ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, la data de 21 septembrie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului C.A. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 10.09.2007 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994, iar în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani restrângerea exercitării dreptului la libera circulație.

Totodată, reclamanta a învederat că obligațiile prevăzute de Legea nr. 248/2005 trebuiesc respectate de către toți cetățenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate și dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România Ie-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 3/C din 4 ianuarie 2008, a respins cererea reclamantei, considerând-o neîntemeiată și nelegală, cu motivarea că de la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană și, prin urmare, a restrânge dreptul la liberă circulație a pârâtului ar însemna restrângerea dreptului la liberă circulație pe chiar teritoriul României.

S-a reținut în motivarea hotărârii și faptul că de la data de 1 ianuarie 2007 situația de fapt s-a schimbat, multor persoane aflate pe teritoriul statelor membre U.E. acordându-li-se dreptul de intrare, ședere, etc. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce duce la concluzia că doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de retunare. Obligația de restrângere a dreptului la libera circulație al respectivului cetățean român este expres stipulată prin Legea nr. 248/2005 în art. 38 și urm. care constituie dreptul intern în materie și care facilitează finalitatea practică a aplicării acordurilor de readmisie.

Apelanta a arătat și faptul că art. 25 din Constituție prevede că dreptul la libera circulație este garantat și că legea stabilește condițiile exercitării acestui drept, ceea ce înseamnă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Pârâtul, prin fapta sa, a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligația cetățeanului român de a respecta legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia și prin documentele internaționale încheiate cu România.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 99/A din 22 mai 2008 a respins ca nefondat apelul, reținând, în esență, că simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația, ieșirea străinilor nu este de natură a constitui, în sine, o conduită care să justifice prin ea însăși o măsură de limitare a libertății de circulație, aceasta implicând în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o dispune, existența și a unei amenințări serioase, suficiente la cerințele de ordine publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând că îndepărtarea pârâtului de pe teritoriul francez și documentele întocmite de către autoritățile franceze din care reiese că acesta a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru tăinuire de bunuri provenite din săvârșirea unui furt, dovedesc încălcarea de către pârât a legislației statului francez, nefiind necesară efectuarea și a altor dovezi în acest sens. Recurenta a invocat și faptul că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile franceze, ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională.

Totodată, măsura returnării dispusă de autoritățile franceze este de natură să facă dovada că cetățeanul în cauză nu a respectat condițiile de ședere în spațiul U.E. și, fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale, având în vedere că prin conduita sa a adus atingere imaginii și intereselor României în raporturile cu statele U.E. Recursul va fi admis pentru considerentele ce succed: Conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

În cauza de față, instanțele judecătorești nu au avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în vederea stabilirii pe deplin a situației de fapt. Astfel, la filele 22-23 din dosarul de fond, al Tribunalului Bihor, se află Hotărârea din 18 iulie 2007 de returnare la frontieră a pârâtului C.A., emisă de Prefectura de L'Oise din care reiese că acesta a fost încarcerat și condamnat la 6 luni de închisoare pentru tăinuire de bunuri provenite din săvârșirea unui furt. Acest înscris a fost omis de la examinare de către instanțele de fond și apel, situație în care se impune casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului pentru o nouă soluționare pe fond. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza întregul material probator administrat în cauză și va stabili pe deplin situația de fapt, urmând a face aplicarea prevederilor legale incidente în speță.

În conformitate cu dispozițiile art. 39 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu O.G. nr.5/2006, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, hotărârile pronunțate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă Tribunalului București spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 99/A din 22 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 3/C din 4 ianuarie 2008 a Tribunalului Bihor, secția civilă, și trimite cauza la Tribunalul București pentru soluționarea pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 februarie 2009.