ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.D.

a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea actului administrativ de desființare a postului de director general adjunct din cadrul Direcției Buget, Economico - Financiară, anularea actului administrativ prin care reclamantul a fost reîncadrat pe o funcție inferioară celei deținute, repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării pe postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, respectiv de director general adjunct al Direcției Buget, Economico – Financiară, obligarea pârâtului la plata diferențelor bănești rezultate ca urmare a diminuării drepturilor sale salariale, începând cu data de 14 noiembrie 2006 până la reintegrarea efectivă pe funcția publică, obligarea pârâtului la plata sumei de 1 lei, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 5 iunie 2007, reclamantul a precizat acțiunea introductivă de instanță și a solicitat reintegrarea în postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, cu toate drepturile aferente. Pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că reclamantul nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, precum și excepția tardivității formulării procedurii administrative prealabile, întrucât aceasta a fost realizată cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii precizate ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință de la aceeași dată, Curtea a respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate. Curtea de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2335 din 2 octombrie 2007, a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Ordinul nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei și Comerțului a aprobat ștatul de funcții pentru personalul său, iar reclamantul a fost reîncadrat în funcția de consilier, ca urmare a reorganizării direcției unde își desfășura activitatea și a desființării postului pe care îl deținea. Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 84 3 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, în condițiile în care reclamantul a fost reîncadrat în altă funcție, iar nu eliberat din funcție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2655 din 25 iunie 2008, a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a arătat următoarele: În primul rând, reclamantul trebuie să precizeze dacă contestă legalitatea ordinului Ministerului Economiei și Comerțului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 pe calea excepției de nelegalitate. În al doilea rând, în cauză este necesar să se suplimenteze probatoriul, mai precis, să se depună organigrama și ștatul de funcții valabile până la data reîncadrării reclamantului în noua funcție publică și, ulterior; pe de altă parte, trebuie prezentate acte din care să rezulte atribuțiile direcției înainte și după reorganizare, precum și atribuțiile reclamantului.

În al treilea rând, este obligatoriu prezentarea înscrisurilor din care să reiasă dacă au fost utilizate criterii obiective de selecție pentru postul ocupat de reclamant. În plus, Înalta Curte a arătat că instanța de trimitere trebuie să ia în apreciere faptul că, după introducerea acțiunii, Ministerul Economiei și Comerțului și-a încetat activitatea, iar domeniul economiei a fost preluat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 27/2007, a H.G. nr. 386/2007 și a H.G. nr. 387/2007. De asemenea, instanța de control judiciar a subliniat faptul că reclamantul a optat în scris să-și continue activitatea la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale.

După rejudecare, reclamantul a precizat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu noile autorități administrative centrale, rezultate în urma reorganizării Ministerului Economiei și Comerțului, respectiv: Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri și Ministerul Turismului.

În ceea ce privește obiectul acțiunii, reclamantul a arătat că solicită: 1) Anularea parțială a Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei și Comerțului; 2) Anularea actului administrativ prin care reclamantul a fost reîncadrat pe o pe o funcție inferioară celei deținute, iar în cazul în care aceasta nu există, constatarea nelegalității unei astfel de operațiuni administrative; 3) Reintegrarea în postul ocupat anterior datei de 14 noiembrie 2006, în cadrul Ministerului Economiei; 4) Obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu diferența între salariile la care ar fi avut dreptul și cele obținute prin încadrarea sa într-o funcție inferioară; 5) Obligarea pârâților la plata sumei de 1 leu, cu titlu de daune morale; 6) Acordarea cheltuielilor de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinări în care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. În cauză, a fost completat probatoriul cu înscrisuri, conform indicațiilor din decizia de casare. În fond după casare, Curtea de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4432 din 11 decembrie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Turismului și Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acesta, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Ordinul nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei și Comerțului, în ceea ce privește desființarea postului de director adjunct din cadrul Direcției Buget, Economico – Financiară, a obligat pârâtul Ministerul Economiei la reîncadrarea reclamantului în funcția deținută la data de 14 noiembrie 2006 și la plata către reclamant a diferențelor salariale, precum și la daune morale de 1 leu.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Turismului și Ministerul Finanțelor Publice este fondată, întrucât calitatea de emitent al actelor administrative contestate o are Ministerul Economiei (succesor al Ministerului Economiei și Comerțului). 2) Pe fondul cauzei, prin Ordinul nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Economiei și Comerțului a fost aprobat ștatul de funcții pentru personalul din cadrul acestei autorități publice centrale, iar reclamantul a fost reîncadrat în funcția de execuție de consilier, categoria F.P.E., clasa I, grad profesional S, treapta de salarizare I, în cadrul Direcției Generale (Buget, Economico - Financiară – Serviciul Financiar Contabilitate), ca urmare a aplicării H.G.

nr. 1511 din 8 noiembrie 2006. Prin acest ultim act normativ, s-a dispus reorganizarea Direcției Buget, Economico – Financiară și desființarea postului deținut de reclamant până la data de 13 noiembrie 2006. Important este faptul că, prin același act administrativ normativ, a fost modificată H.G. nr. 738/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, în sensul reducerii cu un post a numărului de directori generali adjuncți la Direcția Generală Buget, Economico – Financiară. Curtea de Apel a arătat că s-a produs o reorganizare a autorității publice, conform art. 84 3 din Legea nr. 188/1999, republicată, în forma în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

Cu alte cuvinte, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere deținută, respectiv de director general adjunct la Direcția Generală Buget, Economico – Financiară din cadrul Ministerului Economiei, până la data de 13 noiembrie 2006, în temeiul art. 84 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Statutul funcționarilor publici. În opinia instanței de fond, din interpretarea Legii nr. 188/1999, republicată, rezultă faptul că, atunci când se produce o reorganizare a instituției publice – inclusiv prin modalitatea reducerii postului ocupat de funcționarul public, are loc o încetare a raportului de serviciu, potrivit art. 84 1-3 din legea anterior arătată. În altă ordine de idei, Curtea a observat că măsura reorganizării autorității publice în discuție s-a produs în mod efectiv, prin reducerea postului reclamantului, fiind incidente dispozițiile art. 84 2 lit. b) din lege.

În această situație, pârâtul Ministerul Economiei trebuia să respecte, din punct de vedere formal, prevederile art. 84 2 din lege, care dispun că persoana care are competențe de a numi în funcția publică dispune și eliberarea din această funcție, printr-un act administrativ cu caracter individual, care trebuie comunicat funcționarului public, în termen de 5 zile de la emitere. În speța de față, pârâtul Ministerul Economiei nu a probat emiterea unui astfel de act administrativ. De asemenea, instanța a apreciat că pârâtul trebuia să respecte dreptul reclamantului de a i se comunica faptul dacă există sau nu funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității publice. În situația în care nu existau funcții publice vacante, instituția publică avea obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante.

În concepția primei instanțe, în situația în care ar fi existat o astfel de funcție publică vacantă, respectivul funcționar urma să fie transferat în interesul serviciului sau la cerere. Or, în cauza de față, nu rezultă faptul că pârâtul a îndeplinit această obligație legală. În alt registru de idei, Curtea a considerat că procedura de reorganizare a autorității publice pârâte, finalizată cu reducerea postului ocupat de reclamant, nu a respectat criteriile de obiectivitate și de eliminare a arbitrariului, prevăzute de art. 84 3 alin. (1)-(4) din Legea nr. 188/1999, republicată. În plus, prima instanță a apreciat că reducerea postului reclamantului nu era justificată, mai precis, că atribuțiile aferente acestuia s-au modificat în proporție de peste 50% sau că au fost modificate condițiile specifice de ocupare a respectivului post.

Totodată, potrivit Statului funcționarilor publici, în cazul în care existau mai mulți funcționari publici – ca și în speța de față -, pârâtul trebuia să organizeze concurs, însă acesta nu a urmat o asemenea procedură. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ., recurentul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (succesor în drepturi și obligații al Ministerului Economiei), a arătat faptul că prima instanță a interpretat în mod greșit atât dispozițiile legale, cât și probatoriul existent la dosar, ceea ce a condus la schimbarea vădită a naturii și înțelesului acestora, deoarece, în prezent, intimatul nu mai poate fi reintegrat pe postul pe care l-a deținut anterior măsurii luate, ca urmare a faptului că Ministerul Economiei a fost desființat, iar în noua structură organizatorică a succesorului în drepturi nu se mai regăsește acest post. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. 1) Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondat: prima instanță a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, iar recurentul nu a individualizat criticile subsumate acestui motiv de modificare a hotărârii. 2) Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. este nefondat, în condițiile în care recurentul a arătat în ce a constat schimbarea naturii ori înțelesului actului juridic dedus judecății. 3) Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, pentru argumentele ce vor fi arătate în cele ce urmează. Conform dispoziției legale anterior individualizate, o hotărâre judecătorească poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În alți termeni, teza a II-a a articolului aflat în discuție se referă la împrejurarea eludării unei norme de drept substanțial sau la interpretarea greșită a unei norme juridice aplicabile în speță. Or, în cauza de față, singurul argument adus în discuție de către recurent ar fi acela al inexistenței postului, ca urmare a desființării Ministerului Economiei.

O asemenea critică nu poate fi primită, întrucât această apărare a fost făcută pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului. Pe de altă parte, această susținere nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nici de netemeinicie a sentinței atacate. În al doilea rând, în condițiile în care recurentul amintește despre desființarea Ministerului Economiei, instanța de control judiciar constată că este vorba despre o instituție publică care s-a reorganizat în mod succesiv și care are ca succesor în drepturi și obligații Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

În al treilea rând, nu trebuie ignorat faptul că, pentru a-l putea elibera din funcție pe intimat, în cazul reorganizării, autoritatea publică trebuia să emită un act administrativ unilateral cu caracter individual care să cuprindă această măsură, să stabilească și să aplice criteriile obiective pentru reglementarea ordinii de prioritate, cu scopul de a se înlătura orice arbitrariu în decizia luată, așa cum impun prevederile legale în materie nominalizate de prima instanță. În fine, se impune a fi amintită jurisprudența Curții de la Strasbourg în materia de față, mai precis, cauza Ștefănescu contra României (publicată în M. Of. Partea I, nr. 617 din 22 august 2008), întrucât aceasta este obligatorie pentru instanța națională, conform art. 53 din C.E.D.O.

În speța anterior arătată, instanța europeană a stabilit că s-a produs încălcarea art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., întrucât nu s-a dat curs procedurii de executare silită a unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, cu motivarea că direcția în care acesta lucra, precum și ministerul din care aceasta făcea parte au fost desființate. În opinia instanței europene, o asemenea argumentație nu poate justifica poziția adoptată de Statul român prin autoritățile sale, întrucât aceasta reprezintă în realitate o modalitate de eludare a dispozițiilor hotărârii judecătorești naționale. Ca atare, în raport de argumentele anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că soluția pronunțată de prima instanță, în sensul reintegrării intimatului-reclamant pe funcția deținută anterior este legală.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Economii, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva sentinței civile nr. 4432 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.