ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 167

din 26 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins, ca

nefondată, plângerea petentului G.I. împotriva rezoluțiilor din 17 martie 2008

și 7 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

Prin cererea introdusă la 24

aprilie 2008 la Judecătoria Sectorului 6 București, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul G.I. s-a plâns împotriva rezoluției de netrimitere în

judecată, adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București referitor

la soluția de netrimitere în judecată a executorului judecătoresc R.I.C. sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 C. pen.

Prin sentința penală nr. 352

din 16 mai 2008, Judecătoria Sectorului 6 București, în baza art. 42 raportat

la art. 278

1

alin. (1) combinat cu art. 28

1

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București.

Curtea, analizând actele și

lucrările cauzei, a constatat că prin hotărâre judecătorească debitorii B.M. și

T. au fost obligați să restituie mai multe bunuri mobile sau contravaloarea

acestora în sumă totală de 62.155.000 lei, motiv pentru care s-a și început

executarea silită imobiliară.

Chiar dacă executorul

judecătoresc s-a limitat doar la emiterea unei adrese către debitori, organul

de urmărire penală nu a putut începe urmărirea penală în cauză, întrucât, a

trecut un interval de timp de peste 5 ani, situație în care a intervenit prescripția

răspunderii penale pentru o astfel de faptă, în conformitate cu art. 122 alin.

(1) lit. d) C. pen.

Pe de altă parte, prima

instanță a reținut, că în speță, nu s-a produs una din urmările prevăzute de art.

146 C. pen., pentru a fi incidente dispozițiile art. 246 C. pen., raportat la art.

248

1

C. pen., privind infracțiunea de abuz în serviciu în formă

calificată.

În aceste condiții s-a

apreciat, că în mod corect, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc.

Împotriva acestei sentințe,

petentul G.I. a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la

data de 07 august 2008 s-a înregistrat dosarul nr. 3350/2/2008 ce a fost

soluționat prin decizia penală nr. 3130 din 06 octombrie 2008 prin respingerea

ca tardiv a recursului declarat de petent, obligându-l la 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte, conformându-se dispozițiilor art. 385

3

C.

proc. pen., a procedat la verificarea termenului în care s-a introdus recursul,

constatându-se că acesta este tardiv pentru considerentele ce au urmat:

Astfel, potrivit art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 363 C. proc. pen., termenul de recurs

este de 10 zile și curge de la comunicare sau de la pronunțare, după cum,

partea interesată a fost prezentă sau a lipsit, la dezbateri, sau la

pronunțare.

În considerarea acestor

dispoziții legale imperative, recurentul petent, care a lipsit atât la judecare

cât și la pronunțarea soluției din 26 iunie 2008 și căruia i s-a comunicat la

domiciliu soluția la 2 iulie 2008, avea posibilitatea să declare recurs, în

termen de 10 zile, respectiv, până la 14 iulie 2008.

Recurentul a declarat recurs

la 15 iulie 2008, peste termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile art. 385

3

C. proc. pen.

În cauză nu au fost

realizate nici cerințele legale pentru repunerea în termen sau recursul peste

termen, conform art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen., raportat la

dispozițiile art. 364 și 365 C. proc. pen., astfel că în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petent a fost respins, ca

tardiv, iar în baza art. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva aceleiași

sentințe, la data de 28 ianuarie 2009 petentul a formulat recurs.

Examinând recursul declarat

de petent, Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil pentru motivele ce

se vor arăta.

La data de 02 februarie

2009, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul nr.

929/1/2009, fixându-se prim termen de judecată la data de 11 martie 2009.

Astfel, în raport de

precizările făcute de către recurent la termenul de astăzi 11 martie 2009, în

sensul că în prezenta cauză a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 167

din 26 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, instanța constată că împotriva aceleiași

sentințe, petentul G.I. a mai exercitat calea de atac a recursului la Înalta

Curte de Casație și Justiție, la data de 07 august 2008 înregistrându-se dosarul

nr. 3350/2/2008 ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 3130 din 06

octombrie 2008 prin respingerea, ca tardiv, a recursului declarat de petent

împotriva aceleiași sentințe penale, obligându-l la 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Mai mult decât atât, împotriva

acestei decizii, recurentul petent G.I. a formulat contestație în anulare, iar

la data de 11 octombrie 2008 s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție dosarul nr. 8246/1/2008 ce a fost soluționat prin

decizia penală nr. 3978 din 02 decembrie 2008 prin respingerea, ca inadmisibilă,

a contestației în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva deciziei

penale nr. 3130 din 06 octombrie 2008 a acestei instanțe.

Înalta Curte, constatând că

sentința penală nr. 167 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a rămas definitivă prin

decizia penală nr. 3130 din 06 octombrie 2008 a acestei instanțe, decizie prin

care s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.I., în cauză

operând autoritatea de lucru judecat, urmează a respinge recursul petentului ca

inadmisibil.

Pentru aceste considerente, văzând

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va

respinge recursul, ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (3) din același

cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul G.I., împotriva sentinței penale nr. 167 din 26

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petent la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 martie 2009.