ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2624/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul F.P.a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună

anularea Hotărârii nr. 21858 din 9 iulie 2007 emisă de aceasta din urmă, cu

consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

întrucât are calitatea de refugiat.

Curtea de Apel Clu, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 201 din 18

februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii

nr. 21858 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada 2 octombrie 1941 - 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1

august 2006.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că proba testimonială administrată în cauză este

concludentă, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantului și

familiei sale, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost

implicați personal.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa Județeană de Pensii

Cluj.

Recurenta a susținut, în

esență, că instanța nu a analizat argumentele sale împotriva martorilor

„martori oculari în toate părțile din județ și din alte județe ale țării

simultan”.

A mai susținut că potrivit

pluralului legii, ar fi trebuit să existe două surse de informație care să

indice împreună aceleași date: data plecării, localitatea de plecare, motivul

plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea

fi coroborate în favoarea reclamantului.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare

din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în

lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de

domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare

a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din

motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o

îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și

schimbe domiciliul, legea nefăcând nicio distincție între naționalitatea celor

persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere toate

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate în

continuare sub administrarea Statului Român.

Nu se poate susține ideea că

prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de „persoană

cetățean român” legiuitorul ar fi înțeles să distingă între anumite etnii

existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toți

cetățenii români, indiferent de etnia lor care aflați pe teritoriul Statului

Român, au avut de suferit persecuții pe motive etnice, persecuții care au

determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit.

c) din O.G.nr. 105/1999.

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte

oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au fost

depuse declarațiile autentificate ale martorilor U.L. și P.Ș. din al căror conținut

rezultă că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu

urmare a persecuțiilor etnice, instanța a dispus administrarea nemijlocită a

probei cu martori. Astfel, audiați fiind în condițiile art. 193 pct. 1 C. proc.

civ. martorii U.L. și P.Ș. au confirmat calitatea de refugiați a reclamantei și

membrilor familiei sale, dând instanței detalii privitoare la refugiu și

relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați

personal.

Față de cele ce preced, se

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel

că recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 201 din 18

februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.