ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 217/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1758 din 20 iunie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția nulității deciziilor nr. 39 din 27 martie

2007, precum și nr. 50 din 17 aprilie 2007 și contestația formulată de reclamantul

C.I. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București

,

prin Primarul General,

prin care s-a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a deciziilor

adoptate de Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor, iar, în subsidiar, modificarea

acestora în sensul respingerii punctului de vedere al expropriatorului cu privire

la propunerea de despăgubire.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, pe de o parte, că la constituirea Comisiei pentru

soluționarea întâmpinărilor au fost respectate cerințele art. 15 din Legea nr. 33/1994,

iar deciziile în speță respectă condițiile de formă prevăzute de art. 16 și 18 din

același act normativ. Pe de altă parte, în raport cu solicitarea de modificare a

deciziilor atacate, s-a reținut că aceste acte au fost emise cu respectarea procedurii

și a prevederilor actelor normative incidente în materie, pretențiile referitoare

la cuantumul despăgubirilor excedând competenței contenciosului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul C.I., solicitând modificarea ei, în tot, în sensul

admiterii contestației și, în principal, constatându-se nulitatea absolută a deciziilor

nr. 39 din 27 martie 2007 și nr. 50 din 03 mai 2007, motivat de faptul că în conținutul

acestora nu este cuprinsă componența Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor,

a se dispune trimiterea dosarului respectivei comisii pentru a fi soluționat în

componența stabilită prin Legea nr. 33/1994, iar, în subsidiar, a se dispune modificarea

hotărârilor atacate în sensul respingerii punctului de vedere al expropriatului

cu privire la propunerea de despăgubire.

În motivarea recursului

s-a susținut, în esență, că deciziile contestate au fost emise de o comisie ilegal

constituită, iar prima instanță nu a avut în vedere toate aspectele învederate în

contestație atunci când a analizat excepția nulității acestora, raportat la prevederile

art. 15 din Legea nr. 33/1994.

Sub aspectul fondului

cauzei, s-a apreciat că în mod greșit comisia a impus practic oferta expropriatorului

ca fiind o justă despăgubire pentru terenul expropriat, deși la stabilirea acesteia

nu a fost avut în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, terenurile de

aceeași natură situate în București, motiv pentru care nu a fost acceptată.

La termenul din 22 ianuarie

2008 s-a precizat că obiectul contestației vizează strict cuantumul despăgubirilor

stabilit cu nesocotirea literei și spiritului Legii nr. 33/1994, conform căreia

justa și prealabila despăgubire se stabilește de către instanța de judecată în cazul

în care părțile nu se înțeleg, făcându-se însă referire și succesiunea nelegalităților

care au condus la adoptarea unor soluții eronate.

Examinând din această

perspectivă, criticile recurentului, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat,

pentru considerentele în continuare arătate:

Competențele instanței

de contencios administrativ în materie de expropriere sunt clar stabilite de Legea

nr. 33/1994 și vizează numai examinarea legalității actului de declarare a utilității

publice emis de autoritatea administrativă competentă și a măsurilor premergătoare

exproprierii luate în etapa administrativă, în condițiile art. 20, soluționarea

cererilor de expropriere și stabilirea cuantumului despăgubirilor, dacă părțile

nu se înțeleg, fiind dată în competența instanțelor de drept civil, respectiv Tribunalului

în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, conform art. 21 din

aceeași lege.

Întrucât obiectul contestației

formulate de reclamantul-recurent a vizat, conform precizărilor acestuia, numai

cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie, aducând în discuție însăși rațiunea

exproprierii, respectiv încetarea dreptului său de proprietate asupra terenului

supus exproprierii numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, examinarea aspectelor

învederate constituie atributul exclusiv al instanței de drept comun competente,

dacă este învestită cu o cerere în acest sens, cum corect a reținut și prima instanță.

În consecință, motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, hotărârea

atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

Din examinarea cauzei

sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., a rezultat că nu

este dat în speță niciun alt motiv de nelegalitate, de natură a fi invocat din oficiu,

în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.I. împotriva sentinței civile nr. 1758 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2008.