ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2009

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel

lași, secția penală, a fost admisă plângerea învinuitei B.G. împotriva

ordonanței de scoatere de sub

urmărire

penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ

nr. 371/P/2007 din 4 aprilie 2008, ordonanță pe

care a desființat-o în

parte.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

, s-a dispus achitarea învinuitei B.G. cu privire

la

infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. și s-a înlăturat mențiunea vizând

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ

în cuantum de 1000 lei, pentru această infracțiune.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale ordonanței. S-au reținut, în

esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționarul B.Șt. la parchet,

acesta a solicitat efectuarea de cercetări față de avocata B.G. pentru pretinsa

săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 249, 290 și 288 C. pen., motivând

că aceasta l-a apărat cu viclenie, că a semnat în fals contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului lași, în locul

lui, nu a depus la dosar

contractul de asistență juridică și i-a

eliberat chitanță doar pentru

suma de 1500

000 lei, deși a primit 3.000.000 lei cu titlu de onorariu.

Prin ordonanța din 4 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 371/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală față de avocata B.G., pentru

infracțiunile reclamate și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter

administrativ în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 290 C. pen.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în

baza art. 249

1

și art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 249 și art. 288 C. pen.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Intimata B.G., în calitate de avocat în

Baroul

lași, a încheiat cu

petiționarul B.Șt. un contract de asistență

juridică, la

data de 17 septembrie 2004, obiectul contractului fiind: redactare

contestație, reprezentare și asistare în litigiu

de muncă.

S-a reținut, din verificările efectuate, că avocata B.G. și martora S.A.M.

colaborau în privința acordării asistenței juridice în sensul că, pentru

fiecare client întocmeau amândouă contracte de asistență juridică, procedând

astfel și cu petiționarul, onorariul fiecăreia fiind de 1.500.000 lei.

Cu privire la semnătura de pe contestație, deși inițial a declarat că

avea dreptul să semneze în locul contestatorului, conform dispozițiilor Legii nr.

51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și statutului acestuia,

contestatorul având posibilitatea să nu își însușească conținutul ei de la

primul termen, ulterior, a declarat că semnătura îi aparține și că a semnat în

calitate de apărător ales.

Organul de urmărire penală a reținut că avocata a semnat contestația

fără acordul contestatorului B.Șt., fapta întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. S-a apreciat că această faptă nu

întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni și s-a dispus aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1000 lei.

Împotriva acestei ordonanțe, intimata a formulat plângere, aceasta

fiind respinsă prin rezoluția nr. 481/11/2 din 5 iunie 2008 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționara intimată a susținut că

în mod greșit organul de urmărire penală a reținut vinovăția sa în săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., în condițiile între care fusese

încheiat un contract de asistență juridică cu B.Șt., care îi permitea să

redacteze contestația în numele lui, să-l reprezinte și să-i apere interesele.

A mai arătat că după redactarea contestației, l-a reprezentat în instanță,

manifestând interes față de cauza acestuia, obținând anularea deciziei de

suspendare a contractului de muncă și obligarea unității la care lucrase, la

plata drepturilor salariate de la data suspendării din activitate și până la

reluarea acesteia de către contestator. Drept urmare, nu a produs nici o

vătămare părții vătămate, ba dimpotrivă, i-a obținut o soluție favorabilă în

cauza în care l-a reprezentat și a solicitat achitare sa.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a admis,

plângerea petiționarei intimate, reținând, în esență, următoarele:

Intimata și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de

asistență juridică din data de 17 septembrie 2004, încheiat cu clientul B.Șt.,

astfel că nu este îndeplinită cerința laturii obiective a infracțiunii prevăzută

de art. 290 C. pen., respectiv întocmirea unui act sub semnătură privată fără

nici un drept și nici sub aspectul laturii subiective, deoarece forma de

vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată este intenția directă, întrucât subiectul acționează în toate

cazurile cu un anumit scop: producerea unei consecințe juridice.

Or, în cauză, pretinsul subiect activ al infracțiunii a acționat în

baza contractului de asistență juridică din data de 17 septembrie 2004 și care

avea ca obiect redactarea contestației, reprezentarea contestatorului în

instanță și acordarea asistenței juridice.

Așa fiind, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor reclamate și s-a dispus admiterea plângerii, desființarea, în

parte, a ordonanței și achitarea intimatei, cu înlăturarea sancțiunii cu

caracter administrativ.

Împotriva sentinței au declarat recurs

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel lași și recurentul

intimat B.Șt., care s-a motivat la dosar.

Recursurile declarate împotriva sentinței sunt fondate, însă

pentru alte motive decât cele invocate de

recurenți.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea instanței

de fond este nelegală, sub aspectul greșitei soluției de achitare a intimatei

petiționare.

Din economia dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) și c)

C. proc. pen., rezultă că judecătorul soluționează plângerea

împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată

ale procurorului, iar, în

situația în care constată că rezoluția sau

ordonanța atacată este

nelegală și

netemeinică, pronunță una dintre următoarele soluții:

- admite plângerea, prin sentință,

desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în

vederea începerii

sau redeschiderii urmăririi penale, după

caz;

- admite plângerea, prin încheiere,

desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când

probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre rejudecare, în

complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și

căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cauză, instanța, investită cu soluționarea plângerii, a admis-o,

prin sentință, a desființat ordonanța atacată și aceeași instanță a trecut la

soluționarea pe fond a cauzei, pronunțând o soluție neprevăzută de lege în

cadrul procedurii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen.

Or, în calea de atac a plângerii prin care se exercită controlul

judecătoresc asupra soluțiilor de neurmărire date de procuror în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., judecătorul este investit

numai cu verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în

judecată dispusă de procuror, iar nu cu soluționarea, pe fond, a unei cauze.

A admite că judecătorul investit cu verificarea legalității și

temeiniciei soluției de netrimitere în judecată are, tot el, și competența ca

după desființarea soluției de neurmărire, să judece aceeași cauză și să

pronunțe o soluție dintre cele prevăzute de lege în faza de judecată, ar

însemna să admitem încălcarea principiului separării funcțiilor judiciare în

procesul penal, potrivit căruia judecătorul care exercită în cursul urmăririi

penale funcția de

verificare a soluțiilor de

netrimitere în judecată date de procuror este

incompatibil să exercite, ulterior,

în aceeași cauză, funcția de

judecată.

Așadar, în calea de atac a plângerii

prevăzută de dispozițiile

art. 278

1

C. proc.

pen., judecătorul exercită o funcție specifică urmăririi penale, distinctă și

independentă de cea de judecată, iar drept urmare, în temeiul principiului

sus-menționat, el

este incompatibil să

judece și să soluționeze o cauză în exercitarea

funcției de judecată.

Așa fiind, se constată că în cauză a fost încălcat principiul separării

funcțiilor judiciare și, drept urmare, sentința pronunțată de instanța de fond

este nelegală și netemeinică, urmând a se admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și

de

recurentul intimat B.Șt., a fi casată sentința penală

atacată și trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de

Apel

lași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de

Apel lași și de recurentul intimat B.Șt.

împotriva sentinței penale nr. 128 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel lași,

secția penală.

Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la

prima instanță, Curtea de Apel lași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.