ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 894/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea de ședință de la 26 februarie 2009 a Curții de Apel
București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
pronunțată în dosarul nr. 45552/3/2008 (221/2009) s-a menținut starea de arest
a inculpaților C.G.D., și M.D.
Au fost respinse cererile de liberare sub control judiciar, ca
nefondate, și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive.
A fost admisă proba cu înscrisuri,
respectiv actele în circumstanțiere
solicitată de
recurenții inculpați.
S-a dispus efectuarea unei adrese către D.I.I.C.O.T. – B.T. București
pentru a comunica dacă în urma denunțului făcut de inculpatul M.D. s-a întocmit
un dosar de urmărire penale pentru alt inculpat, răspunsul să se facă în
condiții de confidențialitate și să se depună la Camera de corpuri delicte.
A fost acordat termen la data de 19 martie 2008, pentru când se vor
cita inculpații la locul de deținere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că prin
rechizitorul parchetului s-a reținut că în data de 5 septembrie 2008 inculpații
C.G.D. și M.D. au efectuat mai mult retrageri frauduloase de numerar de la
bancomate din zona Mărășești - Dumitru Cantemir, folosind în acest scop cârduri
bancare falsificate, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 42.000 lei.
Cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința penală nr. 20/
F din 12 ianuarie 2009, iar inculpatul C.G.D. a fost condamnat la o pedeapsă
rezultantă de trei ani închisoare, iar inculpatul M.D. tot la o pedeapsă de
trei ani închisoare. Deși infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați
sunt pedepsite cu închisoare de până la 18 ani, iar cererile de liberare sub
control judiciare sunt admisibile în principiu, totuși, pe fondul acestor
cereri, instanța de apel Ie-a respins, în baza art. 160 lit. a) C. proc. pen.,
ca neîntemeiate.
La respingerea cererilor de liberare sub control judiciar instanța a
avut în vedere faptul că inculpații au fost deja condamnați în prima instanță,
iar natura și gravitatea faptelor comise au dus la concluzia că lăsarea lor în
libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Este de observat că
inculpații au fost surprinși cu 144 cârduri falsificate (cartele M.) și au
acționat într-un mod calificat, folosindu-și pregătirea pe care o aveau pentru
a sustrage diferite sume de bani în mod ilegal. Este clar că cererile
inculpaților au fost considerate ca neîntemeiate, deoarece s-ar crea o stare de
insecuritate socială dacă aceștia ar fi puși în libertate. Circumstanțele personale
ale inculpaților au fost avute în vedere la
individualizarea
pedepselor ce au fost aplicate, iar aceste circumstanțe nu
pot determina
în mod automat lăsarea în libertate a inculpaților.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii
arestării preventive, art. 148 lit. f) C. proc. pen., curtea de apel a
apreciat că acestea se mențin și în prezent și
impun în continuare privarea
de libertate a inculpaților, având în
vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, au fost considerate întrunite
cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate, este închisoarea mai
mare de 4 ani și există
probe certe că lăsarea sa în
libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și este de natură să
aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal. Pericolul pentru ordinea
publică a rezultat din natura și gravitatea faptelor deduse judecății și
urmarea produsă.
Ca urmare, având în vedere toate aceste
aspecte, instanța de apel a
apreciat că temeiurile care au
determinat arestarea inițială a inculpaților impun în continuare privarea de
libertate a acestora și, în consecință, în baza dispozițiilor art. 160
b
raportat la art. 300
2
C.
proc. pen. și art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. a menținut starea de arest a
inculpaților.
Motivele arătate anterior au determinat și respingerea cererilor de
înlocuire a măsurii arestării preventive, aceste cereri fiind neîntemeiate, așa
cum a rezultat din considerentele expuse la justificarea menținerii arestării
preventive.
Pe fondul recursului:
Având în vedere proba cu înscrisuri, respectiv actele în
circumstanțiere solicitată de apelanții inculpați a admis-o.
Față de susținerile apărătorului
apelantului inculpat M.D. a
dispus efectuarea unei adrese
către D.I.I.C.O.T. – B.T. București, pentru a comunica dacă în urma denunțului
făcut de inculpatul M.D. s-a întocmit un dosar de urmărire penală pentru alt
inculpat. Această adresă a fost considerată necesară în vederea observării dacă
sunt aplicabile pentru inculpat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 678/2000,
iar răspunsul D.I.I.C.O.T. să se facă în condiții de confidențialitate și să se
depună la Camera de corpuri delicte.
Împotriva acestei încheieri de ședință au
declarat recursuri inculpații,
respectiv inculpatul C.G.D.,
prin apărător, care în declarația de recurs a precizat că acesta a fost
exercitat împotriva respingerii, ca nefondate, a cererii de liberare provizorie
sub control judiciar, iar inculpatul M.D., prin apărător, în declarația de
recurs a precizat că acesta a fost exercitat împotriva menținerii stării de
arest preventiv și respingerii cererii de liberare provizorie.
La termenul de astăzi, în recurs, la apelul nominal făcut în ședință
publică s-a prezentat recurentul inculpat C.G.D., aflat în stare de arest și
asistat de apărător ales, avocat J.C., a lipsit recurentul inculpat M.D., aflat
în stare de arest, pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din
oficiu, avocat B.A.
S-a prezentat mama inculpatului M.D.,
care a învederat că
acesta se află în spital și a
solicitat acordarea unui termen pentru a se putea prezenta apărătorul ales.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de
amânare, față de obiectul cauzei și celeritatea
cu care trebuie soluționată,
arătând că este asigurată apărarea
inculpatului de avocatul din oficiu.
Înalta Curte, deliberând, a respins cererea de amânare formulată de
mama recurentului inculpat M.D., ca nemotivată și nesusținută
cu acte medicale, iar imposibilitatea de
prezentare a apărătorului ales, ca
nedovedită și constatând ca fiind
incidente dispozițiile art. 385
11
alin.
(3) C. proc. pen., în raport cu care prezența inculpatului nu este obligatorie
la judecarea recursului, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând,
cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385
13
C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat C.G.D. a dezvoltat oral motivele
scrise de recurs, pe care le depune astăzi, în ședință publică, sub forma
notelor scrise, cu ocazia susținerii recursului, solicitând admiterea
recursului declarat, casarea încheierii atacate și în rejudecare admiterea
cererii de liberare provizorie sub control judiciar. în acest sens a solicitat
să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are
antecedente penale, a regretat fapta și a avut o conduită sinceră pe parcursul
urmăririi penale.
Apărătorul recurentului inculpat M.D. a solicitat revocarea arestării
preventive a inculpatului și punerea sa în libertate, arătând că
este bolnav și necesită o intervenție la coloana
vertebrală, depunând acte
medicale la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a
recursului inculpatului M.D., ca tardiv declarat, iar recursul inculpatului C.G.D.,
ca nefondat, arătând că încheierea instanței de fond este legală și temeinică,
în raport cu gravitatea faptei săvârșită de inculpat.
Apărătorul recurentului inculpat M.D., având cuvântul cu privire la
tardivitatea recursului invocată de procuror a lăsat la aprecierea instanței.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat C.G.D. a solicitat punerea sa în
libertate, arătând că a recunoscut și regretat fapta.
În notele scrise depuse astăzi, în ședință și aflate la dosarul Înaltei
Curți, recurentul inculpat C.G.D., prin apărătorul ales a solicitat admiterea
recursului și a cererii de liberare provizorie sub control judiciar în
conformitate cu dispozițiile art. 160
2
și
urm. C. proc. pen., urmând a se ține cont de circumstanțele
atenuante personale, anterior nu a mai săvârșit
nicio infracțiune, nu a mai
fost urmărit penal sau condamnat pentru
săvârșirea vreunei alte fapte penale, fapta pentru care a fost trimis în
judecată nu-l caracterizează, fiind un eveniment regretabil în viața acestuia,
are o conduită bună în relațiile profesionale și viața personală, a fost
sincer, în cursul urmăririi penale, nu există pericol să săvârșească alte
infracțiuni sau să zădărnicească soluționarea cauzei.
Înalta Curte, analizând excepția tardivității recursului declarat de
inculpatul M.D., prin apărător constată că aceasta nu poate fi avută în vedere,
atâta timp cât nu rezultă data comunicării încheierii de ședință de la 26
februarie 2009 pentru acest inculpat la locul de deținere, așa încât termenul
de recurs de 24 ore prevăzut împotriva încheierii dată în apel prin care s-a
dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, potrivit art. 141
alin. (1) C. proc. pen., cât și cel de recurs tot de 24 de ore prevăzut de art.
160
9
alin. (2) din același cod, împotriva încheierii prin care s-a
respins cererea de liberare provizorie, nu poate verificat.
Astfel, recursul declarat de inculpatul M.D., prin apărător
împotriva încheierii de ședință de la 26
februarie 2009 prin care s-a dispus
menținerea măsurii arestării preventive
și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și
înregistrat chiar și la data de 2 martie
2009
la curtea de apel, potrivit mențiunii în acest sens de pe declarația de
recurs,
aflată la dosar, se consideră a fi exercitat în termen.
Examinând recursurile declarate de recurentul inculpat C.G.D., prin
prisma dispozițiilor art. 160
9
cu referire la art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen. și de recurentul inculpat M.
D.,
prin prisma prin prisma dispozițiilor art. art. 141 și 160
9
cu referire la art. 385
6
alin. (3)
C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile
inculpaților declarate
împotriva încheierii din 26 februarie 2009, ca fiind nefondate pentru
considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce privește recursurile declarate de recurenții inculpați C.G.D.
și M.D. împotriva respingerii cererilor de liberare provizorie sub control
judiciar dispusă prin încheierea de ședință de la 26 februarie 2009:
Din analiza cauzei rezultă că instanța de
apel, în contextul cauzei, a
făcut un riguros examen
asupra aplicabilității condițiilor prevăzute de art.
160
2
C. proc. pen., nu numai în sens formal,
respectiv față de conținutul normei menționate, în raport cu forma de vinovăție
a infracțiunilor și limita legală impusă de legiuitor pentru admisibilitatea
unei
asemenea cereri, dar mai ales, în
concret, făcând referiri la condamnarea
inculpaților în primă instanță,
la natura și gravitatea faptelor, pretins a fi comise, determinată de numărul
cârdurilor falsificate (cartele M.) cu care aceștia au fost surprinși și
modalitatea în care au acționat, circumstanțele personale ale inculpaților,
care, pe de-o parte au fost avute în vedere la pedepsele aplicate, iar pe de
altă parte, nu pot conduce automat la lăsarea în libertate a inculpaților,
precum și la consecințele punerii inculpaților în libertate, concretizate în
pericolul pentru ordinea publică, respectiv starea de insecuritate socială,
care s-ar crea în situația punerii acestora în libertate.
Înalta Curte, în baza propriei examinări
asupra modului în care a fost
dispusă soluția de
respingere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar privind pe
ambii inculpați, constată că instanța de apel în mod legal și temeinic a
pronunțat soluția menționată, față de condițiile concrete ale cauzei.
Din examinarea cauzei rezultă că prin rechizitoriul nr. 2200/P/2008 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul București, inculpații C.G.D. și M.D. au fost
trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 24 alin.
(2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin.
(1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu
aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Înalta Curte consideră că în mod just s-a apreciat că în cauză nu este
suficientă îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160
2
C.
proc. pen., respectiv că infracțiunile pretins a fi comise de ambii inculpați,
respectiv de punere în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată
electronică falsificate și efectuarea de operațiuni financiare în mod
fraudulos, în formă continuată sunt infracțiuni intenționate și a căror limite
de pedeapsă prevăzute de lege se situează sub 18 ani [(art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 365/2002 se pedepsește cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani
închisoare iar art. 27 alin. (1) din aceeași lege, se pedepsește cu închisoare
de la 1 la 12 ani)], ci este necesară o analiză cauzală concretă a acestora.
Astfel, instanța de apel a făcut referiri punctuale la natura și
modalitatea efectivă de pretinsă săvârșire a acestora, la circumstanțele
personale ale inculpaților, la consecințele pe care le produc asemenea fapte,
respectiv crearea unei stări de insecuritate pentru comunitate.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere
solicitările apărătorilor celor doi inculpați cu privire la punerea în
libertate a acestora, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de liberare
provizorie sub control judiciar, deoarece urmările faptelor pretins a fi comise
de către inculpați sunt de natură a afecta încrederea în circuitul financiar,
prin
modalitățile în care se susține că
le-au comis și anume folosirea cârdurilor
falsificate la retragerea
frauduloasă a unor sume de bani, chiar dacă sub aspectul circumstanțelor
personale ambii inculpați nu au antecedente penale, au recunoscut săvârșirea
faptelor, atitudine determinată de probele administrate în cauză, inculpatul M.D.
a fost internat în Spitalul Penitenciar Rahova cu diagnosticul „fractură
coloană lombară - operată și consolidată. Material de osteosinteză degradat”,
refuzând
intervenția chirurgicală, fiind
externat cu recomandarea de a reveni pentru
extragerea materialului de
osteosinteză degradat, la nevoie, și numai cu acordul scris, starea generală
fiind bună, în prezent nu necesită un regim
alimentar
special, așa cum rezultă din actele medicale depuse în recurs și
aflate
la dosarul Înaltei Curți, aceste circumstanțe, fiind apreciate, în raport cu
gravitatea și consecințele faptelor pretinse a fi comise de către inculpați.
Referitor la recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva și a
dispoziției de menținere a menținerii măsurii arestării
preventive a acestuia, dispusă prin aceeași încheiere de ședință de la
26
februarie 2009,
Înalta Curte consideră că este nefondat,
deoarece instanța de apel a făcut o riguroasă examinare și asupra subzistenței
temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive
a acestui inculpat și la necesitatea în continuare a menținerii acesteia.
Astfel, instanța de apel a motivat că în continuare subzistă temeiul
reținut la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.D.,
respectiv cel prevăzut la art. 148 lit. f) C.
proc. pen., fiind
îndeplinite cumulativ condițiile impuse de acesta,
impunându-se în continuare menținerea acestei măsuri, în baza dispozițiilor art.
160
b
raportat la art. 300
2
C. proc. pen. și art. 5 din C.
E.A.D.O.L.F.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra modului
în care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.D.,
prin încheierea atacată, ce face obiectul prezentului recurs, constată că
soluția mai sus menționată este legală și temeinică.
Din analiza cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 20/ F de la 12
ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.
45552/3/2008 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a
încadrării juridice a faptelor comise de inculpații C.G.D. și M.D. în
infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare,
pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unor instrumente de
plată electronică falsificate și conform art. 65 alin. (2) C. pen., i-a fost
aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an.
În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., a fost condamnat același
inculpat, la pedeapsa de un
an închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.,
a fost aplicată inculpatului M.D. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și un
an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a)
și b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata reținerii și
arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la zi și s-a menținut starea de
arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen.
Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul C.G.D., prima
instanță dispunând față de inculpați și alte măsuri.
În considerentele sentinței mai sus arătate, prima instanță a reținut
ca situație de fapt că în dimineața zilei de 5 septembrie 2008, inculpații C.D.D.
și M.D., având asupra lor un număr de 144 de cârduri falsificate (cartele M.
prevăzute cu benzi magnetice ce conțineau informații bancare), au luat
hotărârea să
efectueze retrageri
frauduloase de numerar, deplasându-se în acest scop,
cu autoturismul
aparținând martorului C.M.C., la mai multe
bancomate
amplasate în zona Mărășești - Dimitrie Cantemir, din
București.
Pe parcursul zilei respective, inculpații
au reușit să retragă suma de
42180 lei, în jurul orelor 15,45,
aceștia deplasându-se la un ARM aparținând R.B., sucursala Cantemir, pentru a
continua activitatea infracțională. În momentul când s-au apropiat de bancomat,
datorită comportamentului suspect, inculpații au fost legitimați și
percheziționați de către un echipaj de poliție, la C.G.D. găsindu-se 4 cartele,
iar la M.D., 9 cartele și suma de 3.000 lei.
În continuare, polițiștii au percheziționat autoturismul folosit de
inculpați, descoperind în interiorul portbagajului, într-o pungă de plastic,
suma de 39.180 lei, iar în buzunarul portierei
stânga-față un număr de 131
cartele M.
În urma citirii informaților de pe benzile magnetice ale cartelelor de
metrou găsite asupra celor doi inculpați și în autoturismul marca R.
L., cu ajutorul unui cititor electronic MSR 120
seria A 006214, au fost
identificate 144 numere de cârduri aparținând
unor conturi emise de W.M.B. din SUA.
În drept, prima instanță a reținut că faptele inculpaților, care, la
data de 5 septembrie 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au
efectuat mai multe retrageri frauduloase de numerar de la bancomate din zona
Mărășești - Dimitrie Cantemir, folosind în acest scop cârduri bancare
falsificate, valoarea prejudiciului fiind de 42.180 lei, întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunilor de punere în circulație, în orice mod, a
instrumentelor de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 365/2002 și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos
prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, ambele în formă
continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real,
conform art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat
apel și inculpatul M.D.
ce a fost înregistrat pe rolul
Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de
familie, sub nr. de dosar 45552/3/2008 (21/2009) la 29 ianuarie 2009, cauză în
care instanța de apel a menținut, în apel, măsura arestării preventive și față
de acest inculpat.
În conformitate cu art. 300
2
C. proc. pen., așa cum a fost
modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat,
instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății
legalitatea și temeinicia arestării preventive,
procedând potrivit art. 160
b
.
Totodată, în conținutul art. 160
b
alin. (1) – (3) C. proc.
pen., modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, se stipulează că în
cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,
legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea
preventivă este nelegală sau că
temeiurile care au
determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să
justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea
arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun
în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică
privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea
arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că
în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpatul M.D.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării
preventive a inculpatului M.D. a fost reținut ca temei în drept, dispozițiile art.
148 lit. f) C. proc. pen., în condițiile art.
149
1
din același cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 166/ UP emis la
6 septembrie 2008.
Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat
că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.
f) C. proc. pen., respectiv cuantumul
pedepsei
prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate, fiind închisoarea
mai
mare de 4 ani și că există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă
pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să aducă atingere bunei
desfășurări a procesului penal, pericolul mai sus arătat, fiind motivat de
către instanța de apel, în raport cu natura și gravitatea faptelor deduse
judecății și urmarea produsă.
Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de
condamnare a inculpatului M.D., la o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani
închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată și chiar dacă această sentință
nu este definitivă, se impune în continuare menținerea măsurii arestării
preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a
inculpatului M.D. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit.
a) și c) ale C.A.D.O.
L.F., respectiv
arestarea a fost menținută pe baza
condamnării pronunțată de un tribunal
competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de
libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața
autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a
săvârșit o infracțiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 26 februarie 2009 a
Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de
familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat M.D.
este legală și temeinică, iar criticile formulate, de apărătorul recurentului
inculpat nu pot fi avute în vedere, deoarece
circumstanțele
personale ale inculpatului au fost avute în vedere, însă prin
raportare
și la gravitatea faptelor pretins a fi comise.
În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră că
încheierea atacată este legală și temeinică, atât în ceea ce privește
respingerea, ca nefondate, a cererilor de liberare provizorie sub control
judiciar formulate de inculpații C.G.D. și M.D., cât și de menținere a măsurii
arestării preventive a inculpatului M.D., verificarea în recurs, fiind făcută
în limitele precizărilor recurenților inculpați, prin apărători, în
declarațiile de recurs.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen.,
va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.G.D.
și M.D. împotriva încheierii din 26 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția
a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 45552/3/2008
(221/2009).
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., se va obliga
recurentul inculpat C.G.D. la
plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilit potrivit art. 5 și 6 din
Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea
serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în
cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență
juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru
asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la
justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie
penală încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R. și pe recurentul
inculpat M.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100
lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.G.D.
și M.D. împotriva încheierii din 26 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția
a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 45552/3/2008
(221/2009).
Obligă recurentul inculpat C.G.D. la
plata sumei
de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 50 lei,
reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul
Ministerului Justiției și pe recurentul inculpat M.D. la plata sumei de 400 lei
cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12
martie 2009.