ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 4

septembrie 2008, reclamanta SCA.I. SRL, în contradictoriu cu Oficiul Român

pentru Imigrări a solicitat anularea respingerii cererii de acordare a

autorizației de muncă pentru W.M.J.I., dispusă de pârât prin adresa nr. 2568187

din 4 iulie 2008 și obligarea acestuia la emiterea autorizației de muncă.

În

motivarea acțiunii s-a arătat că, la data de 9 iunie 2008, reclamanta a depus

trei cereri în vederea obținerii a trei autorizații de muncă pentru lucrători

permanenți, cetățeni irakieni; dintre toate acestea, doar unul a fost

soluționat pozitiv, alte două negativ, printre care și cel al lui W.M.J.I.

Motivul invocat de pârât în soluționarea nefavorabilă a

cererii

a fost

că, „s-a încălcat anterior în mod nejustificat scopul declarat la obținerea

vizei și a stat ilegal pe teritoriul României, în perioada 8 februarie 1997-26

august 2005".

Reclamanta a

apreciat că motivul invocat este netemeinic și nelegal, întrucât cele trei

persoane intrate în România la 8 ianuarie 2007 erau incluse în pașaportul mamei

lor, fiind minori, cu vârste de 15, 10 și 8 ani, având viză din oficiu,

întrucât regimul juridic al străinilor era reglementat la acea dată de Legea

nr. 25/1969, care nu prevedea viza pentru reîntregirea familiei în vederea

obținerii unui permis de ședere.

De aceea, susține reclamanta, decizia de a nu părăsi

România

nu le

poate fi imputată copiilor, ci mamei lor, întrucât copiii nu

răspundeau de faptele lor, aceștia neputând

călători singuri; iar mama lor a

hotărât să rămână alături de soț,

împreună cu cei trei copii.

Depistați

în luna august 2005, copiilor li s-a aplicat interdicția de intrare, deși mama

lor era singura răspunzătoare pentru șederea ilegală a sa și a copiilor măsura

interdicției nefiind contestată, iar acum aceștia sunt sancționați pentru

ședere ilegală.

Prin

sentința civilă nr. 3343/2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța

a reținut că pârâta a avut o conduită culpabilă, a stat în pasivitate, nu și-a

reglementat șederea legală pe teritoriul României nici în anul 2005, când a

devenit majoră și nici nu a contestat decizia de returnare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta, al cărei reprezentant

este tatăl numitei W.M.J.I. și este interesat în obținerea autorizației de

muncă pentru fiica sa.

În motivarea

recursului s-a arătat în esență: că, la momentul obținerii vizei de intrare în

România W.M.J.I. avea vârsta de 10 ani, solicitarea de viză a aparținut mamei

sale, în conformitate cu legea de la acel moment, nr. 25/1996. Viza de ieșire

pe care a primit-o cetățeana irakiană nu a putut fi executată, întrucât era minoră

și mama sa nu a părăsit țara; că, în anul 2005 a părăsit țara primind

interdicție de 2 ani și 6 luni pentru a reintra în România; că perioada

respectivă a expirat și nu mai există motiv legal de a nu i se permite intrarea

în țară; că, la data de 22 octombrie 2008 a obținut viză de ședere în scop de

studii pentru un an, de la ambasada României din Danemarca.

Verificând cauza

în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Se constată că

nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) din

O.U.G.

nr. 194/2002, modificată, întrucât cetățeana iraniană nu

a încălcat nejustificat scopul declarat la obținerea vizei de intrare în

România (8 ianuarie 1997), deoarece era minoră și a figurat pe pașaportul mamei

sale. Ulterior, când a devenit majoră s-a supus interdicției și a părăsit

România timp de 2 ani și 6 luni iar la data de 22 octombrie 2008 a obținut viză

de ședere pentru studii în România .

Ca urmare, nu

există nici un impediment în prezent ca pârâtul să acorde viza de muncă, astfel

încât acțiunea se impune a fi admisă, existând în cauză refuzul nejustificat al

autorității pârâte de a rezolva cererea, vătămându-se astfel dreptul

cetățeanului străin de a primi autorizația de a munci în România.

Pentru

considerentele expuse recursul va fi admis, sentința se va modifica și acțiunea

va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SCA.I. SRL Voluntari împotriva

sentinței civile nr. 3343 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în fond admite

acțiunea formulată de reclamanta SCA.I. SRL Voluntari.

Anulează adresa nr. 2568/87/S.I din 4

iulie 2008 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări și obligă pe pârât să-i

acorde numitei W.M.J.I. autorizației de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

mai 2009.