ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 1982/P/2007 din 13 august 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus - în temeiul art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. - neînceperea urmării penale față de M.C.F. pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut, din actele premergătoare efectuate, următoarele: La data de 15 noiembrie 2007, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrată plângerea formulată de T.I. care a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului M.F.

din cadrul Judecătoriei Turnu Măgurele întrucât, cu ocazia judecării dosarului nr. 646/2006 (soluționat prin sentința civilă nr. 368/2006), i-ar fi respins în mod abuziv, ca tardivă, plângerea împotriva unor procese verbale de contravenție, fără o cercetare judecătorească prealabilă care presupunea, în opinia petentului, audierea martorilor propuși, admiterea probei cu expertiza tehnică, formularea unei cereri adresate parchetului pentru stabilirea prejudiciului (faptă prevăzută de art. 246 C. pen.) Astfel, prin sentința civilă nr. 368 din 10 aprilie 2006, Judecătoria Turnu Măgurele a respins ca tardiv formulată plângerea împotriva proceselor verbale de contravenție nr. 043798 și nr. 043797 din 05 decembrie 2005, reținând că a fost formulată de contravenient cu peste 15 zile fată de termenul prevăzut de art. 31 din O.G.

nr. 2/2001. Prin decizia nr. 524/R din 08 iunie 2006, Tribunalul Teleorman a admis recursul formulat de contravenientul T.I. împotriva sentinței civile menționate și a trimis cauza spre rejudecare, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu inspectoratul Politiei Județului Teleorman. Prin sentința civilă nr. 1319 din 12 septembrie 2006, Judecătoria Turnu Măgurele a admis plângerea contravențională formulată de contravenientul T.I. împotriva proceselor verbale de contravenție AT nr. 043797 și 043798 din 03 decembrie 2005 ale Postului de Poliție Teleorman, pe care Ie-a anulat motivat de faptul că procesele verbale sus-menționate nu au fost comunicate în termenul legal de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii, în acest caz executarea sancțiunii prescriindu-se, în cauză intervenind prescripția executării acesteia.

Pornind de la noua soluție, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului M.F., motivat de faptul că a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, astfel cum s-a stabilit în calea de atac. În final, procurorul care a efectuat actele premergătoare a opinat în sensul că, în situația dată, pentru o hotărâre nelegală și netemeinică magistratul nu poate fi tras la răspundere penală. Tragerea la răspundere penală a judecătorului este inadmisibilă atâta timp cât reformarea hotărârilor în căile de atac constituie apanajul instanței superioare în grad, fiind o cale admisă de lege, Parchetul de pe lângă Curtea Apel București neputându-se subroga în drepturile unei instanțe recurs.

Altfel spus, pentru orice hotărâre greșită, sau apreciată ca nefondată și nelegală, magistrații ar trebui să răspundă penal, lucru care nu poate fi acceptat. Ca atare, în condițiile inadmisibilității unei astfel de opinii se constată că, în cauză, nu sunt indicii pentru tragerea la răspundere penală a magistratului M.F. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind capătul de cerere referitor la funcționarul public care l-a prejudiciat pe cel în cauză, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Prin rezoluția nr. 1531/11-2/2008 din 09 septembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul general a reținut următoarele: Sentința pronunțată de judecătorul M.C.F. a fost urmare propriei sale convingeri și nu poate, prin ea însăși, să conducă la o responsabilitate penală din partea magistratului care a pronunțat-o. Conform normelor de procedură civilă, hotărârile judecătorești nu pot fi verificate decât de instanța superioară în grad, urmarea plângerii formulată de parte. De asemenea, în mod corect s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor, întrucât fapta comisă de funcționarul public nu intră în competența de soluționare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În conformitate cu dispozițiile art. 278/1 C. proc.

pen., petiționarul s-a adresat cu plângere la instanța competentă. Prin sentința penală nr. 270 /F din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, că împrejurarea potrivit căreia judecătorul a pronunțat o hotărâre care a fost desființată în căile de atac, privită singular și în absența oricăror indicii care să releve că a comis o faptă prevăzută de legea penală, nu este de natură să justifice tragerea la răspundere penală a acestuia. Împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs. În motivarea recursului se indică - greșit în raport cu obiectul prezentului recurs, nefiind soluționată o cauză penală pe fond, după trimiterea în judecată a unei persoane prin rechizitoriu - incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 și pct. 18 C. proc.

pen. (fil. 1). Recurentul, prin cererea de recurs, după reiterarea acuzațiilor din plângerea penală, a solicitat casarea sentinței, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimată. Pentru termenul de judecată, recurentul, legal citat, nu s-a prezentat (fii.6), depunând - prin serviciul poștal - „note scrise" (fil. 7) în care, de asemenea, reiterează acuzațiile anterioare și susține că „nu am fost mulțumit de judecată". Recursul nu este fondat. Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Accesul oricărei persoane la justiție și, respectiv, posibilitatea desființării ori modificării hotărârilor judecătorești numai în căile de atac prevăzute de lege sunt principii ale organizării judiciare (art. 6 și art. 17 din Legea nr. 304/2004).

Rațiunea judiciară a instituirii unor căi de atac contra hotărârilor judiciare derivă tocmai din necesitatea reformării acelor hotărâri judecătorești care conțin elemente de netemeinicie ori nelegalitate. Aceste principii presupun că reformarea unei hotărâri judecătorești în căile de atac (prin desființare, casare, modificare) nu poate, privită singular și în absența unor minime indicii ale săvârșirii de către magistrat a unei fapte prevăzute de legea penală, să justifice tragerea la răspundere penală a magistratului respectiv. Față de cele reținute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 270/F din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2009.