ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 9 iunie 2008, sub nr. x/2008, reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat: să se constate nulitatea absolută a art. 1 și 2 din actul adițional nr. x/03.12.2002, a art. 1 și 2 din actul adițional nr. x/14.12.2002 și a actului adițional nr. x/09.08.2004, încheiate la contractul de arendă nr. x/28.08.2001; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 909.932.138.306 RON ROL, pentru perioada 02.10.2001-31.12.2007, din care: 579.882.281.095 RON ROL, arendă neachitată la termenele scadente, 319.034.303.096 RON ROL, penalități de întârziere calculate conform art. 6.4 din contract și 11.015.554.115 RON ROL, reprezentând T.V.A. aferent perioadei anterioare datei de 01.06.2002 în baza contractului de arendă nr. x/28.08.2001, ce va fi reactualizat până la data stingerii debitului; obligarea pârâtei la plata penalităților prevăzute de art. 6.4. din contract până la data stingerii debitului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5068 din 20 iunie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele pretinse pentru perioada 02.10.2001-09.06.2005 și a respins acțiunea ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 169 din 17 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 5068 din 20 iunie 2013, a fost anulată sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță, Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, motivele fiind, în esență, următoarele:

Potrivit recurentei, decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, pentru ca un contract să aibă natură administrativă, trebuie ca un organ al statului să acționeze în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Intimata, parte în contractul de arendă trebuia să acționeze în regim de putere publică, astfel încât contractul de arendă nr. x/2001 să fie un contract administrativ.

Contractul de arendă nr. x/2001 a fost încheiat între recurentă și intimată în baza Legii nr. 268/2001.

Fiind încheiat prin negociere, are natură civilă, însă calitatea de comerciant a recurentei, atrage aplicarea art. 56 Codul comercial.

Contractul de arendă a fost încheiat prin voința ambelor părti, ce au negociat drepturile și obligațiile fără a exista un raport de subordonare a recurentei față de intimată.

Intimata nu a acționat de pe o poziție supraordonată, în regim de putere publică, ci ca o instituție de interes public, cu caracter comercial și financiar, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 268/2001.

Un alt aspect determinant pentru stabilirea naturii juridice a contractului, ca fiind comercial, îl constituie și dispozițiile Cap. X din contract.

Raportat la deciziile nr. 912/2007 și nr. 1028/2007, prin care s-a stabilit în mod irevocabil natura juridică a contractului de arenda nr. x/2001, ca fiind comercială, recurenta invocă efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, măsura suspendării fiind menținută prin încheierea din 21 martie 2018.

Prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., va cerceta cu prioritate excepția lipsei capacității de folosință a recurentei S.C. A. S.R.L., invocată din oficiu.

Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații în plan procesual, aceasta subzistând până la data încetării persoanei juridice.

Art. 41 din C. proc. civ. prevede că "Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată".

Persoanele care nu au folosința drepturilor civile nu pot sta în judecată și nici nu pot exercita vreun drept la acțiune. Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosință în momentul înregistrării lor și o pierd odată cu radierea.

În speța de față, s-a dovedit că, în ceea ce o privește pe recurentă, prin sentința civilă nr. 540/F din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății din evidențele registrului comerțului.

Prin decizia civilă nr. 118 din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special B. S.C. A. S.R.L. A fost respins apelul declarat de apelanta-creditoare AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 540/F din 29 noiembrie 2017, ca nefondat.

La data de 15 decembrie 2017, recurenta S.C. A. S.R.L. a fost radiată din evidențele registrului comerțului, fapt pentru care, aceasta este lipsită de capacitatea de a avea drepturi și obligații, în plan procesual.

Pentru acest motiv, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 41 din C. proc. civ., va admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentei S.C. A. S.R.L. și va respinge recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile nr. 169 din 17 martie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentei S.C. A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C. HUȘI împotriva deciziei civile nr. 169 din 17 martie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate de folosință.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2020.