ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 617/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 153

din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova s-a respins, ca nefondată, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului

V.C. împotriva rezoluției din 8 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Craiova în dosarul nr. 159/P/2008.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că prin rezoluția menționată Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale față de U.P., avocat în

cadrul Baroului Dolj pentru infracțiunile prevăzută de art. 290 și art. 25 raportat

la art. 290 C. pen. și față de T.L.B., executor judecătoresc pentru

infracțiunile prevăzută de art. 246 și 291 C. pen.

S-a motivat că petentul V.C.

a formulat plângere penală împotriva avocatului U.P., acuzându-l că a întocmit

în septembrie 2004 3 înscrisuri sub semnătură privată în cuprinsul cărora a

atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului ce ulterior au fost folosite

de N.D. în fața instanțelor de judecată în vederea producerii de consecințe

juridice.

Petentul a mai susținut că

același avocat a antedatat înscrisul intitulat „Contract de închiriere”

menționând în mod mincinos data de 1 februarie 2004, precum și faptul că SC G.P.

SRL închiria în favoarea SC N. SRL același imobil (moară) valoarea chiriei

fiind de 100 dolari trimestrial, și că în cursul lunii ianuarie 2003 avocatul

l-a sfătuit pe N.D. să însereze în cuprinsul unui înscris intitulat „bon” cifra

„1”, astfel încât să ateste împrejurarea mincinoasă a primirii sumei de 13.500

dolari S.U.A. în loc de 3500 dolari S.U.A., sumă reală.

S-a mai reținut că petentul

a solicitat efectuarea cercetării penale și față de executorul T.B. pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., arătând că, în cursul

anului 2001, acesta a fost investit cu o cerere de executare silită din partea

petentului, dar din 2003 nu și-a mai îndeplinit atribuțiile de serviciu în

conformitate cu dispozițiile legale.

Instanța fondului, examinând

rezoluția atacată, a motivat că actele de cercetare prealabilă efectuate în

cauză nu susțin existența unei fapte penale care să îndreptățească desființarea

actului procurorului și trimiterea cauzei pentru începerea urmăririi penale.

Împotriva sentinței a

declarat recurs petentul care o critică ca fiind nelegală și netemeinică,

solicitând casarea sentinței, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la

procuror pentru începerea urmăririi penale.

Recursul nu este fondat.

Din actele prealabile nu

rezultă că în cauză ar rezulta indicii temeinice care să îndreptățească soluția

de desființare a rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror.

Nu există indicii că

avocatul U.P. ar fi contrafăcut scrierea ori subscrierea contractelor, că ar fi

antedatat sau falsificat înscrisuri și că ar fi instigat alte persoane la

falsificarea unor înscrisuri.

Declarațiile avocatului și

ale lui N.D. date în cursul cercetării prealabile nu confirmă susținerile

petentului.

Nici în ceea ce privește pe

executorul judecătoresc T.L.B. actele prealabile nu dovedesc că în exercițiul

atribuțiilor sale acesta ar fi încălcat intenționat dispoziții legale în

materie.

Nu există indicii că acesta

ar fi folosit înscrisuri despre care știa că sunt false.

De altfel, în exercitarea

atribuțiunilor de serviciu activitatea executorilor poate fi cenzurată potrivit

Codului de procedură civilă prin calea de atac a contestației la executare.

Reținerea răspunderii penale

a executorului judecătoresc nu este exclusă, însă, pentru aceasta este nevoie

să existe indicii temeinice că acesta ar fi acționat cu rea credință sau ca

urmare a unor fapte de corupție, or în cauză nu există indicii că astfel de

fapte ar exista în realitate.

Prin urmare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea

recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul V.C. împotriva sentinței penale nr. 153 din

29 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 februarie 2009.