ÎCCJ, decizie (scj.ro #81987)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81987) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
23
.
Revizuire. Cerere de revizuire a unei hotărâri
privind încuviințarea executării silite.
Cuprins pe materii
. Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.
Revizuire. Cerere de revizuire a unei hotărâri privind încuviințarea
executării silite.
Index alfabetic
.
Drept procesual civil.
-
Revizuire
Codul de procedură civilă: art. 166, art.
1201, art. 322 pct. 7, art. 377
Conform art. 337 Cod procedură civilă, încheierile
pronunțate în materie necontencioasă „nu au puterea lucrului
judecat”, în cauzele în care au fost pronunțate nu sunt incidente prevederile
art. 1201 Cod procedură civilă și cele ale art. 166
Cod procedură civilă pentru a evoca puterea lucrului judecat.
Ca atare, neoperând principiul puterii de lucru judecat, în scopul
respectării căruia a fost instituit cazul de revizuire prevăzut
de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, o cerere de revizuire
a unei asemenea hotărâri, este neîntemeiată.
Î.C.C.J., Secția
civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4367 din 30
mai 2007.
La 6 ianuarie 2006 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secția comercială, cererea de
revizuire formulată de revizuenta S.C. „R.-C.R.C.E.” S.A. prin lichidator
judiciar, în contradictoriu cu intimata S.C. „C.” S.A. Iași, împotriva
deciziilor civile nr. 45 din 19 octombrie 2005, nr.56 din 26 octombrie 2005
și nr.98 din 25 noiembrie 2005 pronunțate de Curtea de Apel
Iași.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7
C.proc.civ., se susține că hotărârile judecătorești
menționate sunt potrivnice deciziei civile nr. 33 din 12 octombrie 2005 a
aceleiași instanțe, că obiectul dosarelor soluționate de
Curtea de Apel Iași este același, fiind vorba de hotărâri
irevocabile care privesc încuviințarea executării silite a
aceluiași titlu executoriu –contractul de cesiune autentificat sub nr.
19/2001 și actul adițional la contract.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 22
iunie 2006, Secția comercială, în temeiul dispozițiilor art. 21
din Legea nr. 304/2004, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea
la Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Curtea a invocat din oficiu, excepția tardivității cererii de
revizuire, excepție ce a fost admisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., în ipoteza
în care revizuirea este cerută pentru contrarietate de hotărâri
pronunțate de instanțe de recurs, respectiv hotărâri irevocabile
nesupuse comunicării, termenul de revizuire este de o lună și
începe să curgă de la pronunțarea ultimei hotărâri.
În prezenta cauză, decizia nr. 45/2005 și decizia nr. 56/2005, a
căror anulare se solicită de către revizuentă, au fost
pronunțate în recurs la 19 octombrie 2005, respectiv 26 octombrie 2005,
date de la care a început să curgă termenul prevăzut de art. 324
alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., iar cererea de revizuire a fost depusă prin
poștă la data de 19 decembrie 2005, cu depășirea termenului
legal menționat.
Cu privire la decizia nr.98 din 25 noiembrie 2005, se constată că nu
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C.proc.civ.
Pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ., se
impune ca prin hotărârea atacată să se încalce autoritatea de
lucru judecat a unor hotărâri pronunțate anterior între aceleași
părți, într-o pricină având același obiect și
cauză juridică identică.
Obiectul dosarelor, în care au fost pronunțate hotărârile pretinse a
fi potrivnice, l-au constituit cererile de încuviințare a executării
silite formulate de revizuentă pentru punerea în executare a titlului
executoriu reprezentat de contractul de cesiune autentificat sub nr. 19/2001
și actul adițional la contract deținătoare fiind intimata
S.C. „C.” S.A.
Procedura de încuviințare a executării silite are caracter
necontencios, încheierea pronunțată în primă instanță
fiind dată în camera de consiliul, fără citarea
părților.
Conform art. 337 C.proc.civ,, încheierile pronunțate în materie
necontencioasă „nu au puterea lucrului judecat”, în cauzele în care au
fost pronunțate nu sunt incidente prevederile art. 1201 Cod civil și
cele ale art. 166 C.proc.civ. pentru a evoca puterea lucrului judecat.
În aceste condiții, în cazul celor două hotărâri pretinse a fi
contradictorii, neoperând principiul puterii de lucru judecat, în scopul
respectării căruia a fost instituit cazul de revizuire prevăzut
de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., în privința celei de-a treia hotărâri
a cărei revizuire a fost solicitată, s-a constatat că cererea de
revizuire este neîntemeiată.