ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ, reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C., solicitând anularea actului juridic unilateral de demisie din funcția publică pe care a deținut-o și anume aceea de director executiv la O.J.P.C. Ialomița, reintegrarea sa în funcție și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a deținut funcția publică de director executiv la O.J.P.C. Ialomița din anul 2003 și până în luna iunie 2005, dar că după alegerile din anul 2004 ca urmare a presiunilor politice, a constrângerilor și amenințărilor a redactat actul de demisie, care nu reprezintă voința sa reală, fiind afectată de viciu de consimțământ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de Președintele A.N.P.C. s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, începând cu data de 14 iunie 2005 ca urmare a aprobării cererii de demisie, consimțământul reclamantului fiind valabil exprimat. Prin sentința civilă nr. 196 din 13 iunie 2007, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul. Prin Decizia nr. 3585/R din 29 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul, a casat sentința civilă atacată, a admis excepția de necompetență materială a acestei sentințe de soluționare în primă instanță a cauzei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În fața acestei instanței, la data de 26 februarie 2008 reclamantul a formulat o cerere precizatoare și completatoare prin care a solicitat să se constate nulitatea actului juridic unilateral de demisie, reintegrarea sa în funcție și plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 14 iunie 2005 până la data reintegrării și pe cale de consecință, anularea Ordinului nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de A.N.P.C., care nu i-a fost comunicat.

Prin întâmpinare la cererea precizatoare și completatoare, pârâta a invocat excepția de decădere a reclamantului din dreptul de a modifica cererea, în raport cu dispozițiile art. 132 și art. 134 C. proc. civ. și excepția de tardivitate a acțiunii. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin Încheierea interlocutorie din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de decădere a reclamantului din dreptul de a întregi sau modifica cererea de chemare în judecată, față de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și a admis excepția de tardivitate a primului capăt de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea actului juridic unilateral intitulat demisie, constatând că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței după scurgerea termenului prevăzut de lege.

Totodată, instanța de fond a respins excepția tardivității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 333 din 3 iunie 2005, întrucât pârâta nu a făcut dovada comunicării actului către reclamant. Prin sentința civilă nr. 3588 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului, a anulat Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale începând cu data de 14 iunie 2005 până la reintegrarea sa efectivă. Pentru a hotărî astfel, instanța de prim rang a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de către Președintele A.N.P.C.

s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, prin acordul părților, ale reclamantului director executiv al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului, începând cu data de 14 iunie 2005 în baza art. 84 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Instanța a observat că Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 a fost emis în baza unui alt temei decât cel privind demisia, la o zi după înregistrarea cererii de demisiei formulată de reclamant, apreciind că s-au încălcat dispozițiile art. 84 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 în sensul că nu i s-a acordat reclamantului posibilitatea ca în termen de 30 de zile să revină asupra demisiei astfel că încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților, nu reprezintă voința juridică a reclamantului.

A considerat că din declarațiile martorilor audiați în cauză ar rezulta că voința reclamantului ar fi fost viciată în ceea ce privește consimțământul, prin violența manifestată prin presiunile politice la car a fost supus. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii reclamantului, excepția prematurității introducerii acțiunii, ca urmare a lipsei plângerii prealabile. Pe fond a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii ca nefondată, menținând că prima instanță a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză și că punerea în executare a unui astfel de hotărâri ar fi imposibilă întrucât funcția de director executiv nu se mai regăsește în statul de funcții.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul a cerut respingerea recursului ca tardiv formulat și ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu actele și documentele aflate la dosar, Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentința civilă atacată și pe fond, va respinge acțiunea reclamantului ca tardiv formulată, având în vedere următoarele considerații: Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinicie și nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Totodată, conform art. 11 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce cel mai târziu în termen de un an de la data comunicării sau de la data luării la cunoștință a actului, termenul în discuție fiind termen de decădere. În cauză, Înalta Curte constată că reclamantul era funcționar public, deținând funcția de director executiv la O.J.R.C. Ialomița din anul 2003 până la data de 14 iunie 2005 când potrivit Ordinului nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de pârâtă, i-a încetat raportul de serviciu, prin acordul părților. Reclamantul a introdus acțiunea în instanță la data de 17 mai 2007, iar prin cererea completatoare și precizatoare din 26 februarie 2008 a solicitat anularea actului administrativ prin care a încetat raportul său de serviciu cu pârâta.

Înalta Curte observă că reclamantul a luat la cunoștință de Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 din conținutul carnetului său de muncă (fila 42, Dosar nr. 8314/2/2007 al Curții de Apel București) din care rezultă atât data suspendării raportului de serviciu cu pârâta (prin Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005) cât și împrejurarea că ulterior (8 noiembrie 2005) reclamantul s-a angajat cu contract de muncă la o altă unitate (SC S.I. SRL Grivița) pe funcția de director, prilej cu care trebuia să ia la cunoștință de existența actului administrativ atacat. În plus, reclamantul recunoaște, în cuprinsul cererii completatoare și precizatoare că în perioada iunie 2005 – noiembrie 2005 „ a rămas fără un loc de muncă și a ajuns de la o funcție publică la o firmă privată cu un salariu mediocru, așa cum reiese din carnetul de muncă” (fila 7 Dosar nr. 8314/272007 al Curții de Apel București).

Așadar, constatând că acțiunea reclamantului a fost formulată după scurgerea termenului de un an prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința civilă atacată și va respinge acțiunea ca tardiv formulată. Caracterul absolut și dirimant al excepției de tardivitate înlătură obligația instanței de a examina celelalte motive de recurs, o asemenea analiză fiind lipsită de efecte juridice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.N.P.C. împotriva sentinței civile nr. 3588 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge acțiunea ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2009.