ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1114/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 299 din 5

septembrie 2002 Tribunalul Bacău a dispus condamnarea inculpatului H.G. la 4

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (2) C. pen.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., timp

de 2 ani.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata

termenului de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului de încercare,

s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de reintegrare socială și supraveghere de pe lângă Tribunalul Bacău;

-să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice

informații de natură, a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Supravegherea executării

obligațiilor stabilite de instanță se face de către Serviciul de reintegrare

socială și supraveghere din cadrul Tribunalului Bacău.

S-a atras atenția inculpatului cu

privire la împrejurările care atrag revocarea suspendării executării pedepsei

sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv de la 1

mai 2002 la 21 mai 2002.

În temeiul art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă

de 5.000.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul H.G. a încheiat cu S.R.T.

contractul civil de angajament nr. 39803 din 27 martie 2002, în temeiul căruia

urma să desfășoare activitate de control privind existența abonamentelor de

televiziune la domiciliul sau sediul deținătorilor de receptoare TV și să

constate acolo unde este cazul, contravențiile, aplicând amenzi și stabilind

despăgubiri în baza art. 41/1994, O.G. nr. 2/2001 și H.G. nr. 517/1994.

În luna aprilie 2002, inculpatul

H.G. și-a început activitatea de control în calitate de inspector al S.R.T.,

fiindu-i eliberată legitimația nr. 1228.

Astfel, la data de 21 aprilie 2002

acesta s-a deplasat la magazinul A.F. P. din municipiul Bacău, unde a observat

televizoare pe rafturi și a întrebat-o pe vânzătoare despre existența

abonamentului TV

Deoarece, nu i-a fost prezentat un

astfel de document, inculpatul a revenit a doua zi, găsindu-l pe numitul P.D.,

reprezentantul legal al A.F. P. care nu i-a putut prezenta actul solicitat,

abonamentul TV

Ca urmare, inculpatul i-a adus la

cunoștință reprezentantului legal că urmează să-i aplice o amendă

contravențională cuprinsă între 10 și 15 milioane lei și că datorează S.R.T. o

despăgubire de 187.632.000 lei.

În această situație, inculpatul a

susținut că numitul P.D. i-a oferit un bun de valoare din cele expuse la

vânzare în magazin, cu condiția să nu mai întocmească procesul-verbal de

constatare a contravenției, în timp ce P.D. susține că inculpatul i-a pretins

un televizor Sony cu bandă scurtă pentru a nu mai întocmi actele de constatare

a contravenției.

Totodată, inspectorul H.G. i-a cerut

lui P.D. să-și facă de urgență abonament TV pe numele A.F. P. Numitul P.D. nu

i-a putut da pe loc inspectorului H.G. televizorul solicitat, deoarece nu se

afla în stare de funcționare, însă a propus ca în compensare să-i dea un alt

televizor ce urma să-l primească.

Acordul de voință fiind realizat,

inculpatul H.G. a strâns documentele, fără a mai întocmi procesul-verbal de

constatare, la care îl obligau prevederile contractului încheiat cu S.R.T.

Pentru ridicarea televizorului,

inculpatul urma să vină altă dată. Tot atunci, inculpatul s-a arătat interesat

și de o combină frigorifică expusă la vânzare.

La plecare, inculpatul l-a avertizat

pe P.D. ca, în situația în care nu se va ține de cuvânt, va aplica legea, adică

îl va amenda.

Reflectând asupra celor întâmplate,

P.D. a avut bănuiala că H.G. este un impostor, apoi a ajuns la concluzia că

pretenția acestuia de a plăti S.R.T. despăgubiri pentru o perioadă de 3 ani în

urmă, în condițiile în care magazinul fusese deschis în urmă cu câteva

săptămâni, constituie un abuz, o ilegalitate.

Pentru a se lămuri, P.D. a sesizat

organele de poliție.

La data de 29 aprilie 2002, orele

15,15 inculpatul a revenit la magazinul A.F. P., întrebând de patron. Cum

acesta nu se afla acolo, i-a adus la cunoștință vânzătoarei H.Z. că acceptă să

primească un televizor color marca Blaupunkt care funcționa și se afla pe raft,

expus la vânzare. Aceasta nu i-a putut da inculpatului televizorul solicitat,

în lipsa patronului său.

Inculpatul a vorbit la telefon cu

patronul magazinului, aducându-i la cunoștință că a doua zi, la data de 30

aprilie, în jurul orei 15,00 va reveni pentru a ridica bunurile, conform celor

stabilite anterior.

La data și ora stabilită, inculpatul

însoțit de fiul său, H.B., a venit cu autoturismul său Dacia 1310, la magazinul

A.F. P. În magazin l-a întâlnit pe P.D. și pe vânzătoarea H.Z. A indicat

televizorul pretins anterior, precum și telecomanda acestuia.

Inculpatul a ridicat de pe raft

televizorul, a ieșit cu bunul respectiv din magazin și s-a îndreptat spre

autoturismul său parcat în apropiere. În momentul în care inculpatul așeza

televizorul pe bancheta din spatele autoturismului, au sosit organele de

poliție, care, fiind sesizate, l-au prins pe inculpat în flagrant.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul H.G., criticând–o în sensul greșitei individualizări a

pedepsei aplicate. Aceasta a arătat în apelul său că față de conduita sa

ireproșabilă în societate, până la săvârșirea acestei fapte, de competența lui

profesională, de faptul că nu a avut inițiativa săvârșirii infracțiunii,

denunțătorul fiind cel care l-a determinat să accepte televizorul pentru a nu

mai încheia actele de constatare a contravenției.

A solicitat admiterea apelului,

casarea sentinței atacate și reducerea pedepsei sub limita minimă a textului de

lege incriminator, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr. 380 din 12

noiembrie 2002 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

200.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul H.G., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor

atacate, reducerea pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea sa a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., iar ca

modalitate de executare a acesteia, să se mențină aplicarea dispozițiilor art.

86

1

C. pen.

Recursul nu este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată, că instanțele au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză

și i-au aplicat o pedeapsă just individualizată.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în cauză, se constată că la

aplicarea și menținerea pedepsei de 4 ani închisoare, orientată spre minimul

special prevăzut de textul de lege incriminator, instanțele au apreciat în mod

corespunzător criteriile generale de individualizare a sancțiunii penale în

raport de gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările concrete și

modalitatea de săvârșire a ei, dar și datele ce caracterizează persoana

acestuia, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul desfășurării

procesului penal și se află la primul conflict cu legea penală.

Chiar dacă inculpatul nu are

antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de comiterea infracțiunii,

aceste împrejurări nu justifică reținerea în favoarea sa a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

În consecință, se constată că nu

există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmând ca

recursul acestuia să fie respins, ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul H.G. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.G. împotriva deciziei penale nr. 380 din 12 noiembrie

2002 a Curții de Apel Bacău.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu de

avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

5 martie 2003.