ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1030/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10 martie 2005 la

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. reclamanta A.D.S.

cere obligarea pârâtei SC A.S.I. SRL București la plata sumei de 7.820.076.484

lei (rol) cu titlu de arendă, a sumei de 12.005.775.815 lei (rol) cu titlu de

penalități de întârziere calculate până la 2 martie 2005 și, apoi în

continuare, până la plata debitului, cu cheltuieli de arbitrare.

La rândul său, pârâta

introduce o acțiune împotriva reclamantei, conexată la prima cauză, prin care

cere, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă, să se constate inexistența

dreptului de creanță al acesteia în valoare de 9.047.961.805 lei (rol) și să

fie obligată reclamanta - pârâtă la plata sumei de 1.672.607.802 lei (rol)

încasată în plus de aceasta, cu cheltuieli de arbitrare.

Prin sentința arbitrală nr. 4

Tribunalul arbitral admite în parte acțiunea principală a reclamantei, obligă

pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 105.913,29 lei (ron) cu titlu de

arendă, cu 5.536,32 lei cheltuieli de arbitrare, respinge capătul de cerere

privind penalitățile de întârziere și respinge acțiunea reconvențională.

Prin acțiunea în anulare

formulată împotriva sentinței arbitrale de mai sus, înregistrată la 3 martie

2008, reclamanta petentă A.D.S., în contradictoriu cu pârâta - intimată,

solicită instanței să desființeze în parte sentința arbitrală atacată, în

sensul admiterii în totalitate a capătului unu al cererii sale introductive de

instanță, respectiv obligarea pârâtei la plata arendei datorate în baza

contractului de arendă din 31 octombrie 2002 și la plata penalităților de

întârziere în baza art. 6.4 din contract, astfel cum au fost precizate la 22

noiembrie 2007, admiterea capătului doi al cererii, respectiv obligarea pârâtei

la plata penalităților prevăzute de art. 6.4 din contract până la data

stingerii debitului, precum și obligarea pârâtei la plata în totalitate a

cheltuielilor ocazionate în această cauză.

Prin cererea înregistrată la

data de 3 martie 2008 și petenta pârâtă SC A.S.I. SRL formulează acțiune în anulare

împotriva aceleiași sentințe, solicitând aceleiași instanțe, în contradictoriu

cu intimata - reclamantă A.D.S., anularea sentinței arbitrale atacate și pe

fond, respingerea acțiunii principale formulate de reclamanta A.D.S.

Prin încheierea de ședință

din 28 mai 2008 instanța a dispus conexarea celui de al doilea dosar la primul,

iar prin sentința comercială nr. 107 din 10 septembrie 2008 Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, respinge ca nefondate acțiunile în anulare

a sentinței arbitrale atacate, reținând, în acest sens, că nu sunt întrunite

ipotezele prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., invocat de

părți, întrucât petenta - reclamantă invocă în fapt greșita interpretare a

probelor administrate în cauză și greșita interpretare a clauzelor

contractului, iar petenta - pârâtă își argumentează acțiunea în anulare în fapt

pe greșita interpretare a raportului juridic dintre părți și a efectului

acestuia, respectiv a clauzelor art. 6.1 și 6.3 din contract, precum și a unor

norme legale ce stabilesc modalitatea de plată a arendei și regulile de

interpretare a contractelor cu executare succesivă.

Împotriva sentinței de mai

sus reclamanta - petentă SC A.S.I. SRL București declară recurs solicitând, cu

invocarea dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ. și a motivelor prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale în

anulare formulată împotriva sentinței arbitrale și respingerii acțiunii în

anulare formulate de petenta - pârâtă.

În fundamentarea recursului

său recurenta critică prima instanță pentru a fi pronunțat o hotărâre motivată

neîntemeiat, fără motivarea respingerii fiecărui capăt de cerere și fără

referire la toate dispozițiile de lege invocate de recurentă a fi fost

încălcate de Tribunalul arbitral, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ.

Recurenta reproșează

instanței de judecată și greșita aplicare a legii în sensul încălcării

prevederilor contractuale și a dispozițiilor art. 969 C. civ., ignorând

dispozițiile art. 6.4 din contract, ale art. 4 alin. (1) și (2) și art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 469/2002 și ale art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002,

fiind astfel întrunite – în opinia recurentei – ipotezele prevăzute de temeiul

de drept al acțiunii în anulare, respectiv de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

În cauză fiind o acțiune în

anulare a unei sentințe arbitrale aceasta nu se poate examina decât prin prisma

art. 364 C. proc. civ., iar recursul împotriva sentinței primei instanțe de

asemenea prin prisma corectei examinări a acțiunii în anulare prin raportare la

dispozițiile aceluiași art. 364 C. proc. civ.

Din această perspectivă se constată

că nu poate fi admisă critica recurentei referitoare la lipsa motivării

sentinței primei instanțe care a respins acțiunea în anulare întemeiată pe

prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., constându-se că, într-o formă

concisă și sintetică, instanța criticată a motivat respingerea acțiunii în

anulare formulată de recurenta - petentă, apreciind judicios că greșita

interpretare de către Tribunalul arbitral a probelor administrate în cauză și a

clauzelor contractuale nu pot fi încadrate în prevederile art. 364 lit. i) C.

proc. civ., care acceptă ca motiv de anulare a unei hotărâri arbitrale numai

încălcarea de către aceasta a ordinei publice, a bunelor moravuri, ori a

dispozițiilor imperative ale legii, niciunul dintre motivele invocate de

recurenta - reclamantă în acțiunea în anulare neîncadrându-se în menționatele

motive.

Nici cea de a doua critică

formulată de recurentă, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu poate fi admisă întrucât și aceste critici urmează a fi examinate în

coroborare cu prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., iar din această

perspectivă instanța criticată nu a ignorat nicio dispoziție imperativă de lege

sau de ordine publică, încălcată de Tribunalul arbitral pentru pronunțarea

sentinței arbitrale atacate, dispozițiile art. 6.4 din contractul părților, ale

Legii nr. 469/2002 – invocate pentru prima dată în recurs, de altfel, nefiind

dispoziții de natura celor vizate de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Astfel fiind,

subliniindu-se, o dată în plus, că printr-o acțiune în anulare a unei sentințe

arbitrale instanța nu poate cerceta modul în care Tribunalul arbitral a

soluționat fondul pricinii, controlul instanței limitându-se strict la

ipotezele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., se reține că sentința recurată

este legală și temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi

respins ca nefondat cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva sentinței comerciale nr. 107 in 10

septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.