ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2934/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 291 din 17 noiembrie 2008,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a

recunoscut sentința penală nr. B332/2006/49 din 12 iulie 2007 pronunțată de

Tribunalul Județean Gyor-Moson-Sopron, definitivă prin sentința penală nr. Bf nr.

109/2007/4 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Gyor, prin care numita B.V. a

fost condamnată la 15 ani închisoare și 10 ani expulzarea de pe teritoriul

Republicii Ungare.

Totodată, s-a dispus transferarea condamnatei

într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei cu deducerea din

pedeapsă a perioadei executate de condamnată de la 21.VII.2003 la 12 iulie 2007

și de la 13 iulie 2007 la zi.

În esență, s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. B332/2006/49 din 12

iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Județean Gyor-Mason-Sopron, definitivă

prin sentința penală nr. Bf 109/2007/4 din 18 martie 2008 a Curții de Apel

Gyor, numita B.V., cetățean român, a fost condamnată la o pedeapsă de 15 ani

închisoare și 10 ani expulzarea de pe teritoriul Republicii Ungare pentru

infracțiunea de omor, comisă prin aceea că a ucis-o pe victima P.L., în scopul

sustragerii mai multor bunuri.

Totodată, s-a mai reținut că B.V., încarcerată

în Penitenciarul din Kalocsa – Ungaria, și-a exprimat acordul în vederea

transferării în România pentru continuarea executării pedepsei.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a solicitat Curții de Apel București, recunoașterea sentinței penale nr. B332/2006/49

din 12 iulie 2007 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Sopron, definitivă prin

sentința penală Bf 109/2007/4 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Gyor.

În urma examinării actelor depuse de Parchet,

Curtea de Apel a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și 14

1

din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală și, drept urmare, admițând sesizarea Parchetului, a recunoscut sentința

sus-menționată și a dispus transferarea condamnatei într-un penitenciar din

România pentru continuarea executării pedepsei.

Recursul condamnatei este nefondat.

Din examinarea actelor depuse la dosar,

rezultă că, într-adevăr, aceasta a fost condamnată definitiv, la 15 ani

închisoare, pentru o infracțiune de omor săvârșită în Ungaria, în scopul

obținerii unor foloase materiale, faptă prevăzută de art. 166 alin. (1) și (2) C.

pen. ungar, infracțiune care are corespondent în incriminarea din textul art. 174

raportat la art. 176 lit. d) C. pen. român, pentru care legea prevede o

pedeapsă de la 15 ani la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Totodată, din actele depuse la dosar rezultă

că aceasta a fost de acord să continue executarea pedepsei în România.

Așa fiind, Curtea de Apel a constatat, în mod

corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și 14

1

din

Legea nr. 302/2004 și, drept urmare, a admis sesizarea Parchetului, iar în baza

art. 149 din aceeași lege, a recunoscut sentința penală sus-menționată și a

dispus transferarea condamnatei să continue executarea pedepsei într-un

penitenciar din România.

Nu este întemeiată nici susținerea

reprezentantului Ministerului Public, în sensul că s-ar impune admiterea

recursului și casarea sentinței, întrucât dispozitivul acesteia ar trebui

completat cu mențiunea expresă că pedeapsa expulzării nu se execută de către

condamnată, având în vedere că în legislația penală română, expulzarea nu este

o pedeapsă așa cum este în legislația maghiară.

Potrivit dispozițiilor legale incidente, care

au fost invocate și examinate, a fost recunoscută sentința penală

sus-menționată și s-a dispus transferul numai pentru continuarea pedepsei

închisorii într-un penitenciar din România, adică numai pentru partea din

dispozitivul sentinței penale pronunțată în Ungaria, care are corespondent în

legea penală română și nu pentru expulzare care, potrivit legii penale române,

nu reprezintă o pedeapsă, ci o măsură de siguranță.

Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot

fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat,

cu obligarea condamnatei la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurenta condamnată persoană transferabilă B.V. (G.) împotriva sentinței

penale nr. 291 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta persoană condamnată la plata

sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

septembrie 2009.