ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2023/2009

HOTĂRÂRE
07.04.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2023/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 10

iulie 2007 și ulterior precizată, reclamanta N.L. a solicitat anularea

ordinului nr. 462 din 12 iunie 2007 emis de Ministerul pentru Întreprinderi

Mici și Mijloci, Comerț, Turism și Profesii Liberale, în prezent Ministerul

pentru Întreprinderi Mici și Mijloci, Comerțului și Mediului de Afaceri.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

ordinul este nelegal, deoarece

nr. 24/2007, prin care Ministerul Economiei și Finanțelor a fost preluat de pârât,

impunea preluarea salariaților instituțiilor ale căror structuri sau activități

sunt preluate, cu menținerea salarizării.

Prin sentința civilă nr. 2976/2008 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea a fost admisă.

Instanța a reținut că ordinul a fost emis

cu nerespectarea

nr. 24/2007

a Legii nr. 188/1999; că ordinul nr. 599 din 28 mai 2007, de reîncadrare a

reclamantei nu poate fi considerat un act de revocare a ordinului atacat fiind

antedatat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs în termen pârâtul.

În motivarea recursului s-a arătat că

prin ordinul nr. 599 din 28 mai 2007, emis după ce A.N.F.P. a aprobat

înființarea de noi posturi de funcționar public în organigrama ministerului nou

înființat, a fost posibilă încadrarea reclamantei pe postul avut anterior; că

după emiterea ordinului nr. 599 din 28 mai 2007, ordinul nr. 462/2007 a rămas

fără efecte și că în prezent reclamanta lucrează în baza ordinului nr. 599/2007.

Verificând cauza în funcție de motivarea

recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

Înalta Curte apreciază că sentința este legală și temeinică.

Din probele administrate în cauză se

reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 și art. 11 din

nr. 24/2007, Ministerul pentru

Întreprinderi Mici și Mijloci, Comerț, Turism și Profesii Liberale, prin

reorganizare, a preluat activitatea în domeniul comerțului de la Ministerul

Economiei și Comerțului iar personalul instituțiilor publice înființate se

preia de la instituțiile ale căror structuri sau activității sunt preluate,

respectiv de la instituțiile care se reorganizează, care se comasează sau care

își încetează activitatea și își menține nivelul salarizării.

Conform art. 13 din

nr. 24/2007, trebuiau încheiate

protocoale de predare-preluare, care să conțină structurile de personal

preluate iar preluarea personalului era imperativă.

Totuși, prin ordinul nr. 462 din 11 iunie

2007, reclamantei i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare ca urmare a

desființării postului, după care înceta activitatea prin concediere, temeiul

juridic fiind Codul muncii, deși reclamantei i se aplicau dispozițiile Legii nr.

188/1999 fiind funcționar public.

În mod judicios curtea de apel a anulat

ordinul contestat fiind nelegal față de actele normative mai sus expuse.

Invocarea de către recurentă a ordinului

nr. 599 din 28 mai 2007, prin care reclamanta a fost numită pe aceeași funcție

(referent II) la Direcția Achiziții Publice și Logistică, cu un salariu lunar

de 586 lei un spor de vechime de 25%, nu reprezintă revocarea ordinului

contestat chiar dacă reclamanta în prezent își desfășoară activitatea în baza

ordinului nr. 599/2007.

Ordinul nr. 599 poartă data de 28 mai 2007,

evident fiind antedatat, iar ordinul contestat, nr. 462 a fost emis la data de

11 iunie 2007.

Cum nu există un act al autorității

pârâte, ulterior ordinului nr. 462 din 11 iunie 2007, prin care acesta să fie

desființat, anularea lui de către instanță este o măsură legală și oportună,

având în vedere că oportunitatea actului administrativ circumscrie noțiunii de

legalitate a acestuia.

Pentru considerentele expuse, recursul va

fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine

publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de

Ministerul IMM-urilor, Comerțului și Mediului de Afaceri, împotriva sentinței

civile nr. 2976 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2655/2008
de cerere, solicitând introducerea în cauză a noilor ministere formate în urma reorganizării pârâtului și anume Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale. Cur
ÎCCJ 2011-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2011
fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii precizate ca neîntemeiată. Prin încheierea de ședință de la aceeași dată, Curtea a respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate. Curtea de Apel București – secția de contencios
ÎCCJ 2009-05-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2576/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 8 ianuarie 2009, M.T. succesor în drept al M.Î.M.M.C.T.P.L., a declarat recurs împotriva sentinț
ÎCCJ 2009-03-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 880 din 3 martie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2008-01-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2008
ția de comunicare a actului de eliberare din funcție, deși înscrisurile prezentate dovedeau contrariul și nu au fost declarate false. Recurentul a precizat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 a fost re
Sursă