ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1414/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1414/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința penală nr. 14 din 27 februarie

2008, Tribunalul Militar Teritorial București l-a condamnat pe inculpatul lt.

colonel C.F.A. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a)-e) C. pen. pentru infracțiunea de luare de mită formă continuată,

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 86

1

și art. 86

2

C. pen., prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Potrivit art. 86

3

C. pen. inculpatul

a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în fiecare primă zi de joi din

prima lună a fiecărui semestru al anului la Serviciul de Protecție al

Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Satu

Mare;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele de existență.

În baza art. 86

4

C. pen. a atras

atenția asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub

supraveghere.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a computat din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la

27 octombrie 2006 până la 25 noiembrie 2006 .

Conform art. 255 alin. (5) C. pen. inculpatul a

fost obligat să restituie denunțătorului S.P. suma de 1.000 Euro sau

echivalentul în lei.

Prin aceeași hotărâre, Tribunalul Militar

Teritorial București a constatat recuperată și restituită către Direcția

Națională Anticorupție suma de 600 Euro, care a format obiectul flagrantului,

obligându-l, totodată, pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

că la data de 16 octombrie 2006, inculpatul lt.colonel C.F.A. a fost denunțat

de subofițerul S.P. din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu

Mare că, în mod repetat, a pretins și primit sume de bani în moneda unică

Europeană (Euro) pentru a-l favoriza la concursul organizat pentru ocuparea

unui post de subofițer. S-a relevat că, anterior înscrierii la examen,

candidatul S.P. l-a contactat pe subofițerul P.S. din cadrul I.S.U. Satu Mare,

fost coleg de stagiu militar, pentru a-l sprijini în vederea angajării, care

i-a promis că îl va contacta, la rândul său, pe lt.colonel C.F.A.

La I.S.U. Satu Mare, prin Ordinul de Zi pe

Unitate (O.Z.U.) nr. S.179 din 12 septembrie 2006, inspectorul șef S.G. a

constituit comisia de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de subofițeri,

secretarul comisiei fiind numit lt.colonel C.F.A. - șef al Serviciului de

Resurse Umane din I.S.U.

S-a mai reținut că, după testarea psihologică,

denunțătorul S.P. a luat legătura cu colegul său, care l-a înștiințat că nu a

promovat proba și i-a propus să-l ajute prin inculpatul C.F.A. La întâlnirea

organizată ulterior, în fața unității militare, în autoturismul lui P.S.,

inculpatul C.F.A. a primit de la S.P. suma de 600 Euro, situație confirmată și

de posesorul mașinii, care nu a fost în măsură să relateze discuția dintre cei

doi ofițeri aflați pe bancheta din spate a mașinii, întrucât funcționa radioul

și nu a putut auzi nimic.

S-a relevat, conform datelor din fișa de

concurs, că numitul S.P. a obținut nota 10 la testele teoretice și a fost

„admis" la performanțele fizice, iar după angajare, inculpatul C.F.A. i-a

pretins o altă sumă de 1.000 Euro, motivând că cea de 600 Euro a dat-o șefului

său, colonelului S.G. și ofițerului care a realizat testarea psihologică.

Prima instanță a mai reținut că la întâlnirea

propusă și realizată pe terasa restaurantului „Lotus" din Satu Mare, denunțătorul

S.P. i-a dat ofițerului un plic cu 400 Euro, pe care acesta nu i-a numărat și

i-a introdus în buzunarul hainei, iar după un interval scurt de timp, mai

precis la 21 octombrie 2006, inculpatul l-a contactat din nou pe S.P.,

solicitându-i ca până la 25 octombrie 2006 „să rezolve”, în sensul să-i dea

suma de 600 Euro, pretinzând că „s-a făcut de râs" în fața șefilor săi.

La 25 octombrie 2006, urmare denunțului din 16

octombrie 2006 făcut de S.P., o echipă a Direcției Naționale Anticorupție

(procurori și ofițeri de poliție judiciară, inclusiv de la Serviciul

Anticorupție Oradea) au marcat cu mențiunea „MITĂ” suma de 600 Euro și s-au

deplasat în municipiul Satu Mare, în aceeași zi, la orele 10,00, fiind emisă și

o ordonanță de interceptare, pe o durată de 48 de ore, a convorbirilor

telefonice și ambientale audio-video (confirmată ulterior prin încheierea

186/2006 a Tribunalului Militar Teritorial București).       Conform

înțelegerii, inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit la orele 19,37 în ziua de

26 octombrie 2006 la restaurantul „Lotus” din Satu Mare și s-au despărțit la

orele 20,55, fiind permanent monitorizați audio, video și ambiental.

La intrarea în imobilul de domiciliu inculpatul

a fost legitimat, iar în buzunarul exterior din partea dreaptă sus a jachetei

tip „bluzon”, purtată de acesta, s-a găsit plicul cu suma de 600 Euro marcați

chimic, iar inscripția „MITĂ” a fost arătată ofițerului C.F.A. folosindu-se

lampa cu ultraviolete. Acesta a precizat că suma a primit-o de la un coleg,

S.P., în jurul orelor 21,00, în incinta restaurantului Lotus.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

Direcția Națională Anticorupție și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Direcția Națională Anticorupție a criticat

hotărârea atacată, pe de o parte, pentru greșita individualizare a pedepsei,

susținând că față de modalitatea în care s-a comis fapta, precum și gradul de

pericol social concret al acesteia, se impunea ca prima instanță să aplice

inculpatului cel puțin una din obligațiile suplimentare prevăzute de art. 86

3

alin. (3) C. pen.; iar pe de altă parte, arătând că prima instanță a omis să

dispună publicarea hotărârii, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

modificată, într-un ziar central sau, după caz, local.

Apelantul inculpat a criticat sentința atacată

pentru încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei, susținând că

procurorii militari sesizați trebuiau să-și verifice competența și să observe

că legea le interzice să ancheteze un ofițer cu grad militar superior celui pe care

ei îl au și să constate că se găsesc în fața unui caz de incompatibilitate.

Totodată, inculpatul a criticat hotărârea

atacată pentru cazul de nulitate privind încălcarea dreptului la apărare,

susținând că pe toată durata privării sale de libertate, organul de urmărire

penală a dispus și efectuat acte și măsuri procesuale fără ca apărătorul său

ales să fi fost înștiințat în conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1) -

teza I C. proc. pen.

De asemenea, apelantul inculpat a mai criticat

hotărârea primei instanțe pentru greșita încadrare juridică dată faptei sale,

susținând că în calitatea sa de secretar al comisiei de examinare nu avea nicio

atribuțiune în virtutea căreia să poată dispune angajarea denunțătorului contra

unor sume de bani, ci doar a promis acestuia că va interveni pe lângă

inspectorul-șef pentru a-l angaja, fapta sa întrunind elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. și nu pe

cele ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

Curtea de Militară de Apel, prin decizia nr. 11

din 22 octombrie 2008, a respins ca nefondate ambele apeluri formulate

împotriva sentinței penale nr. 14 din 27 februarie 2008 a Tribunalului Militar

Teritorial București, obligându-l totodată, pe inculpat la plata sumei de 100

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de prim control judiciar a constatat că

Tribunalul Militar Teritorial București, în mod corect, a dispus ca inculpatul,

pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere

obligatorii prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen. și față de

natura faptei săvârșită și raportat la împrejurarea că inculpatul, la momentul

pronunțării hotărârii nu mai îndeplinea funcția deținută la data săvârșirii

actului de corupție, a apreciat că judecătorul fondului a considerat,

justificat, că nu mai este cazul să impună condamnatului una sau mai multe din

obligațiile facultative prevăzute de art. 86

3

alin. (3) C. pen.

De asemenea, s-a mai constatat că, în mod

corect, s-a apreciat de către prima instanță că în speța dedusă judecății, nu

era cazul să se dispună publicarea sentinței într-unul din ziarele centrale sau

locale, dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind

facultative.

Referitor la primul motiv de apel al inculpatului,

instanța de prim control judiciar a constatat că, potrivit art. 13 alin. (1)

lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, sunt de competența Direcției Naționale

Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 săvârșite de către

ofițeri, generali, comisari și mareșali, iar în conformitate cu dispozițiile alin.

(3) ale acestui text de lege, urmărirea penală, în cauzele privind

infracțiunile de corupție săvârșite de militari în activitate, se efectuează de

procurori militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, indiferent de

gradul militar pe care îl au persoanele cercetate, așa încât, s-a apreciat ca

fiind nefondată susținerea acestuia în sensul că procurorii militari nu erau

competenți să efectueze urmărirea penală, întrucât aveau un grad militar

inferior celui pe care l-a avut inculpatul.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a

mai constatat că și celelelate critici formulate de apelantul inculpat au fost

nefondate, întrucât, pe de o parte, inculpatului i s-a respectat dreptul la

apărare pe parcursul urmăririi penale, fiindu-i desemnat apărător din oficiu,

împrejurare recunoscută în mod constant de către acesta, iar pe de altă parte,

prima instanță a procedat la o corectă încadrare juridică a faptei reținută în

sarcina acestuia, întrucât în calitate de șef al biroului resurse umane,

ofițerul avea printre atribuțiile sale de serviciu și pe aceea a selecționării

celor care doreau să se angajeze la Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Satu Mare, și, în această calitate, el a pretins și primit de la denunțător

sume de bani, pentru a-i facilita încadrarea.

Împotriva deciziei mai sus-menționate au

declarat, în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și inculpatul C.F.A., criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul

încheierii de ședință din data de 30 martie 2009, ce face parte integrantă din

prezenta decizie.

În esență, reprezentantul parchetului a invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, să

se constate că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată,

întrucât nu corespunde gradului de pericol social al faptei comise de inculpat

și instanțele nu au avut în vedere nici calitatea de ofițer activ, pe care a

avut-o acesta în momentul săvârșirii faptei și nici atitudinea inculpatului de

nesinceritate și de nerecunoaștere a faptei reținută în sarcina sa.

Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat

omisiunea instanței de prim control judiciar, care, pronunțând decizia atacată,

nu a dispus, totodată, publicarea hotărârii, conform art. 30 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, având în vedere gradul și funcția îndeplinită de inculpat,

precum și gravitatea săvârșirii faptei.

Apărătorul ales recurentului intimat inculpat a

invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 1, pct. 6 și pct. 17 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond,

să se constate că în cauză toată activitatea de urmărire penală în cauză este

lovită de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., susținând

că nu au fost respectate dispozițiile privind competența după calitatea persoanei,

întrucât inculpatul era militar activ în M.I.R.A. și avea gradul de locotenent

colonel, iar activitatea de urmărire penală a fost efectuată de către doi

procurori militari, ofițeri activi ai M.Ap.N., cu grad de căpitan, fiind

încălcate dispozițiile art. 101 din Legea nr. 304/2004, cu referire la

dispozițiile art. 210 alin. (1) C. proc. pen. A mai susținut că, în speță, nu

erau competente să instrumenteze urmărirea penală Secția Militară de Combatere

a Infracțiunilor de Corupție din cadrul D.N.A. și, respectiv, să judece dosarul

nici Tribunalul Militar și nici Curtea Militară de Apel, întrucât, în opinia

sa, organul de urmărire penală competent era D.N.A., Serviciul Teritorial

Oradea, iar instanțele competente erau cele civile.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. a solicitat să se constate că,

în speță, urmărirea penală s-a realizat în lipsa apărătorului, atunci când

prezența acestuia era obligatorie, arătând că pe toată durata privării de

libertate a inculpatului, începând cu data de 27 octombrie 2006, organul de

urmărire penală a dispus și efectuat acte și măsuri procesuale (reaudierea

denunțătorului și a tuturor martorilor din lucrări, fără ca apărătorul

inculpatului să fi fost înștiințat, potrivit art.172 alin. (1) teza I C. proc.

pen.), încălcându-se astfel și principiul egalității armelor.

A mai arătat că la 18 decembrie 2007 s-a

publicat în Monitorul Oficial Decizia nr. 1086/2007 a Curții Constituționale

prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 172 alin. (1) și

art. 173 C. proc. pen., excepții de neconstituționalitate invocate de către

inculpatul C.F.A. A mai arătat că dacă această hotărâre a Curții

Constituționale a produs efecte în alte cauze aflate în curs de judecată, în

mod evident și cu atât mai mult ar fi trebuit să producă efecte și în cauza

personală a inculpatului C.F.A.

Al treilea motiv de recurs a vizat dispozițiile

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., apărătorul inculpatului solicitând

să se constate că faptei reținută în sarcina inculpatului C.F.A. i s-a dat o

greșită încadrare juridică, contrar probelor administrate în dosar, întrucât în

realitate, inculpatului i s-ar putea reține, cel mult, infracțiunea de trafic

de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., inculpatul promițând

denunțătorului că va interveni pe lângă martorul S.G. pentru a-l determina să

dispună angajarea lui S.P. la I.S.U. Satu Mare, iar pentru acest motiv a primit

la 26 octombrie 2006 cei 600 de Euro, fiind surprins în flagrant de organele de

urmărire penală.

A solicitat admiterea recursului, casarea

ambelor hotărâri și pe fond, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului, în infracțiunea

prevăzută de art. 257 C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii

încadrării juridice, cu reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen., întrucât

inculpatul nu avea atribuții de decizie, ci răspundea de aspecte ce țineau de

organizarea examenelor, de dirijarea concurenților în sălile de examene. De

asemenea, a mai susținut că, în opinia sa, dacă totuși se va reține

infracțiunea de luare de mită, instanța de recurs urmează să constate că

această faptă se consumă în chiar momentul realizării înțelegerii între părți,

neputându-se reține forma continuată a acestei infracțiuni. Pentru celelalte

motive de recurs invocate anterior a arătat că, în principal, se impune casarea

ambelor hotărâri și restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii

urmăririi penale, întrucât, în această fază s-au efectuat numeroase erori, ce

nu pot fi altfel îndreptate.

Înalta Curte constată că recursurile formulate

de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, și de inculpatul C.F.A. împotriva deciziei penale nr. 11 din 22

octombrie 2008 a Curții Militare de Apel sunt fondate, numai în ceea ce

privește încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpat și

individualizarea judiciară a pedepsei, aspecte ce se circumscriu cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că

ambele instanțe au procedat greșit reținând o situație de fapt rezultată

dintr-o eronată apreciere a materialului probator și, pe cale de consecință, au

considerat, fără temei, că inculpatul C.F. a săvârșit fapta de luare mită în

formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc de cea de

trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., așa cum era corect.

Elementul material al infracțiunii de trafic de

influență, potrivit dispozițiilor art. 257 C. pen. constă în primirea sau

pretinderea de bani sau alte foloase, ori în acceptarea de promisiuni sau

daruri direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o

persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui

funcționar cu scopul de a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu.

A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea

de către făptuitor (persoana care are influență sau a lăsat să se creadă că are

influență) a unei sume de bani, a unui bun, etc; a pretinde bani sau alte

foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a

cererii de a i se remite o sumă de bani ori a i se da un bun, etc, iar a

accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-și manifesta acordul cu privire la promisiunile

făcute sau darurile oferite, toate în scopul de a determina un funcționar să

facă ori să nu facă un act ce ține de resortul atribuțiilor sale de serviciu.

În speța dedusă judecății, din ansamblu probator

administrat a rezultat că, în perioada septembrie - octombrie a anului 2006,

martorul denunțătorul S.P., a apelat inițial prin intermediul numitului P.Ș.

(pe care-l cunoștea din perioada când și-a satisfăcut stagiul militar) și,

ulterior, direct la inculpatul C.F.A., locotenent colonel, secretarul comisiei

de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de subofițer - șef al Serviciului

Resurse Umane din I.S.U. Satu Mare, întrucât în urma discuțiilor purtate,

inculpatul C.F.A. a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență asupra

martorului S.G., putând astfel, să îl ajute pe denunțător să fie angajat la

această unitate pentru ocuparea unui post de subofițer.

Așadar, Înalta Curte constată că în faza de

urmărire penală precum și în faza cercetării judecătorești, în fața instanțelor

de fond și de apel deși s-a administrat un amplu probatoriu, acesta nu a fost

just interpretat, întrucât la dosar există suficiente probe din care rezultă,

în mod indubitabil, că inculpatul C.F.A. a săvârșit fapta de trafic de

influență în formă continuată, sub forma uneia sau alteia din modalitățile

alternative prevăzute de textul incriminator( trei acte materiale) promițând

denunțătorului S.P. că va interveni pe lângă martorul S.G., inspector șef, în

cadrul ISU Satu-Mare pentru a-l determina să dispună angajarea lui S.P. la această

unitate.

Astfel, se constată că inculpatul C.F.A.,

conform fișei postului, avea printre atribuțiile sale de serviciu și pe aceea a

selecționării celor care doreau să se angajeze la Inspectoratul pentru Situații

de Urgență Satu Mare, și, lăsând să se creadă că are influență asupra

martorului S.G., (inspector șef în cadrul ISU Satu-Mare, care a constituit

comisia pentru ocuparea posturilor vacante de subofițeri și care l-a numit pe

inculpat secretar al acestei comisii) a pretins și primit de la denunțător suma

totală de 1600 Euro, pentru a-i facilita angajarea și pentru a fi mutat,

ulterior, pe un post de subofițer - șofer în cadrul ISU Satu-Mare, ultimul act

material al infracțiunii de trafic de influență consumându-se în seara zilei 26

octombrie 2006, în restaurantul Lotus, din Satu Mare, când inculpatul a primit

suma de 600 de Euro, fiind surprins în flagrant de organele de urmărire penală.

În mod corect, instanța de fond și apoi și

instanța de prim control judiciar au reținut că anterior înscrierii la examen,

candidatul S.P. l-a contactat pe subofițerul P.S. din cadrul I.S.U. Satu Mare,

fost coleg de stagiu militar, pentru a-l sprijini în vederea angajării, care

i-a promis că îl va contacta, la rândul său, pe lt. colonel C.F.A. - șef al

Serviciului de Resurse Umane din I.S.U., numit prin O.Z.U. nr. S 179 din 12

septembrie 2006 secretar al comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor

vacante de subofițeri.

S-a mai reținut că, după testarea psihologică,

denunțătorul S.P., aflând că nu a promovat proba, la inițiativa colegului său

P.S., s-a întâlnit în autoturismul acestuia din urmă cu inculpatul C.F.A.,

prilej cu care i-a înmânat inculpatului suma de 600 Euro. De asemenea, după

angajarea denunțătorului, inculpatul C.F.A. i-a pretins o altă sumă de 1.000

Euro, motivând că cea de 600 Euro a dat-o șefului său, colonelului S.G. și

ofițerului care a realizat testarea psihologică. Urmare acestui fapt, a avut

loc o altă întâlnire între denunțător și inculpat, pe terasa restaurantului

„Lotus" din Satu Mare, prilej cu care S.P. i-a dat ofițerului un plic cu

400 Euro, pentru ca, peste câteva zile, mai precis la 21 octombrie 2006,

inculpatul să-i solicite din nou denunțătorului S.P. ca, până la 25 octombrie

2006 să-i remită suma de 600 Euro, pretinzând că „s-a făcut de râs" în

fața șefilor săi.

Conform înțelegerii, inculpatul și denunțătorul

s-au întâlnit la orele 19,37 în ziua de 26 octombrie 2006 la restaurantul

„Lotus” din Satu Mare și s-au despărțit la orele 20,55, fiind permanent

monitorizați audio, video, al treilea act material al infracțiunii de trafic de

influență consumându-se în modalitatea pretinderii și respectiv a primirii

sumei de 600 de Euro, la inițiativa inculpatului C.F.A., pentru scopul mai

sus-menționat, ocazie cu care acesta a fost surprins în flagrant de organele de

umărire penală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, deși

inculpatul C.A.F. a negat constant săvârșirea faptei reținută în sarcina sa,

din declarațiile martorilor audiați și ale celor date de denunțător, care se

coroborează atât cu procesul verbal încheiat cu ocazia prinderii inculpatului în

flagrant, dar și cu notele de redare ale discuțiilor telefonice și ale celor

înregistrate din mediul ambiental, interceptate autorizat, rezultă cu

certitudine vinovăția acestuia în săvârșirea faptei astfel cum a fost mai sus

descrisă, infracțiunea de trafic de influență în formă continuată (cele 3 acte

materiale mai sus menționate).

Pe cale de consecință, Înalta Curte, și urmează

ca, în baza art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică dată faptei

dedusă judecății în infracțiunea de trafic de influență în formă continuată (3

acte materiale), prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, în baza acestui text de

lege, constată că se impune aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei,

instanța urmează să aibă în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen.; limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege; gradul de pericol

social al faptei săvârșite, raportat la persoana inculpatului, o persoană cu

studii superioare, deținând o funcție care implică responsabilitatea asumării

acesteia, în cadrul unei structuri specializate; persoana inculpatului, aflată

la primul contact cu legea penală, având o poziție de nerecunoaștere a faptei

și de negare a caracterului infracțional al acesteia.

Astfel, în baza art. 257 C. pen., raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta

Curte urmează să-l condamne pe inculpatul C.F.A. la o pedeapsă de 3 ani

închisoare orientată către limita minimă, raportat la gravitatea faptei

săvârșite, la modalitatea în care a acționat inculpatul (uzând de funcția sa,

dar și lăsând să se creadă că are influență asupra unui ofițer superior, S.G, pentru

a facilita angajarea pe un post de subofițer a denunțătorului S.P.) intervalul

scurt de timp în care acesta a acționat, apreciind că scopul preventiv și de

reeducare, prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin executarea

pedepsei în regim privativ de libertate, neputând fi primită solicitarea de

aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., așa cum a solicitat inculpatul prin

apărător.

Referitor la critica formulată de reprezentantul

parchetului în ceea ce privește omisiunea instanțelor anterioare în a dispune

publicarea hotărârii într-un ziar local, Înalta Curte constată că aceasta este

nefondată, întrucât textul invocat, dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, nu este unul imperativ, neprevăzând o obligație ce incumbă

instanței, ci vizează o facultate a instanței în a dispune publicarea hotărârii

într-un ziar local, însă numai după rămânerea sa definitivă.

Înalta Curte apreciază că nu se justifică

restituirea cauzei la parchet și nu pot fi primite nici criticile formulate de

recurentul inculpat prin apărător ales, vizând nulitatea urmării penale,

susținând că dosarul ar fi fost instrumentat de procurori militari în grad

inferior celui pe care-l avea inculpatul la momentul săvârșirii faptei reținută

în sarcina sa și că, în cauză, dosarul trebuia să fie instrumentat de D.N.A.,

Serviciul Teritorial Oradea, și nu de Secția Militară de Combatere a

Infracțiunilor de Corupție din cadrul DNA, iar ulterior competența soluționării

cauzei revenea instanțelor civile și nu celor militare, întrucât Secția

Parchetelor Militare era competentă să instrumenteze dosarul în faza de

urmărire penală, după cum și procurorii de caz aveau competența specială

recunoscută și prin art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002.

Astfel în alin. (1) al art. 13 din O.U.G. nr.

43/2002 se stipulează că procurorii specializați din cadrul Parchetului

Național Anticorupție efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cazul

infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, iar la

alin. (2) lit. b) este prevăzută explicit competența specială, după calitatea

persoanei a Parchetului Național Anticorupție privind infracțiunile prevăzute

în Legea nr. 78/2000 săvârșite de către deputați, senatori, membrii Guvernului,

(...), magistrați, ofițeri superiori, generali, (...).

De asemenea, se mai constată, contrar

susținerilor recurentului inculpat, că acestuia nu i-a fost încălcat dreptul la

apărare în niciuna din fazele procesuale ale cauzei, cu atât mai puțin în faza

de urmărire penală, nefiind deci încălcate dispozițiile art. 172 alin. (1) teza

I C. proc. pen., întrucât acestuia i s-a desemnat încă de la data de 26

octombrie 2006 un apărător din oficiu în persoana d-lui avocat C.O.

(împuternicire avocațială fila 77 du.p.), cu care a fost de acord, încă de la

începutul urmăririi penale, iar, ulterior, de la momentul reținerii sale, 27

octombrie 2006, și după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul a fost

asistat de apărător ales, avocat P.I. (conform procesului verbal încheiat la

data de 27 octombrie 2007 fila 86 d.u.p., împuternicirea avocațială de la fila

99 d.u.p. purtând aceeași dată), avocat care a propus probe, în prezența căruia

s-a procedat la confruntarea unor martori și care, la momentul prezentării

materialului, nu a formulat niciun fel de cereri sau obiecțiuni.

Referitor la criticile recurentului inculpat

vizând greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului,

Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru cele anterior relevate,

întrucât ambele instanțe au procedat greșit, reținând infracțiunea de luare de

mită în formă continuată, în loc de infracțiunea de trafic de influență în

formă continuată, ignorând faptul că inculpatul, în discuțiile avute în

repetate rânduri cu denunțătorul în perioada septembrie-octombrie 2006, de

fiecare dată, a vehiculat sume diferite de bani, promițându-i denunțătorului

că, prin influența pe care o avea asupra unui ofițer superior în cadrul I.S.U.

Satu-Mare, S.G., îl va ajuta să obțină un rezultat favorabil la concurs pentru

ocuparea unui post de subofițer.

În speță, față de împrejurările concrete de

comitere a faptei precum și față de urmările produse, Înalta Curte apreciază că

fapta inculpatului prezintă grad ridicat de pericol social, afectând nivelul de

încredere al societății în reprezentanții organelor statului chemate tocmai să

vegheze la respectarea prevederilor legale în vigoare, inculpatul C.F.A.

(ofițer superior cu grad de locotenent colonel) având calitatea șef al

Serviciului de Resurse Umane din cadrul I.S.U. - Satu-Mare, fiind numit

secretar al Comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de

subofițeri, și desfășurând activități specifice în Inspectoratul pentru

Situații de Urgență Satu Mare, conform atribuțiilor de serviciu stabilite în

fișa postului .

În același timp însă, urmează a se reține în

favoarea inculpatului M.G. drept circumstanțe judiciare atenuante: conduita bună

a acestuia anterior săvârșirii faptei și lipsa antecedentelor penale, situație

în care se constată că aplicarea unei pedepse în regim de privare de libertate,

în cuantum de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6, din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), este astfel, aptă să

atingă scopul preventiv și educativ al acesteia.

De asemenea, nici solicitarea de modificare a

modalității de executare a pedepsei stabilită inculpatului, în sensul înlocuirii

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., aplicate de prima instanță, cu cele

ale dispozițiilor art. 81 C. pen., nu poate fi reținută, acest motiv de recurs

formulat de inculpat urmând a fi respins de asemenea, ca nefondat, dat fiind

cele anterior relevate.

Față de considerentele mai sus enunțate, Înalta Curte

de Casație și Justiție urmează a constata că recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție și de inculpatul C.F.A. împotriva deciziei penale nr. 11 din 22

octombrie 2008 a Curții Militare de Apel sunt întemeiate numai în ceea ce

privește încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpatul C.F.A. și,

potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., le

va admite ca atare, va casa decizia penală sus-menționată și, în parte,

sentința penală nr. 14 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Militar

Teritorial București, urmând ca, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen.,

să schimbe încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpat din

infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de influență în formă continuată,

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, în baza acestor texte de

lege va condamna pe inculpatul C.F.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate și se va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

,

Direcția Națională Anticorupție

,

și de

inculpatul

C.F.A. împotriva deciziei

penale nr.

11 din 22 octombrie

2008 a Curții Militare de Apel.

Casează decizia penală sus-menționată și, în

parte, sentința penală nr.

14 din 27

februarie 2008 a Tribunalului Militar Teritori

al București numai în ceea ce privește încadrarea

juridică dată faptei săvârșită de inculpatul

C.F.A.

și

individualizarea judiciară a pedepsei și, în rejudecare:

În baza art. 334 C. proc. pen.

, schimbă încadrarea juridică dată faptei săvârșită de

inculpat din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de

art.

254 alin. (1) C. pen., raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

, în infracțiunea de trafic de influență în

formă continuată, prevăzută de art.

257

alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

și în baza

acestor texte de lege condamnă pe inculpatul

C.F.A.

la o pedeapsă de 3

ani închisoare.

M

enține

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.