ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 603/2009

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, sub nr. 3654/1/2008

contestatoarea SC P. SA în contradictoriu cu intimata SC C. SA a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3698 din 15 noiembrie 2007 pronunțată

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr.

7739/2/2005 invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza 1 și 2 C. proc. civ.

Contestatoarea a apreciat că decizia

pronunțată este netemeinică si nelegală deoarece dezlegarea dată, este

rezultatul unor greșeli materiale constând în omisiunea pronunțării asupra

unora din motivele de recurs sau în confundarea datelor esențiale ale cauzei.

Înalta Curte, analizând actele

dosarului va respinge contestația in anulare, pentru următoarele considerente:

In data de 21 mai 2008 între părțile

din prezenta cauza a fost încheiat contractul de tranzacție nr. 05509 din 21

mai 2008, în vederea stingerii datoriilor reciproce, prin compensare, respectiv

plata.

Astfel, în temeiul tranzacției

menționate, suma datorată de contestatoarea SC P. S.A. in baza sentinței nr.

13829 din 23 decembrie 2004 pronunțata de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, precum și a deciziei comerciale nr. 3698 din 15 noiembrie 2007,

pronunțată de Înalta Curte de Casatie și Justiție, secția comercială, (atacată

cu contestație în anulare în prezenta cauză) s-a compensat în parte cu alte

datorii ale intimatei față de SC P. SA, urmând ca diferența în cuantum de

6.506.583 lei să fie plătită de către aceasta societatii intimate în termen de

10 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției.

Față de împrejurarea că SC P. SA

­contestatoarea din prezenta

cauză, și-a îndeplinit această obligație de plată a diferenței în termenul

convenit, așa cum susține intimata, rezultă că nu este fondată contestația în

anulare.

Pe fondul contestației în anulare,

sub un prim motiv, contestatoarea critica decizia atacată pe considerentul că

aceasta este rezultatul unei greșeli materiale, in sensul art. 318 alin. (1) C.

proc. civ.

In legătură cu aceasta, Înalta Curte

va reține că în noțiunea de greșeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) C.

proc. civ., sunt cuprinse doar erorile materiale evidente, în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită a

unui recurs ca tardiv ori anularea sa, în mod greșit, ca netimbrat, deci erori

pentru verificarea cărora nu este necesara reexaminarea fondului sau

reapreciere probelor.

Astfel, pe această cale nu pot fi

invocate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de

interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident

procedural.

Or in cauza de față contestatoarea

nu invocă greșeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Astfel,

prin prezenta contestație în anulare nu se invoca o problemă formală care

vizează judecarea și soluționarea recursului, ci aspecte privind aprecierea

probatoriului administrat în cauză, care, mai mult decât atât, ar necesita

reexaminarea fondului și reapreciere probelor, motiv pentru care așa-zisele

erori materiale nu se încadrează in prevederile de excepție și de stricta

interpretare ale art. 318 C. proc. civ.

In realitate, instanța de recurs,

respingând recursul contestatoarei și admițând recursul intimatei din prezenta

cauza, a modificat decizia recurată, respingând apelul SC P. SA și menținând,

pe cale de consecința, hotărârea instanței de fond. Or instanța de fond,

omologând raportul de expertiza efectuat în cauză, în cursul cercetării

judecătorești, a obligat SC P. SA la plata sumei de 98.676.778.187 lei,

reprezentând debit actualizat cu indicele de inflație, și de 29.030.305.498

lei, cu titlu de penalitatea. Aceste sume sunt cele calculate prin raportul de

expertiza contabilă efectuat în fata instanței de fond. Prin urmare, instanța

de recurs, admițând recursul SC C. SA, și-a însușit motivat considerentele

instanței fondului și concluziile raportului de expertiza contabilă efectuat în

fața acestei instanțe.

Printr-un al doilea motiv,

contestatoarea critica decizia instanței de recurs pe considerentul ca aceasta

ar fi omis sa se pronunțe cu privire la unele dintre motivele de recurs

formulate de contestatoare.

1.Astfel, contestatoarea susține, pe

de-o parte, că instanța de recurs a omis sa cerceteze și sa se pronunțe cu

privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

care viza împrejurarea ca în mod nelegal s-a încuviințat și administrat proba

cu expertiza contabilă în apel și ca instanțele de fond și de apel nu au ținut

cont de faptul că modificarea cererii intimatei a fost făcută după prima zi de

înfățișare.

In realitate, așa cum de altfel

arată și contestatoarea în dezvoltarea contestației în anulare formulate, cu

privire la proba cu expertiza contabilă încuviințata și administrată în apel,

instanța de recurs reține în considerentele hotărârii că "aceasta a fost

apreciată de instanța concludentă și pertinentă și necesară soluționării

pricinii", răspunzând astfel criticilor formulate prin motivele de recurs.

Mai mult decât atât, expertiza a fost încuviințată de instanța de apel în

temeiul art. 138 pct. 2 și 3 C. proc. civ., nevoia dovezii rezultând din

dezbateri și din desfășurarea procesului, iar partea nu o putea prevedea, cu

atât mai mult cu cât administrarea acesteia nu a pricinuit amânarea judecații.

In ceea ce privește motivul de

recurs vizând faptul că modificarea cererii intimatei a fost făcuta după prima

zi de înfățișare, această critica, astfel cum a fost ea dezvoltata de

recurenta, nu se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de

art. 304 C. proc. civ. Ca atare, instanța de recurs a avut în vedere toate

criticile formulate de recurentă, înlăturându-le însă în mod corect pe cele

care nu se încadrează în prevederile Codului de procedură civilă, deoarece

instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată prin prisma altor critici

decât cele prevăzute imperativ de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cauză nu este vorba de o

modificare a cererii de chemare in judecata, după prima zi de înfățișare, ci

doar de o actualizare a pretențiilor inițiale cu indicii de inflație, potrivit

raportului de expertiză. O astfel de majorare a câtimii obiectului cererii nu

reprezintă o modificare a cererii de chemare in judecată, potrivit art. 132

alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, motiv pentru care poate fi formulată pană la

închiderea dezbaterilor asupra fondului. Mai mult decât atât, chiar și în

ipotezele în care este vorba de o modificare a cererii de chemare în judecată,

aceasta se poate face si după prima zi de înfățișare, dacă paratul consimte

(expres sau tacit) deoarece textul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are

caracter imperativ.

In același sens și-a motivat și

instanța de apel soluția, reținând "se constată insa ca parata apelanta,

deși prezenta prin consilier juridic, nu s-a opus la modificarea acțiunii.

Dispozițiile art. 132 C. proc. civ. nu au caracter imperativ. Prin urmare, în

cazul în care partea adversă nu se opune, acțiunea poate fi modificată chiar și

după prima zi de înfățișare, fără ca instanța sa poată invoca din oficiu

excepția tardivității".

In egală măsura, potrivit art. 108

C. proc. civ., nefiind vorba de o nulitate de ordine publică, o astfel de

neregularitate se declară numai la cererea părții care are interes să o invoce,

condiționat de existenta unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel, și

numai daca a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după săvârșirea

neregularității și înainte de a pune concluzii in fond. Prin urmare,

neregularitatea de care face vorbire contestatoarea nu putea fi invocata pentru

prima data in fata instanței de apel și cu atât mai mult în fata instanței de

recurs.

Pentru considerentele reținute,

conform art. 318 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată

de contestatoarea SC P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 3698 din 15

noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Conform art. 274 C. proc. civ.

Înalta Curte va dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 30.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA PLOIEȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 3698 din

15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă contestatoarea la plata sumei

de 30.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA PLOIEȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 25 februarie 2009.