ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Sălaj

reclamanții O.N. și O.F. au chemat în judecată pe pârâtul I.G. pentru a se

dispune rezoluțiunea contractului convenție încheiat între părți la data de 27

ianuarie 2003 pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de

către pârâtul I.G. și restabilirea situației anterioare încheierii acestui

contract prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1.932.856.436 rol, cu

cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanții și-au

extins acțiunea și asupra pârâților I.A., I.A.G. și SC A.S. SA Zalău, având în

vedere că obiectul litigiului privește și determinarea valorii acțiunilor (care

au fost între timp înstrăinate, iar I.A., este parte contractantă, chiar dacă

nu a semnat actul).

În motivarea acțiunii se

susține în esență că pârâtul I.G. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale

după achiziționarea acțiunilor de la SC G.I. SA Pitești, SC C.N.C.D. Pitești și

SC A.D. SA Mioveni (pe care acestea le dețineau la SC A.S. SA), obligația

principală constând, în opinia reclamanților, în aceea de a le fi cesionate 50

% din întregul pachet de acțiuni cumpărate în nume propriu de către pârât. Mai

arată că înțelegerea părților a fost aceea ca reclamanții să contribuie cu bani

la cumpărarea de acțiuni iar această prestație a lor a avut drept cauză

contraprestația pârâtului ca după ce va deveni proprietar al acțiunilor să le

cesioneze 50 % din acțiunile achiziționate cu banii lor.

Cât privește îndeplinirea

propriei obligații, reclamanții arată că au plătit pârâtului mai multe sume

bănești, respectiv suma de 242.037.765 lei, în numerar în data de 1 octombrie

2002, ocazie cu care s-a plătit avansul la SC G.I. SA Pitești, și apoi,

eșalonat, prin ordine de plată emise în perioada 21 ianuarie 2003 – 24 iunie

2003.

Prin întâmpinare, pârâții

s-au apărat în primul rând, invocând nulitatea absolută a contractului -

convenție din data de 27 ianuarie 2003 care în realitate este o înțelegere în

familia I. și familia O. însă nu este semnat de către toate părțile

contractante, mai precis pârâta I.A., care nici nu a fost de față la încheierea

convenției și ca atare lipsește consimțământul acesteia.

În al doilea rând, se arată

că părțile au stipulat în mod expres că „prezentul contract – convenție va fi

legalizat la notariat” ceea ce înseamnă că executarea sa este supusă unei

condiții, până atunci putând fi considerat ca un simplu proiect de contract.

În al treilea rând, din

clauzele contractuale nu rezultă că are natura juridică a unui contract de

vânzare - cumpărare de acțiuni, deoarece stipulează expresis verbis că pârâtul I.G.

va cumpăra acțiunile în nume propriu iar acesta din urmă nu s-a obligat la

rândul său să revândă o parte din acțiuni sau să le cesioneze cu titlu gratuit

către reclamanți.

În altă ordine de idei,

pârâții susțin că nici pe fond acțiunea promovată de reclamanți nu ar fi

întemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1825

din 14 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 235/84/2006, Tribunalul Sălaj

a respins acțiunea formulată de reclamanții O.N. și O.F. împotriva pârâților I.G.,

I.A.G., I.A. și SC A.S.D. SA Zalău. Reclamanții au fost obligați să plătească

pârâtului I.G. 4.570 lei, iar pârâților I.A.G., I.A. și SC A.S. SA Zalău suma

de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței s-a

reținut că la 27 ianuarie 2003 între familiile I.G. și I.A., pe de o parte, și O.N.

și O.F., pe de altă parte, s-a încheiat un act sub semnătură privată denumit

„contract – convenție” în vederea cumpărării unui număr de 75.089 acțiuni în

valoare de 2.156.856.436 lei pe care SC G.I. SA Pitești le deținea la SC A.S.D.

SA Zalău. Convenția a fost semnată din partea familiei I. doar de pârâtul I.G.,

părțile stabilind contribuția fiecărei familii la cumpărarea acțiunilor,

menționându-se că acțiunile vor fi cumpărate de I.G., acesta fiind obligat să

efectueze și mențiunile în Registrul comerțului și Registrul acționarilor. În

convenție nu s-a prevăzut cum va preda familia O. suma de 1.736.856.436 lei

către I.G. și ce se va întâmpla cu acțiunile cumpărate pe numele pârâtului I.G.

Referitor la aceeași convenție instanța de fond a precizat că există clauze

care se referă la recuperarea sumelor, la cumpărarea unor viitoare acțiuni de

la SC A.D. SA Pitești la cota de participare de 50 % pentru fiecare parte

contractantă, etc., clauze care, în opinia instanței, nu au legătură cu

obiectul și executarea contractului.

Anterior încheierii acestei

convenții familia I. a vândut familiei O. un apartament în Zalău. Se mai

motivează că în baza înscrisurilor existente la dosar nu s-a putut stabili cum

au fost executate obligațiile de plată rezultând din cele două convenții de

către familia O. însă instanța indică patru ordine de plată în valoare totală

de 1.022.000.000 lei reprezentând transferul de sume de la O. la I.

La data încheierii

convenției, 27 ianuarie 2003, pârâtul I.G. achiziționase deja întregul pachet

de acțiuni de la SC G.I. SA Pitești în baza contractului din 24 septembrie

2002, moment în care a achitat cu suma de 647.056.930 lei cu titlu de avans,

folosind în același scop suma de 1.495.000.000 lei primită de la O.N.

Referitor la plățile

menționate anterior instanța a reținut că la data convenției dintre părți,

pârâtul I.G. a finalizat cumpărarea de acțiuni de la SC G.I. SA Pitești.

Pârâtul susține că a fost vorba doar de un împrumut în virtutea relațiilor de rudenie,

O.F. fiind soră cu I.A.

În raport de starea de fapt

reținută, instanța de fond a concluzionat că pârâtul nu a avut interesul și

voința reală de a vinde o parte din acțiunile achiziționate ci doar de a obține

sprijinul familiei O. pentru a cumpăra acțiuni și de la alte două societăți

acționare la SC A.S.D. SA Zalău, în baza unor contracte încheiate anterior, iar

reclamantul O. a avut o falsă reprezentare cu privire la dobândirea de către

acesta a 50 % din acțiunile cumpărare de I.

În timpul procesului pârâtul

a recunoscut o parte din sumă și a făcut oferă reală de plată la nivelul sumei

de 1.218.000.000 lei pe care reclamantul a încasat-o la 3 ianuarie 2007.

Cererea privind rezoluțiunea

contractului s-a apreciat că este nefondată motivându-se că lipsește acordul de

voință al părților cu o privire la obligațiile reciproce că nu există acord

asupra identității obiectului, actul sub semnătură privată apărând mai degrabă

ca un proiect de contract sau o scrisoare de intenție și contractul nu are

clauze exprese de vânzare - cumpărare sau de cesiune de acțiuni. De aceea, în

opinia Tribunalului reclamanții nu pot pretinde că pârâtul I.G. nu și-ar fi

îndeplinit obligațiile asumate ca să justifice apoi cererea de rezoluție a

contractului. În plus se arată că reclamanții, la rândul lor, nu au dovedit că

și-au îndeplinit propria obligație, aceea de a contribui cu suma totală de

1.736.856.436 lei.

În cauză ar putea fi pusă

doar problema nulității sau anulării actului pe temeiul plății nedatorate sau a

îmbogățirii fără justă cauză, temeiuri juridice care nu au fost invocate.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel reclamanții solicitând admiterea acestuia și modificarea

hotărârii în sensul admiterii acțiunii precizate, respectiv să se dispună

rezoluțiunea contractului – convenție din 27 ianuarie 2003 și restabilirea

situației anterioare, să fie obligat intimatul la restituirea sumei de

71.485,6436 ron, la dobândă comercială asupra sumei de 193.285,6436 ron calculate

de la data virării efective a sumelor de bani până la data introducerii

acțiunii, obligarea la plata beneficiului nerealizat ce constă în diferența

dintre valoarea de piață a acțiunilor SC A.S. SA la 27 ianuarie 2003 și

valoarea de piață a acestor acțiuni la data introducerii acțiunii, cu

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, prin

decizia nr. 23 din 8 februarie 2008, a admis apelul reclamanților și a schimbat

sentința instanței de fond în sensul că:

Admite în parte acțiunea

formulată de reclamanți împotriva pârâților I.G. I.A.

Dispune rezoluțiunea contractului

– convenție intervenit între părți la data de 27 ianuarie 2003.

Obligă pârâții să restituie

reclamanților suma de 472.818.671 lei, cu dobânda legală calculată de la data

de 20 ianuarie 2006 și până la achitarea integrală a sumei.

Respinge cererea formulată

împotriva pârâților I.A.G. și SC A.S. SA Zalău.

Respinge cererea privind

plata despăgubirilor reprezentând beneficiul nerealizat.

Obligă intimații I.G. și I.A.

să plătească apelanților 8.965,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în

ambele instanțe.

Pentru a pronunța această

decizie instanța de apel a reținut, în sinteză, că prin contractul – convenție

din 27 ianuarie 2003 părțile au convenit să se achiziționeze în cotă egală

pachetul de acțiuni la SC A.S.D. SA Zalău, că reclamanții au făcut plăți către

pârâți în sumă de 169.081,86 lei dar că respectivul contract nu s-a executat în

ce privește dobândirea acțiunilor de către reclamanți, neexecutare imputabilă

pârâților, care atrage rezoluțiunea contractului și repunerea părților în

situația anterioară, respectiv restituirea sumelor plătite de reclamanți, cu

plata unei dobânzi legale comerciale.

Împotriva acestei decizii a

instanței de apel au declarat recurs, în termen, atât reclamanții O.N. și O.F. cât

și pârâții I.G. și I.A.

Reclamanții au solicitat

admiterea recursului lor și, în principal, casarea deciziei cu trimitere pentru

rejudecare în vederea efectuării expertizelor cerute, iar, în subsidiar,

modificarea parțială a deciziei în sensul obligării intimaților și la

restituirea sumei de 24.203,77 lei, plata dobânzii legale comerciale aferente

sumei de 24.203,77 lei de la 27 ianuarie 2003 și până la data plății efective,

plata dobânzii legale aferente sumei de 121.800 lei de la 27 ianuarie 2003 și

până la plata efectivă prin oferta reală, obligarea pârâților la plata

beneficiului nerealizat reprezentat de diferențe dintre valoarea de piață a

acțiunilor la 27 ianuarie 2003 și respectiv la data introducerii acțiunii, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea recursurilor,

în care indică, generic, drept temei de drept art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., fără a face o încadrare precisă, recurenții critică decizia atacată, în

esență, sub următoarele aspecte:

Instanța nu s-a pronunțat

asupra dobânzii legale datorate de pârâți pentru suma de 121.800 lei din oferta

reală de plată și pentru suma de 24.203,77 lei, nerestituită și, deși trebuia

să se pronunțe asupra dobânzii aferente întregii sume recunoscute, a acordat

dobânda legală numai pentru suma de 47.281,86 lei.

Instanța de apel nu indică

motivele pentru care nu a acordat 24.203,77 lei care s-a dat intimaților -

pârâți în numerar și, greșit, nu a acordat și această sumă deși rezulta din

convenția părților, reținând doar suma de 169.081,86 lei și nu cea de

193.285,64 lei. Instanța a reținut că suma de 24.203,77 lei nu a fost dovedită

deși ea a fost predată intimaților anterior încheierii contractului.

Greșit a respins instanța

acordarea beneficiului nerealizat întrucât art. 1084 C. civ. îi conferă acest

drept și aveau dreptul la el justificat pe îmbogățirea fără just temei a

intimaților - pârâți. Dar pentru evaluarea acestui beneficiu nerealizat erau

necesare expertize tehnice și contabile și de aceea se impune casarea deciziei

cu trimitere spre rejudecare.

Pârâții au solicitat

admiterea recursului lor și modificarea deciziei în sensul respingerii ca

nefondat a apelului reclamanților și obligarea acestora la cheltuieli de

judecată. Pârâții - recurenți au invocat, în sinteză, următoarele motive:

Prin decizia recurată s-a

dat mai mult decât s-a cerut (pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.), respectiv

reclamanții au cerut 1.932.856.436 lei vechi (rol) iar instanța le-a acordat

472.818.671 lei noi și ce nu s-a cerut, respectiv instanța le-a acordat

reclamanților dobândă începând cu 20 ianuarie 2006 și până la achitarea

integrală a sumei deși ei au cerut dobânda de la data efectuării viramentelor

bancare și până la 20 ianuarie 2006.

Instanța a schimbat natura

juridică a actului dedus judecății (pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.) prin

aceea că s-a considerat învestită cu rezoluțiunea unui contract și cercetarea

existenței obligațiilor părților deși respectivul contract a fost rezoluționat

prin acordul părților urmare ofertei reale de plată.

Instanța de apel a încălcat

legea (pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.) făcând o greșită repunere a părților

în situația anterioară, în sensul că a dispus și restituirea sumelor consemnate

în ordinele de plată din 24 ianuarie 2003 și din 27 ianuarie 2003 deși în

aceste ordine de plată se consemna că sumele reprezintă contravaloare

apartament, or în convenția părților nu se menționează o asemenea operațiune ci

doar cumpărarea de acțiuni. În dezvoltarea acestui motiv se mai fac o serie de

considerații cu privire la motivarea de către instanță a deciziei, considerații

ce nu se constituie în veritabile argumente pentru susținerea criticilor aduse.

În încheiere se arată că

instanța a analizat superficial excepția de nulitate a contractului –

convenție, fără a se face o încadrare în drept a acestui motiv și se susține că

prezumția relativă instituită de art. 35 C. fam. a fost răsturnată prin refuzul

pârâtei I.A. de a semna contractul, situație în care lipsește consimțământul

acesteia iar contractul este nul absolut.

Examinând cele două

recursuri prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acestea sunt

întemeiate, în parte, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Este întemeiat motivul de

recurs invocat de recurenții - reclamanți cu privire la acordarea dobânzii

legale comerciale în favoarea reclamanților pentru întreaga sumă plătită

recurenților - pârâți. Astfel, instanța de apel în mod greșit a obligat pârâții

la plata acestei dobânzi doar pentru suma de 47.281,86 lei și nu pentru

întreaga sumă pentru care există documente de plată și pe care a reținut-o ca

fiind plătită de reclamanți pârâților respectiv 169.081,86 lei. Această dobândă

este datorată de pârâții beneficiari ai sumelor și pentru suma de 121.800 lei

pentru care au făcut ofertă reală de plată, de la data încasării diferitelor

sume ce o compun și până la data ofertei reale de plată.

Dobânda se datorează de la

data primirii sumelor de către pârâți – care le-au și utilizat de la acele date

și nici nu contestă că ar datora dobânda de la acel moment – datele plății

sumelor de reclamanți către pârâți fiind cele stabilite de instanța de apel pe

baza ordinelor de plată. Prin această dobândă – care prin prezenta hotărâre nu

poate fi acordată decât până la data introducerii acțiunii, conform cererii

exprese a reclamanților – acoperă, așa cum a reținut și instanța de apel

beneficiul nerealizat de reclamanți pentru perioada respectivă, pentru suma

plătită pârâților.

Nu este întemeiat motivul

reclamanților privind neacordarea de către instanță și a sumei de 24.203,77 lei

pe de o parte pentru că instanța a motivat neacordarea acestei sume (fapt

recunoscut și de reclamanți) reținând că nu a fost dovedită iar, pe de alta,

pentru că afirmația reclamanților că suma în cauză a fost predată pârâților

anterior încheierii contractului nu se constituie într-unul dintre motivele

expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. ci vizează

aprecierea probelor de către instanță și starea de fapt reținută de aceasta.

Nu este fondat nici motivul

privind neacordarea beneficiului nerealizat întrucât instanța de apel a reținut

în mod legal că această cerere este nefondată având în vedere că reclamanții nu

au dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra acțiunilor și, drept

urmare, beneficiul nerealizat îl reprezintă exclusiv dobânda bancară. Ca atare

nu era necesară nici efectuarea unor expertize tehnice și contabile.

În ceea ce privește recursul

pârâților este fondat motivul întemeiat pe pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. și

constând în acordarea a ceea ce nu s-a cerut respectiv instanța de apel, cu

încălcarea principiului disponibilității cu privire la obiect și a art. 129 alin.

(6) C. proc. civ. a obligat pârâții la plata către reclamanți a dobânzii pentru

sumele reținute, începând cu 20 ianuarie 2006 și până la achitarea integrală a

acestor sume deși reclamanții au cerut dobânda de la data efectuării

viramentelor bancare și până la 20 ianuarie 2006.

În schimb nu este fondat

motivul întemeiat pe același text legal, respectiv pct. 6 al art. 304 C. proc.

civ., dar vizând acordarea a mai mult decât s-a cerut, întrucât este evident că

instanța de apel a obligat pârâții la plata a 472.818.671 lei vechi (rol) și nu

la această sumă în lei noi (ron). Instanța a exprimat această sumă în lei vechi

(rol) pentru că așa au fost exprimate toate sumele privind obligațiile dintre

părți atât de către părți cât și de instanțe.

Nu este fondat motivul întemeiat

pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. întrucât instanța în mod corect s-a

considerat învestită cu rezoluțiunea contractului – convenție, așa cum au

menționat reclamanții în acțiunea lor și nu a schimbat în niciun fel natura

juridică a actului dedus judecății, întrucât respectivul contract nu a fost

rezoluționat prin oferta reală de plată, așa cum eronat susțin recurenții -

pârâți.

Nici motivul întemeiat pe pct.

9 al art. 304 C. proc. civ. nu este întemeiat, negăsindu-ne într-un motiv care

să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate. De altfel recurenții - pârâți nici

nu indică ce text de lege a fost încălcat și cum, ci se referă la greșita

repunere în situația anterioară de o manieră care vizează aprecierea probelor

și stabilirea stării de fapt de către instanță, aspecte ce nu se încadrează în pct.

9 și nici nu pot fi examinate în calea de atac extraordinară a recursului.

Faptul că s-a dispus și restituirea sumelor consemnate în ordinele de plată din

2003, în contradicție cu mențiunile din ele privind destinația sumelor, ține în

mod evident de aprecierea probelor și stabilirea stării de fapt.

Nici ultimul motiv invocat,

neîncadrat în drept, nu este întemeiat întrucât pe de o parte instanța de apel

a examinat corespunzător excepția de nulitate a contractului întemeiată pe

lipsa de consimțământ a pârâtei I.A. iar, pe de alta, a soluționat legal

această excepție, făcând trimitere, în mod temeinic, la prevederile art. 30 și art.

35 C. fam.

Față de cele arătate mai sus

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să admită

ambele recursuri, în limitele arătate, și să modifice, în parte, decizia

atacată în sensul de a înlătura obligarea pârâților la dobânda legală asupra

sumei de 472.818.671 lei (rol) de la data de 20 ianuarie 2006 și până la

achitarea integrală a sumei și de a-i obliga pe pârâții I.G. și I.A. să

plătească reclamanților dobânda legală de la data plății sumelor de bani

componente de reclamanți către pârâți și până la data introducerii prezentei

acțiuni (20 ianuarie 2006), pentru suma de 169.081 lei (ron).

În temeiul art. 274 C. proc.

civ. urmează să se compenseze cheltuielile de judecată făcute de părți în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanții O.N. și O.F. și de pârâții I.G. și I.A. împotriva deciziei

civile nr. 23 din 8 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte,

în sensul că obligă pârâții I.G. și I.A. să plătească reclamanților dobânda

legală aferentă sumei de 169.081 lei, de la data plății și până la data de 20

ianuarie 2006, înlăturând obligația de plată a dobânzii după această dată,

menținând restul dispozițiilor hotărârii.

Compensează în totalitate

cheltuielile de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2009.