ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 603/2009

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, sub nr. 3654/1/2008 contestatoarea SC P. SA în contradictoriu cu intimata SC C. SA a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3698 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 7739/2/2005 invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza 1 și 2 C. proc. civ. Contestatoarea a apreciat că decizia pronunțată este netemeinică si nelegală deoarece dezlegarea dată, este rezultatul unor greșeli materiale constând în omisiunea pronunțării asupra unora din motivele de recurs sau în confundarea datelor esențiale ale cauzei.

Înalta Curte, analizând actele dosarului va respinge contestația in anulare, pentru următoarele considerente: In data de 21 mai 2008 între părțile din prezenta cauza a fost încheiat contractul de tranzacție nr. 05509 din 21 mai 2008, în vederea stingerii datoriilor reciproce, prin compensare, respectiv plata. Astfel, în temeiul tranzacției menționate, suma datorată de contestatoarea SC P. S.A. in baza sentinței nr. 13829 din 23 decembrie 2004 pronunțata de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, precum și a deciziei comerciale nr. 3698 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casatie și Justiție, secția comercială, (atacată cu contestație în anulare în prezenta cauză) s-a compensat în parte cu alte datorii ale intimatei față de SC P. SA, urmând ca diferența în cuantum de 6.506.583 lei să fie plătită de către aceasta societatii intimate în termen de 10 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției.

Față de împrejurarea că SC P. SA ­contestatoarea din prezenta cauză, și-a îndeplinit această obligație de plată a diferenței în termenul convenit, așa cum susține intimata, rezultă că nu este fondată contestația în anulare. Pe fondul contestației în anulare, sub un prim motiv, contestatoarea critica decizia atacată pe considerentul că aceasta este rezultatul unei greșeli materiale, in sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. In legătură cu aceasta, Înalta Curte va reține că în noțiunea de greșeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., sunt cuprinse doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca tardiv ori anularea sa, în mod greșit, ca netimbrat, deci erori pentru verificarea cărora nu este necesara reexaminarea fondului sau reapreciere probelor.

Astfel, pe această cale nu pot fi invocate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Or in cauza de față contestatoarea nu invocă greșeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, prin prezenta contestație în anulare nu se invoca o problemă formală care vizează judecarea și soluționarea recursului, ci aspecte privind aprecierea probatoriului administrat în cauză, care, mai mult decât atât, ar necesita reexaminarea fondului și reapreciere probelor, motiv pentru care așa-zisele erori materiale nu se încadrează in prevederile de excepție și de stricta interpretare ale art. 318 C. proc.

civ. In realitate, instanța de recurs, respingând recursul contestatoarei și admițând recursul intimatei din prezenta cauza, a modificat decizia recurată, respingând apelul SC P. SA și menținând, pe cale de consecința, hotărârea instanței de fond. Or instanța de fond, omologând raportul de expertiza efectuat în cauză, în cursul cercetării judecătorești, a obligat SC P. SA la plata sumei de 98.676.778.187 lei, reprezentând debit actualizat cu indicele de inflație, și de 29.030.305.498 lei, cu titlu de penalitatea. Aceste sume sunt cele calculate prin raportul de expertiza contabilă efectuat în fata instanței de fond. Prin urmare, instanța de recurs, admițând recursul SC C. SA, și-a însușit motivat considerentele instanței fondului și concluziile raportului de expertiza contabilă efectuat în fața acestei instanțe.

Printr-un al doilea motiv, contestatoarea critica decizia instanței de recurs pe considerentul ca aceasta ar fi omis sa se pronunțe cu privire la unele dintre motivele de recurs formulate de contestatoare. 1.Astfel, contestatoarea susține, pe de-o parte, că instanța de recurs a omis sa cerceteze și sa se pronunțe cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv care viza împrejurarea ca în mod nelegal s-a încuviințat și administrat proba cu expertiza contabilă în apel și ca instanțele de fond și de apel nu au ținut cont de faptul că modificarea cererii intimatei a fost făcută după prima zi de înfățișare.

In realitate, așa cum de altfel arată și contestatoarea în dezvoltarea contestației în anulare formulate, cu privire la proba cu expertiza contabilă încuviințata și administrată în apel, instanța de recurs reține în considerentele hotărârii că "aceasta a fost apreciată de instanța concludentă și pertinentă și necesară soluționării pricinii", răspunzând astfel criticilor formulate prin motivele de recurs. Mai mult decât atât, expertiza a fost încuviințată de instanța de apel în temeiul art. 138 pct. 2 și 3 C. proc. civ., nevoia dovezii rezultând din dezbateri și din desfășurarea procesului, iar partea nu o putea prevedea, cu atât mai mult cu cât administrarea acesteia nu a pricinuit amânarea judecații.

In ceea ce privește motivul de recurs vizând faptul că modificarea cererii intimatei a fost făcuta după prima zi de înfățișare, această critica, astfel cum a fost ea dezvoltata de recurenta, nu se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Ca atare, instanța de recurs a avut în vedere toate criticile formulate de recurentă, înlăturându-le însă în mod corect pe cele care nu se încadrează în prevederile Codului de procedură civilă, deoarece instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată prin prisma altor critici decât cele prevăzute imperativ de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cauză nu este vorba de o modificare a cererii de chemare in judecata, după prima zi de înfățișare, ci doar de o actualizare a pretențiilor inițiale cu indicii de inflație, potrivit raportului de expertiză.

O astfel de majorare a câtimii obiectului cererii nu reprezintă o modificare a cererii de chemare in judecată, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, motiv pentru care poate fi formulată pană la închiderea dezbaterilor asupra fondului. Mai mult decât atât, chiar și în ipotezele în care este vorba de o modificare a cererii de chemare în judecată, aceasta se poate face si după prima zi de înfățișare, dacă paratul consimte (expres sau tacit) deoarece textul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ. In același sens și-a motivat și instanța de apel soluția, reținând "se constată insa ca parata apelanta, deși prezenta prin consilier juridic, nu s-a opus la modificarea acțiunii.

Dispozițiile art. 132 C. proc. civ. nu au caracter imperativ. Prin urmare, în cazul în care partea adversă nu se opune, acțiunea poate fi modificată chiar și după prima zi de înfățișare, fără ca instanța sa poată invoca din oficiu excepția tardivității". In egală măsura, potrivit art. 108 C. proc. civ., nefiind vorba de o nulitate de ordine publică, o astfel de neregularitate se declară numai la cererea părții care are interes să o invoce, condiționat de existenta unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel, și numai daca a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după săvârșirea neregularității și înainte de a pune concluzii in fond. Prin urmare, neregularitatea de care face vorbire contestatoarea nu putea fi invocata pentru prima data in fata instanței de apel și cu atât mai mult în fata instanței de recurs.

Pentru considerentele reținute, conform art. 318 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 3698 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Conform art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA PLOIEȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 3698 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă contestatoarea la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA PLOIEȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 februarie 2009.