ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1221/2009

Asupra recursului penal de față:

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106/D/2008 din

13 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în baza art. 406 alin.

(4) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată

în cauză de revizuientul T.E împotriva sentinței penale nr. 70/2006 a Curții de

Apel Cluj.

Pentru a pronunța această soluție s-au

reținut următoarele:

Prin hotărârea nr. 70/2008 a Curții de

Apel Cluj, a cărei revizuire se cere, a fost condamnat inculpatul T.E., fost

ofițer de poliție judiciară, la o pedeapsă de 7 luni închisoare pentru infracțiunea

prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 74 -76 C. pen. și la 2 luni închisoare pentru art. 264 C. pen.

cu aplicarea art. 74-76 C. pen., această din urmă pedeapsă constatându-se a fi

grațiată.

S-a mai dispus ca pedeapsa de 7 luni

închisoare să fie executată în condițiile art. 81 C. pen.

Pentru a pronunța soluția de condamnare, de

mai sus, instanța de fond a reținut că în anul 2002, inculpatul T.E. avea

gradul de căpitan de poliție și ocupa funcția de ofițer coordonator al celor

douăsprezece Secții de poliție arondate Poliției Municipiului Turda.

Potrivit obligațiilor de serviciu

prevăzute de fișa postului la 6 aprilie 2002, inculpatul a organizat , coordonat

și executat, împreună cu polițiști din cadrul poliției posturilor de poliție

Iara și Valea Ierii o acțiune comună pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor

la regimul circulației. Fiind într-o zi de sâmbătă, acțiunea s-a derulat

începând cu ora 17,00, efectivul de polițiști fiind amplasat în centrul comunei

Iara pe drumul județean 107M. În jurul orei 20,00 în trafic a fost oprit un

autoturism Ford condus de C.C.S. și în care se mai aflau T.V. și martorul D.L.C.

Constatându-se că autovehiculul fusese

încredințat pentru conducere de T.V. unui minor ce nu poseda permis de

conducere, aceștia au fost conduși la sediul poliției. În acest context, la 7

aprilie 2002, inculpatul a primit de la T.V., suma de 500 dolari SUA pentru a

nu întocmi un act privitor la îndatoririle sale de serviciu și anume pentru a

nu înregistra pe numele acestuia și a numitului C.C.S. un dosar penal cu

privire la infracțiunile constatate în ziua precedentă, respectiv, comiterea de

către T.V. a infracțiunii de încredințare a unui autoturism spre a fi condus pe

drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, precum

și comiterea de către C.C. a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a

unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

S-a mai reținut că în seara zilei de 6 aprilie

2002, în calitate de ofițer de poliție coordonator a oprit cercetarea penală demarată

cu privire la infracțiunile comise de cei doi, urmărind astfel, zădărnicirea cercetărilor

penale.

Prin decizia penală nr. 6886 din 24 noiembrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de DNA,

împotriva hotărârii de condamnare pronunțată de instanța de fond și

inculpatului i s-a majorat pedeapsa aplicată pentru luare de mită, de la 7 luni

la 2 ani închisoare dispunându-se executarea ei în regim de detenție și s-a

respins, ca nefondat, recursul declarat de T.E.

Prin sentința penală nr. 30 din 16 mai

2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins, ca nefondată cererea de

revizuire formulată de revizuientul T.E. împotriva sentinței penale nr. 70 din

18 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, modificată prin decizia penală nr. 6886

din 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de revizuire formulată

inițial de T.A. soția condamnatului T.E. și la care a s-a conexat ulterior și

cererea condamnatului s-au invocat în esență următoarele:

- s-a apreciat a fi încălcate

dispozițiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen. de către procurorul care a

infirmat soluția inițială a procurorului de caz din 19 mai 2004, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 254 C.

pen., întrucât plângerea denunțătorului T.V. a fost admisă după 2 ani de la

adoptarea rezoluției inițiale de netrimitere în judecată; cel de-al doilea motiv

de revizuire invocat s-a referit la împrejurarea că după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare au apărut aspecte noi, care nu au fost cunoscute la

judecata în fond a cauzei.

În acest sens, s-a arătat că între

denunțătorul T.V. și polițistul N.M., șeful Postului de Poliție Iara, există o

legătură extrem de apropriată, care în mod indirect a dus la soluția de

condamnare, relație confirmată chiar de fosta soție a denunțătorului, M.M.,

care a arătat că în perioada 2000-2001, T.V. a dat în folosință gratuită

martorului N.M. un autoturism marca Volskwagen.

Mai mult, numita J.O. a susținut că

relațiile dintre cei doi sunt atât de apropriate, încât martorul N.M. ar fi

mușamalizat un viol comis de T.V. împreună cu alte două persoane, în luna

august 2002.

Procedând la examinarea cererii de

revizuire, prima instanță a constatat că nu sunt realizate cerințele art. 394

lit. a)-e) C. proc. pen.

Referitor la primul motiv s-a reținut ,

printre altele că, soluția dată de procurorul de caz de netrimitere în judecată

la care se referă revizuientul nu se bucură de autoritatea de lucru judecat a

hotărârilor judecătorești putând fi infirmată de procurorul competent oricând

în termenul general de prescripție.

Cât privește cel de-al doilea motiv s-a

apreciat că nu se impune audierea martorilor propuși de revizuient pe de o

parte, pentru că astfel, s-ar realiza o prelungire a probațiunii pentru fapte cunoscute,

iar pe de altă parte, pentru că nu s-a probat că declarația martorului N.M. nu

corespunde realității pe baza unei hotărâri judecătorești definitive, în sensul

celor susținute.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs revizuientul, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 4547 din 3

octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea fiind casată

cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei de casare,

instanța de recurs a reținut că era utilă audierea martorilor solicitați, având

în vedere că instanța a plecat de la o premisă greșită indusă de procuror prin

referatul întocmit, care eludează susținerea revizuientului potrivit căreia

martorul N.M. a comis infracțiunea de luare de mită și nu el.

Procedând la rejudecarea cauzei, după

casare, instanța de trimitere a pronunțat o soluție de respingere a cererii de

revizuire formulată de condamnat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin prisma disp. art. 394 lit. a) C.

proc. pen., probele administrate în cadrul rejudecării nu au relevat existența

unor împrejurări noi, necunoscute la momentul judecării cauzei, de natură a dovedi

netemeinicia hotărârii. Acreditarea ideii că soluția de condamnare reprezintă o

strategie realizată după un plan stabilit între martori și denunțător, ca și restul

susținerilor au rămas în faza unor simple supoziții, fără a fi dovedite și nu

au legătură cu cauza.

În termenul legal, împotriva acestei

ultime hotărâri a declarat recurs revizuientul.

În esență, prin motivele scrise cât și

oral, s-au susținut următoarele:

- încălcarea unor drepturi fundamentale

, respectiv dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin aceea că

instanța de trimitere nu a motivat soluția adoptată printr-o riguroasă analiză

a temeiurilor pentru care s-au înlăturat esențiale apărări formulate de

revizuient și de apărătorul său, sens în care, a fost invocat cazul de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.;

- s-a mai apreciat că prin soluția de

respingere a cererii de revizuire s-a produs o gravă eroare de fapt, deoarece

în urma readministrării probatoriului , cât și a administrării unor noi

mijloace de probă a rezultat o stare de fapt obiectivă care demonstrează că

acuzațiile aduse inculpatului sunt nefondate, o cu totul alta decât cea

reținută de instanța de trimitere; în acest sens a fost arătat cazul de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

- și în fine, pe fondul admiterii

cererii de revizuire în urma probelor administrate care demonstrează că

acuzațiile ce i se aduc revizuientului nu pot fi probate indubitabil s-a

solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată în

raport de aceste critici, de dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen.,

de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează că recursul

este nefondat.

Considerațiunile - în fapt și în

drept - ce au format obiect al criticilor formulate de revizuient vor fi

analizate prin raportare la prevederile procesual penale care stabilesc limita și

condițiile în care o hotărâre judecătorească poate fi cenzurată într-o cale

extraordinară de atac, așa cum este reglementată revizuirea conform art. 394 și

urm. C. proc. pen., precum și judecarea ei în același cadru procesual limitat

și expres stabilit prin disp. art. 405-406 C. proc. pen.

Conformându-se atât dispozițiilor

procesual penale amintite cât și îndrumărilor date de instanța de casare,

instanța de trimitere a procedat la 9 aprilie 2008 la admiterea în principiu a

cererii de revizuire conform art. 304 C. proc. pen. și a procedat la efectuarea

cercetării judecătorești prin readministrarea probelor testimoniale, reaudierea

inculpatului în raport de toate susținerile făcute pe parcursul procesului, cât

și administrarea unor noi probe, cum ar fi audierea martorilor B.A., B.P.L.A. și

D.C.

În raport de datele rezultate din

aceste probe, cât și din declarațiile martorelor J.O. și M.A.M., ascultate la 17

martie 2008 a rezultat că nu sunt realizate cumulativ cerințele impuse de disp.

art. 394 lit. a) C. proc. pen., temei legal invocat de revizuient în susținerea

revizuirii.

În acest sens, instanța de trimitere

a constatat că despre existența unor împrejurări invocate instanța de fond nu a

avut cunoștință la data judecării, dar este fără relevanță juridică, atâta timp

cât acestea nu sunt în măsură să dovedească nevinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii de luare de mită.

Pe rând, instanța a analizat atât în

raport de probele administrate, cât și de dispozițiile legale în limita cărora

se soluționează cererea de revizuire, că apărările acreditate de revizuient și

de apărătorul său – constituie simple supoziții, în lipsa dovedirii lor, care

nici nu au legătură directă cu cauza penală dedusă judecății.

Desigur, în acest cadru nu se poate susține

că instanța de trimitere nu a făcut o examinare riguroasă a cererii de

revizuire și tot astfel a motivării soluției de respingere a acesteia, după cum

nici că a reținut o situație de fapt eronată față de cea rezultată din probe.

De altfel, revizuientul nici nu a

indicat care ar fi fost starea de fapt corectă în contextul în care acesta a

făcut diferite afirmații atât în privința martorului N.M. cât și ale

denunțătorului și care, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, nu au relevanță

juridică și nu pot conduce la exonerarea de răspundere penală a acestuia, așa

cum a solicitat și așa cum corect a reținut instanța de trimitere.

Și desigur, soluția de respingere a

cererii de revizuire, ca nefondată, circumscriindu-se atât dispozițiilor procesual

penale de strictă aplicare în acest domeniu cât și probelor nou administrate,

cât și readministrate în cauză, nu poate constitui, în sensul legii, o

încălcare a dreptului la apărare sau la un proces echitabil și nici nu poate produce

acestuia alte vătămări ale intereselor sale legitime, atâta timp cât, nu i s-a îngrădit

în nici un mod accesul în justiție, iar judecata s-a făcut cu deplina

respectare a legii, în toate căile procesuale parcurse.

Drept urmare, soluția atacată se va

menține ca legală și temeinică – prin respingerea recursului declarat de

revizuient conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul T.E. împotriva sentinței penale nr. 106 din 13

octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la 160 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2009.