ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2913/2011

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 225 din 25 noiembrie 2008,

pronunțată în dosarul nr. 205/2008 tribunalul arbitral constituit în cadrul

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de

reclamanta Agenția Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta SC R. SA.

În motivarea sentinței s-a reținut că părțile au

încheiat procesul-verbal de punctaj din 05 iunie 2007 prin care AGENȚIA

DOMENIILOR STATULUI recunoaște că, „în cazul în care se va dispune operarea

calamităților naturale, arendașul va figura cu un credit de 184.044,05 lei”. Or

operarea calamităților naturale revine chiar reclamantei, conform art. 9.2 din

contractul de arendă încheiat de părți, că în executarea celor stabilite prin

procesul-verbal menționat Agenția Domeniilor Statului a restituit arendașului,

cu OP nr. 938 din 07 iunie 2007 suma de 417.588,73 lei cu mențiunea „c/v

restituire arendă achitată cu OP 411 din 21 august 2006”.

A conchis tribunalul arbitral că prin încheierea

procesului-verbal de punctaj și prin restituirea sumei de către AGENȚIA

DOMENIILOR STATULUI, aceasta ar recunoscut implicit că plata efectuată de

arendaș cu OP nr. 411 a fost o plată nevalabilă. Restituirea sumei efectuată de

AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu OP nr. 938 din 07 iunie 2007 are ca efect

anularea primei plăți efectuată de arendaș ca fiind o plată nedatorată.

Ca urmare, a reținut tribunalul arbitral că

prescripția începută la data de 03 iunie 2004 – data rezilierii contractului,

sau 27 decembrie 2004 – data ultimei tranșe contractuale, a curs fără să fie

întreruptă și s-a sfârșit după împlinirea a 3 ani cel mai târziu la 27

decembrie 2007, Acțiunea a fost introdusă la 30 iunie 2008, deci după

împlinirea termenului de prescripție.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 225 din 25 noiembrie

2008 pronunțată în dosarul nr. 205/2008 a formulat acțiune în anulare

reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, acțiune ce a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr. 1/2/2009 la 05

ianuarie 2009.

În motivarea acțiunii în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta critică sentința pentru

nelegalitate arătând că au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii,

relativ la instituția prescripției și pe cale de consecință, drepturile sale la

recuperarea creanței întrucât cursul prescripției a fost întrerupt prin plata

efectuată de intimată cu OP 411 din 10 august 2006. Reclamanta precizează că în

cauză prin plata făcută la data de 10 august 2006 a operat întreruperea

termenului general de prescripție prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul

nr.167/1958, astfel că în mod greșit Tribunalul Arbitral a reținut că există o

plată voluntară și că a intervenit întreruperea prescripției extinctive.

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 54 din 1

aprilie 2009 a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, fixând

termen pentru judecarea fondului la 1 aprilie 2009.

În pronunțarea acestei soluții instanța de anulare a

reținut că tribunalul arbitral a aplicat greșit dispozițiile art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 fără a ține cont de efectele întreruperii prescripției

intervenite ca urmare a efectuării plății parțiale făcută la 18 august 2006,

coroborat cu recunoașterea datoriei de către pârâtă în cuantum de 143.919,98

lei reprezentând contravaloare arendă, sumă ce nu a fost restituită de A.D.S.

În rejudecarea fondului, Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 17 din 27 ianuarie 2011 a admis

acțiunea reclamantei A.D.S. BUCUREȘTI, a obligat pârâta SC R. SA VASLUI să

plătească reclamantei suma de 876.686,22 lei cu titlu de contravaloare arendă

(417.588,7 lei) aferentă perioadei 2002 – 2003 - 2004 și penalități de

întârziere (459.097,49 lei) pentru perioada 11 august 2003 – 4 februarie 2008,

cu cheltuieli de judecată în sumă de 42.171,93 lei în sarcina reclamantei.

În fundamentarea acestei soluții prima instanță a

reținut că nu pot fi primite susținerile pârâtei în sensul că prin procesul

verbal încheiat la data de 5 iunie 2007 reclamanta a recunoscut faptul că

valoarea sumei datorate este de 143.919,98 lei, recunoașterea nefiind

neechivocă și expresă, că expertul numit în cauză a confirmat modul de calcul

al debitului principal precum și al penalităților, în speță nefiind îndeplinite

condițiile exonerării pârâtei de la plata arendei.

Împotriva ambelor sentințe a declarat recurs pârâta SC

R. SA solicitând în principal, admiterea recursului declarat împotriva

sentinței comerciale nr. 54 din 01 aprilie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, și a modificării acesteia în sensul respingerii

acțiunii în anulare formulată de ADS împotriva sentinței arbitrale nr. 225 din

25 noiembrie 2008 și cu consecința admiterii recursului și împotriva sentinței

nr. 17 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, a desființării acesteia și a menținerii sentinței arbitrale nr. 225

din 25 noiembrie 2008;

În subsidiar recurenta solicită admiterea recursului

declarat împotriva sentinței comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011 Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, și modificarea sentinței comerciale

nr. 17 din

27 ianuarie 2011

Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul respingerii acțiunii

formulată de ADS.

Într-un al doilea subsidiar, se solicită admiterea

recursului, casarea sentinței nr. 17/2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare

Curții de Apel București pentru completarea probatoriului în vederea stabilirii

unei corecte situații de fapt și a pronunțării de către instanța acțiunii în

anulare a unei hotărâri întemeiată pe probe complete.

I. Cu privire la nelegalitatea sentinței comerciale

nr. 54 din 01 aprilie 2009 prin care s-a admis acțiunea în anulare, recurenta-pârâtă

invocă următoarele critici:

- acțiunea în anulare pentru motivul invocat de

reclamanta intimată ADS, acela al încălcării unei norme imperative, întemeiată

în drept pe art. 364 lit. i) C. proc. civ., este inadmisibilă întrucât motivul

invocat nu se circumscrie nici celui în care a fost încadrat și nici altui

motiv din cele limitativ prevăzute în art. 364 C. proc. civ.

- sentința comercială nr. 54/2009 a Curții de Apel

București este greșită și pentru că instanța acțiunii în anulare a reținut că

întreruperea cursului prescripției s-ar fi realizat printr-un act de

recunoaștere voluntară, dat fiind faptul că recurenta-pârâtă a fost în

realitate constrânsă să facă această plată pentru a preveni blocarea

activității societății, urmare a unei executări silite abuziv începută în

contra sa.

Precizează recurenta – pârâtă că în speță nu poate fi

vorba de o recunoaștere de datorie întrucât în speță nu sunt îndeplinite cele

patru condiții.

Recurenta conchide în sensul că a contestat și încă

contestă cuantumul arendei, astfel că plata făcută nu este îndoielnică, fiind

făcută sub rezerva că nu datorează suma solicitată de către ADS și că plata nu

reprezintă o recunoaștere, aceasta fiind fost făcută exclusiv pentru a

preîntâmpina blocarea conturilor societății și a activității sale.

II. Cu privire la recursul declarat împotriva

sentinței comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011, recurenta – pârâtă invocă

următoarele critici:

- Subsumat motivului de modificare reglementat de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta – pârâtă precizează că în raport de art. 9

din contract ar fi fost obligatorie recalcularea redevenței prin diminuarea

acesteia dată fiind starea de calamitate necontestată de instanță.

În continuarea aceleiași critici recurenta –

precizează că aplicarea prevederilor contractuale este obligatorie pentru

părți, astfel că, atâta timp cât în contract s-a prevăzut că în caz de

calamități naturale cuantumul arendei se renegociază, atâta timp cât pârâta a

dovedit producerea calamităților naturale, o eventuală renegociere a arendei nu

era favorabilă reclamantei astfel că aceasta a refuzat să aplice în tocmai

prevederile contractuale.

- Subsumat motivului de recurs întemeiat pe

prevederile art. 304

1

C. proc. civ. recurenta – pârâtă arată că

sentința comercială este netemeinică și nelegală și pentru că se întemeiază pe

o expertiză ale cărei concluzii sunt greșite fundamental, pe care a criticat-o

și a cărei refacere a cerut-o, dat fiind că:

- se impune completarea raportului de expertiză în

sensul ca expertul să calculeze arenda pretins datorată pentru anul agricol

2002-2003 în conformitate cu art. 9 alin. (2) din contract, relative la

calamitățile naturale, dovedite prin hotărâre judecătorească și prin două acte

normative;

- la calculul arendei, conform contractului, trebuie

avut în vedere prețul unui kg de grâu astfel cum este cotat la Bursa de

Tranzacții Financiare Futures și cu Opțiuni -„LIFFE", de la Londra, la

data scadenței fiecărei rate, iar nu prețul grâului ce i-a fost furnizat de

către ADS;

-

experta a

calculat penalități de întârziere pentru alte perioade decât cele încuviințate

de

instanță prin încheierea din data de 13 ianuarie 2010, expertiza fiind sub

acest aspect fundamental greșită.

Înalta Curte examinând sentințele recurate din

perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru

motivele ce se vor arăta.

Întreaga reglementare cuprinsă în Decretul nr.

167/1958 privind prescripția extinctivă are caracter imperativ, cuprinzând

norme care ocrotesc un interes public a căror finalitate constă în asigurarea

securității circuitului civil.

Din această rațiune motivul invocat de către

reclamanta ADS în acțiunea în anulare - încălcarea dispozițiilor imperative

referitoare la instituția prescripției extinctive – se încadrează în cauzele de

anulare a unei hotărâri arbitrale întemeiate pe dispozițiile art. 364 lit. i)

C. proc. civ., atunci când sentința arbitrală încalcă ordinea publică, bunele

moravuri ori dispozițiile legii.

În ceea ce privește critica privind nesotirea art. 16

alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 aceasta va fi respinsă ca nefondată

întrucât instanța de anulare a făcut o evaluare corectă a condițiilor de

întrerupere a prescripției raportându-se la procesul – verbal de punctaj

încheiat de părți la 5 iunie 2007 de unde reiese fără echivoc faptul că

recurenta – pârâtă își exprimă disponibilitatea de a-și achita obligațiile de

intimată – reclamantă după stabilirea corectă a creanței de către instanță.

Așadar recunoașterea creanței este neîndoielnică,

cuantumul acesteia constituind obiectul disputei dintre părți.

Pentru aceste motive criticile aduse primei sentințe

atacate vor fi respinse ca nefondate.

În ceea ce privește cea de-a doua sentință recurată,

se constată că nici aceasta nu poate fi cenzurată din perspectiva criticilor

formulate, dată fiind insuficienta susținere în drept a acestora.

Astfel, recurenta – pârâtă deși invocă drept motiv de

nelegalitate art. 304 pct. 8 C. proc. civ., face trimitere la art. 6 și art. 9

pct. 2 din contract, le redă conținutul și își exprimă nemulțumirea pentru

faptul că reclamanta nu a procedat la renegocierea arendei dată fiind situația

de calamitate, fără a arăta ce reproșează instanței sub aspectul interpretării

actului juridic dedus judecății, al schimbării naturii ori înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Următoarele critici vizează exclusiv modul în care a

fost administrată expertiza și exprimă totodată nemulțumirea recurentei cu

privire la concluziile acesteia, împrejurare ce le situează în sfera de analiză

a temeiniciei unei hotărâri și care excede controlul de legalitate în această

fază procesuală în raport de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul

pârâtei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC R. SA VASLUI împotriva sentinței nr. 54 din 1 aprilie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și a sentinței nr. 17 din

27 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2011.