Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2009
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1742/2009

HOTĂRÂRE
12.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1742/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 20/ F din 12 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpații C.G.D. și M.D., în infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.G.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unor instrumente de plată electronică falsificate. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an.

În baza art. 27 alin. (l) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat, Ia pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (l) C. pen., i s-a aplicat inculpatului C.G.D. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la zi, menținându-se starea de arest în baza art. 350 C. proc.

pen. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unor instrumente de plată electronice falsificate. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an. În baza art. 27 alin. (l) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (l) C. pen., i s-a aplicat inculpatului M.D.

pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la zi, menținându-se starea de arest în baza art. 350 C. proc. pen. În baza art. 118 lit. c) și e) C. pen., s-a dispus confiscarea de Ia inculpați a celor 144 cârduri falsificate și suma de 42.180 lei. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul M.D. și către inculpatul C.G.D. a unor telefoane mobile cu baterii și cartele.

În esență, instanța a reținut că, la data de 5 septembrie 2008, în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, inculpații au efectuat mai multe retrageri frauduloase de numerar de la bancomate din zona Mărășești - Dimitrie Cantemir, folosind în acest scop cârduri bancare falsificate, valoare prejudiciului fiind de 42.180 lei. Prin Decizia penală nr. 71/ A din 19 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul M.D., a desființat, în parte, Sentința penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

A făcut aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen., pentru cele două infracțiuni și a redus pedeapsa de 3 ani la 2 ani închisoare și, respectiv pedeapsa de un an la 6 luni închisoare. A aplicat art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) la fiecare pedeapsă. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (l) C. pen., a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul M.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și pedeapsa complementară. S-a dedus din pedeapsă prevenția de la 5 septembrie 2008 la zi, menținându-se starea de arest a inculpatului. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. pen.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.G.D. S-a dispus obligarea apelantului C.G.D. la plata sumei de 200 lei, cu titlu dec cheltuieli judiciare către stat. A fost dedusă din pedeapsa aplicată acestui inculpat prevenția de la 5 septembrie 2008 la zi, menținându-se starea de arest. Împotriva acestei decizii, ambii inculpați au declarat recurs, invocând în final, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul C.G.D.

criticând hotărârile sub aspectul neacordării circumstanțelor atenuante și a neadoptării unei alte modalități de executare a pedepsei (prevăzută de art. 81 sau 86 1 C. pen., iar inculpatul M.D., sub aspectul neaplicării prevederilor art. 19 raportate la art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 și al nereducerii la jumătate a cuantumului pedepsei, precum și sub același aspect al modalității de executare a pedepsei, cerând suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a acesteia. Examinând cazurile de casare invocate, actele și probele dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de M.D. este fondat, doar sub aspectul neaplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, iar recursul declarat de inculpatul C.G.D.

este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu privire la recursul declarat de inculpatul M.D.: Examinând prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte constată că infracțiunile săvârșite de inculpatul M.D. se încadrează în genul de infracțiuni de falsificare de monede sau alte valori în definiția dată de art. 282 C. pen., respectiv „titluri de orice fel pentru efectuarea plăților” sau „oricare alte titluri ori valori asemănătoare”. Or, falsificarea instrumentelor electronice de plată se încadrează în noțiunea de falsificare a altor valori, fapta fiind considerată de Legea nr. 682/2002 ca o infracțiune gravă. Inculpatul M.D. beneficiază de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Astfel, potrivit referatului din 19 martie 2009 întocmit în urma documentației secrete trimise Curții de Apel București de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. inculpatul M.D. „este îndrituit” să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, deoarece în calitate de martor (și care a comis o infracțiune gravă), în timpul urmăririi penale și al judecății a denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni. În consecință, recursul declarat de inculpatul M.D. va fi admis sub acest aspect, casându-se atât decizia atacată cât și Sentința penală nr. 20/ F din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală.

Făcând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte va reduce pedeapsa aplicată acestui inculpat, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen., precum și pedeapsa rezultantă, ce va fi descontopită, inițial, în pedepsele componente, reducându-se de la 2 ani închisoare la un an și 5 luni pedeapsa. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b), se vor recontopi pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de un an și 5 luni închisoare. Se va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de un an în baza art. 88 C. pen., se va scade din această pedeapsă rezultantă timpul reținerii și al arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la zi.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile aduse de recurentul inculpat M.D. în raport cu gravitatea faptelor comise, precum și în raport cu împrejurarea că inculpatul se află în arest preventiv de 8 luni. Referitor la recursul declarat de inculpatul C.G.D., Înalta Curte constată că este nefondat, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (l) C. pen. Astfel, instanțele au avut în vedere atât gravitatea faptelor comise, prejudiciul creat, precum și persoana inculpatului, infractor primar. Acordarea circumstanțelor atenuante nu este obligatorie, în conținutul art. 74 C. pen., fiind enumerate, doar cu caracter exemplificativ, împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante.

Prin urmare acordarea circumstanțelor prevăzute de acest text este lăsată la aprecierea instanței și trebuie evaluată în context cu celelalte criterii de individualizare a pedepsei (pericolul social al faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, ș.a.). Apreciind că pedeapsa aplicată este corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare (prin privare de libertate), Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.D. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul M.D., în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat C.G.D. va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești. Se va scade din pedeapsă, și pentru recurentul inculpat C.G.D., durata reținerii și a arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la zi, în baza art. 88 C. pen. PENTRU

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 71/ A din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte decizia atacată și Sentința penală nr. 20/ F din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând: Descontopește pedeapsa de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 2 ani închisoare și 6 luni închisoare pe care le repune în individualitatea lor. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.D., de la 2 ani închisoare la un an și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. c), art. 76 C. pen., făcând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe o durată de un an. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de un an și 5 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 71/ A din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la 12 mai 2009. Obligă recurentul inculpat C.G.D. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.D., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2009
a unor instrumente de plată electronică falsificate și conform art. 65 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an. În
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3917/2012
Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., infracțiunea de falsificare de instrumente de plată electronică, in formă continuată faptă din perioada octombrie 2008- ianuarie 2009, la pedeapsa de 3 (t
ÎCCJ 2011-03-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1154/2011
falsificate”, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi ) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (fapte din iulie-august 2009); În baza art. 27 alin. (1) din
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1396/2013
C. pen. și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - faptă din perioada 2010 - mai 2012, la pedeapsa de 7 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, și b) C. pen.; - pentru săvârșirea in
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2315/2012
ă electronică prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, la pedeapsa de 3 ani închisoare. - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă