ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1550/2009

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul S.M. a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș

anularea Hotărârii nr. 10433 din 6 august 2008 cu consecința obligării acesteia

la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că s-a născut la data de 19 mai 1942 în localitatea Cerna

din Jud. Tulcea, iar tatăl său a fost refugiat din localitatea Hardali, jud. Caliacra,

în septembrie 1940.

Prin sentința civilă

nr. 252 din data de 13 octombrie 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.M., a

dispus anularea hotărârii nr. 10433 din 6 august 2008, a obligat pârâta să

elibereze pe seama reclamantului o nouă decizie prin care să-i acorde

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea 189/2000 cu modificările

ulterioare.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că prin dispozițiile Legii nr. 189/2000

legiuitorul a urmărit acordarea unor drepturi compensatorii tuturor persoanelor

care au fost victimele sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din

motive etnice, cum este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care

părinții s-au refugiat ori au fost strămutați.

Împotriva sentinței

civile nr. 252 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Casa Județeană de

Pensii Timiș arătând că instanța de fond a interpretat greșit legea, deoarece

dacă legiuitorul ar fi dorit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea

189/2000 și copiii născuți în perioada refugiului, ar fi stabilit în mod expres

acest lucru.

Se mai susține în

motivele de recurs că, pentru ca o persoană să dobândească calitatea de

refugiat, în sensul actelor normative menționate, Legea 189/2000 si H.G.

127/2002, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă,

să-și schimbe domiciliul în altă localitate. Or în cauza de față, din actele

depuse la dosar nu reiese faptul că reclamantul și-a schimbat domiciliul, fiind

născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior

nașterii în această localitate.

Se mai arată că

reclamantul ar fi putut beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000,

doar în cazul în care s-ar fi născut în intervalul de 300 de zile de la data

refugiului tatălui său, însă reclamantul S.M. s-a născut la aproximativ 600

zile după refugiul tatălui său.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din conținutul și

interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii

se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în

perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost

efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost

nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste

drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod

implicit, cum sunt și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia

împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut

l-au dobândit.

Probele existente la

dosar, „Situație de avere imobilă rurală" și „Declarațiune" eliberate

de către Arhivele Naționale, atestă cu caracter unitar împrejurarea că

recurentul s-a născut la data de 19 mai 1942 în localitatea Cerna, jud. Tulcea,

iar tatăl petentului Ș.A. s-a refugiat din loc. Hardali, jud. Caliacra în septembrie

1940.

Conform art. 14 din

Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice și art. 100 C. fam., domiciliul

minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește

statornic.

Este de necontestat

că reclamantul a avut domiciliul imediat după naștere, la părinții săi, deci

domiciliul de persoană strămutată, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

cu modificările ulterioare.

Față de cele expuse

mai sus, în mod corect instanța de fond a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii

Timiș la recunoașterea calității de refugiat a reclamantului și pe cale de

consecință la acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea

189/2000 cu modificările ulterioare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că soluția și motivarea primei instanțe

sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii

în resorturile și finalitatea sa, astfel încât, urmează a respinge recursul ca

nefondat.

În baza art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile

nr. 252 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19

martie 2009.