ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1030/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 martie 2005 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. reclamanta A.D.S. cere obligarea pârâtei SC A.S.I. SRL București la plata sumei de 7.820.076.484 lei (rol) cu titlu de arendă, a sumei de 12.005.775.815 lei (rol) cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 2 martie 2005 și, apoi în continuare, până la plata debitului, cu cheltuieli de arbitrare. La rândul său, pârâta introduce o acțiune împotriva reclamantei, conexată la prima cauză, prin care cere, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă, să se constate inexistența dreptului de creanță al acesteia în valoare de 9.047.961.805 lei (rol) și să fie obligată reclamanta - pârâtă la plata sumei de 1.672.607.802 lei (rol) încasată în plus de aceasta, cu cheltuieli de arbitrare.

Prin sentința arbitrală nr. 4 Tribunalul arbitral admite în parte acțiunea principală a reclamantei, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 105.913,29 lei (ron) cu titlu de arendă, cu 5.536,32 lei cheltuieli de arbitrare, respinge capătul de cerere privind penalitățile de întârziere și respinge acțiunea reconvențională.

Prin acțiunea în anulare formulată împotriva sentinței arbitrale de mai sus, înregistrată la 3 martie 2008, reclamanta petentă A.D.S., în contradictoriu cu pârâta - intimată, solicită instanței să desființeze în parte sentința arbitrală atacată, în sensul admiterii în totalitate a capătului unu al cererii sale introductive de instanță, respectiv obligarea pârâtei la plata arendei datorate în baza contractului de arendă din 31 octombrie 2002 și la plata penalităților de întârziere în baza art. 6.4 din contract, astfel cum au fost precizate la 22 noiembrie 2007, admiterea capătului doi al cererii, respectiv obligarea pârâtei la plata penalităților prevăzute de art. 6.4 din contract până la data stingerii debitului, precum și obligarea pârâtei la plata în totalitate a cheltuielilor ocazionate în această cauză.

Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2008 și petenta pârâtă SC A.S.I. SRL formulează acțiune în anulare împotriva aceleiași sentințe, solicitând aceleiași instanțe, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A.D.S., anularea sentinței arbitrale atacate și pe fond, respingerea acțiunii principale formulate de reclamanta A.D.S. Prin încheierea de ședință din 28 mai 2008 instanța a dispus conexarea celui de al doilea dosar la primul, iar prin sentința comercială nr. 107 din 10 septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge ca nefondate acțiunile în anulare a sentinței arbitrale atacate, reținând, în acest sens, că nu sunt întrunite ipotezele prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc.

civ., invocat de părți, întrucât petenta - reclamantă invocă în fapt greșita interpretare a probelor administrate în cauză și greșita interpretare a clauzelor contractului, iar petenta - pârâtă își argumentează acțiunea în anulare în fapt pe greșita interpretare a raportului juridic dintre părți și a efectului acestuia, respectiv a clauzelor art. 6.1 și 6.3 din contract, precum și a unor norme legale ce stabilesc modalitatea de plată a arendei și regulile de interpretare a contractelor cu executare succesivă. Împotriva sentinței de mai sus reclamanta - petentă SC A.S.I. SRL București declară recurs solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ. și a motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale în anulare formulată împotriva sentinței arbitrale și respingerii acțiunii în anulare formulate de petenta - pârâtă. În fundamentarea recursului său recurenta critică prima instanță pentru a fi pronunțat o hotărâre motivată neîntemeiat, fără motivarea respingerii fiecărui capăt de cerere și fără referire la toate dispozițiile de lege invocate de recurentă a fi fost încălcate de Tribunalul arbitral, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Recurenta reproșează instanței de judecată și greșita aplicare a legii în sensul încălcării prevederilor contractuale și a dispozițiilor art. 969 C. civ., ignorând dispozițiile art. 6.4 din contract, ale art. 4 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 și ale art. 8 alin. (3) din O.U.G.

nr. 147/2002, fiind astfel întrunite – în opinia recurentei – ipotezele prevăzute de temeiul de drept al acțiunii în anulare, respectiv de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Recursul nu este fondat. În cauză fiind o acțiune în anulare a unei sentințe arbitrale aceasta nu se poate examina decât prin prisma art. 364 C. proc. civ., iar recursul împotriva sentinței primei instanțe de asemenea prin prisma corectei examinări a acțiunii în anulare prin raportare la dispozițiile aceluiași art. 364 C. proc. civ. Din această perspectivă se constată că nu poate fi admisă critica recurentei referitoare la lipsa motivării sentinței primei instanțe care a respins acțiunea în anulare întemeiată pe prevederile art. 364 lit. i) C. proc.

civ., constându-se că, într-o formă concisă și sintetică, instanța criticată a motivat respingerea acțiunii în anulare formulată de recurenta - petentă, apreciind judicios că greșita interpretare de către Tribunalul arbitral a probelor administrate în cauză și a clauzelor contractuale nu pot fi încadrate în prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., care acceptă ca motiv de anulare a unei hotărâri arbitrale numai încălcarea de către aceasta a ordinei publice, a bunelor moravuri, ori a dispozițiilor imperative ale legii, niciunul dintre motivele invocate de recurenta - reclamantă în acțiunea în anulare neîncadrându-se în menționatele motive. Nici cea de a doua critică formulată de recurentă, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu poate fi admisă întrucât și aceste critici urmează a fi examinate în coroborare cu prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., iar din această perspectivă instanța criticată nu a ignorat nicio dispoziție imperativă de lege sau de ordine publică, încălcată de Tribunalul arbitral pentru pronunțarea sentinței arbitrale atacate, dispozițiile art. 6.4 din contractul părților, ale Legii nr. 469/2002 – invocate pentru prima dată în recurs, de altfel, nefiind dispoziții de natura celor vizate de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Astfel fiind, subliniindu-se, o dată în plus, că printr-o acțiune în anulare a unei sentințe arbitrale instanța nu poate cerceta modul în care Tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, controlul instanței limitându-se strict la ipotezele prevăzute de art. 364 C. proc.

civ., se reține că sentința recurată este legală și temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva sentinței comerciale nr. 107 in 10 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.