ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1550/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.M. a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș anularea Hotărârii nr. 10433 din 6 august 2008 cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a născut la data de 19 mai 1942 în localitatea Cerna din Jud. Tulcea, iar tatăl său a fost refugiat din localitatea Hardali, jud. Caliacra, în septembrie 1940. Prin sentința civilă nr. 252 din data de 13 octombrie 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.M., a dispus anularea hotărârii nr. 10433 din 6 august 2008, a obligat pârâta să elibereze pe seama reclamantului o nouă decizie prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea 189/2000 cu modificările ulterioare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin dispozițiile Legii nr. 189/2000 legiuitorul a urmărit acordarea unor drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, cum este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții s-au refugiat ori au fost strămutați. Împotriva sentinței civile nr. 252 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș arătând că instanța de fond a interpretat greșit legea, deoarece dacă legiuitorul ar fi dorit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea 189/2000 și copiii născuți în perioada refugiului, ar fi stabilit în mod expres acest lucru.

Se mai susține în motivele de recurs că, pentru ca o persoană să dobândească calitatea de refugiat, în sensul actelor normative menționate, Legea 189/2000 si H.G. 127/2002, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, să-și schimbe domiciliul în altă localitate. Or în cauza de față, din actele depuse la dosar nu reiese faptul că reclamantul și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în această localitate. Se mai arată că reclamantul ar fi putut beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, doar în cazul în care s-ar fi născut în intervalul de 300 de zile de la data refugiului tatălui său, însă reclamantul S.M.

s-a născut la aproximativ 600 zile după refugiul tatălui său. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit, cum sunt și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Probele existente la dosar, „Situație de avere imobilă rurală" și „Declarațiune" eliberate de către Arhivele Naționale, atestă cu caracter unitar împrejurarea că recurentul s-a născut la data de 19 mai 1942 în localitatea Cerna, jud. Tulcea, iar tatăl petentului Ș.A. s-a refugiat din loc. Hardali, jud. Caliacra în septembrie 1940. Conform art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice și art. 100 C. fam., domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește statornic. Este de necontestat că reclamantul a avut domiciliul imediat după naștere, la părinții săi, deci domiciliul de persoană strămutată, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare.

Față de cele expuse mai sus, în mod corect instanța de fond a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș la recunoașterea calității de refugiat a reclamantului și pe cale de consecință la acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea 189/2000 cu modificările ulterioare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția și motivarea primei instanțe sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa, astfel încât, urmează a respinge recursul ca nefondat. În baza art. 312 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 252 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2009.