ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.I.F. Moldova SA a chemat în judecată Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Ordonanței nr. 161 din 8 iunie 2001 emisă de pârâtă și suspendarea executării actului administrativ atacat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Ordonanța nr. 161/2001 emisă de pârâta este lovită de nulitate absolută deoarece excede competenței legale a C.N.V.M., fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială. A mai arătat că, deși a formulat sesizare administrativă de anulare a acesteia, prin decizia nr. 1220/2001 contestația i-a fost respinsă cu motivarea că printr-o ordonanță anterioară s-ar fi suspendat efectele tranzacției.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 523/ CA din 9 iunie 2008 a luat act de renunțarea la judecata cererii formulate de reclamantă; a respins excepția lipsei de interes invocată de intervenienta SC A.T. SRL, precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții SC S.B. SRL, SC A.T. SRL și S.T. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, referitor la cererea de renunțare la judecată, că îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 247 C. proc. civ., renunțare la care celelalte părți nu s-au opus, astfel încât a luat act de această renunțare. Cât privește cererile de intervenție, s-a reținut că actele administrative a căror anulare s-a cerut pe calea intervențiilor formulate au fost anulate pe cale judecătorească astfel că cererile de intervenție în interes propriu devin lipsite de obiect și au fost respinse ca atare.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs SC S.B. SRL București care, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 C. proc. civ., a susținut următoarele critici: 1. – în mod greșit a reținut instanța că cererea de renunțare la judecată formulată de S.I.F. Moldova s-a dat cu acordul celorlalte părți; 2. – cererea de renunțare la judecată este informă, fiind transmisă instanței prin fax; 3. – cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.T. a fost admisă în principiu fără să fi fost comunicată, astfel că nu a fost în măsură să-și formuleze apărările și să depună întâmpinare; 4. – instanța de fond a respins cererea de intervenție formulată de societatea comercială recurentă fără a motiva această soluție.

Intimata - intervenientă SC A.T. SRL București a depus concluzii scrise, invocând nulitatea recursului pentru că se referă la hotărârea pronunțată la data de 9 iulie 2008, iar nu la hotărârea pronunțată în cauză la data de 9 iunie 2008, iar, pe fond, cerut respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea societății comerciale recurente la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat. Referitor la primele două critici, instanța de recurs reține că instanța e fond a constatat în mod corect că cererea de renunțare la judecată a îndeplinit condițiile cerute la art. 246 - 247 C. proc. civ. Astfel, cererea de renunțare la judecată (fila 92) este semnată de conducerea și poartă ștampila S.I.F.

Moldova, fiind depusă la dosar înainte ca părțile să fi intrat în dezbaterea fondului cauzei astfel că nu era necesară învoirea celorlalte părți. A treia critică se referă la cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.T., care a fost respinsă, recurenta susținând că instanța de fond a soluționat cererea respectivă fără să-i fie comunicată, astfel că nu a fost în măsură să-și formuleze propriile apărări prin depunerea unei întâmpinări. Societatea comercială recurentă a omis să se raporteze la soluția dată de instanța de fond, cererea de intervenție fiind respinsă și, pe de altă parte nu a probat și, de altfel, nici nu a susținut producerea vreunei vătămări împotriva sa, astfel ă această critică va fi înlăturată ca fiind formulată fără justificarea unui interes.

A patra critică se referă la cererea de intervenție formulată de societatea comercială recurentă, care a susținut că soluția de respingere nu ar fi fost motivată de instanța de fond, ceea ce este lipsit de temei. Astfel, instanța de fond a reținut că cererea de intervenție a rămas fără obiect „deoarece prin Hotărârea Curții de Apel București nr. 454/2004 s-a dispus deja anularea ca nelegale a ordonanțelor C.N.V.M. nr. 161/2001 și nr. 261/2001, precum și a Deciziei nr. 1216/2001, hotărâre irevocabilă prin decizia nr. 4018 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție”, referindu-se și la precizările făcute de apărătorul societății comerciale recurente cu ocazia dezbaterilor din data de 9 iunie 2008. În concluzie, instanța de recurs va înlătura și această ultimă critică, va reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că va respinge recursul ca nefondat.

Cererea de cheltuieli de judecată formulată de SC A.T. SRL București va fi respinsă ca neîntemeiată, în cauză neexistând dovezi în legătură cu producerea și cuantumul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.B. SRL București împotriva sentinței civile nr. 523/ CA din 9 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea intimatei - interveniente SC A.T. SRL de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.