ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ,

reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C., solicitând anularea

actului juridic unilateral de demisie din funcția publică pe care a deținut-o și

anume aceea de director executiv la O.J.P.C. Ialomița, reintegrarea sa în

funcție și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a deținut funcția publică de director executiv la O.J.P.C. Ialomița din anul 2003 și până în luna iunie 2005, dar că după alegerile din anul

2004 ca urmare a presiunilor politice, a constrângerilor și amenințărilor a

redactat actul de demisie, care nu reprezintă voința sa reală, fiind afectată

de viciu de consimțământ.

Prin întâmpinare, pârâta a

invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fond a cerut

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin Ordinul nr. 333 din 3

iunie 2005 emis de Președintele A.N.P.C. s-a dispus încetarea raporturilor de

serviciu ale reclamantului, începând cu data de 14 iunie 2005 ca urmare a

aprobării cererii de demisie, consimțământul reclamantului fiind valabil

exprimat.

Prin sentința civilă nr. 196

din 13 iunie 2007, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă,

asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de

necompetență materială a acestei instanțe și s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul.

Prin Decizia nr. 3585/R din

29 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, a admis recursul, a casat sentința civilă atacată, a

admis excepția de necompetență materială a acestei sentințe de soluționare în

primă instanță a cauzei și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

În fața acestei instanței, la

data de 26 februarie 2008 reclamantul a formulat o cerere precizatoare și

completatoare prin care a solicitat să se constate nulitatea actului juridic

unilateral de demisie, reintegrarea sa în funcție și plata drepturilor

salariale cuvenite începând cu data de 14 iunie 2005 până la data reintegrării

și pe cale de consecință, anularea Ordinului nr. 333 din 3 iunie 2005 emis de A.N.P.C.,

care nu i-a fost comunicat.

Prin întâmpinare la cererea

precizatoare și completatoare, pârâta a invocat excepția de decădere a

reclamantului din dreptul de a modifica cererea, în raport cu dispozițiile art.

132 și art. 134 C. proc. civ. și excepția de tardivitate a acțiunii.

Pe fond, a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin Încheierea

interlocutorie din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de decădere a

reclamantului din dreptul de a întregi sau modifica cererea de chemare în judecată,

față de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și a admis excepția de tardivitate

a primului capăt de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate

nulitatea actului juridic unilateral intitulat demisie, constatând că acțiunea

a fost înregistrată pe rolul instanței după scurgerea termenului prevăzut de

lege.

Totodată, instanța de fond a

respins excepția tardivității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr.

333 din 3 iunie 2005, întrucât pârâta nu a făcut dovada comunicării actului

către reclamant.

Prin sentința civilă nr. 3588

din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului, a anulat Ordinul nr. 333

din 3 iunie 2005 emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția

publică deținută anterior și a obligat pârâta la plata către reclamant a

drepturilor salariale începând cu data de 14 iunie 2005 până la reintegrarea sa

efectivă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de prim rang a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 333 din 3

iunie 2005 emis de către Președintele A.N.P.C. s-a dispus încetarea

raporturilor de serviciu, prin acordul părților, ale reclamantului director

executiv al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului, începând cu

data de 14 iunie 2005 în baza art. 84 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici.

Instanța a observat că

Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 a fost emis în baza unui alt temei decât cel

privind demisia, la o zi după înregistrarea cererii de demisiei formulată de

reclamant, apreciind că s-au încălcat dispozițiile art. 84 alin. (6) din Legea nr.

188/1999 în sensul că nu i s-a acordat reclamantului posibilitatea ca în termen

de 30 de zile să revină asupra demisiei astfel că încetarea raporturilor de

muncă prin acordul părților, nu reprezintă voința juridică a reclamantului.

A considerat că din

declarațiile martorilor audiați în cauză ar rezulta că voința reclamantului ar

fi fost viciată în ceea ce privește consimțământul, prin violența manifestată

prin presiunile politice la car a fost supus.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii reclamantului, excepția

prematurității introducerii acțiunii, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

Pe fond a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii

ca nefondată, menținând că prima instanță a interpretat eronat probatoriul

administrat în cauză și că punerea în executare a unui astfel de hotărâri ar fi

imposibilă întrucât funcția de director executiv nu se mai regăsește în statul

de funcții.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, reclamantul a cerut respingerea recursului ca tardiv formulat

și ca nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport cu actele și documentele aflate la dosar, Înalta

Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentința civilă atacată și pe fond,

va respinge acțiunea reclamantului ca tardiv formulată, având în vedere

următoarele considerații:

Potrivit art. 89 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici în cazul în care

raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le

consideră netemeinicie și nelegale, acesta poate cere instanței de contencios

administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a

dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare,

precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului

administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

recalculate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Totodată, conform art. 11 alin.

(1), alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se

solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce cel mai târziu în termen

de un an de la data comunicării sau de la data luării la cunoștință a actului,

termenul în discuție fiind termen de decădere.

În cauză, Înalta Curte constată

că reclamantul era funcționar public, deținând funcția de director executiv la O.J.R.C. Ialomița din anul 2003 până la data de 14 iunie 2005 când potrivit Ordinului nr. 333

din 3 iunie 2005 emis de pârâtă, i-a încetat raportul de serviciu, prin acordul

părților.

Reclamantul a introdus acțiunea

în instanță la data de 17 mai 2007, iar prin cererea completatoare și

precizatoare din 26 februarie 2008 a solicitat anularea actului administrativ

prin care a încetat raportul său de serviciu cu pârâta.

Înalta Curte observă că

reclamantul a luat la cunoștință de Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005 din

conținutul carnetului său de muncă (fila 42, Dosar nr. 8314/2/2007 al Curții de

Apel București) din care rezultă atât data suspendării raportului de serviciu

cu pârâta (prin Ordinul nr. 333 din 3 iunie 2005) cât și împrejurarea că

ulterior (8 noiembrie 2005) reclamantul s-a angajat cu contract de muncă la o

altă unitate (SC S.I. SRL Grivița) pe funcția de director, prilej cu care

trebuia să ia la cunoștință de existența actului administrativ atacat.

În plus, reclamantul

recunoaște, în cuprinsul cererii completatoare și precizatoare că în perioada

iunie 2005 – noiembrie 2005 „ a rămas fără un loc de muncă și a ajuns de la o funcție

publică la o firmă privată cu un salariu mediocru, așa cum reiese din carnetul de

muncă” (fila 7 Dosar nr. 8314/272007 al Curții de Apel București).

Așadar, constatând că

acțiunea reclamantului a fost formulată după scurgerea termenului de un an

prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

admite recursul, va casa sentința civilă atacată și va respinge acțiunea ca

tardiv formulată.

Caracterul absolut și

dirimant al excepției de tardivitate înlătură obligația instanței de a examina

celelalte motive de recurs, o asemenea analiză fiind lipsită de efecte

juridice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta A.N.P.C. împotriva sentinței civile nr. 3588 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și

respinge acțiunea ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2009.