venituri.

A mai menționat reclamantul că este inadmisibil ca un auditor de justiție să sufere de discontinuitate în profesie din motive neimputabile lui, tocmai datorită faptului că bugetul Institutului Național al Magistraturii nu are alocate sume de bani pentru perioada cuprinsă între data absolvirii cursurilor și data numirii efective în funcția de judecător, procuror stagiar. Prin sentința nr. 147/CA/2008 -PI din 1 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, au fost admise excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național Magistraturii, fiind respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

Pe fondul cauzei, instanța a respins acțiunea formulată. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prima instanță a reținut că raporturile de muncă s-au stabilit între reclamant și Ministerul Justiției, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și numirea în funcție, salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât această din urmă instituție nu poate fi obligată la plata unor drepturi salariale aparținând angajaților altor instituții. Totodată, a apreciat prima instanță, obligația de a include în buget sumele necesare efectuării acestor plăți revine tot Ministerului Justiției cu ocazia întocmirii, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a proiectului bugetului propriu.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Institutului Național al Magistraturii, prima instanță a reținut că, potrivit Contractului de instruire încheiat între părți, Ministerul Justiției este cel care are obligația să plătească auditorilor, din fondul anume prevăzut în buget, o bursă lunară, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare, astfel încât și această excepție este întemeiată. În raport cu obligația privind plata auditorilor s-a reținut că Ministerului Justiției are calitate procesuală în cauza dedusă judecății. Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că din interpretarea dispozițiilor legale nu rezultă că persoanele care urmează cursurile Institutului Național de Magistratură au calitatea de auditori de justiție pe perioada cuprinsă între data absolvirii și data numirii lor efective în funcțiile de judecători sau procurori stagiari.

S-a mai reținut că legea nu prevede acordarea bursei de auditor de justiție pentru perioada în discuție, astfel încât pretențiile reclamantului nu au temei legal, iar cum în momentul absolvirii cursurilor raporturile juridice dintre reclamant și INM încetează, nu se poate reține nici afirmația reclamantului în sensul că perioada cuprinsă între momentul absolvirii și cel al numirii constituie vacanță. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.A.L., criticând soluția pronunțată prin prisma prevederilor art. 304 pct. 1, pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ., precum și a art. 304 1 din același act normativ. A solicitat recurentul admiterea recursului declarat, casarea sentinței atacate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, respectiv Tribunalului Bihor, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, în compunerea prevăzută de lege.

Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive și obligarea pârâților: - la recunoașterea calității sale de auditor de auditor de justiție în perioada cuprinsă între 1 iulie 2005, data absolvirii INM și 15 august 2005, data numirii efective în funcția de judecător stagiar; - la plata drepturilor bănești aferente acestei perioade, a dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii până la executarea efectivă a titlului executor; - la recunoașterea și inserarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, în sensul înscrierii perioadei omise ca vechime în funcția de judecător. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., recurentul a arătat că O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008 prevede la art. I alin. (1) că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel. Apreciază recurentul că O.U.G. nr. 27/2006 nu se referă însă sub nicio formă la salarizarea și alte drepturi ale auditorilor de justiție. Totodată, Legea nr. 303/2004 prevede la art. 17 alin. (1) că auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că bursa auditorilor de justiție are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de lege pentru judecători și procurori stagiari, la care se vor calcula reținerile pentru obținerea indemnizației nete, urmând a se vira obligația angajatorilor și a asiguraților la asigurările sociale de stat, precum și obligația angajatorilor și a asiguraților privind contribuția la asigurările de sănătate. Apreciază recurentul că din dispozițiile actelor normative la care face referire, din prevederile Hotărârii nr. 160 din 24 septembrie 2004 privind Regulamentul Institutului Național al Magistraturii, precum și din cuprinsul Contractului de instruire al auditorilor de justiție nu rezultă că litigiile privind drepturile salariale promovate de auditorii de justiție sunt de competența unor instanțe diferite de cele de drept comun.

În atare condiții, a apreciat recurentul, în speță sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. )c C. proc. civ., potrivit cărora litigiile, conflicte de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe de judecată, se judecă în primă instanță de către tribunale, în speță Tribunalul Bihor. A mai opinat recurentul că și în situația în care prezentul litigiu s-ar califica ca un litigiu de contencios administrativ, aplicabile ar fi prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., prin prisma cărora competența de soluționare aparține tribunalului. Totodată, obiectul acțiunii nu îl constituie desființarea sau constatarea nelegalității unui act juridic emis de autoritățile sau instituțiile centrale, ci doar corelarea, aplicarea dispozițiilor legale și contractuale la situația de fapt arătată, în vederea recunoașterii și acordării drepturilor solicitate prin acțiune.

În ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurentul apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind alcătuirea instanței întrucât aceasta a fost pronunțată de secția de contencios administrativ, deși fiind în prezența unui litigiu de muncă trebuia pronunțată de secția civilă. În atare condiții, competentă în soluționarea cauzei este secția civilă, de dreptul muncii, în compunerea prevăzută de lege, respectiv doi judecători și doi asistenți judiciari. În ce privește motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 din același act normativ, recurentul arată că, în opinia sa, în mod greșit prima instanță a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Institutului Național al Magistraturii.

Astfel, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă. Or, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite. În ce privește calitatea procesuală a Institutului Național al Magistraturii, recurentul arată, în esență, că atât legislația actuală cât și cea existentă pentru perioada reclamantă prevăd clar că plata indemnizației se face de către acest institut.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat, în esență, că în măsura în care textele aplicabile s-ar interpreta în mod eronat, în sensul că între data absolvirii Institutului Național al Magistraturii și data numirii efective în funcția de judecător stagiar absolvenții nu mai au calitatea de auditor de justiție, s-ar ajunge la concluzia că a fost plătit pe nedrept pentru întreaga lună iunie și că totodată, neavând nicio calitate și niciun statut, Consiliul Superior al Magistraturii a procedat la numirea sa în funcția de judecător stagiar.

În ceea ce privește cariera, recurentul precizează că lipsa ca și vechime în funcția de judecător a perioadei omise în carnetul de muncă, respectiv cea cuprinsă între 1 iulie 2005 și 15 august 2005, împiedică cumularea a 5 ani de vechime în profesie pentru a putea participa la examenul de promovare din data de 5 octombrie 2008. Mai apreciază recurentul că potrivit regulii de interpretare logică sau oricăror metode de interpretare, concluzia legală, contractuală, logică și morală este aceeași, respectiv aceea că în perioada cuprinsă între data absolvirii Institutului Național al Magistraturii și cea a numirii sale efective în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Oradea a fost salariat în calitate de auditor de justiție, cu toate drepturile și obligațiile pe care le presupune o astfel de calitate publică.

Această concluzie este întărită de altfel și de împrejurarea că auditorii de justiție, judecătorii și procurorii au un drept la continuitatea în muncă, profesie, nefiind vorba despre o posibilitate sau vocație. Totodată, mai susține recurentul hotărârea atacată este criticabilă și prin prisma faptului că prima instanță face referire în considerente doar la dispozițiile legale și administrativ-jurisdicționale, omițând analizarea prevederilor cuprinse în Contractul de instruire al auditorilor de justiție și a actelor juridice emise de INM. La data de 19 ianuarie 2009, recurentul F.A.L. a depus, prin serviciul registratură, o cerere de completare arătând că, în susținerea fondului cauzei, înțelege să invoce și prevederile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G.

nr. 195/2008 și totodată că motivele care au dus la adoptarea acestui act normativ, motive arătate în preambul, sunt identice cu cele invocate prin acțiunea sa principală. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite prezentul recurs și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și va casa hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii formulate vizează recunoașterea în favoarea reclamantului F.A.L.

a calității de auditor de justiție pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2005, data absolvirii Institutului Național al Magistraturii și 15 august 2005, data numirii sale efective în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Oradea, plata drepturilor bănești aferente și recunoașterea și inserarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă în sensul înscrierii, ca vechime în funcția de judecător, a perioadei omise. Din actele dosarului se constată că reclamantul a urmat cursurile Institutului Național al Magistraturii în perioada de învățământ 1 octombrie 2003-30 iunie 2005, având calitatea de auditor de justiție și beneficiind, în conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 92/1992, de bursă netă lunară, în perioada 1 octombrie 2003-30 septembrie 2004 și de indemnizație netă în perioada 1 octombrie 2004-30 iunie 2005, potrivit art. 16 din Legea nr. 303/2004 și O.U.G.

nr. 177/2002. Art. 16 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data absolvirii cursurilor de către reclamant, prevedea că auditorii de justiție beneficiază de o indemnizație lunară corespunzătoare funcției de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori, la alin. (2) al acestui text de lege stipulându-se că indemnizația în speță are natura și regimul juridic al unui drept salarial. Susținerea recurentului în sensul neaplicării în cauza de față a prevederilor O.U.G. nr. 75/2008 este fondată, prin perspectiva faptului că perioada reclamată de acesta, respectiv 1 iulie 2005 - 15 august 2005, este anterioară adoptării O.U.G. nr. 27/2006. De altfel, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale s-a constat că dispozițiile art. I și art. II din O.U.G.

nr. 75/2008 sunt neconstituționale. În speță de față, reclamantul nu a contestat un act administrativ preexistent prin care i-ar fi fost stabilite drepturile salariale, ci a pretins recunoașterea calității de auditor de justiție, acordarea de către pârâți a drepturilor bănești aferente, drepturi definite de lege ca fiind drepturi salariale și obligarea la recunoașterea și inserarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă. Totodată, prin cererea formulată reclamantul invocă și raportul juridic rezultat ca urmare a încheierii contractului de instruire a auditorilor de justiție, raport ce din perspectiva drepturilor salariale este un raport de muncă atipic, reglementat de o lege specială, care se completează cu prevederile Codului Muncii, conform art. 1 alin. (2) C. muncii, potrivit căruia actul normativ se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Dispozițiile art. 295 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, dispun că prevederile codului se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu dispun, iar aplicarea, acestora nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Dispozițiile art. 284 alin. (1) C. muncii trimit, în ceea ce privește instanța competentă în judecarea conflictelor de muncă, la Codul de procedură civilă, aplicabile fiind dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) din acest act normativ, potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. și, în baza art. 312 alin. (6) din același act normativ, va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de F.A.L. împotriva sentinței nr. 147/CA/2008 - PI din 1 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bihor, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă . Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.