ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4750/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 aprilie 2008, reclamanta SC L.T.I. SRL Bragadiru a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr. 157 din 14 aprilie 2008, emisă de pârâtă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 13108 din 11 aprilie 2008, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia de impunere menționată, i s-a stabilit în sarcină obligația de plată a sumei de 5.422.104 lei reprezentând TVA și accesorii, iar împotriva acestei decizii a formulat plângere administrativă.

A mai susținut că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, condiția cazului bine justificat este realizată prin aceea că actele administrative în cauză sunt nelegale, întrucât nu există prevederi legale care să condiționeze acordarea dreptului de deducere TVA de prezentarea la control a furnizorilor săi, iar condiția pagubei iminente este îndeplinită prin faptul că executarea sumei stabilite ar duce la blocarea activității societății și la imposibilitatea respectării contractelor în derulare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1512 din 14 mai 2008, a admis acțiunea și a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 157/2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 13108/2008 emise de pârâtă, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestor acte.

Instanța a reținut că soluția se impune, în cauză fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind existența unui caz bine justificat și cea a producerii unui prejudiciu iminent. În opinia instanței, stabilirea creanței bugetare în discuție în sarcina reclamantei a avut la bază atitudinea culpabilă a furnizorilor de mărfuri ai reclamantei or, până la analizarea legalității actelor administrativ fiscale, există o aparență de nelegalitate a acestor acte, urmând a se stabili dacă societatea reclamantă avea obligația de a verifica exigibilitatea furnizorilor săi și această aparență de nelegalitate ar reprezenta un caz bine justificat pentru suspendare. În ceea ce privește iminența producerii unei pagube, prima instanță a apreciat că efectele firești ale actelor administrativ fiscale în discuție sunt păgubitoare și pot bloca activitatea societății reclamante, cu consecințe grave și pe planul social, al forței de muncă.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.A.F., formulând critici pe care le-a încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că prima instanță a reținut fără nici o bază că decizia de impunere are o aparență de nelegalitate. Simplul fapt al contestării actului fiscal nu denotă nelegalitatea acestuia și, în lipsa altor elemente concrete, nu se poate face o atare afirmație. Cât privește cea de-a doua condiție la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că în speță nu s-a demonstrat caracterul de nereparat al prejudiciului. De altfel, intimata este mare contribuabil, având cifra de afaceri mai mare sau egală cu 70 milioane lei (RON), și în atare situație, susține recurenta, suma cuprinsă în decizia de impunere reprezintă mai puțin de 10% din volumul cifrei de afaceri.

În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus în extras indicatorii financiari, conform bilanțului depus pe anul 2006 ai agentului economic SC L.T.I. SRL, Bragadiru, precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. Intimata SC L.T.I. SRL, Bragadiru nu a formulat întâmpinare. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de către recurenta A.N.A.F., precum și sub toate aspectele potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Cererea de suspendare soluționată de curtea de apel în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 are ca obiect Decizia nr. 154 din data de 14 aprilie 2008 de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de A.N.A.F., D.G.A.M.C., Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care, soluționând decontul de T.V.A.

cu sume negative cu opțiune de rambursare s-a stabilit în sarcina intimatei–reclamante SC L.T.I. SRL, Bragadiru un debit de 2.948.708 lei – T.V.A. stabilită suplimentar și 2.473.396 lei – obligații fiscale accesorii. Cele două condiții prevăzute de textul de lege menționat, a căror îndeplinire este contestată de recurentă vizează „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”, noțiuni definite de art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Referitor la prima condiție, Înalta Curte consideră că existența unui caz bine justificat poate fi reținută numai dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Or, fără a antama fondul litigiului, se observă că aparenta nelegalitate a actului administrativ fiscal, dedusă de Curtea de apel din împrejurarea că intimata nu cunoștea situația financiară a furnizorilor săi, nu poate fi reținută. Potrivit prevederilor art. 151 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, beneficiarul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul, dacă factura prezintă deficiențele la care se referă textul de lege. Cum în raportul de inspecție fiscală nr. 13108 din 11 aprilie 2008 s-a reținut că un număr de 47 de furnizori ai intimatei s-au sustras de la control, că facturile întocmite cuprind mai multe elemente care nu pot fi verificate, neputându-se stabili realitatea livrării mărfii, rezultă că nu s-a răsturnat prezumția de legalitate de care se bucură decizia de impunere examinată.

În fine, nici cea ce-a doua condiție cerută de lege nu este îndeplinită în cauză. Recurenta a probat că raportat la cifra de afaceri a intimatei, care este mare contribuabil potrivit Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 753/2006, de 70.000.000 lei, debitul total de 5.422.104 lei, reprezintă mai puțin de 10% așa încât nu ar putea antrena perturbarea gravă a activității societății comerciale. În orice caz, intimata-reclamantă nu a combătut în niciun mod susținerile recurentei, iar în fața primei instanțe, în privința îndeplinirii acestei condiții, s-a limitat la a invoca „inexistența lichidităților la sfârșitul zilei”. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2009 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ. se va admite recursul și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1512 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.