ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2934/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 291 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut sentința penală nr. B332/2006/49 din 12 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Județean Gyor-Moson-Sopron, definitivă prin sentința penală nr. Bf nr. 109/2007/4 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Gyor, prin care numita B.V. a fost condamnată la 15 ani închisoare și 10 ani expulzarea de pe teritoriul Republicii Ungare. Totodată, s-a dispus transferarea condamnatei într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei cu deducerea din pedeapsă a perioadei executate de condamnată de la 21.VII.2003 la 12 iulie 2007 și de la 13 iulie 2007 la zi.

În esență, s-au reținut următoarele: Prin sentința penală nr. B332/2006/49 din 12 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Județean Gyor-Mason-Sopron, definitivă prin sentința penală nr. Bf 109/2007/4 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Gyor, numita B.V., cetățean român, a fost condamnată la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 10 ani expulzarea de pe teritoriul Republicii Ungare pentru infracțiunea de omor, comisă prin aceea că a ucis-o pe victima P.L., în scopul sustragerii mai multor bunuri. Totodată, s-a mai reținut că B.V., încarcerată în Penitenciarul din Kalocsa – Ungaria, și-a exprimat acordul în vederea transferării în România pentru continuarea executării pedepsei. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat Curții de Apel București, recunoașterea sentinței penale nr. B332/2006/49 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Județean Gyor-Moson-Sopron, definitivă prin sentința penală Bf 109/2007/4 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Gyor.

În urma examinării actelor depuse de Parchet, Curtea de Apel a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și 14 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și, drept urmare, admițând sesizarea Parchetului, a recunoscut sentința sus-menționată și a dispus transferarea condamnatei într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Recursul condamnatei este nefondat. Din examinarea actelor depuse la dosar, rezultă că, într-adevăr, aceasta a fost condamnată definitiv, la 15 ani închisoare, pentru o infracțiune de omor săvârșită în Ungaria, în scopul obținerii unor foloase materiale, faptă prevăzută de art. 166 alin. (1) și (2) C. pen.

ungar, infracțiune care are corespondent în incriminarea din textul art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. român, pentru care legea prevede o pedeapsă de la 15 ani la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. Totodată, din actele depuse la dosar rezultă că aceasta a fost de acord să continue executarea pedepsei în România. Așa fiind, Curtea de Apel a constatat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și 14 1 din Legea nr. 302/2004 și, drept urmare, a admis sesizarea Parchetului, iar în baza art. 149 din aceeași lege, a recunoscut sentința penală sus-menționată și a dispus transferarea condamnatei să continue executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Nu este întemeiată nici susținerea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că s-ar impune admiterea recursului și casarea sentinței, întrucât dispozitivul acesteia ar trebui completat cu mențiunea expresă că pedeapsa expulzării nu se execută de către condamnată, având în vedere că în legislația penală română, expulzarea nu este o pedeapsă așa cum este în legislația maghiară. Potrivit dispozițiilor legale incidente, care au fost invocate și examinate, a fost recunoscută sentința penală sus-menționată și s-a dispus transferul numai pentru continuarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, adică numai pentru partea din dispozitivul sentinței penale pronunțată în Ungaria, care are corespondent în legea penală română și nu pentru expulzare care, potrivit legii penale române, nu reprezintă o pedeapsă, ci o măsură de siguranță.

Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, cu obligarea condamnatei la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta condamnată persoană transferabilă B.V. (G.) împotriva sentinței penale nr. 291 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2009.