Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2014/2009

HOTĂRÂRE
28.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2014/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din data de 25 noiembrie 2008, emisă în dosarul penal nr. 349/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții: Ț.G., P.C., C.E., L.O., C.A., P.A., C.S., I.G., C.A.M., judecători la Tribunalul Iași, P.C.I., prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, P.C.N., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, B.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, S.F., P.I., I.G., grefieri la aceeași instanță, M.A., Ț.D., P.R., I.D.

(toți locatari ai blocului în care se află apartamentul numitului B.E.), M.E.L., subcomisar de poliție, șeful Poliției Municipiului Iași, N.V., inspector de poliție, D.G., agent șef adjunct de poliție, V.D., subofițer de jandarmi, V.L., avocat, N.G., U.L.P., C.C., B.D., C.P., C.A., C.L., A.C., R.L., T.D., din cadrul Primăriei Municipiului Iași, S.I., M.N., experți tehnici, Ș.G., fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 248 1 , 259, 242, 271, 195, 289, 291, 196, 293, 205, 206, și art. 207 C. pen. Față de persoanele menționate au fost efectuate acte premergătoare de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în urma plângerii penale formulată de numiții B.E.

și R.C., care au susținut că acestea, în calitate de magistrați, grefieri, polițiști și funcționari, și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile conferite funcției în dosare în care au avut calitatea de parte. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost dispusă în urma efectuării actelor premergătoare care au relevat că persoanele reclamate și-au îndeplinit în mod legal atribuțiile specifice funcției cu ocazia soluționării cauzelor în care numiții B.E. și R.C. au avut calitatea de parte, iar plângerea penală formulată de aceștia nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la descrierea faptei și indicarea mijloacelor de probă. Împotriva soluției au formulat plângere numiții R.C.

și B.E. care au susținut că rezoluția emisă în dosarul penal nr. 349/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași este nelegală și netemeinică întrucât a fost emisă pe baza unui material probator incomplet. Analizând actele și lucrările dosarului penal nr. 349/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a constatat că rezoluția prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală este legală și temeinică. Astfel, s-a reținut din actele premergătoare efectuate că faptele reclamate de numiții B.E. și R.C. au mai constituit obiectul dosarelor penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași sub nr. 21 l/P/2008 și 238/P/2008, ce au fost soluționate prin rezoluția din data de 3 septembrie 2008, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Se mai reține că împotriva actului procedural menționat, numiții B.E. și R.C. au formulat plângere la Curtea de Apel Iași, fiind constituit dosarul nr. 755/45/2008. Totodată, s-a apreciat că, în mod legal, procurorul investit în soluționarea dosarului penal nr. 349/P/2008 a constatat că plângerile penale formulate de numiții B.E. și R.C. nu îndeplinesc cerințele de fond prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. Nu în ultimul rând, soluțiile dispuse de magistrații judecători ori procurori, pot fi reanalizate și confirmate (dacă sunt legale și temeinice) ori infirmate, la cererea părții nemulțumite, numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege și nu prin formularea de plângeri penale cu privire la îndeplinirea abuzivă a atribuțiilor de serviciu care să tindă la modificarea unei soluții.

În consecință, prin rezoluția nr. 1211/II/2/2008 din 24 decembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarilor. În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petiționarii s-au adresat instanței competente. În primă instanță, judecarea plângerilor formulate de petiționari a parcurs 3 termene, aceștia neprezentându-se la niciunul dintre termene. Prin sentința penală nr. 14 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unor excepții de neconstituționalitate [(art. 51, 52 alin. (2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 29, fost art. 23, din Legea nr. 47/1992, art. 183 C. proc.

civ., art. 183 C. proc. pen., art. 244 C. proc. civ. și art. 224 C. proc. pen.)] și, respectiv, a respins, ca nefondate, plângerile petiționarilor. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, pe de o parte, că textele invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, că actele premergătoare nu au relevat minime indici ale săvârșirii unor fapte penale de către persoanele reclamate. De asemenea, s-a menționat că nemulțumirile petiționarilor vizează soluționarea unor cauze în care au, sau au avut, calitatea de părți, plângerea formulată are un caracter general, neîndeplinind cerințele art. 221 sau 222 C. proc. pen., și că valorificarea drepturilor lor se poate face numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege pentru actele emise (rezoluții, ordonanțe, încheieri, sentințe etc.), iar nu prin formularea unor plângeri penale față de organele judiciare emitente.

Împotriva sentinței, petiționarul B.E. a declarat prezentul recurs. Citat fiind, recurentul nu s-a prezentat la Înalta Curte pentru a expune motivele de recurs. În cererea de recurs, petiționarul critică sentința pentru respingerea cererii sale de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională. De asemenea, în finalul exprimării unor nemulțumiri cu caracter general față de justiție, petiționarul a susținut că nu s-au făcut cercetări „reale” nici de către procuror, și nici de către instanța de fond. Recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru motivele ce se vor arăta. Pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționari, procurorul a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen., acte premergătoare.

Actele premergătoare efectuate, regăsite în cele 3 volume ale dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, precum și celelalte acte și lucrări, însumează 110 file, 187 file și, respectiv, 17 file. De asemenea, actele și lucrările dosarului instanței de fond totalizează 244 file. În consecință, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica recurentului că organele judiciare (procuror și instanță) nu au efectuat acte de cercetare pentru soluționarea plângerii penale. Din conținutul actelor premergătoare nu au rezultat minime indicii ale săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală de către persoanele reclamate, soluția de neîncepere a urmării penale fiind legală, ca o consecință a aplicării dispozițiilor art. 228 alin. (l) C. proc.

pen. Înalta Curte mai constată, în raport cu obiectul cauzei, că și dispoziția primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a cererii de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională este legală, textele menționate de petiționari neavând legătură cu soluționarea plângerii astfel cum a fost formulată. Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 14 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Totodată, petiționarul B.E. are calitatea de parte în dosarele civile nr. 13052/2005, 22331/245/2007 al Judecătoriei Iași, respectiv dosarul nr. 7016/2006 și 7017/2006 ale Tribunalului Iași. Procurorul a reținut că nu există indicii care să
ÎCCJ 2010-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
8, 266 C. pen. etc., în temeiul articolului 228 alin. (6) raportat 10 lit. a) C. proc. pen. Plângerea formulată împotriva soluției a fost respinsă prin rezoluția cu numărul 11045/5547/II/2/2009, din data de 30 noiembrie 2009. În prezent, do
ÎCCJ 2010-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1590/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Iași a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pete
ÎCCJ 2009-11-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală
de poliție B.I. și a subcomisarului de poliție B.M.I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (1) și art. 246 C. pen. S-a reținut în sarcina acestora că, l-au reținut ilegal și l-au amenințat pentru a-l determina să
ÎCCJ 2010-03-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1207/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconst
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă