ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3477/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3477/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 5 martie 2008, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, A.M. și A.C.M. au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 2377 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, susținând că în mod greșit instanța de fond a respins contestația formulată de reclamanți în contradictoriu cu Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 și Municipiul București prin primarul general. Sub aspectul greșitei respingeri a contestației, recurenții au precizat că ei au solicitat daune interese pe lângă despăgubirea privind valoarea reală a imobilului, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată la Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994, iar Comisia a respins întâmpinarea.
Contestația împotriva deciziei Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 a fost respinsă de Curtea de Apel București prin hotărârea atacată în cauză. Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constată că prin sentința civilă nr. 2377 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților A.M. și A.C.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994, din cadrul Primăriei Municipiului București.
S-a reținut că urmare întâmpinării formulate de contestatori la 9 martie 2007, negocierile desfășurate de către cele două părți în litigiul de față s-au finalizat prin înțelegere cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru suma de 1.075.000 euro, sens în care la data de 30 martie 2007 a fost perfectat și contractul de vânzare - cumpărare a imobilului dar fără a face referire la o eventuală despăgubire cu titlu de daune (chirie și alte prejudicii). Soluționarea de Curtea de Apel s-a făcut în temeiul art. 20 din Legea nr. 33/1994. În cauză este de observat că recurenții - reclamanți deși au convenit privind valoarea reală a imobilului au solicitat și daune interese derivând din „chirii”.
Asupra acestui aspect al întâmpinării, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 nu a consemnat nimic în procesul-verbal încheiat la 9 martie 2007 în ședința Comisiei de soluționare a întâmpinărilor cu privire la realizarea lucrării „Pasaj denivelat superior B.”. Cum potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică despăgubirea se compune din „valoarea reală a imobilului și din contravaloarea eventualului prejudiciu cauzat proprietarului și altor persoane îndreptățite”, în temeiul art. 21 din Legea nr. 33/1994, se va trimite cauza Tribunalului București, secția civilă, care se va pronunța după administrarea de probe privind aceste pretenții ale reclamanților.
Recursul fiind deci întemeiat, conform art. 312 C. proc. civ. va fi admis în sensul sus citat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de A.M. și A.C.M. împotriva sentinței civile nr. 2377 din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul București, secția civilă, instanța competentă a soluționa cauza. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.