ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul T.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și

Comerțului solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să

dispună anularea actului administrativ de desființare a postului de director

general adjunct din cadrul Direcției Buget, Economico - Financiară, anularea

actului administrativ prin care reclamantul a fost reîncadrat pe o funcție

inferioară celei deținute, repunerea în situația anterioară, în sensul

reintegrării pe postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, respectiv de

director general adjunct al Direcției Buget, Economico – Financiară, obligarea

pârâtului la plata diferențelor bănești rezultate ca urmare a diminuării

drepturilor sale salariale, începând cu data de 14 noiembrie 2006 până la

reintegrarea efectivă pe funcția publică, obligarea pârâtului la plata sumei de

1 lei, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 5 iunie 2007,

reclamantul a precizat acțiunea introductivă de instanță și a solicitat

reintegrarea în postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, cu toate

drepturile aferente.

Pârâtul Ministerul Economiei și

Comerțului a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, cu motivarea că reclamantul nu a îndeplinit procedura administrativă

prealabilă, precum și excepția tardivității formulării procedurii

administrative prealabile, întrucât aceasta a fost realizată cu depășirea

termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe fondul cauzei, pârâtul a

solicitat respingerea acțiunii precizate ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință de la

aceeași dată, Curtea a respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București – secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2335 din 2 octombrie 2007,

a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Ordinul nr. 575 din 13 noiembrie 2006

al Ministerului Economiei și Comerțului a aprobat ștatul de funcții pentru

personalul său, iar reclamantul a fost reîncadrat în funcția de consilier, ca

urmare a reorganizării direcției unde își desfășura activitatea și a

desființării postului pe care îl deținea.

Curtea a apreciat că sunt aplicabile

prevederile art. 84

3

alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată,

în condițiile în care reclamantul a fost reîncadrat în altă funcție, iar nu

eliberat din funcție.

Înalta Curte de Casație și Justiție

- secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2655 din 25

iunie 2008, a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei, instanța

de control judiciar a arătat următoarele:

În primul rând, reclamantul trebuie

să precizeze dacă contestă legalitatea ordinului Ministerului Economiei și

Comerțului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 pe calea excepției de nelegalitate.

În al doilea rând, în cauză este

necesar să se suplimenteze probatoriul, mai precis, să se depună organigrama și

ștatul de funcții valabile până la data reîncadrării reclamantului în noua

funcție publică și, ulterior; pe de altă parte, trebuie prezentate acte din

care să rezulte atribuțiile direcției înainte și după reorganizare, precum și

atribuțiile reclamantului.

În al treilea rând, este obligatoriu

prezentarea înscrisurilor din care să reiasă dacă au fost utilizate criterii

obiective de selecție pentru postul ocupat de reclamant.

În plus, Înalta Curte a arătat că

instanța de trimitere trebuie să ia în apreciere faptul că, după introducerea

acțiunii, Ministerul Economiei și Comerțului și-a încetat activitatea, iar domeniul

economiei a fost preluat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 27/2007, a H.G. nr. 386/2007 și a H.G. nr. 387/2007.

De asemenea, instanța de control

judiciar a subliniat faptul că reclamantul a optat în scris să-și continue

activitatea la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism

și Profesii Liberale.

După rejudecare, reclamantul a

precizat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că înțelege

să se judece în contradictoriu cu noile autorități administrative centrale,

rezultate în urma reorganizării Ministerului Economiei și Comerțului,

respectiv: Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul

Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri și

Ministerul Turismului.

În ceea ce privește obiectul

acțiunii, reclamantul a arătat că solicită:

1) Anularea parțială a Ordinului nr.

575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei și Comerțului;

2) Anularea actului administrativ

prin care reclamantul a fost reîncadrat pe o pe o funcție inferioară celei

deținute, iar în cazul în care aceasta nu există, constatarea nelegalității

unei astfel de operațiuni administrative;

3) Reintegrarea în postul ocupat

anterior datei de 14 noiembrie 2006, în cadrul Ministerului Economiei;

4) Obligarea pârâților la plata unei

despăgubiri egale cu diferența între salariile la care ar fi avut dreptul și

cele obținute prin încadrarea sa într-o funcție inferioară;

5) Obligarea pârâților la plata

sumei de 1 leu, cu titlu de daune morale;

6) Acordarea cheltuielilor de

judecată.

Pârâții au formulat întâmpinări în

care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În cauză, a fost completat

probatoriul cu înscrisuri, conform indicațiilor din decizia de casare.

În fond după casare, Curtea de Apel

București – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4432

din 11 decembrie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților Ministerul Turismului și Ministerul Finanțelor Publice și a respins

acțiunea față de acesta, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Ordinul nr.

575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei și Comerțului, în ceea ce

privește desființarea postului de director adjunct din cadrul Direcției Buget,

Economico – Financiară, a obligat pârâtul Ministerul Economiei la reîncadrarea

reclamantului în funcția deținută la data de 14 noiembrie 2006 și la plata

către reclamant a diferențelor salariale, precum și la daune morale de 1 leu.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Ministerul Turismului și Ministerul Finanțelor

Publice este fondată, întrucât calitatea de emitent al actelor administrative

contestate o are Ministerul Economiei (succesor al Ministerului Economiei și

Comerțului).

2) Pe fondul cauzei, prin Ordinul nr.

575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei și Comerțului a fost

aprobat ștatul de funcții pentru personalul din cadrul acestei autorități

publice centrale, iar reclamantul a fost reîncadrat în funcția de execuție de

consilier, categoria F.P.E., clasa I, grad profesional S, treapta de salarizare

I, în cadrul Direcției Generale (Buget, Economico - Financiară – Serviciul

Financiar Contabilitate), ca urmare a aplicării H.G. nr. 1511 din 8 noiembrie 2006.

Prin acest ultim act normativ, s-a dispus reorganizarea Direcției Buget,

Economico – Financiară și desființarea postului deținut de reclamant până la

data de 13 noiembrie 2006.

Important este faptul că, prin

același act administrativ normativ, a fost modificată H.G. nr. 738/2003 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, în sensul

reducerii cu un post a numărului de directori generali adjuncți la Direcția Generală Buget, Economico – Financiară.

Curtea de Apel a arătat că s-a

produs o reorganizare a autorității publice, conform art. 84

3

din

Legea nr. 188/1999, republicată, în forma în vigoare la data emiterii ordinului

contestat.

Cu alte cuvinte, reclamantul a fost eliberat

din funcția publică de conducere deținută, respectiv de director general

adjunct la Direcția Generală Buget, Economico – Financiară din cadrul

Ministerului Economiei, până la data de 13 noiembrie 2006, în temeiul art. 84

2

alin. (1) lit. b) teza finală din Statutul funcționarilor publici.

În opinia instanței de fond, din

interpretarea Legii nr. 188/1999, republicată, rezultă faptul că, atunci când

se produce o reorganizare a instituției publice – inclusiv prin modalitatea

reducerii postului ocupat de funcționarul public, are loc o încetare a

raportului de serviciu, potrivit art. 84

1-3

din legea anterior

arătată.

În altă ordine de idei, Curtea a

observat că măsura reorganizării autorității publice în discuție s-a produs în

mod efectiv, prin reducerea postului reclamantului, fiind incidente

dispozițiile art. 84

2

lit. b) din lege.

În această situație, pârâtul

Ministerul Economiei trebuia să respecte, din punct de vedere formal,

prevederile art. 84

2

din lege, care dispun că persoana care are competențe

de a numi în funcția publică dispune și eliberarea din această funcție,

printr-un act administrativ cu caracter individual, care trebuie comunicat

funcționarului public, în termen de 5 zile de la emitere.

În speța de față, pârâtul Ministerul

Economiei nu a probat emiterea unui astfel de act administrativ.

De asemenea, instanța a apreciat că

pârâtul trebuia să respecte dreptul reclamantului de a i se comunica faptul

dacă există sau nu funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul

autorității publice.

În situația în care nu existau

funcții publice vacante, instituția publică avea obligația de a solicita

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista

funcțiilor publice vacante.

În concepția primei instanțe, în

situația în care ar fi existat o astfel de funcție publică vacantă, respectivul

funcționar urma să fie transferat în interesul serviciului sau la cerere.

Or, în cauza de față, nu rezultă

faptul că pârâtul a îndeplinit această obligație legală.

În alt registru de idei, Curtea a

considerat că procedura de reorganizare a autorității publice pârâte,

finalizată cu reducerea postului ocupat de reclamant, nu a respectat criteriile

de obiectivitate și de eliminare a arbitrariului, prevăzute de art. 84

3

alin.

(1)-(4) din Legea nr. 188/1999, republicată.

În plus, prima instanță a apreciat

că reducerea postului reclamantului nu era justificată, mai precis, că

atribuțiile aferente acestuia s-au modificat în proporție de peste 50% sau că

au fost modificate condițiile specifice de ocupare a respectivului post.

Totodată, potrivit Statului

funcționarilor publici, în cazul în care existau mai mulți funcționari publici

– ca și în speța de față -, pârâtul trebuia să organizeze concurs, însă acesta

nu a urmat o asemenea procedură.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, care a solicitat modificarea sa,

în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată

în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., recurentul Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (succesor în drepturi și obligații

al Ministerului Economiei), a arătat faptul că prima instanță a interpretat în

mod greșit atât dispozițiile legale, cât și probatoriul existent la dosar, ceea

ce a condus la schimbarea vădită a naturii și înțelesului acestora, deoarece,

în prezent, intimatul nu mai poate fi reintegrat pe postul pe care l-a deținut

anterior măsurii luate, ca urmare a faptului că Ministerul Economiei a fost

desființat, iar în noua structură organizatorică a succesorului în drepturi nu

se mai regăsește acest post.

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

1) Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat: prima instanță a motivat în mod

corespunzător soluția adoptată, iar recurentul nu a individualizat criticile

subsumate acestui motiv de modificare a hotărârii.

2) Motivul de recurs reglementat de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în condițiile în care recurentul a

arătat în ce a constat schimbarea naturii ori înțelesului actului juridic dedus

judecății.

3) Nici motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, pentru argumentele ce vor fi

arătate în cele ce urmează.

Conform dispoziției legale anterior

individualizate, o hotărâre judecătorească poate fi modificată atunci când este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

În alți termeni, teza a II-a a

articolului aflat în discuție se referă la împrejurarea eludării unei norme de

drept substanțial sau la interpretarea greșită a unei norme juridice aplicabile

în speță.

Or, în cauza de față, singurul

argument adus în discuție de către recurent ar fi acela al inexistenței

postului, ca urmare a desființării Ministerului Economiei.

O asemenea critică nu poate fi

primită, întrucât această apărare a fost făcută pentru prima dată în calea

extraordinară de atac a recursului.

Pe de altă parte, această susținere

nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nici de netemeinicie a sentinței

atacate.

În al doilea rând, în condițiile în

care recurentul amintește despre desființarea Ministerului Economiei, instanța

de control judiciar constată că este vorba despre o instituție publică care s-a

reorganizat în mod succesiv și care are ca succesor în drepturi și obligații

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

În al treilea rând, nu trebuie

ignorat faptul că, pentru a-l putea elibera din funcție pe intimat, în cazul

reorganizării, autoritatea publică trebuia să emită un act administrativ unilateral

cu caracter individual care să cuprindă această măsură, să stabilească și să

aplice criteriile obiective pentru reglementarea ordinii de prioritate, cu

scopul de a se înlătura orice arbitrariu în decizia luată, așa cum impun

prevederile legale în materie nominalizate de prima instanță.

În fine, se impune a fi amintită

jurisprudența Curții de la Strasbourg în materia de față, mai precis, cauza

Ștefănescu contra României (publicată în M. Of. Partea I, nr. 617 din 22 august

2008), întrucât aceasta este obligatorie pentru instanța națională, conform art.

53 din C.E.D.O.

În speța anterior arătată, instanța

europeană a stabilit că s-a produs încălcarea art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.,

întrucât nu s-a dat curs procedurii de executare silită a unei hotărâri judecătorești

prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior,

cu motivarea că direcția în care acesta lucra, precum și ministerul din care

aceasta făcea parte au fost desființate.

În opinia instanței europene, o

asemenea argumentație nu poate justifica poziția adoptată de Statul român prin

autoritățile sale, întrucât aceasta reprezintă în realitate o modalitate de

eludare a dispozițiilor hotărârii judecătorești naționale.

Ca atare, în raport de argumentele

anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că soluția

pronunțată de prima instanță, în sensul reintegrării intimatului-reclamant pe

funcția deținută anterior este legală.

În consecință, din cele anterior

expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7-9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ,

modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către

recurentul-pârât Ministerul Economii, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva

sentinței civile nr. 4432 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 martie 2011.