Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2683/2009

HOTĂRÂRE
19.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2683/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.C. prin curator T.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Gorj și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți să se dispună anularea certificatului de încadrare în grad de handicap accentuat din 21 august 2007 emis de prima pârâtă, precum și a Deciziei nr. 9047 din 8 octombrie 2007, emisă de pârâta secundă, ca nelegale.

De asemenea, a cerut obligarea primei pârâte să-i elibereze un nou certificat de încadrare în gradul de handicap grav, nerevizuibil, cu dreptul de a beneficia de un însoțitor (asistent social) și să-i acorde drepturile ce decurg din noua încadrare, începând cu data de 21 august 2007. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în toamna anului 1992 s-a îmbolnăvit grav, iar în luna ianuarie 1993 a fost diagnosticată cu „psihoză efectivă cu elemente maniaco-depresive”, conform biletului de ieșire din 16 ianuarie 1993. A revenit la control de mai multe ori, fiind încadrată în gradul II de invaliditate (psihoză efectivă, schizofrenie) și pe baza acestui diagnostic și a actelor medicale prin certificatul din 1 august 1999, Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Gorj a menținut gradul de invaliditate.

Prin certificatul din 31 august 2007 a fost menținut diagnosticul clinic „tulburare afectivă bipolară cu elemente psihotice, cod F/ 31 și în mod eronat s-a consemnat deficiența funcțională accentuată. Reclamanta a precizat că ulterior, starea sănătății sale mintale s-a agravat și la cererea adresată Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Gorj a atașat o serie de acte medicale, dar care, ca și normele legale în vigoare, nu au fost avute în vedere cu prilejul emiterii certificatului din 21 august 2007. În opinia sa, comisia de evaluare a apreciat în mod greșit acele acte și trebuia să o examineze clinic. Cât privește Decizia nr. 9047 din 8 octombrie 2007, a arătat că organul emitent a încălcat prevederile Ordinului nr. 245/2005 al președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap și nu a fost motivată.

Prin sentința civilă nr. 356 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a anulat ambele acte administrative supuse controlului jurisdicțional. Totodată, a fost obligată pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Gorj să elibereze reclamantei un nou certificat de încadrare în gradul de handicap accentuat, nerevizuibil. Instanța a reținut că o atare soluție se impune în raport de actele medicale emise ca urmare a expertizării medico-legale a reclamantei și că în mod corect aceasta a fost încadrată în gradul de handicap accentuat. Referitor însă, la evoluția viitoare a bolii de care reclamanta suferă, s-a reținut din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, că prognosticul bolii este rezervat și că B.C.

prezintă o „incapacitate adaptativă de 80%, gradul II de invaliditate – T.R. nerevizuibil”. S-a concluzionat că în condițiile evoluției nefavorabile a afecțiunii, gradul de handicap al reclamantei stabilit prin actele contestate se menține, fiind accentuat II” și nu grav, dar fără a mai fi necesare revizuirile anuale menționate în cuprinsul actelor respective. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta B.C. prin curatorul său T.M. Recurenta a susținut că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea în parte, deoarece cu actele medicale prezentate s-a făcut dovada faptului că nu are discernământ și nu se poate îngriji singură, astfel că trebuia încadrată în gradul de handicap grav, cu însoțitor.

Pe de altă parte, încadrarea în gradul de handicap s-a dispus cu ignorarea criteriilor stabilite prin Ordinul ministrului sănătății nr. 726/2002, care la pct. 5, enumeră persoanele cu handicap mental psihic prin nedezvoltare sau cu regresie, ori cu deficiențe psihice prin boli neuropsihice de intensitate gravă, care necesită măsuri speciale de protecție. Criticile formulate nu sunt întemeiate. Așa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, la solicitarea reclamantei B.C., prima instanță a încuviințat în cauză efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se stabilească diagnosticul acesteia și în raport de actele medicale existente, precum și de criteriile prevăzute în ordinul Ministrului Sănătății nr. 726/2002, să se aprecieze dacă între timp boala s-a ameliorat ori agravat și dacă bolnava se poate îngriji și autoservi.

Din raportul de expertiză medico legală întocmit după examinarea reclamantei, a rezultat că aceasta suferă de tulburare afectivă bipolară pe fond sechelar, deficiență psihică accentuată prin tulburări de personalitate afectivă și cognitive, incapacitate adaptativă 80%, gradul II de invaliditate T.R.

nerevizuibil (fila nr. 63). În răspunsul la obiecțiunile reclamantei, medicii experți au precizat că prognosticul bolii este rezervat, având în vedere fondul sechelar și evoluția nefavorabilă până în prezent (fila 86). Concluziile motivate ale medicilor legiști nu au fost combătute de reclamantă prin alte mijloace de probațiune concludente, iar normele conținute în Ordinul ministrului sănătății nr. 726/2002 nu au fost ignorate de către instanța de judecată, care, așa cum s-a arătat, a admis în parte acțiunea, a anulat cele două decizii atacate și a obligat Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Gorj să emită un nou certificat de încadrare a reclamantei în gradul de handicap accentuat, nerevizuibil.

Se constată așadar, că în mod judicios curtea de apel a apreciat că deși gradul de handicap al reclamantei stabilit prin actele contestate se menține, fiind accentuat și nu grav, nu se mai impun revizuirile anuale datorită stării de sănătate psihică și a capacității de muncă care au regresat. Ținând seama de considerentele expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C. prin curator T.M. împotriva sentinței civile nr. 356 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 810/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.S.E.P.H.A. și A.N.P.H. din cadrul M.F.P.S., anularea Deciziei nr. 87
ÎCCJ 2011-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1523/2011
ce nu sunt prevăzute de lege, mai mult și-a permis să nu tina cont de actele medicale depuse. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 304 1 C. proc. c
ÎCCJ 2011-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2011
-o Instrucțiune Metodologică a M.M.F.E.S. Având în vedere că din luna octombrie 2007 reclamantă nu a mai fost internată într-un spital de specialitate psihiatrică, pentru aprecierea evoluției deficienței constatate inițial și care nu a fost
ÎCCJ 2009-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2009
burări psihice; crize frecvente de grand-mal cel puțin 1/săptămâna, sub tratament, cu/sau fără tulburări psihice. Or, a precizat recurenta, durata crizelor reclamantei n-a putut fi precizată de aparținător, intervalul de apariție fiind vari
ÎCCJ 2010-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă