ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3565/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3565/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 90 din 22 februarie 2007 s-au validat rezultatele concursului de promovare în funcție de execuție a judecătorilor, organizat la 4 februarie 2007. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, U.C., invocând nerespectarea unor reguli de ordin procedural care în opinia sa nu poate avea drept consecință decât anularea recursului.
În acest sens, recurentul a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 19 alin. (3) și art. 20 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor prin faptul că nu s-a verificat distribuirea corectă a subiectelor multiplicate, dovadă fiind că el personal a primit formulare test pentru verificarea cunoștințelor atât pentru Tribunal cât și pentru Curtea de Apel în timp ce probele de răspuns au fost numai pentru Curtea de Apel, situație în care a fost depunctat evaluarea făcându-se la baremul pentru Curtea de Apel pe subiecte stabilite pentru Tribunal; - au fost încălcate dispozițiile art. 9 pct. 17 din Regulament prin aceea că s-a permis comisiilor de cercetare și soluționare a contestațiilor să anuleze după desfășurarea probelor practice și teoretice mai multe întrebări; - deși prin Instrucțiunile de completare a testelor s-a stabilit ca între variantele de răspuns la întrebări există un singur răspuns corect, la întrebările referitoare la practica CEDO s-au constatat 2 variante de răspuns exacte; - s–a dat o apreciere valorică egală celor două probe, teoretică și practică, deși timpul alocat a fost vădit diferențiat ceea ce impunea ca ponderea celor două lucrări la alcătuirea mediei să fie proporțională cu dificultatea și importanța tematicii.
Recursul nu este fondat. Greșita completare a formularelor test de către recurent nu poate fi apreciată ca o dovadă a defectuoasei organizări și desfășurări a concursului, în condițiile în care prin Instrucțiunile de completare a testelor grilă aduse la cunoștința candidaților s-a prevăzut obligația acestora de a verifica dacă foaia de răspuns și chestionarele primite corespund opțiunii formulate. Astfel fiind, culpa pentru modul de completare a textelor revine exclusiv recurentului. De altfel, acesta nu a contestat modalitatea în care Comisia de corectare i-a acordat notele. În ce privește încălcarea dispozițiilor art. 9 pct. 17, susținută de recurent, nu numai că acesta nu a putut nominaliza întrebările anulate de Comisia de corectare și soluționare a contestațiilor, dar în conformitate cu prevederile menționate, este atributul exclusiv al acesteia de a anula subiecte enunțate defectuos sau care depășesc cadrul tematic.
În fine, nici critica privind aprecierea valorică egală a celor două probe, teoretică și practică, nu este fondată, stabilirea timpului alocat probelor de concurs fiind de asemeni un atribut exclusiv al comisiei de organizare și desfășurare a concursului, conform dispozițiilor art. 9 pct. 13 din Regulament. În raport de aceste considerente și având în vedere faptul că recurentul nu a înțeles să conteste soluțiile adoptate de Comisia de corectare, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de U.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de U.C. împotriva hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.