ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 452/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 452/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului civil de față

constată următoarele:

Cu adresa din 2011 înregistrată la

Judecătoria sectorului 3 București la data de 13 ianuarie 2012,

Biroul executorilor judecătorești D.G.,

L.G. și M.P. a solicitat, la cererea creditoarei S.N.V.; încuviințarea

executării silite împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

modificată prin Decizia penală nr. 37 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel

București.

Prin

încheierea din 27 februarie 2012 pronunțată în Camera de Consiliu în Dosarul nr.

6500/301/2012, Judecătoria sector 3 București

a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a

executării silite formulată de creditoarea S.N.V. împotriva debitorului

Parchetul de pe lângă Tribunalul București în baza titlului executoriu

reprezentant de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului

București, secția a II-penală.

Pentru a

pronunța această încheiere, instanța a reținut că prîn sentința penală

menționată s-a dispus în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen., restituirea

către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire

penala de la aceasta menționate în procesul verbal încheiat ia 31 martie 2005.

întrucât dispoziția instanței vizează o predare materială directă a bancnotelor

de bani menționate, instanța a apreciat că împotriva debitoarei nu se justifică

pornirea unei executări silite prin poprire, întrucât banii nu au intrat în

patrimoniul acesteia, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei

încheieri, creditoarea a declarat recurs.

Prin Decizia civilă

nr. 1629/R din 20 iunie 2012, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă,

a admis recursui și a modificat în tot

încheierea recurată în sensul că a admis cererea, dispunând încuviințarea

executării silite.

Prin Decizia civilă

nr. 2818/R din 01 februarie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis contestația în anulare

formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a anulat Decizia

civilă nr. 1629/R din 20 iunie 2012, fixând termen pentru soluționarea

recursului la data de 25 ianuarie 2013, cu citarea părților.

La data de 21 decembrie 2012,

intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul București a depus la dosar note

scrise

în completarea

motivelor contestației în anulare, note prin care a solicitat: admiterea

excepției autorității de lucru judecat față de existența mai multor încheieri

de ședință pronunțate de Judecătoria sectorului 3 București între aceleași

părți, cu același obiect și aceeași cauza prin care a fost respinsă cererea

creditoarei de încuviințare a executării silite a aceluiași titlu executoriu,

cu consecința modificării în parte a încheierii de ședință pronunțate de

judecătoria sector 3 București la data de 27 februarie 2012 în sensul respingerii

cererii de încuviințare a executării silite. în subsidiar, solicitat

respingerea recursului formulat de creditoarea S.N.V. împotriva aceleiași

încheieri.

Prin Decizia

nr. 212/R din 25 ianuarie 2013, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a admis recursui

formulat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva încheierii de ședință din

data de 27 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul

nr. 6500/301/2012.

A modificat în

tot încheierea recurată.

A admis în

parte cererea și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu

reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, la cererea creditoarei S.N.V. împotriva

debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă

Tribunalul București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor

mobile".

Pentru a decide

astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Relativ la

motivul de recurs vizând existența excepției autorității de lucru judecat față

de alte încheieri de ședință prin care aceeași cerere a creditoarei S.N.V. a

fost respinsă, instanța de recurs a reținut că este nefondat, cu motivarea că

autoritatea de lucru judecat, manifestată ca excepție procesuală, în ipoteza

existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, vizează soluțiile

instanțelor de judecată prin care a fost soluționat pe fond raportul juridic

litigios dintre părți. Or, cererea de încuviințare a executării silite nu este

o cerere asupra căreia instanța de executare se pronunță soluționând „fondul

litigiului", cererea în discuție fiind una necontencioasă, prin care nu se

dezleagă fondul unui raport juridic litigios.

Tribunalul

a statuat că, în mod eronat, prima instanța a apreciat că în cauză dispozițiile

cuprinse în titlul executoriu menționat referitoare la obligarea debitoarei de

a preda creditoarei sumele de bani ridicate de organele de urmărire penală nu

pot fi puse în executare silită prin poprire, întrucât potrivit cererii aflate

la dosar, creditoarea a menționat că solicită încuviințarea executării silite

prin toate formele de executare prevăzute de lege și nu exclusiv prin poprire.

Așadar, creditoarea a vizat toate formele de executare silită, nu doar

poprirea, cum greșit a apreciat judecătoria.

Observând titlul

executoriu a cărui punere în executare silită s-a solicitat și cererea de

executare silită, tribunal a reținut că recurenta S.N.V. urmărește punerea în

executare silită a dispoziției cuprinsă în sentința penală nr. 1448 din 04

decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (definitivă prin

Decizia civilă nr, 37/2009 a Curții de Apel București, care nu a adus

modificări dispoziției în discuție) prin care instanța penală, în baza art. 357

alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a

sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală și menționate în

procesul verbal încheiat la 31 martie 2005,

Cu

privire la dispozițiile din sentințe penale definitive pronunțate pe latură

civilă, tribunalul a reținut că aducerea lor la îndeplinire pe cale silită se

realizează potrivit legii procesual civile. Susținerile intimatului în sensul

că în cauză și-ar găsi aplicare prevederile art. 444 C. proc. civ. pentru

aducerea la îndeplinire a acestei măsuri dispuse de instanța penală (care nu

vizează despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare) pe care recurenta

urmărește a o executa silit nu pot fi primite deoarece textul de lege se referă

la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziția instanței de

executare, ceea ce nu e cazul în speță. Sentința penală nr. 1448 din 04

decembrie 2008

nu face vorbire despre împrejurarea că

sumele de bani ridicate de Ia partea vătămată S.N.V. s-ar afla în păstrarea sau

ia dispoziția instanței de executare. Cu privire la susținerea intimatului că

prin cuprinsul Deciziei penale nr. 37 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel

București s-a reținut nelegaiitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în

discuție în sarcina organelor de urmărire penală câtă vreme acestea fuseseră restituite

moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond,

tribunalul a reținut că este reală față de conținutul deciziei penale Invocate,

cu observația însă că instanța de apei penală, prin această decizie, nu a

modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate realiza nu în

apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile prejudiciate în

acest mod. Așadar, obligația de restituire în discuție a rămas definitiv

stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.

Față de natura

măsurii dispuse de instanța penală, tribunalul a apreciat că în cauză sunt

incidente prevederile ari 575-577 C. proc. civ. referitoare la predarea silită

a bunurilor mobile și că susținerile intimatului că bunurile urmăribile trebuie

să aparțină debitorului, altfel neputându-se proceda la executare silită, nu

are efecte juridice în modalitatea de executare silită a predării bunurilor

mobiie, această modalitate vizând predarea unor bunuri aparținând creditorului

urmăritor.

Tribunalul a

reținut că, potrivit art. 371

2

alin. (1) C. proc. civ. alin. (1),

pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de

bani (ipoteză pentru care se aplică cerința de la art. 379 C. proc. civ.

referitoare la creanța certă, lichidă și exigibilă), predarea unui bun ori a

folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări

sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, putând fi executate silit nu

doar obligațiile vizând plata unei creanțe certe lichide și exigibile, ci

celelalte tipuri de obligații indicate de textul de lege amintit.

Tribunalul a constatat că titlu

executoriu în legătură cu care s-a formulat cererea de încuviințare a

executării silite poate fi pus în executare silită, nefiind incident nici unul

din cazurile prevăzute de art. 373

1

alin. (4) C. proc. civ. și a

admis recursul, cu consecința modificării în tot a încheierii Judecătoriei

sectorului 3 București și a admis cererea și a dispus încuviințarea executării

silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04

decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la cererea

creditoarei S.N.V. împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor

mobile".

La data de 22

martie 2013, revizuientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a formulat cerere de revizuire

a Deciziei nr. 212 din 25

ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, înregistrată pe rolul Curții de

Apei București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Invocând în

drept motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

revizuientul a susținut că decizia atacată cu revizuirea este contradictorie cu

sentința penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin

nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, prin care, în temeiul art. 461 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1448

din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă

definitivă la data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, secția a Il-a penală, prin care

tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire

către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din

locuința acesteia și menționate în procesul - verbal încheiat la data de 31

martie 2005 (filele 19-28 vol. 1 dosar urmărire penală).

Curtea

de Apel București, secția a Il-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, prin Decizia nr. 1203 din 01 iulie 2013, a respins cererea de

revizuire, ca inadmisibilă.

Pentru a

decide astfel, instanța Curții de Apel București, secția a Il-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a avut în vedere următoarele

considerente;

Nu se poate

reține existența unei contrarietăți între sentința civilă prin care a fost

încuviințată executarea silită a titlului executoriu (reprezentat de sentința

penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 pronunțată de secția a II-a penală, a

Tribunalului București) și sentința penală nr. 906/2012 pronunțată de secția a I-a

penală, a Tribunalului București, deoarece în considerentele sentinței penale

este prevăzut expres că drepturile asupra sumelor de bani urmează a fi

soluționate de instanța civilă.

Nici

condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost discutată în

fața instanței civile nu este îndeplinită, instanța civilă analizând, pe de o

parte, inexistența autorității de lucru judecat față de alte încheieri de

ședință prin care cererea creditoarei S.N.V. a fost respinsă, deoarece soluțiile

vizau fondul raportului juridic Htigios dintre părți, iar, pe de altă parte, a

fost analizată diferența între aplicarea prevederilor art. 444 C. proc. pen.,

care se referă ia restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau Ia

dispoziția instanței de executare, aspect soluționat prin sentința penală nr. 1448/2008

și prevederile ari.575 - 577 C. proc. civ. incidente în soluționarea cauzei

finalizată cu pronunțarea Deciziei civile nr. 212/2013 ce se solicită a fi

anulată în prezenta cerere de revizuire, dispoziții referitoare la predarea

silită a bunurilor mobile.

Tribunalul

a reținut corect că dispozițiile din sentințele penale definitive pronunțate pe

latura civilă se aduc la îndeplinire pe cale civilă potrivit legii procesual

civile. Sentința penală nr. 1448/2008 nu cuprinde mențiuni în sensul că sumele

de bani ridicate de ia partea vătămată S.N.V. s-ar afia în păstrarea sau la

dispoziția instanței de executare, astfel încât să fie aplicabile în cauză

prevederile art. 444 C. proc. pen. Nu poate fi reținută critica revizuientului

în sensul că Decizia penală nr. 37/2009 a Curții de Apel a reținut

nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuție în sarcina

organelor de urmărire penală, câtă vreme acestea fuseseră restituite

moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond. In

mod corect tribunalul a reținut că instanța de apel penală, prin această

decizie, nu a modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate

realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile

prejudiciată în acest mod. Concluzia firească este că obligația de restituire a

rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.

Față de

împrejurarea că în cuprinsul Deciziei civile nr. 212/2013 a fost analizată

excepția autorității de lucru judecat iar instanța a reținut că acest motiv de

recurs este nefondat, excepția nu mai poate fi reiterată în revizuire, la

aceasta opunându-se însăși puterea de lucru judecat a rezolvării date excepției

procesuale respective.

În mod corect

tribunalul a reținut că nu este incident nîciunul din impedimentele Ia

executare prevăzute expres de alin. (4) al art. 373 C. proc. civ. și legal

cererea a fost admisă în parte numai prin forma de executare prin predarea

silită a bunurilor mobile, conform art. 373

1

C. proc. civ.

Împotriva,

Deciziei nr. 1203 din 01 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuientul Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat recurs.

În

motivarea recursului, recurentul-revizuient a susținut că decizia este nelegală

pentru următoarele argumente:

Curtea de Apei

București greșit a reținut că excepția autorității de lucru judecat nu mai

poate fi reiterata în revizuire, la aceasta opunându-se însăși puterea de lucru

judecat a rezolvării datei excepției procedurale respective întrucât în cauza

soluționată prin Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012 nu

s-a invocat autoritatea de lucru judecat

în raport de sentința

penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

a I-a penală, în Dosarul nr. 38491/3/2012, definitivă prin nerecurare (prin

care s-a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire

către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală) ci s-a

invocat autoritatea de iucru judecat în raport de încheierile de ședință,

pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 24 noiembrie 2011 -

19 ianuarie 2012 prin care s-au respins alte cereri de încuviințare a

executării silite formulate de aceeași creditoare împotriva Parchetului de pe

lângă Tribunalul București.

În cauza

soluționată prin Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012 nu

a fost invocată excepția puterii de lucru judecat astfel cum a fost motivată în

cuprinsul cererii de revizuire fiind îndeplinite cumulativ condițiile pentru

promovarea căii de atac.

Recurentul-revizuient

a solicitat instanței să constate că există două hotărâri total potrivnice din

care una civilă și alta penală și că nu pot rămâne amândouă în vigoare, pentru

a produce, fiecare din ele, efecte juridic astfel că se impune revizuirea

ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Recurentul-revizuient

a susținut că există două hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași

pricină, după cum urmează:

Pe de o parte,

sentința penala nr. 906 pronunțată la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul

București, secția a l-a penală, în Dosarul nr. 38941/3/2012, definitivă prin

nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, prin care în temeiul dispozițiilor art.

461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestația la executare

formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței

penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a Il-a penală,

rămasă definitivă ia data de 17 iunie 2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, și prin care tribunalul a

constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V.

a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penaiă din locuința acesteia

și menționate în proeesul-verba! încheiat la data de 31 martie 2005.

Această

hotărâre judecătorească consacră cu caracter definitiv o imposibilitatea

absolută de executare determinată de restituirea sumelor de bani menționate în

titlul executoriu către părțile civile S.M. ș.a.

Pe de

altă parte, Decizia civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 36619/3/2012, prin

care s~a admis recursul promovat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva

încheierii de ședință din data de 27 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria

Sectorului 3 București, modificându-se în tot încheierea recurată, în sensul

admiterii în parte a cererii de încuviințare a executării silite a titlului

executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 44036/3/2007,

la cererea creditoarei împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Tribunalul București prin forma de executare,predare silită a

bunurilor mobile", hotărârea judecătorească fiind irevocabilă.

Recurentul-revizuiem a susținut că din

examinarea ambelor hotărâri judecătorești se constată că pricinile au avut

aceeași cauză - executarea silită a obligației de a face - predarea silita a

bunurilor mobile, hotărârea potrivnică Deciziei civile nr. 212/R din 25

ianuarie 2013 a Tribunalului București fiind sentința penală nr. 906 pronunțată

la data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul

nr. 38941/3/2012, cauzele având aceleași părți, ce au avut aceleași calități

dar inversate.

Recurentul-revizuient

a conchis că, așa fiind, în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru

promovarea revizuirii, existând două hotărâri potrivnice, motiv pentru care se

impune anularea Deciziei nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 36619/3/2012 cu

consecința rejudecării recursului declarat de S.N.V. împotriva încheierii de

ședință pronunțată la data de 27 februarie 2012 de Judecătoria Sectorului 3

București.

A precizat că

nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința

penală nr. 906 din 23 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

a I-a penală, în Dosarul nr. 38491/3/2012, definitivă prin nerecurare la data

de 12 noiembrie 2012.

Cu

privire la acest aspect, comparând obiectul cauzei soluționate irevocabil de

Tribunalul București, ca element al puterii de lucru judecat, cu cel din

demersul judiciar inițiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

(contestația la executare), în fond se constată că acesta este identic, în

sensul că în ambele cauze s-a pus problema îndreptățirii numitei S.N.V.de a

obține executarea silită a obligației de a face, respectiv predarea silită a

bunurilor mobile, din perspectiva identității de părți și cauză neputându-se

ridica probleme.

Cu privire la

titlul executoriu, a precizat că sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008

pronunțată de Tribunalul București nu stabilește în sarcina Parchetului de pe

lângă Tribunalul București o obligație de predare a unui bun mobil sau de plată

a unei sume de bani, prin respectiva hotărâre dispunându-se în mod generic

restituirea de către organele de urmărire

penală

a unor bancnote individualizate prin număr și serie în conținutul

procesului-verbal încheiat cu ocazia ridicării (procesul-verbal din 31 martie 2005).

Punerea în

executare a unor dispoziții cuprinse într-o sentință penală este reglementată

în Titlul III al Codului de procedură penală - „Executarea hotărârilor

penale", Secțiunea a VI-a „Punerea în executare a dispozițiilor civile din

hotărâre", în cadrul căruia se specifică modalitate de executare a

fiecăreia dintre categoriile de măsuri dispuse de instanța penală.

Restituirea

unor bunuri dispusă în condițiile art. 357 alin. (2) C. proc. pen., de către

instanța penală se pune în executare în conformitate cu dispozițiile art. 444 C.

proc. pen. respectiv, de către instanța de executare sau organul de urmărire

penală, codul cuprinzând prevederi exprese cu privire ia dispozițiile din

sentința penală care se execută potrivit legii civile și care pot fi puse în

executare silită conform C. proc. civ., respectiv cele privitoare la

despăgubirile civile și cheltuielile judiciare.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 446 C. proc. pen. dispozițiile din hotărârea penală

privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite

părților se execută potrivit legii civile."

Toate

celelalte măsuri dispuse de către instanță se pun în executare potrivit

dispozițiilor C. proc. pen. iar în ceea ce privește măsura restituirii sunt

aplicabile dispozițiile art. 444 C. proc. pen.

Este fără

echivoc că sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 nu poate constitui

titlu executoriu opozabil Parchetului de pe lângă Tribunalul București în

sensul legii civile din punct de vedere al măsurii restituirii bunurilor

ridicate.

Numai o

instanță civilă care ar constata o neexectitare în condițiile Codului de

procedură penală a obligației de restituire din motive imputabile instituției

deținătoare a bunului, ar putea stabili o obligație de predare a bunuiui care

să poată fi pusă în executare silită prin intermediul unui executor

judecătoresc, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură civilă.

Chiar dacă

s-ar accepta că sentința penală menționată ar putea constitui titlu executoriu

în sensul legii civile în ceea ce privește măsura restituirii bunului, acest

lucru ai

-

putea semnifica cel mult stabilirea unei obligații de

predare a unui bun mobil individualizat, supus executării silite, exclusiv în

condițiile art. 575 - 576 C. proc. civ. prin ridicarea bunuiui de Ia persoana

ia care se află.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 576 „în vederea executării silite a obligației

prev. la art. 575, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit

de la debitor sau de la persoana la

care se află, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlu

executoriu.".

Așadar, bunul

urmărit poate fi ridicat de către executorul judecătoresc de la persoana care

îl deține or cât timp Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu este

deținătorul sumei de bani solicitate nu poate fi supus supusă procedurii de

executare silită.

În acest

sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel București ce a specificat în mod expres

în conținutul Deciziei penale nr. 37 din 19 februarie 2009 prin care a fost

admis apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008,

faptul că stabilirea unei astfel de obligații de restituire în sarcina

organelor de urmărire penală este nelegală întrucât acestea procedaseră înainte

de pronunțarea sentinței de fond la restituirea către moștenitorii legali ai

victimei a bancnotelor ridicate din locuința acesteia (pag. 15 alin. (3)).

Față de

cele expuse în temeiul dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ,, rap. la art.

304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea în

totalitate a Deciziei civile nr. 1203 din 01 iulie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în

Dosarul civil nr. 1502/2/2013, în sensul admiterii cererii de revizuire cu

consecința anulării Deciziei civile nr. 212/R din 25 ianuarie 2013, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul civil nr. 36619/3/2012,

iar în urma rejudecării recursului declarat de intimată, împotriva încheierii

de ședință din data de 27 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului

3 București, a soiicitat să fie admisă excepția autorității de lucru judecat ca

urmare a pronunțării de către Tribunalul București, secția a I-a penală, a

sentinței penale nr. 906 din 23 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 38491/3/2012

și respingerea recursului declarat de creditoare.

Înalta Curte,

analizând recursul constată că este nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate."

În speță,

hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere (Decizia nr. 212/R din 25

ianuarie 2033 a Tribunalului București, secția a V-a civilă) a fost pronunțată

în soluționarea unei cereri de încuviințare a executării silite (prin admiterea

recursului împotriva încheierii din 27 februarie 2012 a Judecătoriei sectorului

3 București în Dosarul nr. 6500/301/2012 - de respingere, în primă instanță a

respectivei cereri -, casarea încheierii, admiterea în parte a cererii și

încuviințarea executării silite prin forma de executare predare silită a

bunurilor mobile a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448

din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care

instanța „în baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea către

partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire

penală și menționate în procesul verbal încheiat la 31 martie 2005" (filele

28-39 din Dosarul nr. 1502/2/2013 al Curții de Apel București, secția a II-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie).

Pe de

altă parte, hotărârea judecătorească în raport de care se susține

contradictorialitatea este o sentință pronunțată într-o contestație la

executare în materie penală, respectiv sentința penală nr. 906 pronunțată la

data de 23 octombrie 2012 de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul

nr. 38941/3/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012.

Prin sentința

menționată, „în temeiul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

s-a admis contestația ia executare formulată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1448 din 04 decembrie 2008

a Tribunalului București, secția a II-a penală, (definitivă la data de 17 iunie

2009 prin Decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală), tribunalul constatând imposibilitatea de executare a dispoziției de

restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire

penală din locuința acesteia și menționate în procesul-verbal încheiat la data

de 31 martie 2005", față de împrejurarea că la data de 21 iunie 2005

procurorul de caz a restituit moștenitorilor victimei sumele de bani ridicate

la data de 31 martie 2005 cu ocazia cercetărilor (soția și copii victimei), astfel

încât la data soluționării cauzei prin sentința penală nr. 1448 din 04

decembrie 2008 de către Tribunalul București, secția a Il-a penală, aceste sume

nu mai puteau fi restituite de către organele de cercetare penală (filele 10-12

din Dosarul nr. 1502/2/2013 al Curții de Apel București, secția a II-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie).

Chiar

dacă ambele hotărâri pretins a fi contradictorii au fost pronunțate în legătură

cu obligația impusă de instanța penală prin dispozitivul titlului executor

(sentința penală nr. 1448 din 04 decembrie 2008 de către Tribunalul București, secția

a II-a penală), respectiv „restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor

de bani ridicate de organele de urmărire penală și menționate în procesul

verbal încheiat la 31 martie 2005", acestea nu sunt pronunțate în una și

aceeași pricină, temeiul juridic al cererilor fiind diferit, așa încât în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel,

hotărârea ce se cere a fi revizuită este pronunțată în soluționarea cererii de

încuviințare a executării silite formulată în temeiul art. 373 și urm.C. proc. civ.

iar instanța, verificând întrunirea condițiilor impuse de lege pentru

declanșarea executării, a dispus admiterea cererii, constatând că în cauza

dedusă judecății de către creditoare nu sunt incidente dispozițiile art. 373 alin.

(4) C. proc. civ.,

Sentința penală nr. 906 din 23

octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 8941/3/2012,

definitivă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2012, este pronunțată în

soluționarea unei contestații la executare în materie penală, întemeiată pe art.

461 alin. (1) lit. c) C. proC. pen.

Revizuientul urmărește ca, pe calea

revizuirii întemeiate în drept pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să obțină

respingerea cererii de încuviințare a executării unei dispoziții de restituire

a unor bunuri mobile (bani) prevalându-se de faptul că, printr-o hotărâre

definitivă prin nerecurare, pronunțată în materie penală, în temeiul art. 461 alin.

(1) lit c) C. proc. pen. s-a constatat imposibilitatea de executare a acestei

dispoziții, or, pentru considerentele menționate, nu se poate reține că decizia

civilă nr. 212/R din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, ce se cere a ti revizuită și hotărârea penală (sentința penală nr.

906 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a I-a penală) ar fi

potrivnice și că dispozitivul lor ar cuprinde măsuri care nu se pot aduce la

îndeplinire.

Încuviințarea executării silite este

doar o procedură prealabilă punerii efective în executare a titlului executor,

în cadrul căreia instanța este limitată la verificarea formală a condițiilor

pentru declanșarea executării silite ce rezultă din interpretarea „per a

conîrario" a dispozițiilor art. 373

1

alin. (4) C. proc. civ.

(referitoare la competența și la îndeplinirea cerințelor privind titlul cu

privire la care se solicită Încuviințarea executării silite: titlul să fie

învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această condiție este

necesară pentru pornirea executării silite; creanța este certă, lichidă și

exigibilă, titlul să cuprindă dispoziții care să poată fi aduse la îndeplinire

prin executare silită).

Art. 373 alin. (5) C. proc. civ.

prevede că „încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a

executării silite nu este supusă nicîunei căi de atac" iar rațiunea pentru

care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât și pentru debitor,

calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare

silită este aceea a celerității ce se justifică în această etapă procesuală.

Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a

admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-și apăra drepturile, în

raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestației la

executare.

Așa fiind, analizarea unor eventuale

critici formulate de părțile interesate privind înțelesul, întinderea și

aplicarea titlului executor sau executarea propriu-zisă este posibilă doar pe

calea contestației la executare silită, în condițiile art. 399 C. proc. civ.

contestație la executare pe care, de altfel, revizuientul a și înțeles s-o

formuleze, dar in materie penală, obținând câștig de cauză prin decizia în

raport de care solicită revizuirea.

Doar in

situația în care instanța ar pronunța, în contestația la executare întemeiată

pe art. 399 C.pr.civ. o soluție diferită de cea statuată prin hotărârea

definitivă pronunțată în contestația la executare în materie penaiă^ar exista,

ipotetic, premisele inițierii unei cereri de revizuire.

Înalta Curte,

având în vedere temeiurile expuse, constată că recursul este nefondat, urmând a

fi respins, ca atare.

Înalta Curte

constată totodată că, față de soluția de respingere a cererii de revizuire, ca

inadmisibilă (pentru neîndeplinirea cerinței ca hotărârile definitive

potrivnice să fi fost date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate),

nu se mai impune analizarea criticii formulată de recurentul-revizuient care

vizează faptul că instanța de revizuire nelegal ar fi reținut că excepția

autorității de lucru nu mai poate fi reiterată în revizuire întrucât tribunalul

s-a pronunțat în legătură cu aceasta deoarece excepția a fost formulată în

raport de încheierile pronunțate în alte cereri de încuviințare a executării

silite și nu în raport de sentința penală nr. 906 pronunțată la data de 23

octombrie 2012 de Tribunalul București, secția I-a penală.

Criticile

vizând natura titlului executor cu privire la care s-a solicitat încuviințarea

executării silite, normele de drept aplicabile în materia executării, calitatea

de debitor a recurentului-revizuient, inopozabil itatea acestui titlu și

organul de executare competent sunt apărări care nu pot fi examinate în acest

cadru procesual deoarece se constituie în apărări de fond care privesc exclusiv

faza executării silite efective, fază pentru care legiuitorul a prevăzut

mijloace procedurale specifice (contestația la executare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Tribunalul București împotriva Deciziei nr. 1203 din 01 iulie 2013 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 februarie 2014.