ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 15 octombrie 2008, O.C. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, și al dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând să se constate că a dobândit acest grad prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.
– biroul teritorial Bacău, fiind numit procuror șef al acestei structuri teritoriale prin Decretul Președintelui României nr. 43 din 121 ianuarie 2007. În motivarea recursului, recurentul O.C. a arătat că D.I.I.C.O.T., este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar numirea în cadrul acestei structuri reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma organizării unui concurs. S-a mai susținut că ipoteza potrivit căreia procurorii D.I.I.C.O.T. nu au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar ridica grave probleme cu privire la validitatea actelor procedurale întocmite de aceștia.
Recurentul a mai invocat, în sprijinul susținerilor sale, practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 508/2004. Analizând recursul formulat de O.C., prin prisma motivelor, în raport cu dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și în conformitate cu legislația aplicabilă în speță, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de un număr de 26 de procurori D.I.I.C.O.T., recurentul O.C.
fiind menționat la poziția 16, în enumerarea hotărârii. În motivarea Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 Plenul C.S.M. a reținut, în esență, următoarele: Standardelele europene în materie, respectiv Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniștri, privind eficiența și rolul judecătorilor, precum și Carta Europeană privind statutul judecătorilor, subliniază importanța deosebită a tuturor aspectelor ce țin de statutul magistratului și reclamă un minim de garanții, respectiv o unică autoritate care să decidă asupra promovării magistraților, exigențe cărora li s-a răspuns prin înființarea C.S.M., autoritate independentă, formată din magistrați aleși de către colegi egali în grad și care decide asupra promovării acestora.
S-a mai susținut că numirea în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzută în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și de legislația privitoare la înființarea acestei structuri, respectiv Legea nr. 508/2004 și O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, nu poate echivala cu promovarea în funcții de execuție, respectiv dobândirea gradului profesional reglementată de Legea nr. 303/2004. În acest context s-a apreciat rigoarea definiției date de Plenul C.S.M. noțiunii de grad profesional, ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților”, fără a exista o echivalență între numirea în cadrul D.I.I.C.O.T.
și promovarea, cu consecința dobândirii gradului profesional. În acest sens au fost invocate dispozițiile art. 75 și art. 87 din Legea nr. 304/2004 care reglementează posibilitatea procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A. de a se întoarce în structurile din care provin, împrejurare incompatibilă cu dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție . În esență, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorului O.C., numit în cadrul D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004. Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T.
face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fapt ce rezultă în mod expres din dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, potrivit căruia „Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T. ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. Este necontestat și faptul că numirea procurorilor D.I.I.C.O.T. se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004, dispoziții cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Astfel, recurentul O.C. a fost numit prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. în funcția de procuror D.I.I.C.O.T., respectiv procuror șef la serviciului teritorial Bacău iar prin Decretul Președintelui României nr. 43 din 12 ianuarie 2007 a fost numit în funcția de procuror șef al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Rezultă așadar că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., în conformitate cu Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea, în timp util, a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, adoptarea legii speciale nr. 508/2004, pentru reglementarea condițiilor și procedurii de numire, în cadrul acestui organism, a unor procurori competenți, conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun. Curtea mai reține că, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 Plenul C.S.M. a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților”, prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Cum în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004) la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.
De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței, în care au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar în sensul că o altă decizie decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență și prin urmare încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E. d .O. În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce-l privește pe O.C., urmând să o anuleze și, admițând cererea recurentului, va obliga intimatul să-i recunoască gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de O.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l privește pe recurent. Obligă C.S.M. să recunoască recurentului O.C. gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.