ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4750/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 22 aprilie 2008, reclamanta SC L.T.I. SRL Bragadiru a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea executării silite a deciziei de

impunere nr. 157 din 14 aprilie 2008, emisă de pârâtă în baza raportului de

inspecție fiscală nr. 13108 din 11 aprilie 2008, până la pronunțarea instanței

de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, prin decizia de impunere menționată, i s-a stabilit în sarcină

obligația de plată a sumei de 5.422.104 lei reprezentând TVA și accesorii, iar

împotriva acestei decizii a formulat plângere administrativă.

A mai susținut că, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, condiția

cazului bine justificat este realizată prin aceea că actele administrative în

cauză sunt nelegale, întrucât nu există prevederi legale care să condiționeze

acordarea dreptului de deducere TVA de prezentarea la control a furnizorilor

săi, iar condiția pagubei iminente este îndeplinită prin faptul că executarea

sumei stabilite ar duce la blocarea activității societății și la

imposibilitatea respectării contractelor în derulare.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1512 din 14

mai 2008, a admis acțiunea și a suspendat executarea deciziei de impunere nr.

157/2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 13108/2008 emise de pârâtă,

până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestor acte.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în cauză fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, privind existența unui caz bine justificat și cea a

producerii unui prejudiciu iminent.

În opinia instanței, stabilirea

creanței bugetare în discuție în sarcina reclamantei a avut la bază atitudinea

culpabilă a furnizorilor de mărfuri ai reclamantei or, până la analizarea

legalității actelor administrativ fiscale, există o aparență de nelegalitate a

acestor acte, urmând a se stabili dacă societatea reclamantă avea obligația de

a verifica exigibilitatea furnizorilor săi și această aparență de nelegalitate

ar reprezenta un caz bine justificat pentru suspendare.

În ceea ce privește iminența

producerii unei pagube, prima instanță a apreciat că efectele firești ale

actelor administrativ fiscale în discuție sunt păgubitoare și pot bloca

activitatea societății reclamante, cu consecințe grave și pe planul social, al

forței de muncă.

Împotriva sus menționatei sentințe a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.A.F., formulând critici pe care

le-a încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenta susține că prima instanță

a reținut fără nici o bază că decizia de impunere are o aparență de nelegalitate.

Simplul fapt al contestării actului fiscal nu denotă nelegalitatea acestuia și,

în lipsa altor elemente concrete, nu se poate face o atare afirmație.

Cât privește cea de-a doua condiție

la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că în speță

nu s-a demonstrat caracterul de nereparat al prejudiciului. De altfel, intimata

este mare contribuabil, având cifra de afaceri mai mare sau egală cu 70

milioane lei (RON), și în atare situație, susține recurenta, suma cuprinsă în

decizia de impunere reprezintă mai puțin de 10% din volumul cifrei de afaceri.

În cadrul probei cu înscrisuri,

admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus în

extras indicatorii financiari, conform bilanțului depus pe anul 2006 ai

agentului economic SC L.T.I. SRL, Bragadiru, precum și jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție în materie.

Intimata SC L.T.I. SRL, Bragadiru nu

a formulat întâmpinare.

Examinând sentința prin prisma criticilor

formulate de către recurenta A.N.A.F., precum și sub toate aspectele potrivit

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare soluționată de

curtea de apel în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 are ca obiect Decizia

nr. 154 din data de 14 aprilie 2008 de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de A.N.A.F., D.G.A.M.C.,

Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care, soluționând decontul de T.V.A. cu

sume negative cu opțiune de rambursare s-a stabilit în sarcina

intimatei–reclamante SC L.T.I. SRL, Bragadiru un debit de 2.948.708 lei – T.V.A.

stabilită suplimentar și 2.473.396 lei – obligații fiscale accesorii.

Cele două condiții prevăzute de

textul de lege menționat, a căror îndeplinire este contestată de recurentă

vizează „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”, noțiuni definite de art.

2 alin. (1) lit. t), respectiv lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la prima condiție, Înalta

Curte consideră că existența unui caz bine justificat poate fi reținută numai

dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului

executoriu al actelor administrative.

Or, fără a antama fondul litigiului,

se observă că aparenta nelegalitate a actului administrativ fiscal, dedusă de

Curtea de apel din împrejurarea că intimata nu cunoștea situația financiară a

furnizorilor săi, nu poate fi reținută.

Potrivit prevederilor art. 151

2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, beneficiarul este

ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în

care persoana obligată la plata taxei este furnizorul, dacă factura prezintă

deficiențele la care se referă textul de lege. Cum în raportul de inspecție

fiscală nr. 13108 din 11 aprilie 2008 s-a reținut că un număr de 47 de

furnizori ai intimatei s-au sustras de la control, că facturile întocmite cuprind

mai multe elemente care nu pot fi verificate, neputându-se stabili realitatea

livrării mărfii, rezultă că nu s-a răsturnat prezumția de legalitate de care se

bucură decizia de impunere examinată.

În fine, nici cea ce-a doua condiție

cerută de lege nu este îndeplinită în cauză.

Recurenta a probat că raportat la

cifra de afaceri a intimatei, care este mare contribuabil potrivit Ordinului

ministrului finanțelor publice nr. 753/2006, de 70.000.000 lei, debitul total

de 5.422.104 lei, reprezintă mai puțin de 10% așa încât nu ar putea antrena

perturbarea gravă a activității societății comerciale.

În orice caz, intimata-reclamantă nu

a combătut în niciun mod susținerile recurentei, iar în fața primei instanțe,

în privința îndeplinirii acestei condiții, s-a limitat la a invoca „inexistența

lichidităților la sfârșitul zilei”.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2009 și art. 312 alin. (1)-(3) C.

proc. civ. se va admite recursul și se va modifica sentința atacată în sensul

respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F.

împotriva sentinței civile nr. 1512 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și, în

fond, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

decembrie 2008.