ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4123/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 660 din 13 iulie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea prin care reclamanta P.A.G. solicita suspendarea executării actului administrativ nr. 5086/ C din 6 iunie 2006, precum și a actelor subsecvente, respectiv procesul-verbal din 3 mai 2006 și nota de constatare din 2 mai 2006, emise de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și, respectiv, de președintele acestuia, judecător D.L., referitoare la dispoziția de expertizare psihiatrică a reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/20045.

Astfel, se arată în considerentele hotărârii atacate, expertiza de specialitate este o modalitate de a verifica starea de sănătate mintală a judecătorului, care nu contravine legii ci, dimpotrivă, se circumscrie acesteia, fiind prevăzută de dispozițiile art. 60 și 62 din Legea nr. 303/2004; pentru acest motiv, nu se poate aprecia că efectuarea expertizei i-ar crea un prejudiciu de imagine sau profesional reclamantei, care este obligată, conform legii, încă de la momentul intrării în magistratură se supună testului psihic. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta P.A.G., invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta arată că instanța de fond deși a constatat că expertiza de specialitate este o modalitate de a verifica starea sănătății mintală a judecătorului care nu contravine legii, nu a verificat însă condițiile legale în care se efectuează investigația medicală.

Procedura declarată de pârâți, în temeiul art. 60 și art. 62 din Legea nr. 303/2004 contravine legii întrucât susține recurenta efectuarea expertizelor de acest gen trebuia să se realizeze cu respectarea art. 10 și art. 14 din Legea nr. 487/2002, art. 3 și art. 5 din O.G. nr. 1/2000, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și respectiv art. 25 din Regulamentul interior al instanțelor. În concluzie se menționează de către recurentă, modalitatea de verificare a stării sale de sănătate mintală contravine legii, fiind un abuz, astfel că nu se poate supune unei investigații până la analizarea legalității și temeiniciei actelor administrative printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Un alt motiv de recurs îl reprezintă nepronunțarea asupra unor dovezi administrate care erau în opinia recurentei hotărâtoare pentru soluționarea cererii de suspendare.

Se face astfel referire la actele medicale eliberate de medicul de familie și medicul psihiatru, iar legat de prejudiciul de imagine și profesional, la recunoașterea pârâților din întâmpinare respectiv publicațiile de presă depuse la dosar. Recurenta mai arată că argumentele în fapt și în drept, precum și mijloacele de probă depuse reprezintă un caz bine justificat, conform art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 581 C. proc. civ. În conformitate cu art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus la dosar o serie de înscrisuri adresate diverselor ziare, avocați sau instituții Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta P.A.G. a formulat cerere de suspendarea executării actului administrativ conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Din modul de redactare a cererii a motivelor de recurs se constată că suspendarea este fundamentată pe dispozițiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, având în vedere că a sesizat instanța și cu privire la anularea adresei nr. 5086/C/2006 emisă de Președintele Curții de Apel București și a procesului-verbal al colegiului de conducere din data de 3 mai 2006 respectiv a notei de constatare din 02 mai 2006. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

În temeiul art. 15 alin. (1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, caz în care suspendarea actului administrativ se poate dispune până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Este adevărat că art. 15 nu reia în mod expres cele două condiții prevăzute de art. 14, dar în mod evident, tehnica legislativă utilizată impune interpretarea sistematică a celor două texte, ce reglementează două ipoteze ale aceleiași instituții juridice,suspendarea exercitării actului administrativ. Prin urmare este necesar să se aprecieze asupra cazului bine justificat și asupra iminenței producerii pagubei.

Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza și în vederea executării legii. În cadrul procedurii de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă prejudiciat fondul litigiului, motiv pentru care în mod corect prima instanță a efectuat o cercetarea sumară a aparenței dreptului. S-a apreciat astfel că efectuarea expertizei de specialitate nu contravine legii și în această fază procesului raportat la obiectul cererii cu care a fost investită prima instanță a constatat că se circumscrie dispozițiile art. 60 și 62 din Legea nr. 303/2004.

Mai mult dintre condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 s-a apreciat că nu este dovedit un prejudiciu respectiv o „pagubă iminentă” ce s-ar produce ca urmare a executării actului administrativ. Măsura suspendării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului. Această condiție nu este îndeplinită în speță pentru că nu poate fi reținut un prejudiciu profesional în condițiile în care acest prejudiciu ar exista în fiecare caz în parte ar lipsi de substanță dispozițiile art. 64 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată.

Mai mult aceste argumente invocate de recurentă privesc fondul cauzei prin care s-a solicitat anularea actelor menționate și nu suplinesc condițiile prevăzute cumulativ de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța având posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului fără a fi prejudiciat fondul litigiului. Trimiterea făcută de recurentă la dispozițiile art. 581 C. proc. civ., nu poate fi analizată, întrucât în prezența dispozițiilor cu caracter special cuprinse în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ, cererea de ordonanță președințială prevăzută de art. 581 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, criticile de nelegalitate, nu pot fi reținute și în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.A.G. împotriva sentinței nr. 660 din 13 iulie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2007.