ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 452/2014

Asupra recursului civil de față constată următoarele: Cu adresa din 2011 înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București la data de 13 ianuarie 2012, Biroul executorilor judecătorești D.G., L.G. și M.P. a solicitat, la cererea creditoarei S.N.V.; încuviințarea executării silite împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul București a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 37 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel București. Prin încheierea din 27 februarie 2012 pronunțată în Camera de Consiliu în Dosarul nr. 6500/301/2012, Judecătoria sector 3 București a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea S.N.V.

împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul București în baza titlului executoriu reprezentant de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-penală. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că prîn sentința penală menționată s-a dispus în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen., restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penala de la aceasta menționate în procesul verbal încheiat ia 31 martie 2005. întrucât dispoziția instanței vizează o predare materială directă a bancnotelor de bani menționate, instanța a apreciat că împotriva debitoarei nu se justifică pornirea unei executări silite prin poprire, întrucât banii nu au intrat în patrimoniul acesteia, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea a declarat recurs. Prin Decizia civilă nr. 1629/R din 20 iunie 2012, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis recursui și a modificat în tot încheierea recurată în sensul că a admis cererea, dispunând încuviințarea executării silite. Prin Decizia civilă nr. 2818/R din 01 februarie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația în anulare formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a anulat Decizia civilă nr. 1629/R din 20 iunie 2012, fixând termen pentru soluționarea recursului la data de 25 ianuarie 2013, cu citarea părților.

La data de 21 decembrie 2012, intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul București a depus la dosar note scrise în completarea motivelor contestației în anulare, note prin care a solicitat: admiterea excepției autorității de lucru judecat față de existența mai multor încheieri de ședință pronunțate de Judecătoria sectorului 3 București între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauza prin care a fost respinsă cererea creditoarei de încuviințare a executării silite a aceluiași titlu executoriu, cu consecința modificării în parte a încheierii de ședință pronunțate de judecătoria sector 3 București la data de 27 februarie 2012 în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite.

în subsidiar, solicitat respingerea recursului formulat de creditoarea S.N.V. împotriva aceleiași încheieri. Prin Decizia nr. 212/R din 25 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis recursui formulat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva încheierii de ședință din data de 27 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 6500/301/2012. A modificat în tot încheierea recurată. A admis în parte cererea și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la cererea creditoarei S.N.V.

împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile". Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Relativ la motivul de recurs vizând existența excepției autorității de lucru judecat față de alte încheieri de ședință prin care aceeași cerere a creditoarei S.N.V. a fost respinsă, instanța de recurs a reținut că este nefondat, cu motivarea că autoritatea de lucru judecat, manifestată ca excepție procesuală, în ipoteza existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, vizează soluțiile instanțelor de judecată prin care a fost soluționat pe fond raportul juridic litigios dintre părți.

Or, cererea de încuviințare a executării silite nu este o cerere asupra căreia instanța de executare se pronunță soluționând „fondul litigiului", cererea în discuție fiind una necontencioasă, prin care nu se dezleagă fondul unui raport juridic litigios. Tribunalul a statuat că, în mod eronat, prima instanța a apreciat că în cauză dispozițiile cuprinse în titlul executoriu menționat referitoare la obligarea debitoarei de a preda creditoarei sumele de bani ridicate de organele de urmărire penală nu pot fi puse în executare silită prin poprire, întrucât potrivit cererii aflate la dosar, creditoarea a menționat că solicită încuviințarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege și nu exclusiv prin poprire.

Așadar, creditoarea a vizat toate formele de executare silită, nu doar poprirea, cum greșit a apreciat judecătoria. Observând titlul executoriu a cărui punere în executare silită s-a solicitat și cererea de executare silită, tribunal a reținut că recurenta S.N.V. urmărește punerea în executare silită a dispoziției cuprinsă în sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (definitivă prin Decizia civilă nr, 37/2009 a Curții de Apel București, care nu a adus modificări dispoziției în discuție) prin care instanța penală, în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V.

a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală și menționate în procesul verbal încheiat la 31 martie 2005, Cu privire la dispozițiile din sentințe penale definitive pronunțate pe latură civilă, tribunalul a reținut că aducerea lor la îndeplinire pe cale silită se realizează potrivit legii procesual civile. Susținerile intimatului în sensul că în cauză și-ar găsi aplicare prevederile art. 444 C. proc. civ. pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri dispuse de instanța penală (care nu vizează despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare) pe care recurenta urmărește a o executa silit nu pot fi primite deoarece textul de lege se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, ceea ce nu e cazul în speță.

Sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 nu face vorbire despre împrejurarea că sumele de bani ridicate de Ia partea vătămată S.N.V. s-ar afla în păstrarea sau ia dispoziția instanței de executare. Cu privire la susținerea intimatului că prin cuprinsul Deciziei penale nr. 37 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel București s-a reținut nelegaiitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuție în sarcina organelor de urmărire penală câtă vreme acestea fuseseră restituite moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond, tribunalul a reținut că este reală față de conținutul deciziei penale Invocate, cu observația însă că instanța de apei penală, prin această decizie, nu a modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile prejudiciate în acest mod.

Așadar, obligația de restituire în discuție a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală. Față de natura măsurii dispuse de instanța penală, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile ari 575-577 C. proc. civ. referitoare la predarea silită a bunurilor mobile și că susținerile intimatului că bunurile urmăribile trebuie să aparțină debitorului, altfel neputându-se proceda la executare silită, nu are efecte juridice în modalitatea de executare silită a predării bunurilor mobiie, această modalitate vizând predarea unor bunuri aparținând creditorului urmăritor. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 371 2 alin. (1) C. proc. civ. alin. (1), pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani (ipoteză pentru care se aplică cerința de la art. 379 C. proc.

civ. referitoare la creanța certă, lichidă și exigibilă), predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, putând fi executate silit nu doar obligațiile vizând plata unei creanțe certe lichide și exigibile, ci celelalte tipuri de obligații indicate de textul de lege amintit. Tribunalul a constatat că titlu executoriu în legătură cu care s-a formulat cererea de încuviințare a executării silite poate fi pus în executare silită, nefiind incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 373 1 alin. (4) C. proc. civ. și a admis recursul, cu consecința modificării în tot a încheierii Judecătoriei sectorului 3 București și a admis cererea și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la cererea creditoarei S.N.V.

împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile". La data de 22 martie 2013, revizuientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 212 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, înregistrată pe rolul Curții de Apei București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Invocând în drept motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul a susținut că decizia atacată cu revizuirea este contradictorie cu sentința penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, prin care, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., s-a admis contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1448 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă la data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția a Il-a penală, prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuința acesteia și menționate în procesul - verbal încheiat la data de 31 martie 2005 (filele 19-28 vol. 1 dosar urmărire penală). Curtea de Apel București, secția a Il-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 1203 din 01 iulie 2013, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel București, secția a Il-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a avut în vedere următoarele considerente; Nu se poate reține existența unei contrarietăți între sentința civilă prin care a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu (reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 pronunțată de secția a II-a penală, a Tribunalului București) și sentința penală nr. 906/2012 pronunțată de secția a I-a penală, a Tribunalului București, deoarece în considerentele sentinței penale este prevăzut expres că drepturile asupra sumelor de bani urmează a fi soluționate de instanța civilă. Nici condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost discutată în fața instanței civile nu este îndeplinită, instanța civilă analizând, pe de o parte, inexistența autorității de lucru judecat față de alte încheieri de ședință prin care cererea creditoarei S.N.V.

a fost respinsă, deoarece soluțiile vizau fondul raportului juridic Htigios dintre părți, iar, pe de altă parte, a fost analizată diferența între aplicarea prevederilor art. 444 C. proc. pen., care se referă ia restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau Ia dispoziția instanței de executare, aspect soluționat prin sentința penală nr. 1448/2008 și prevederile ari.575 - 577 C. proc. civ. incidente în soluționarea cauzei finalizată cu pronunțarea Deciziei civile nr. 212/2013 ce se solicită a fi anulată în prezenta cerere de revizuire, dispoziții referitoare la predarea silită a bunurilor mobile. Tribunalul a reținut corect că dispozițiile din sentințele penale definitive pronunțate pe latura civilă se aduc la îndeplinire pe cale civilă potrivit legii procesual civile.

Sentința penală nr. 1448/2008 nu cuprinde mențiuni în sensul că sumele de bani ridicate de ia partea vătămată S.N.V. s-ar afia în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, astfel încât să fie aplicabile în cauză prevederile art. 444 C. proc. pen. Nu poate fi reținută critica revizuientului în sensul că Decizia penală nr. 37/2009 a Curții de Apel a reținut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuție în sarcina organelor de urmărire penală, câtă vreme acestea fuseseră restituite moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond. In mod corect tribunalul a reținut că instanța de apel penală, prin această decizie, nu a modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile prejudiciată în acest mod.

Concluzia firească este că obligația de restituire a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală. Față de împrejurarea că în cuprinsul Deciziei civile nr. 212/2013 a fost analizată excepția autorității de lucru judecat iar instanța a reținut că acest motiv de recurs este nefondat, excepția nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăși puterea de lucru judecat a rezolvării date excepției procesuale respective. În mod corect tribunalul a reținut că nu este incident nîciunul din impedimentele Ia executare prevăzute expres de alin. (4) al art. 373 C. proc. civ. și legal cererea a fost admisă în parte numai prin forma de executare prin predarea silită a bunurilor mobile, conform art. 373 1 C. proc.

civ. Împotriva, Deciziei nr. 1203 din 01 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul-revizuient a susținut că decizia este nelegală pentru următoarele argumente: Curtea de Apei București greșit a reținut că excepția autorității de lucru judecat nu mai poate fi reiterata în revizuire, la aceasta opunându-se însăși puterea de lucru judecat a rezolvării datei excepției procedurale respective întrucât în cauza soluționată prin Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012 nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de sentința penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 38491/3/2012, definitivă prin nerecurare (prin care s-a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V.

a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală) ci s-a invocat autoritatea de iucru judecat în raport de încheierile de ședință, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 24 noiembrie 2011 - 19 ianuarie 2012 prin care s-au respins alte cereri de încuviințare a executării silite formulate de aceeași creditoare împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul București. În cauza soluționată prin Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012 nu a fost invocată excepția puterii de lucru judecat astfel cum a fost motivată în cuprinsul cererii de revizuire fiind îndeplinite cumulativ condițiile pentru promovarea căii de atac.

Recurentul-revizuient a solicitat instanței să constate că există două hotărâri total potrivnice din care una civilă și alta penală și că nu pot rămâne amândouă în vigoare, pentru a produce, fiecare din ele, efecte juridic astfel că se impune revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. Recurentul-revizuient a susținut că există două hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași pricină, după cum urmează: Pe de o parte, sentința penala nr. 906 pronunțată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul București, secția a l-a penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, prin care în temeiul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., s-a admis contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, rămasă definitivă ia data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penaiă din locuința acesteia și menționate în proeesul-verba! încheiat la data de 31 martie 2005. Această hotărâre judecătorească consacră cu caracter definitiv o imposibilitatea absolută de executare determinată de restituirea sumelor de bani menționate în titlul executoriu către părțile civile S.M.

ș.a. Pe de altă parte, Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 36619/3/2012, prin care s~a admis recursul promovat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva încheierii de ședință din data de 27 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, modificându-se în tot încheierea recurată, în sensul admiterii în parte a cererii de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 44036/3/2007, la cererea creditoarei împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin forma de executare,predare silită a bunurilor mobile", hotărârea judecătorească fiind irevocabilă.

Recurentul-revizuiem a susținut că din examinarea ambelor hotărâri judecătorești se constată că pricinile au avut aceeași cauză - executarea silită a obligației de a face - predarea silita a bunurilor mobile, hotărârea potrivnică Deciziei civile nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 a Tribunalului București fiind sentința penală nr. 906 pronunțată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, cauzele având aceleași părți, ce au avut aceleași calități dar inversate. Recurentul-revizuient a conchis că, așa fiind, în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru promovarea revizuirii, existând două hotărâri potrivnice, motiv pentru care se impune anularea Deciziei nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 36619/3/2012 cu consecința rejudecării recursului declarat de S.N.V.

împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 27 februarie 2012 de Judecătoria Sectorului 3 București. A precizat că nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 38491/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012. Cu privire la acest aspect, comparând obiectul cauzei soluționate irevocabil de Tribunalul București, ca element al puterii de lucru judecat, cu cel din demersul judiciar inițiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București (contestația la executare), în fond se constată că acesta este identic, în sensul că în ambele cauze s-a pus problema îndreptățirii numitei S.N.V.de a obține executarea silită a obligației de a face, respectiv predarea silită a bunurilor mobile, din perspectiva identității de părți și cauză neputându-se ridica probleme.

Cu privire la titlul executoriu, a precizat că sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București nu stabilește în sarcina Parchetului de pe lângă Tribunalul București o obligație de predare a unui bun mobil sau de plată a unei sume de bani, prin respectiva hotărâre dispunându-se în mod generic restituirea de către organele de urmărire penală a unor bancnote individualizate prin număr și serie în conținutul procesului-verbal încheiat cu ocazia ridicării (procesul-verbal din 31 martie 2005). Punerea în executare a unor dispoziții cuprinse într-o sentință penală este reglementată în Titlul III al Codului de procedură penală - „Executarea hotărârilor penale", Secțiunea a VI-a „Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre", în cadrul căruia se specifică modalitate de executare a fiecăreia dintre categoriile de măsuri dispuse de instanța penală.

Restituirea unor bunuri dispusă în condițiile art. 357 alin. (2) C. proc. pen., de către instanța penală se pune în executare în conformitate cu dispozițiile art. 444 C. proc. pen. respectiv, de către instanța de executare sau organul de urmărire penală, codul cuprinzând prevederi exprese cu privire ia dispozițiile din sentința penală care se execută potrivit legii civile și care pot fi puse în executare silită conform C. proc. civ., respectiv cele privitoare la despăgubirile civile și cheltuielile judiciare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 446 C. proc. pen. dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile." Toate celelalte măsuri dispuse de către instanță se pun în executare potrivit dispozițiilor C. proc.

pen. iar în ceea ce privește măsura restituirii sunt aplicabile dispozițiile art. 444 C. proc. pen. Este fără echivoc că sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 nu poate constitui titlu executoriu opozabil Parchetului de pe lângă Tribunalul București în sensul legii civile din punct de vedere al măsurii restituirii bunurilor ridicate. Numai o instanță civilă care ar constata o neexectitare în condițiile Codului de procedură penală a obligației de restituire din motive imputabile instituției deținătoare a bunului, ar putea stabili o obligație de predare a bunuiui care să poată fi pusă în executare silită prin intermediul unui executor judecătoresc, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură civilă.

Chiar dacă s-ar accepta că sentința penală menționată ar putea constitui titlu executoriu în sensul legii civile în ceea ce privește măsura restituirii bunului, acest lucru ai - putea semnifica cel mult stabilirea unei obligații de predare a unui bun mobil individualizat, supus executării silite, exclusiv în condițiile art. 575 - 576 C. proc. civ. prin ridicarea bunuiui de Ia persoana ia care se află. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 576 „în vederea executării silite a obligației prev. la art. 575, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlu executoriu.". Așadar, bunul urmărit poate fi ridicat de către executorul judecătoresc de la persoana care îl deține or cât timp Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu este deținătorul sumei de bani solicitate nu poate fi supus supusă procedurii de executare silită.

În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel București ce a specificat în mod expres în conținutul Deciziei penale nr. 37 din 19 februarie 2009 prin care a fost admis apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008, faptul că stabilirea unei astfel de obligații de restituire în sarcina organelor de urmărire penală este nelegală întrucât acestea procedaseră înainte de pronunțarea sentinței de fond la restituirea către moștenitorii legali ai victimei a bancnotelor ridicate din locuința acesteia (pag. 15 alin. (3)). Față de cele expuse în temeiul dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ,, rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a Deciziei civile nr. 1203 din 01 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul civil nr. 1502/2/2013, în sensul admiterii cererii de revizuire cu consecința anulării Deciziei civile nr. 212/R din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012, iar în urma rejudecării recursului declarat de intimată, împotriva încheierii de ședință din data de 27 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a soiicitat să fie admisă excepția autorității de lucru judecat ca urmare a pronunțării de către Tribunalul București, secția a I-a penală, a sentinței penale nr. 906 din 23 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 38491/3/2012 și respingerea recursului declarat de creditoare.

Înalta Curte, analizând recursul constată că este nefondat pentru considerentele care succed. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate." În speță, hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere (Decizia nr. 212/R din 25 ianuarie 2033 a Tribunalului București, secția a V-a civilă) a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de încuviințare a executării silite (prin admiterea recursului împotriva încheierii din 27 februarie 2012 a Judecătoriei sectorului 3 București în Dosarul nr. 6500/301/2012 - de respingere, în primă instanță a respectivei cereri -, casarea încheierii, admiterea în parte a cererii și încuviințarea executării silite prin forma de executare predare silită a bunurilor mobile a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care instanța „în baza art. 357 alin. (2) C. proc.

pen. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală și menționate în procesul verbal încheiat la 31 martie 2005" (filele 28-39 din Dosarul nr. 1502/2/2013 al Curții de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie). Pe de altă parte, hotărârea judecătorească în raport de care se susține contradictorialitatea este o sentință pronunțată într-o contestație la executare în materie penală, respectiv sentința penală nr. 906 pronunțată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012. Prin sentința menționată, „în temeiul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., s-a admis contestația ia executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (definitivă la data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), tribunalul constatând imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V.

a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuința acesteia și menționate în procesul-verbal încheiat la data de 31 martie 2005", față de împrejurarea că la data de 21 iunie 2005 procurorul de caz a restituit moștenitorilor victimei sumele de bani ridicate la data de 31 martie 2005 cu ocazia cercetărilor (soția și copii victimei), astfel încât la data soluționării cauzei prin sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 de către Tribunalul București, secția a Il-a penală, aceste sume nu mai puteau fi restituite de către organele de cercetare penală (filele 10-12 din Dosarul nr. 1502/2/2013 al Curții de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie).

Chiar dacă ambele hotărâri pretins a fi contradictorii au fost pronunțate în legătură cu obligația impusă de instanța penală prin dispozitivul titlului executor (sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 de către Tribunalul București, secția a II-a penală), respectiv „restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală și menționate în procesul verbal încheiat la 31 martie 2005", acestea nu sunt pronunțate în una și aceeași pricină, temeiul juridic al cererilor fiind diferit, așa încât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, hotărârea ce se cere a fi revizuită este pronunțată în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată în temeiul art. 373 și urm.C.

proc. civ. iar instanța, verificând întrunirea condițiilor impuse de lege pentru declanșarea executării, a dispus admiterea cererii, constatând că în cauza dedusă judecății de către creditoare nu sunt incidente dispozițiile art. 373 alin. (4) C. proc. civ., Sentința penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 8941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, este pronunțată în soluționarea unei contestații la executare în materie penală, întemeiată pe art. 461 alin. (1) lit. c) C. proC. pen. Revizuientul urmărește ca, pe calea revizuirii întemeiate în drept pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să obțină respingerea cererii de încuviințare a executării unei dispoziții de restituire a unor bunuri mobile (bani) prevalându-se de faptul că, printr-o hotărâre definitivă prin nerecurare, pronunțată în materie penală, în temeiul art. 461 alin. (1) lit c) C. proc.

pen. s-a constatat imposibilitatea de executare a acestei dispoziții, or, pentru considerentele menționate, nu se poate reține că decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ce se cere a ti revizuită și hotărârea penală (sentința penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a I-a penală) ar fi potrivnice și că dispozitivul lor ar cuprinde măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire. Încuviințarea executării silite este doar o procedură prealabilă punerii efective în executare a titlului executor, în cadrul căreia instanța este limitată la verificarea formală a condițiilor pentru declanșarea executării silite ce rezultă din interpretarea „per a conîrario" a dispozițiilor art. 373 1 alin. (4) C. proc.

civ. (referitoare la competența și la îndeplinirea cerințelor privind titlul cu privire la care se solicită Încuviințarea executării silite: titlul să fie învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această condiție este necesară pentru pornirea executării silite; creanța este certă, lichidă și exigibilă, titlul să cuprindă dispoziții care să poată fi aduse la îndeplinire prin executare silită). Art. 373 alin. (5) C. proc. civ. prevede că „încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă nicîunei căi de atac" iar rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât și pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare silită este aceea a celerității ce se justifică în această etapă procesuală.

Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-și apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestației la executare. Așa fiind, analizarea unor eventuale critici formulate de părțile interesate privind înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executor sau executarea propriu-zisă este posibilă doar pe calea contestației la executare silită, în condițiile art. 399 C. proc. civ. contestație la executare pe care, de altfel, revizuientul a și înțeles s-o formuleze, dar in materie penală, obținând câștig de cauză prin decizia în raport de care solicită revizuirea. Doar in situația în care instanța ar pronunța, în contestația la executare întemeiată pe art. 399 C.pr.civ.

o soluție diferită de cea statuată prin hotărârea definitivă pronunțată în contestația la executare în materie penaiă^ar exista, ipotetic, premisele inițierii unei cereri de revizuire. Înalta Curte, având în vedere temeiurile expuse, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

Înalta Curte constată totodată că, față de soluția de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă (pentru neîndeplinirea cerinței ca hotărârile definitive potrivnice să fi fost date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate), nu se mai impune analizarea criticii formulată de recurentul-revizuient care vizează faptul că instanța de revizuire nelegal ar fi reținut că excepția autorității de lucru nu mai poate fi reiterată în revizuire întrucât tribunalul s-a pronunțat în legătură cu aceasta deoarece excepția a fost formulată în raport de încheierile pronunțate în alte cereri de încuviințare a executării silite și nu în raport de sentința penală nr. 906 pronunțată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul București, secția I-a penală.

Criticile vizând natura titlului executor cu privire la care s-a solicitat încuviințarea executării silite, normele de drept aplicabile în materia executării, calitatea de debitor a recurentului-revizuient, inopozabil itatea acestui titlu și organul de executare competent sunt apărări care nu pot fi examinate în acest cadru procesual deoarece se constituie în apărări de fond care privesc exclusiv faza executării silite efective, fază pentru care legiuitorul a prevăzut mijloace procedurale specifice (contestația la executare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Deciziei nr. 1203 din 01 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2014.