ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția

civilă, la data de 21 septembrie 2007, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului  C.A.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

pârâtul a fost returnat din Franța la data de 10.09.2007 în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994,

iar în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, poate fi

dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani restrângerea exercitării dreptului

la libera circulație.

Totodată, reclamanta a învederat că

obligațiile prevăzute de Legea nr. 248/2005 trebuiesc respectate de către toți

cetățenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate și dreptul la

liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului

român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România Ie-a ratificat și

care fac astfel parte din dreptul intern.

Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 3/C

din 4 ianuarie 2008, a respins cererea reclamantei, considerând-o neîntemeiată

și nelegală, cu motivarea că de la data de  1 ianuarie 2007 România a aderat la

Uniunea Europeană și, prin urmare, a restrânge dreptul la liberă circulație a

pârâtului ar însemna restrângerea dreptului la liberă circulație pe chiar

teritoriul României.

S-a reținut în motivarea hotărârii și

faptul că de la data de  1 ianuarie 2007 situația de fapt s-a schimbat, multor

persoane aflate pe teritoriul statelor membre U.E. acordându-li-se dreptul de

intrare, ședere, etc.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta, susținând că returnarea unui cetățean român dintr-un stat

membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a

încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul

român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce duce la concluzia că

doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de retunare.

Obligația de restrângere a dreptului la libera circulație al respectivului

cetățean român este expres stipulată prin Legea nr. 248/2005 în art. 38 și urm.

care constituie dreptul intern în materie și care facilitează finalitatea

practică a aplicării acordurilor de readmisie.

Apelanta a arătat și faptul că art. 25 din

Constituție prevede că dreptul la libera circulație este garantat și că legea

stabilește condițiile exercitării acestui drept, ceea ce înseamnă că libertatea

circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit

unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege.

Pârâtul, prin fapta sa, a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005,

care stabilesc obligația cetățeanului român de a respecta legislația statului

în care se află, precum și scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra

și, după caz, de a rămâne pe teritoriul

statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia și

prin documentele internaționale încheiate cu România.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia nr. 99/A din 22 mai 2008 a respins ca nefondat apelul,

reținând, în esență, că simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea,

circulația, ieșirea străinilor nu este de natură a constitui, în sine, o

conduită care să justifice prin ea însăși o măsură de limitare a libertății de

circulație, aceasta implicând în plus față de tulburarea ordinii sociale pe

care orice încălcare a legii o dispune, existența și a unei amenințări

serioase, suficiente la cerințele de ordine publică, de natură a afecta

interesele fundamentale ale societății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând că îndepărtarea pârâtului

de pe teritoriul francez și documentele întocmite de către autoritățile

franceze din care reiese că acesta a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru

tăinuire de bunuri provenite din săvârșirea unui furt, dovedesc încălcarea de

către pârât a legislației statului francez, nefiind necesară efectuarea și a

altor dovezi în acest sens.

Recurenta a invocat și faptul că autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile franceze, ci doar de

a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile

corespunzătoare din legislația națională. Totodată, măsura returnării dispusă

de autoritățile franceze este de natură să facă dovada că cetățeanul în cauză

nu a respectat condițiile de ședere în spațiul U.E. și, fiind în culpă pentru

nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să

suporte consecințele faptelor sale, având în vedere că prin conduita sa a adus

atingere imaginii și intereselor României în raporturile cu statele U.E.

Recursul

va fi admis pentru considerentele ce succed:

Conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate

cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a

legii, la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

În cauza de față, instanțele

judecătorești nu au avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei

în vederea stabilirii pe deplin a situației de fapt.

Astfel, la filele 22-23 din dosarul de

fond, al Tribunalului Bihor, se află Hotărârea din 18 iulie 2007 de returnare

la frontieră a pârâtului  C.A., emisă de Prefectura de L'Oise din care reiese

că acesta a fost încarcerat și condamnat la 6 luni de închisoare pentru

tăinuire de bunuri provenite din săvârșirea unui furt.

Acest înscris a fost omis de la examinare de

către instanțele de fond și apel, situație în care se impune casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului pentru o nouă

soluționare pe fond.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va

analiza întregul material probator administrat în cauză și va stabili pe deplin

situația de fapt, urmând a face aplicarea prevederilor legale incidente în

speță.

În conformitate cu dispozițiile art. 39

din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în străinătate, modificată și completată cu O.G. nr.5/2006, competența de

soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi

admis, hotărârile pronunțate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă

Tribunalului București spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte

împotriva deciziei nr. 99/A din 22 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr.

3/C din 4 ianuarie 2008 a Tribunalului Bihor, secția civilă, și trimite cauza

la Tribunalul București pentru soluționarea pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 11 februarie 2009.