ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, la data de 15 octombrie 2008, O.C. a declarat recurs, în

temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată, și al dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., împotriva

Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost

respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând să se

constate că a dobândit acest grad prin numirea în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial

Bacău, fiind numit procuror șef al acestei structuri teritoriale prin Decretul

Președintelui României nr. 43 din 121 ianuarie 2007.

În motivarea recursului,

recurentul O.C. a arătat că D.I.I.C.O.T., este o structură cu personalitate

juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

iar numirea în cadrul acestei structuri reprezintă o promovare cu îndeplinirea

unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma

organizării unui concurs.

S-a mai susținut că ipoteza

potrivit căreia procurorii D.I.I.C.O.T. nu au grad profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar ridica grave

probleme cu privire la validitatea actelor procedurale întocmite de aceștia.

Recurentul a mai invocat, în

sprijinul susținerilor sale, practica unitară a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în ceea ce privește recunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorilor

numiți la D.I.I.C.O.T., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 508/2004.

Analizând recursul formulat

de O.C., prin prisma motivelor, în raport cu dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și în conformitate cu legislația aplicabilă în speță, Curtea

constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 981 din 2

octombrie 2008 a Plenului C.S.M., au fost respinse cererile de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, formulate de un număr de 26 de procurori D.I.I.C.O.T.,

recurentul O.C. fiind menționat la poziția 16, în enumerarea hotărârii.

În motivarea Hotărârii nr. 981

din 2 octombrie 2008 Plenul C.S.M. a reținut, în esență, următoarele:

Standardelele europene în

materie, respectiv Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniștri, privind eficiența și rolul judecătorilor, precum și Carta Europeană privind statutul judecătorilor,

subliniază importanța deosebită a tuturor aspectelor ce țin de statutul magistratului

și reclamă un minim de garanții, respectiv o unică autoritate care să decidă

asupra promovării magistraților, exigențe cărora li s-a răspuns prin

înființarea C.S.M., autoritate independentă, formată din magistrați aleși de

către colegi egali în grad și care decide asupra promovării acestora.

S-a mai susținut că numirea

în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzută în Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, precum și de legislația privitoare la

înființarea acestei structuri, respectiv Legea nr. 508/2004 și O.U.G. nr. 43/2002,

cu modificările ulterioare, nu poate echivala cu promovarea în funcții de

execuție, respectiv dobândirea gradului profesional reglementată de Legea nr. 303/2004.

În acest context s-a

apreciat rigoarea definiției date de Plenul C.S.M. noțiunii de grad

profesional, ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera

magistraților”, fără a exista o echivalență între numirea în cadrul

D.I.I.C.O.T. și promovarea, cu consecința dobândirii gradului profesional.

În acest sens au fost

invocate dispozițiile art. 75 și art. 87 din Legea nr. 304/2004 care

reglementează posibilitatea procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A.

de a se întoarce în structurile din care provin, împrejurare incompatibilă cu

dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție .

În esență, problema de drept

vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorului O.C., numit în cadrul

D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat faptul că

D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, fapt ce rezultă în mod expres din dispozițiile art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006,

potrivit căruia „Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T. ca structură cu

personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție”.

Este necontestat și faptul

că numirea procurorilor D.I.I.C.O.T. se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004,

dispoziții cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia

promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul O.C. a

fost numit prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. în funcția de procuror D.I.I.C.O.T., respectiv procuror șef la serviciului teritorial

Bacău iar prin Decretul Președintelui României nr. 43 din 12 ianuarie 2007 a fost numit în funcția de procuror șef al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Rezultă așadar că nu se

poate face confuzie între numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., în

conformitate cu Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și potrivit

procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are

în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului

profesional corespunzător acestui parchet.

Pe de altă parte, Curtea

reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară

înființarea, în timp util, a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, adoptarea

legii speciale nr. 508/2004, pentru reglementarea condițiilor și procedurii de

numire, în cadrul acestui organism, a unor procurori competenți, conform unei proceduri

derogatorii de la dreptul comun.

Curtea mai reține că, prin

Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 Plenul C.S.M. a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera

magistraților”, prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Cum în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numit în condițiile legii speciale

(Legea nr. 508/2004) la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, rezultă că, potrivit raționamentului din

Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce

revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și

ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica

deja existentă la nivelul instanței, în care au fost reținute argumente ce

vizează aplicarea dreptului comunitar în sensul că o altă decizie decât cea de

admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar echivala cu acceptarea unor

divergențe de jurisprudență și prin urmare încălcarea dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.

d

.O.

În raport de cele mai sus

menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce-l

privește pe O.C., urmând să o anuleze și, admițând cererea recurentului, va

obliga intimatul să-i recunoască gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

O.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe recurent.

Obligă C.S.M. să recunoască

recurentului O.C. gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2009.