ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 9 ianuarie 2008

petiționarul A.I. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu plângere

împotriva rezoluției din 7 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Petiționarul a învederat că

soluția dispusă este netemeinică și nelegală și a solicitat tragerea la

răspundere a magistraților care și-au încălcat atribuțiile de serviciu.

Judecând plângerea, Curtea a

verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei, reținând următoarele:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 8

octombrie 2007, petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale față

de G.B., F.G., P.S., L.B., E.L., C.F., G.B., G.C., M.D., R.N., R.A.P., L.D.S.,

D.C., E.A., P.P., M.P., M.R., A.V., M.A., A.C., C.I., Șt.M., G.P., Șt.P., I.P.,

G.V., M.D.M., G.I., M.A., I.S., L.L.Z., R.C., A.M.D., M.G., C.I., C.M.Ș., B.Șt.,

N.T., L.V., magistrați judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și N.E.,

G.B., C.L., procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, favorizarea

infractorului și fals în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 246, art. 264 și

art. 289 C. pen., cu ocazia soluționării dosarelor nr. 3295/2005 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală; nr. 234/2005 al Completului de 9

Judecători al aceleiași instanțe, nr. 472/1/2006 al Completului de 9

Judecători, nr. 8334/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală

și nr. 15179/1/2006 al Completului de 9 Judecători.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză au rezultat următoarele:

Prin plângerea din 31 mai

2005, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. 3295/2005,

petiționarul A.I. a solicitat cercetarea penală a judecătorilor L.B., D.C., E.L.,

E.A., T.M., P.P., M.P., M.R. și A.V., întrucât, fiind constituiți în Complet de

9 Judecători, cu ocazia judecării cererii de revizuire ce a făcut obiectul

dosarului nr. 288/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin sentința penală nr. 400

din 7 iulie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins,

ca inadmisibilă, plângerea, reținând că aceasta nu privește unul din actele

procesuale determinate de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe,

petiționarul A.I. a declarat recurs, fără a invoca niciunul din cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 284

din 7 noiembrie 2005, Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție a respins, ca nefondat, recursul, deoarece petentul a sesizat instanța

cu plângere directă, înainte ca aceasta să fie soluționată de procuror prin

rezoluție de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic

superior.

Prin cererea din 4 ianuarie

2006, înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

cu nr. 472/1/2006, petiționarul A.I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 284

din 7 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 234/2005 al secției penale,

apreciind să s-au încălcat dispozițiile art. 47 alin. (2) și art. 48 lit. d) C.

proc. pen., întrucât, la data pronunțării deciziei a cărei revizuire se cere,

au participat trei judecători incompatibili în raport de împrejurarea că

împotriva acestora formulase plângere penală sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

A mai precizat petentul că

nu a încălcat dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și că a înaintat

plângerea la instanță datorită refuzului organelor de urmărire penală de a se

conforma dispozițiilor art. 277 și art. 278 C. proc. pen.

A solicitat casarea deciziei,

invocând dispozițiile art. 6, 21 și 52 din Constituția României.

Prin decizia penală nr. 168

din 10 aprilie 2006, completul de 9 judecători, a admis excepția de

necompetență materială a instanței în soluționarea cererii formulate de

petiționarul A.I. și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea

dosarului spre soluționare la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În motivarea soluției s-au

avut în vedere dispozițiile art. 401 C. proc. pen., în sensul că în judecarea

cererii de revizuire este competentă să judece instanța care a soluționat cauza

în primă instanță.

Formându-se dosarul nr. 8334/1/2006

la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta a pronunțat

sentința nr. 309 din 23 iunie 2006 prin care a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire, apreciindu-se că hotărârea a cărei revizuire se cere nu

soluționează fondul cauzei.

Împotriva sentinței nr. 309

din 23 iunie 2006 a declarat recurs revizuientul A.I., invocând nelegalitatea

hotărârii deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 48 lit. g) și art.

310 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 31

din 22 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul nr. 15179/1/2006, Completul de 9

Judecători a respins, ca nefondat, recursul, apreciind că hotărârea pronunțată

în cadrul materiei reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., nu poate

fi supusă revizuirii.

Pe de altă parte, nici unul

din membrii completului de judecată care a pronunțat soluția asupra cererii de

revizuire nu s-a aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit.

g) C. proc. pen.

Cu privire la neredactarea

hotărârii în termen de 20 de zile de la pronunțare, s-a apreciat că normele

prevăzute de art. 310 alin. (2) C. proc. pen., au caracter de recomandare și nu

atrag nulitatea hotărârii pronunțate.

Analizând plângerea

formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 7 noiembrie a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 1390/P/2007, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată.

În speță, petiționarul este

nemulțumit de modul în care judecătorii au soluționat cauzele în care a fost

parte, cât și de concluziile formulate de procurorii de ședință.

Or, nu poate să constituie

faptă penală și să angajeze răspunderea penală a unui judecător sau procuror

activitatea desfășurată în îndeplinirea unor acte sau măsuri, efectuată în

exercitarea funcției sau a pronunțării unei hotărâri.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză nu rezultă niciun indiciu că procurorii și judecătorii

reclamați de petiționar și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu ori și le-ar

fi îndeplinit în mod defectuos, cu știință, și prin aceasta ar fi cauzat vreo

vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate A.I.

Procurorii și judecătorii care

au participat la soluționarea cauzelor în care petiționarul a avut calitate de

parte au interpretat și evaluat materialul probator administrat și au aplicat

dispozițiile legale în materie, fără a urmări prejudicierea acestuia și nici

favorizarea vreunei alte persoane.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, „judecătorii sunt independenți și se supun numai

legii și trebuie să fie imparțiali.

Eventuala nelegalitate a

unei hotărâri judecătorești nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a

pronunțat-o, hotărârile judecătorești fiind supuse căilor legale de atac.”

În consecință, rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale fiind legală și temeinică, Curtea urmează să o

mențină, respingând, ca nefondată, plângerea petiționarului A.I.

Văzând și dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 7 noiembrie

2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 1390/P/2007, pe care o menține.

Obligă petiționarul la 120

lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 martie 2008.