ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 167 din 26 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului G.I. împotriva rezoluțiilor din 17 martie 2008 și 7 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: Prin cererea introdusă la 24 aprilie 2008 la Judecătoria Sectorului 6 București, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul G.I. s-a plâns împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București referitor la soluția de netrimitere în judecată a executorului judecătoresc R.I.C.

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen. Prin sentința penală nr. 352 din 16 mai 2008, Judecătoria Sectorului 6 București, în baza art. 42 raportat la art. 278 1 alin. (1) combinat cu art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Curtea, analizând actele și lucrările cauzei, a constatat că prin hotărâre judecătorească debitorii B.M. și T. au fost obligați să restituie mai multe bunuri mobile sau contravaloarea acestora în sumă totală de 62.155.000 lei, motiv pentru care s-a și început executarea silită imobiliară.

Chiar dacă executorul judecătoresc s-a limitat doar la emiterea unei adrese către debitori, organul de urmărire penală nu a putut începe urmărirea penală în cauză, întrucât, a trecut un interval de timp de peste 5 ani, situație în care a intervenit prescripția răspunderii penale pentru o astfel de faptă, în conformitate cu art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. Pe de altă parte, prima instanță a reținut, că în speță, nu s-a produs una din urmările prevăzute de art. 146 C. pen., pentru a fi incidente dispozițiile art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen., privind infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată. În aceste condiții s-a apreciat, că în mod corect, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc. Împotriva acestei sentințe, petentul G.I. a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 07 august 2008 s-a înregistrat dosarul nr. 3350/2/2008 ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 3130 din 06 octombrie 2008 prin respingerea ca tardiv a recursului declarat de petent, obligându-l la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte, conformându-se dispozițiilor art. 385 3 C. proc. pen., a procedat la verificarea termenului în care s-a introdus recursul, constatându-se că acesta este tardiv pentru considerentele ce au urmat: Astfel, potrivit art. 385 3 alin. (2) C. proc.

pen., raportat la art. 363 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile și curge de la comunicare sau de la pronunțare, după cum, partea interesată a fost prezentă sau a lipsit, la dezbateri, sau la pronunțare. În considerarea acestor dispoziții legale imperative, recurentul petent, care a lipsit atât la judecare cât și la pronunțarea soluției din 26 iunie 2008 și căruia i s-a comunicat la domiciliu soluția la 2 iulie 2008, avea posibilitatea să declare recurs, în termen de 10 zile, respectiv, până la 14 iulie 2008. Recurentul a declarat recurs la 15 iulie 2008, peste termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile art. 385 3 C. proc. pen. În cauză nu au fost realizate nici cerințele legale pentru repunerea în termen sau recursul peste termen, conform art. 385 3 alin. (2) C. proc.

pen., raportat la dispozițiile art. 364 și 365 C. proc. pen., astfel că în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petent a fost respins, ca tardiv, iar în baza art. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva aceleiași sentințe, la data de 28 ianuarie 2009 petentul a formulat recurs. Examinând recursul declarat de petent, Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.

La data de 02 februarie 2009, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul nr. 929/1/2009, fixându-se prim termen de judecată la data de 11 martie 2009. Astfel, în raport de precizările făcute de către recurent la termenul de astăzi 11 martie 2009, în sensul că în prezenta cauză a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 167 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanța constată că împotriva aceleiași sentințe, petentul G.I. a mai exercitat calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 07 august 2008 înregistrându-se dosarul nr. 3350/2/2008 ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 3130 din 06 octombrie 2008 prin respingerea, ca tardiv, a recursului declarat de petent împotriva aceleiași sentințe penale, obligându-l la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Mai mult decât atât, împotriva acestei decizii, recurentul petent G.I. a formulat contestație în anulare, iar la data de 11 octombrie 2008 s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul nr. 8246/1/2008 ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 3978 din 02 decembrie 2008 prin respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva deciziei penale nr. 3130 din 06 octombrie 2008 a acestei instanțe. Înalta Curte, constatând că sentința penală nr. 167 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3130 din 06 octombrie 2008 a acestei instanțe, decizie prin care s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.I., în cauză operând autoritatea de lucru judecat, urmează a respinge recursul petentului ca inadmisibil.

Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.I., împotriva sentinței penale nr. 167 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2009.