ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 442/2009

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.M.G.L. a chemat în judecată Primăria comunei Aninoasa prin Primar și a solicitat anularea dispoziției de respingere a notificării nr. 6271/2005 emisă de Primar și obligarea la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a imobilului solicitat prin notificare. Se mai solicită acordarea de daune pentru nesoluționarea în termen a cererilor sale. Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 1415 din 3 octombrie 2006 a admis în parte acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea deciziei nr. 6271/2005 emisă de Primarul comunei Aninoasa și a fost obligată Primăria să emită decizie în sensul restituirii în natură a imobilelor (teren și construcție).

A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor pentru nerespectarea termenelor. Instanța a reținut, pe baza materialului probator administrat, inclusiv o expertiză tehnică, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului – teren și construcție astăzi având destinația de cămin cultural în satul Viforâta comuna Aninoasa, ce a aparținut autorului său, calitatea sa de moștenitoare și identitatea dintre imobilul solicitat și cel preluat abuziv și fără titlu de stat. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 155 din 28 martie 207 a admis apelul declarat de Primăria comunei Aninoasa. A fost schimbată în parte sentința nr.1415/2006 în sensul respingerii contestației.

Instanța a apreciat că imobilul solicitat de reclamantă, căminul cultural din satul Viforâta, comuna Aninoasa a fost construit de locuitorii comunei în anii 1950. Autoarea reclamantei a înstrăinat imobilul ce îl avea în proprietate în anul 1975 și nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și asupra altor imobile Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Se susține, în esență, că a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra imobilului solicitat a-i fi restituit precum și a calității de moștenitoare, deci de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, nu există identitate între imobilul solicitat și cel vândut de autoarea sa în anul 1975, atunci înstrăinându-se o parte din imobil.

Căminul cultural construit de săteni este eventual cel din Comuna Aninoasa nu cel din satul Viforâta. Recursul se privește ca fondat, și urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se dorește a fi o lege reparatorie pentru persoanele deposedare de proprietăți sau moștenitorii acestora. Conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 9 din legea citată imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice servicii.

Sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent [conform art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din aceeași lege] persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Legea nr. 10/2001 creează facilități persoanelor solicitante și în ce privește dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, facilități prevăzute la art. 23, art. 24 alin. (1) din lege și art. 23.1 – 23.4 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În acest cadru legal, reclamanta a dovedit cu copia oficială eliberată de Arhivele Statului după actul de vânzare-cumpărare nr. 19891 din 15 iulie 1925 prin care primul autor al reclamantei dobândește în proprietate: via, terenul, clădirile și plantațiile toate situate în comuna Viforâta, județul Dâmbovița.

Localizarea proprietății solicitate a fi restituită a fost făcută prin raportul de expertiză tehnică judiciară. Clădirea în litigiu fiind folosită cu destinația de „cămin cultural” în satul Viforâta. Aceasta nu este una și aceeași cu cea înstrăinată de autoarea reclamantului în anul 1975. Din nicio probă nu rezultă dreptul de proprietate al statului, respectiv al autorității locale, asupra imobilului în litigiu. Nici eventuala contribuție a localnicilor de amenajare a unei noi destinații nu poate fi de natură să schimbe structura dreptului proprietății al autoarei, respectiv a reclamantei. Astfel că respingerea solicitării reclamantei prin hotărârea recurată este lipsită de temei legal fiind întemeiat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei va fi modificată decizia recurată în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva sentinței instanței de fond, ce va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de reclamanta A.M.G.L. împotriva deciziei nr. 155 din 28 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta Primăria comunei Aninoasa împotriva sentinței nr. 1415 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2009.