ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3179/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5

decembrie 2006 la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta P.L.Z. a chemat în judecată Comisia pentru Constatarea

Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului

Justiției, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună

anularea Deciziei nr. 464/2002 din 26 octombrie 2006 și obligarea autorității

pârâte să-i acorde drepturile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 214/1999 modificată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că este fiica defuncților P.C. și P.M. și prin căsătorie a dobândit numele de

P.

A mai arătat că tatăl său a lucrat la

regimentul 5 Vânători, Comisariatul Militar, cercul Premilitar, că în timpul

războiului antihitlerist a luptat pe front fiind decorat pentru fapte deosebite

însă în iulie 1952, în urma unui denunț mincinos, a fost declarat dușman al

statului fiind obligat să se pensioneze, după care a fost și arestat.

Pentru aceste fapte atât tatălui cât și

fratelui său P.A. li s-a acordat calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă în baza O.U.G. nr. 214/1999, cerere care reclamantei i-a fost

respinsă fără nici o motivare.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 24 din 6 februarie 2007 a

respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii prevederilor

art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată, fiind irelevantă

în soluționarea cauzei împrejurarea că tatăl și fratele acesteia au dobândit

drepturi prevăzute de această ordonanță, întrucât temeiurile de drept în baza

cărora pârâta a emis decizii pe seama celor doi sunt prevăzute de art. 3 lit.

a) și f) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta P.L.Z. invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând că soluția instanței de fond este netemeinică și

nelegală.

Astfel, susține reclamanta, din probele

cauzei rezultă că, după arestarea tatălui său, familia sa, formată din mamă și

doi fii, între care și reclamanta, a fost mutată din locuința proprie, într-o

altă locuință, unde le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu, începând cu data

de 18 octombrie 1952.

A mai susținut că tatăl său și fratele

său au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și că

instanța, în mod greșit, a apreciat că, în cazul ei nu ar fi îndeplinite

cerințele art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999.

Ministerul Justiției a formulat

întâmpinare prin care a combătut criticile recurentei și a susținut, în esență,

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, cerând respingerea

recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă

că tatălui și fratelui recurentei-reclamante, Comisia de aplicare a O.U.G. nr.

214/1999 le-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă prin

deciziile nr. 1719 din 23 septembrie 2004 și, respectiv, nr. 4431 din 11

decembrie 2003.

De asemenea, rezultă că familia

recurentei-reclamante a avut inițial domiciliul în municipiul Timișoara, iar în

perioada 18 octombrie 1952-30 septembrie 1063 au avut domiciliul în str. T.,

schimbarea domiciliului producându-se la aproximativ o lună după ce fratele său

a fost exmatriculat la 13 septembrie 1952, din Facultatea de chimie industrială

pentru motivul că tatăl său fusese „arestat ca dușman al regimului” (fila 59

din dosarul de fond).

Din declarațiile martorilor A.E.L. și C.E.M.F.

rezultă că, după arestarea tatălui recurentei-reclamante familia acestuia, din

care făcea parte și recurenta-reclamantă, a fost evacuată din casa proprietate

personală, stabilindu-li-se domiciliul într-o locuință insalubră și fără

canalizare pe str. T. din municipiul Timișoara.

Având în vedere probele cauzei, precum și

contextul istoric și politic în care s-au petrecut faptele, instanța reține că

părăsirea propriei locuințe de către familia recurentei-reclamante și

stabilirea domiciliului într-o locuință insalubră, inferioară din punct de

vedere al confortului, s-au produs ca urmare a unei măsuri administrative din

partea autorităților comuniste, astfel că cerințele art. 3 lit. c) din O.U.G.

nr. 214/1999 sunt pe deplin îndeplinite în privința recurentei-reclamante.

Astfel fiind, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, va fi admisă acțiunea așa

cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.L.Z.

împotriva sentinței civile nr. 24 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond

admite acțiunea.

Anulează decizia din 26 octombrie

2006 emisă de pârâtă.

Constată calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă a reclamantei și obligă pârâta să emită o decizie în

acest sens.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

iunie 2007.