ÎCCJ, decizie (scj.ro #114094)

Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă a unei hotărâri de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de o sentință penală, în raport cu o hotărâre

pronunțată de instanța penală în contestație la executare formulată împotriva aceleiași sentințe penale. Inadmisibilitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic :

revizuire

-          încuviințarea executării silite

-          bunuri mobile

C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 7, art. 373, art. 373

1

, art. 399

C.proc.pen. din 1968, art. 357, art. 461

Nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., în situația în care hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere a fost pronunțată în soluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 373 și urm. C.pr.civ., de încuviințare a executării silite a unui titlu executoriu reprezentat de o sentință penală, iar hotărârea judecătorească în raport de care se susține contradictorialitatea este o sentință pronunțată într-o contestație la executare în materie penală, întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C.proc.pen.  Chiar dacă ambele hotărâri pretins a fi contradictorii au fost pronunțate în legătură cu obligația impusă de instanța penală prin dispozitivul titlului executoriu (respectiv restituirea către partea vătămată a unor bunuri mobile), acestea nu sunt pronunțate în una și aceeași pricină, temeiul juridic al cererilor fiind diferit.

Astfel, revizuentul urmărește ca, pe calea revizuirii întemeiate în drept pe

art.322 pct.7 C.pr.civ., să obțină respingerea cererii de încuviințare a executării unei dispoziții de restituire a unor bunuri mobile, prevalându-se de faptul că, printr-o hotărâre penală definitivă, pronunțată în temeiul art.461 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., s-a constatat imposibilitatea de executare a acestei dispoziții, însă cum încuviințarea executării silite este doar o procedură prealabilă punerii efective în executare a titlului executoriu, în cadrul căreia instanța este limitată la verificarea formală a condițiilor pentru declanșarea executării silite, nu se poate reține că decizia civilă, ce se cere a fi revizuită și hotărârea penală ar fi potrivnice și că dispozitivul lor ar cuprinde măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.

Secția I civilă, decizia nr.452 din 12 februarie 2014

Prin adresa înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București la data de 13.01.2012, BEJ D.G. a solicitat, la cererea creditoarei S.N.V. încuviințarea executării silite împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul București a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04.12.2008 pronunțată de Tribunalul București, modificată prin decizia penală nr. 37 din 19.02.2009 a Curții de Apel București.

Prin încheierea din 27.02.2012 pronunțată în Camera de Consiliu, Judecătoria sector 3 București a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea S.N.V. împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul București în baza titlului executoriu reprezentant de sentința penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului București.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că prin sentința penală menționată s-a dispus în baza art. 357 alin. (2) C.pr.pen., restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală de la aceasta, menționate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005, întrucât dispoziția instanței vizează o predare materială directă a bancnotelor de bani menționate, instanța a apreciat că împotriva debitoarei nu se justifică pornirea unei executări silite prin poprire, întrucât banii nu au intrat în patrimoniul acesteia, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 1629 R din 20.06.2012 Tribunalul București, Secția a III-a civilă a admis recursul și a modificat în tot încheierea recurată în sensul că a admis cererea, dispunând încuviințarea executării silite.

Prin decizia civilă nr. 2818 R din 01.11.2012, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis contestația în anulare formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a anulat decizia civilă nr. 1629 R din 20.06.2012, fixând termen pentru soluționarea recursului la data de 25.01.2013.

La data de 21.12.2012, intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul București a depus la dosar note scrise în completarea motivelor contestației în anulare, prin care a solicitat: admiterea excepției autorității de lucru judecat față de existența mai multor încheieri de ședință pronunțate de Judecătoria sectorului 3 București între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauza prin care a fost respinsă cererea creditoarei de încuviințare a executării silite a aceluiași titlu executoriu, cu consecința modificării în parte a încheierii de ședință pronunțate de Judecătoria sector 3 București la data de 27.02.2012 în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de creditoarea S.N.V. împotriva aceleiași încheieri.

Prin decizia nr. 212 R din 25.01.2013, Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a admis recursul formulat de creditoarea S.N.V. împotriva încheierii de ședință din data de 27.02.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București. A modificat în tot încheierea recurată. A admis în parte cererea și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului București la cererea creditoarei S.N.V. împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul  București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile".

Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Relativ la motivul de recurs vizând existența excepției autorității de lucru judecat față de alte încheieri de ședință prin care aceeași cerere a creditoarei S.N.V. a fost respinsă, instanța de recurs a reținut că este nefondat, cu motivarea că autoritatea de lucru judecat, manifestată ca excepție procesuală, în ipoteza existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, vizează soluțiile instanțelor de judecată prin care a fost soluționat pe fond raportul juridic litigios dintre părți. Or, cererea de încuviințare a executării silite nu este o cerere asupra căreia instanța de executare se pronunță soluționând „fondul litigiului", cererea în discuție fiind una necontencioasă, prin care nu se dezleagă fondul unui raport juridic litigios.

Tribunalul a statuat că, în mod eronat, prima instanța a apreciat că în cauză dispozițiile cuprinse în titlul executoriu menționat referitoare la obligarea debitoarei de a preda creditoarei sumele de bani ridicate de organele de urmărire penală nu pot fi puse în executare silită prin poprire, întrucât potrivit cererii aflate la dosar, creditoarea a menționat că solicită încuviințarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege și nu exclusiv prin poprire. Așadar, creditoarea a vizat toate formele de executare silită, nu doar poprirea, cum greșit a apreciat judecătoria.

Observând titlul executoriu a cărui punere în executare silită s-a solicitat și cererea de executare silită, tribunal a reținut că recurenta S.N.V. urmărește punerea în executare silită a dispoziției cuprinsă în sentința penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului București, prin care instanța penală, în baza art. 357 alin. (2) C.p.p. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală și menționate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005.

Cu privire la dispozițiile din sentințele penale definitive pronunțate pe latură civilă, tribunalul a reținut că aducerea lor la îndeplinire pe cale silită se realizează potrivit legii procesual civile. Susținerile intimatului în sensul că în cauză și-ar găsi aplicare prevederile art. 444 C.proc.civ. pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri dispuse de instanța penală (care nu vizează despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare) pe care recurenta urmărește a o executa silit, nu pot fi primite deoarece textul de lege se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, ceea ce nu e cazul în speță.

Sentința penală nr. 1448 din 04.12.2008 nu face vorbire despre împrejurarea că sumele de bani ridicate de la partea vătămată S.N.V. s-ar afla în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare. Cu privire la susținerea intimatului că prin cuprinsul deciziei penale nr. 37 din 19.02.2009 a Curții de Apel București, s-a reținut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuție în sarcina organelor de urmărire penală câtă vreme acestea fuseseră restituite moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond, tribunalul a reținut că este reală față de conținutul deciziei penale invocate, cu observația însă că instanța de apel penală, prin această decizie, nu a modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile prejudiciate în acest mod. Așadar, obligația de restituire în discuție a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.

Față de natura măsurii dispuse de instanța penală, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 575-577 C.proc.civ. referitoare la predarea silită a bunurilor mobile și că susținerile intimatului că bunurile urmăribile trebuie să aparțină debitorului, altfel neputându-se proceda la executare silită, nu are efecte juridice în modalitatea de executare silită a predării bunurilor mobile, această modalitate vizând predarea unor bunuri aparținând creditorului urmăritor.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 371 ind. 2 alin. (1) C.proc.civ., pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani (ipoteză pentru care se aplică cerința de la art. 379 C.proc.civ. referitoare la creanța certă, lichidă și exigibilă), predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, putând fi executate silit nu doar obligațiile vizând plata unei creanțe certe lichide și exigibile, ci celelalte tipuri de obligații indicate de textul de lege amintit.

Tribunalul a constatat că titlu executoriu în legătură cu care s-a formulat cererea de încuviințare a executării silite poate fi pus în executare silită, nefiind incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 373

1

alin. (4) C.proc.civ. și a admis recursul, cu consecința modificării în tot a încheierii Judecătoriei sectorului 3 București și a admis cererea și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului București, la cererea creditoarei S.N.V. împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile".

La data de 22.03.2013, revizuentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.212 din 25.01.2013 pronunțată de Tribunalul București, înregistrată pe rolul Curții de Apel București.

Invocând în drept motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 C.proc.civ., revizuentul a susținut că decizia atacată cu revizuirea este contradictorie cu sentința penală nr.906 din 23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012, prin care, în temeiul art.461 alin.(1) lit. c) C.p.p., s-a admis contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr.1448 din 4.12.2008 a Tribunalului București, rămasă definitivă la data de 17.06.2009 prin decizia penală nr.2291 a Î.C.C.J., prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuința acesteia și menționate în procesul - verbal încheiat la data de 31.03.2005.

Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1203 din 01 iulie 2013, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Curtea de Apel București a avut în vedere următoarele considerente :

Nu se poate reține existența unei contrarietăți între sentința civilă prin care a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu (reprezentat de sentința penală nr.1448/2008 pronunțată de Tribunalul București) și sentința penală nr.906/2012 pronunțată de Tribunalul București, deoarece în considerentele sentinței penale este prevăzut expres că drepturile asupra sumelor de bani urmează a fi soluționate de instanța civilă.

Nici condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost discutată în fața instanței civile nu este îndeplinită, instanța civilă analizând, pe de o parte, inexistența autorității de lucru judecat față de alte încheieri de ședință prin care cererea creditoarei S.N.V. a fost respinsă, deoarece soluțiile vizau fondul raportului juridic litigios dintre părți, iar, pe de altă parte, a fost analizată diferența între aplicarea prevederilor art.444 C.p.p., care se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, aspect soluționat prin sentința penală nr. 1448/2008 și prevederile art. 575 - 577 C.proc.civ. incidente în soluționarea cauzei finalizată cu pronunțarea deciziei civile nr.212/2013 ce se solicită a fi anulată în prezenta cerere de revizuire, dispoziții referitoare la predarea silită a bunurilor mobile.

Tribunalul a reținut corect că dispozițiile din sentințele penale definitive pronunțate pe latura civilă se aduc la îndeplinire pe cale civilă potrivit legii procesual civile.

Sentința penală nr. 1448/2008 nu cuprinde mențiuni în sensul că sumele de bani ridicate de la partea vătămată S.N.V. s-ar afla în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, astfel încât să fie aplicabile în cauză prevederile art.444 C.p.p.

Nu poate fi reținută critica revizuentului în sensul că decizia penală nr.37/2009 a Curții de Apel a reținut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuție în sarcina organelor de urmărire penală, câtă vreme acestea fuseseră restituite moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond. În mod corect tribunalul a reținut că instanța de apel penală, prin această decizie, nu a modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile prejudiciată în acest mod. Concluzia firească este că obligația de restituire a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.

Față de împrejurarea că în cuprinsul deciziei civile nr.212/2013 a fost analizată excepția autorității de lucru judecat iar instanța a reținut că acest motiv de recurs este nefondat, excepția nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăși puterea de lucru judecat a rezolvării date excepției procesuale respective.

În mod corect tribunalul a reținut că nu este incident niciunul din impedimentele la executare prevăzute expres de alin. (4) al art.373 C.proc.civ. și legal cererea a fost admisă în parte numai prin forma de executare prin predarea silită a bunurilor mobile, conform art.373

1

C.proc.civ.

Împotriva deciziei nr.1203 din 01.07.2013 a Curții de Apel București revizuentul Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul a susținut că decizia este nelegală pentru următoarele argumente:

Curtea de Apel București greșit a reținut că excepția autorității de lucru judecat nu mai poate fi reiterata în revizuire, la aceasta opunându-se însăși puterea de lucru judecat a rezolvării datei excepției procedurale respective întrucât în cauza soluționată prin decizia civilă nr. 212/R/2013 pronunțată de Tribunalul București, nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de sentința penală nr. 906/2012 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin nerecurare (prin care s-a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală) ci s-a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de încheierile de ședință, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 24.11.2011 -19.01.2012 prin care s-au respins alte cereri de încuviințare a executării silite formulate de aceeași creditoare împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

În cauza soluționată prin decizia civilă nr. 212/R/2013 pronunțată de Tribunalul București, nu a fost invocată excepția puterii de lucru judecat astfel cum a fost motivată în cuprinsul cererii de revizuire fiind îndeplinite cumulativ condițiile pentru promovarea căii de atac.

Recurentul a solicitat instanței să constate că există două hotărâri total potrivnice din care una civilă și alta penală și că nu pot rămâne amândouă în vigoare, pentru a produce, fiecare din ele, efecte juridic astfel că se impune revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Recurentul a susținut că există două hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași pricină, după cum urmează:

Pe de o parte, sentința penală nr. 906 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul București, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012, prin care în temeiul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C.p.p., s-a admis contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1448/2008 a Tribunalului București, rămasă definitivă la data de 17.06.2009 prin decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuința acesteia și menționate în procesul-verbal încheiat la data de 31.03.2005.

Această hotărâre judecătorească consacră cu caracter definitiv o imposibilitatea absolută de executare determinată de restituirea sumelor de bani menționate în titlul executoriu către părțile civile S.M. ș.a.

Pe de altă parte, decizia civilă nr. 212/R din 25.01.2013 pronunțată de Tribunalul București, prin care

s-a admis recursul promovat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva încheierii de ședință din data de 27.02.2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, modificându-se în tot încheierea recurată, în sensul admiterii în parte a cererii de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448/2008 a Tribunalului București, la cererea creditoarei împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin forma de executare ”predare silită a bunurilor mobile”, hotărârea judecătorească fiind irevocabilă.

Recurentul-revizuent a susținut că din examinarea ambelor hotărâri judecătorești se constată că pricinile au avut aceeași cauză - executarea silită a obligației de a face - predarea silita a bunurilor mobile, hotărârea potrivnică deciziei civile nr. 212/R/2013 a Tribunalului București fiind sentința penală nr. 906/2012 de Tribunalul București, cauzele având aceleași părți, ce au avut aceleași calități dar inversate.

Recurentul a conchis că, așa fiind, în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru promovarea revizuirii, existând două hotărâri potrivnice, motiv pentru care se impune anularea deciziei nr. 212/R/2013 pronunțată de Tribunalul București, cu consecința rejudecării recursului declarat de S.N.V. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 27.02.2012 de Judecătoria sectorului 3 București.

A precizat că nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința penală nr. 906/2012 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012.

Cu privire la acest aspect, comparând obiectul cauzei soluționate irevocabil de Tribunalul București, ca element al puterii de lucru judecat, cu cel din demersul judiciar inițiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București (contestația la executare), în fond se constată că acesta este identic, în sensul că în ambele cauze s-a pus problema îndreptățirii numitei S.N.V. de a obține executarea silită a obligației de a face, respectiv predarea silită a bunurilor mobile, din perspectiva identității de părți și cauză neputându-se ridica probleme.

Cu privire la titlul executoriu, a precizat că sentința penală nr. 1448/2008 pronunțată de Tribunalul București nu stabilește în sarcina Parchetului de pe lângă Tribunalul București o obligație de predare a unui bun mobil sau de plată a unei sume de bani, prin respectiva hotărâre dispunându-se în mod generic restituirea de către organele de urmărire penală a unor bancnote individualizate prin număr și serie în conținutul

procesului-verbal încheiat cu ocazia ridicării (procesul-verbal din 31.03.2005).

Punerea în executare a unor dispoziții cuprinse într-o sentință penală este reglementată în Titlul III al Codului de procedură penală - „Executarea hotărârilor penale", Secțiunea a VI-a „Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre", în cadrul căruia se specifică modalitate de executare a fiecăreia dintre categoriile de măsuri dispuse de instanța penală.

Restituirea unor bunuri dispusă în condițiile art. 357 alin.(2) C.p.p., de către instanța penală se pune în executare în conformitate cu dispozițiile art. 444 C.p.p. respectiv, de către instanța de executare sau organul de urmărire penală, codul cuprinzând prevederi exprese cu privire ia dispozițiile din sentința penală care se execută potrivit legii civile și care pot fi puse în executare silită conform Codului de procedură civilă, respectiv cele

privitoare la despăgubirile civile și cheltuielile judiciare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 446 C.p.p. dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile.

Toate celelalte măsuri dispuse de către instanță se pun în executare potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală iar în ceea ce privește măsura restituirii sunt aplicabile dispozițiile art. 444 C.p.p.

Este fără echivoc că sentința penală nr. 1448/2008 nu poate constitui titlu executoriu opozabil Parchetului de pe lângă Tribunalul București în sensul legii civile din punct de vedere al măsurii restituirii bunurilor ridicate.

Numai o instanță civilă care ar constata o neexecutare în condițiile Codului de procedură penală a obligației de restituire din motive imputabile instituției deținătoare a bunului, ar putea stabili o obligație de predare a bunului care să poată fi pusă în executare silită prin intermediul unui executor judecătoresc, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură civilă.

Chiar dacă s-ar accepta că sentința penală menționată ar putea constitui titlu executoriu în sensul legii civile în ceea ce privește măsura restituirii bunului, acest lucru ar putea semnifica cel mult stabilirea unei obligații de predare a unui bun mobil individualizat, supus executării silite, exclusiv în condițiile art. 575 - 576 C.proc.civ. prin ridicarea bunului de la persoana la care se află.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 576 „în vederea executării silite a obligației prev. la art. 575, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-1 pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlu executoriu.".

Așadar, bunul urmărit poate fi ridicat de către executorul judecătoresc de la persoana care îl deține, or cât timp Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu este deținătorul sumei de bani solicitate nu poate fi supus supusă procedurii de executare silită.

În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel București ce a specificat în mod expres în conținutul deciziei penale nr. 37/2009 prin care a fost admis apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 1448/2008, faptul că stabilirea unei astfel de obligații de restituire în sarcina organelor de urmărire penală este nelegală întrucât acestea procedaseră înainte de pronunțarea sentinței de fond la restituirea către moștenitorii legali ai victimei a bancnotelor ridicate din locuința acesteia.

Față de cele expuse în temeiul dispozițiilor art. 328 alin. (1) C.proc.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 1203 din 01.07.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul admiterii cererii de revizuire cu consecința anulării deciziei civile nr. 212/R din 25.01.2013, pronunțată de Tribunalul București, iar în urma rejudecării recursului declarat de intimată, împotriva încheierii de ședință din data de 27.02.2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, a solicitat să fie admisă excepția autorității de lucru judecat ca urmare a pronunțării de către Tribunalul București a sentinței penale nr. 906 din 23.10.2012 și respingerea recursului declarat de creditoare.

Înalta Curte, analizând recursul, constată că este nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 322 pct.7 C.proc.civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate."

În speță, hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere (decizia nr. 212 R din 25.01.2013 a Tribunalului București) a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de încuviințare a executării silite prin admiterea recursului împotriva încheierii din 27.02.2012 a Judecătoriei sectorului 3 București - de respingere, în primă instanță a respectivei cereri -, casarea încheierii, admiterea în parte a cererii și încuviințarea executării silite prin forma de executare predare silită a bunurilor mobile a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448 din 4.12.2008 a Tribunalului București, prin care instanța „în baza art. 357 alin. (2) C.p.p. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire

penală și menționate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005".

Pe de altă parte, hotărârea judecătorească în raport de care se susține contradictorialitatea este o sentință pronunțată într-o contestație la executare în materie penală, respectiv sentința penală nr. 906 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul București, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012.

Prin sentința menționată, „în temeiul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C.p.p., s-a admis contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului București (definitivă la data de 17.06.2009 prin decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală), tribunalul constatând imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuința acesteia și menționate în procesul-verbal încheiat la data de 31.03.2005", față de împrejurarea că la data de 21.06.2005 procurorul de caz a restituit moștenitorilor victimei sumele de bani ridicate la data de 31.03.2005 cu ocazia cercetărilor (soția și copii victimei), astfel încât la data soluționării cauzei prin sentința penală nr. 1448/2008 de către Tribunalul București, aceste sume nu mai puteau fi restituite de către organele de cercetare penală.

Chiar dacă ambele hotărâri pretins a fi contradictorii au fost pronunțate în legătură cu obligația impusă de instanța penală prin dispozitivul titlului executor (sentința penală nr. 1448/2008 de către Tribunalul București), respectiv „restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală și menționate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005", acestea nu sunt pronunțate în una și aceeași pricină, temeiul juridic al cererilor fiind diferit, așa încât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.322 pct.7 C.pr.civ.

Astfel, hotărârea ce se cere a fi revizuită este pronunțată în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată în temeiul art.373 și urm. C.pr.civ. iar instanța, verificând întrunirea condițiilor impuse de lege pentru declanșarea executării, a dispus admiterea cererii, constatând că în cauza dedusă judecății de către creditoare nu sunt incidente dispozițiile art.373

1

alin.(4) C.pr.civ.

Sentința penală nr. 906 din 23.10.2012 a Tribunalului București, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012, este pronunțată în soluționarea unei contestații la executare în materie penală, întemeiată pe art.461 alin. (1) lit. c) C.p.p.

Revizuentul urmărește ca, pe calea revizuirii întemeiate în drept pe art.322 pct.7 C.pr.civ., să obțină respingerea cererii de încuviințare a executării unei dispoziții de restituire a unor bunuri mobile (bani) prevalându-se de faptul că, printr-o hotărâre definitivă prin nerecurare, pronunțată în materie penală, în temeiul art.461 alin. (1) lit. c) C.p.p. s-a constatat imposibilitatea de executare a acestei dispoziții, or, pentru considerentele menționate, nu se poate reține că decizia civilă nr. 212/R din 25.01.2013 pronunțată de Tribunalul București, ce se cere a fi revizuită și hotărârea penală (sentința penală nr. 906 din 23.10.2012 a Tribunalului București) ar fi potrivnice și că dispozitivul lor ar cuprinde măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.

Încuviințarea executării silite este doar o procedură prealabilă punerii efective în executare a titlului executor, în cadrul căreia instanța este limitată la verificarea formală a condițiilor pentru declanșarea executării silite ce rezultă din interpretarea „per a contrario" a dispozițiilor art.373

1

alin.(4) C.pr.civ. (referitoare la competența și la îndeplinirea cerințelor privind titlul cu privire la care se solicită încuviințarea executării silite: titlul să fie învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această condiție este necesară pentru pornirea executării silite; creanța este certă, lichidă și exigibilă, titlul să cuprindă dispoziții care să poată fi aduse la îndeplinire prin executare silită).

Art.373 alin. (5) C.pr.civ. prevede că „încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac" iar rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât și pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare silită este aceea a celerității ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-și apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestației la executare.

Așa fiind, analizarea unor eventuale critici formulate de părțile interesate privind înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executor sau executarea propriu-zisă este posibilă doar pe calea contestației la executare silită, în condițiile art.399 C.proc.civ. contestație la executare pe care, de altfel, revizuentul a și înțeles s-o formuleze, dar în materie penală, obținând câștig de cauză prin decizia în raport de care solicită revizuirea.

Doar în situația în care instanța ar pronunța, în contestația la executare întemeiată pe art.399 C.pr.civ. o soluție diferită de cea statuată prin hotărârea definitivă pronunțată în contestația la executare în materie penală, ar exista, ipotetic, premisele inițierii unei cereri de revizuire.

Înalta Curte, având în vedere temeiurile expuse, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

Înalta Curte constată totodată că, față de soluția de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă (pentru neîndeplinirea cerinței ca hotărârile definitive potrivnice să fi fost date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate), nu se mai impune analizarea criticii formulată de recurentul-revizuent care vizează faptul că instanța de revizuire nelegal ar fi reținut că excepția autorității de lucru nu mai poate fi reiterată în revizuire, întrucât tribunalul s-a pronunțat în legătură cu aceasta deoarece excepția a fost formulată în raport de încheierile pronunțate în alte cereri de încuviințare a executării silite și nu în raport de sentința penală nr. 906 pronunțată la data de 23.10.2012 de Tribunalul București.

Criticile vizând natura titlului executor cu privire la care s-a solicitat încuviințarea executării silite, normele de drept aplicabile în materia executării, calitatea de debitor a recurentului-revizuent, inopozabilitatea acestui titlu și organul de executare competent sunt apărări care nu pot fi examinate în acest cadru procesual deoarece se constituie în apărări de fond care privesc exclusiv faza executării silite efective, fază pentru care legiuitorul a prevăzut mijloace procedurale specifice (contestația la executare).