ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4125/2014

Decizia nr. 4125/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București Biroul Executorului Judecătoresc la data de 23 octombrie 2012 sub nr. x/299/2012, Birou Executor Judecătoresc A. din București a solicitat instanței să încuviințeze executarea silită a debitoarei B., în vederea recuperării sumei de 500.000 lei în favoarea creditorului C., în baza sentinței civile nr. 345/F/C pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, precum și pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

Prin sentința nr. 320/2013 Judecătoria sector 1 București a declinat competența la Curtea de Apel Pitești, reținând că titlul executoriu îl constituie o hotărâre de contencios administrativ, iar executarea silită se supune dispozițiilor Legii nr. 554/2004, instanța de executare fiind instanța care a pronunțat sentința.

Prin sentința nr. 8/2013 Curtea de Apel Pitești a declinat competența la Judecătoria Sector 1 București, reținând că în speță instanța a fost sesizată cu o cerere de încuviințare a executării silite în condițiile prevăzute ale art. 371

1

alin. (3) și art. 373

1

C. proc. civ., invocate în chiar cuprinsul cererii.

S-a apreciat că doar instanța de executare a unei astfel de cereri prevăzută de art. 373 alin. (2) C. proc. civ., anume judecătoria, este cea care poate stabili dacă executarea este admisibilă având în vedere natura titlului executoriu.

Prin Decizia nr. 1799 din 28 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/299/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, arătând că obligația din titlul executoriu a fost stabilită în materie de contencios administrativ, astfel că executarea silită se supune dispozițiilor Legii nr. 554/2004, instanța de executare fiind instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Pitești sub nr. x/299/2012*.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința

nr. 21/CC din 22 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A. privind încuviințarea executării silite împotriva debitoarei B., la cererea creditorului C.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut că potrivit art. 22 și 24 din legea susmenționată, titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care o autoritate publică a fost obligată să elibereze un act administrativ nu poate fi executat silit prin intermediul executorului judecătoresc, creditorul având doar dreptul să solicite obligarea conducătorului autorității/persoanei obligate să plătească o amendă stabilită de lege, respectiv să solicite plata unor despăgubiri pentru întârziere.

S-a mai reținut că potrivit art. 25 alin. (1) din aceeași lege, cererea respectivă trebuie formulată de însuși creditorul îndreptățit să primească executarea hotărârii judecătorești.

Astfel, s-a considerat că obligația nu poate fi dusă la executare decât de către debitorul însuși, astfel că, executarea ei prin intermediul executorului judecătoresc este inadmisibilă.

A mai precizat Curtea de apel că instanța de contencios administrativ este instanță de executare exclusiv în sensul dispus de art. 24 din Legea nr. 554/2004, neavând competența de a încuviința executarea silită în condițiile art. 371

1

alin. (3) și art. 373

1

C. proc. civ. la solicitarea executorului judecătoresc, competența aparținând executorului judecătoresc.

S-a constatat că nu a fost formulată o cerere în temeiul art. 24 din legea contenciosului administrativ, cu obiectul prevăzut de textul legal respectiv și de către partea care are calitate procesuală potrivit legii, anume creditorul.

A reținut instanța fondului că art. 24 alin. (2)

1

din Legea nr. 554/2004 prevede că „Dispozițiile C. proc. civ. privind executarea silită rămân aplicabile”, astfel că, atunci când obligațiile sunt susceptibile de executare silită, ele se execută în condițiile C. proc. civ., situație în care instanța de executare este judecătoria.

S-a concluzionat că cererea nu este formulată de creditor, ci de executorul judecătoresc, care nu are calitate procesuală, neînscriindu-se în dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - pentru care instanța de contencios administrativ este instanță de executare - și că obligația a cărei executare se urmărește nu poate fi executată decât de însuși debitorul, iar nu silit prin intermediul executorului judecătoresc.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

S-a susținut că nerespectarea hotărârii de încuviințare a executării dă dreptul creditorului de a solicita instanței de executare aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 24 alin. (2) cu respectarea procedurii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 554/2004.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, prin rejudecarea cauzei, admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin concluziile scrise depuse, recurentul a precizat că a fost emis titlul de plată din 4 iulie 2013, astfel că obligațiile pârâtei impuse prin sentința nr. 345/F/C din 29 iunie 2011 au fost îndeplinite.

A solicitat recurentul ca instanța de recurs să admită și să încuviințeze executarea silită cu privire la cheltuielile de executare, respectiv onorariul executorului judecătoresc.

Procedura în fața instanței de recurs;

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, Biroul Executorului Judecătoresc A. a investit instanța de judecată cu o cerere privind încuviințarea executării silite împotriva debitoarei B., la cererea creditorului C., pentru suma de 500.000 lei stabilită prin sentința nr. 345/F/C din 29 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Prin regulatorul de competență, secția I civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că instanța de executare este instanța de contencios administrativ care a soluționat in fond cauza, respectiv Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004.

În aceste limite, în mod corect Curtea de apel a constatat că instanța de contencios administrativ este instanță de executare, exclusiv in procedura prevăzută de dispozițiile art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004.

Reține Înalta Curte, că această procedură derogă de la normele de drept comun prevăzute de Codul de procedură civilă, unde, în art. 373 alin. (2), se prevede că instanța de executare este judecătoria in circumscripția căreia se face executarea.

Această procedură vizează însă măsurile avute in vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv, obligarea autorității publice să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative.

Executarea silită a hotărârilor care cuprind alte obligații, cum ar fi plata sumei de 500.000 de lei se face in condițiile art. 371

1

alin. (3) și art. 373

1

C. proc. civ., prin executor judecătoresc, acțiunea fiind de competența judecătoriei.

Or, in ceea ce privește cererea executorului judecătoresc de a obliga autoritatea pârâtă (B.) să emită titlul de plată pentru suma de 500.000 lei, in mod corect instanța fondului, a constatat, in raport de dispozițiile art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004 că este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile sesizării instanței de contencios administrativ

Pe de altă parte, in fața instanței de recurs, recurentul - petent a depus la dosar Titlul de plată din 4 iulie 2013 emis de B., precizând că obligațiile pârâtei impuse prin sentința nr. 345/F/C din 29 iunie 2011 au fost îndeplinite.

Constatându-se că executorul judecătoresc nu poate formula cerere de executare întemeiată pe dispozițiile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că și cererea de acordare a cheltuielilor de executare este nefondată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței nr. 21/CC din 22 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.