ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2009

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală, a fost admisă plângerea învinuitei B.G. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nr. 371/P/2007 din 4 aprilie 2008, ordonanță pe care a desființat-o în parte. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. , s-a dispus achitarea învinuitei B.G. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. și s-a înlăturat mențiunea vizând aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei, pentru această infracțiune.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale ordonanței. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționarul B.Șt. la parchet, acesta a solicitat efectuarea de cercetări față de avocata B.G. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 249, 290 și 288 C. pen., motivând că aceasta l-a apărat cu viclenie, că a semnat în fals contestația înregistrată pe rolul Tribunalului lași, în locul lui, nu a depus la dosar contractul de asistență juridică și i-a eliberat chitanță doar pentru suma de 1500 000 lei, deși a primit 3.000.000 lei cu titlu de onorariu. Prin ordonanța din 4 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 371/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de avocata B.G., pentru infracțiunile reclamate și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în baza art. 249 1 și art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 249 și art. 288 C. pen. S-au reținut, în esență, următoarele: Intimata B.G., în calitate de avocat în Baroul lași, a încheiat cu petiționarul B.Șt. un contract de asistență juridică, la data de 17 septembrie 2004, obiectul contractului fiind: redactare contestație, reprezentare și asistare în litigiu de muncă. S-a reținut, din verificările efectuate, că avocata B.G. și martora S.A.M. colaborau în privința acordării asistenței juridice în sensul că, pentru fiecare client întocmeau amândouă contracte de asistență juridică, procedând astfel și cu petiționarul, onorariul fiecăreia fiind de 1.500.000 lei.

Cu privire la semnătura de pe contestație, deși inițial a declarat că avea dreptul să semneze în locul contestatorului, conform dispozițiilor Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și statutului acestuia, contestatorul având posibilitatea să nu își însușească conținutul ei de la primul termen, ulterior, a declarat că semnătura îi aparține și că a semnat în calitate de apărător ales. Organul de urmărire penală a reținut că avocata a semnat contestația fără acordul contestatorului B.Șt., fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. S-a apreciat că această faptă nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni și s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1000 lei.

Împotriva acestei ordonanțe, intimata a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 481/11/2 din 5 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași. Prin plângerea depusă la instanță, petiționara intimată a susținut că în mod greșit organul de urmărire penală a reținut vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., în condițiile între care fusese încheiat un contract de asistență juridică cu B.Șt., care îi permitea să redacteze contestația în numele lui, să-l reprezinte și să-i apere interesele. A mai arătat că după redactarea contestației, l-a reprezentat în instanță, manifestând interes față de cauza acestuia, obținând anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă și obligarea unității la care lucrase, la plata drepturilor salariate de la data suspendării din activitate și până la reluarea acesteia de către contestator.

Drept urmare, nu a produs nici o vătămare părții vătămate, ba dimpotrivă, i-a obținut o soluție favorabilă în cauza în care l-a reprezentat și a solicitat achitare sa. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a admis, plângerea petiționarei intimate, reținând, în esență, următoarele: Intimata și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de asistență juridică din data de 17 septembrie 2004, încheiat cu clientul B.Șt., astfel că nu este îndeplinită cerința laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., respectiv întocmirea unui act sub semnătură privată fără nici un drept și nici sub aspectul laturii subiective, deoarece forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este intenția directă, întrucât subiectul acționează în toate cazurile cu un anumit scop: producerea unei consecințe juridice.

Or, în cauză, pretinsul subiect activ al infracțiunii a acționat în baza contractului de asistență juridică din data de 17 septembrie 2004 și care avea ca obiect redactarea contestației, reprezentarea contestatorului în instanță și acordarea asistenței juridice. Așa fiind, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate și s-a dispus admiterea plângerii, desființarea, în parte, a ordonanței și achitarea intimatei, cu înlăturarea sancțiunii cu caracter administrativ. Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și recurentul intimat B.Șt., care s-a motivat la dosar. Recursurile declarate împotriva sentinței sunt fondate, însă pentru alte motive decât cele invocate de recurenți.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, sub aspectul greșitei soluției de achitare a intimatei petiționare. Din economia dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) și c) C. proc. pen., rezultă că judecătorul soluționează plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată ale procurorului, iar, în situația în care constată că rezoluția sau ordonanța atacată este nelegală și netemeinică, pronunță una dintre următoarele soluții: - admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz; - admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre rejudecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cauză, instanța, investită cu soluționarea plângerii, a admis-o, prin sentință, a desființat ordonanța atacată și aceeași instanță a trecut la soluționarea pe fond a cauzei, pronunțând o soluție neprevăzută de lege în cadrul procedurii reglementate de art. 278 1 C. proc. pen. Or, în calea de atac a plângerii prin care se exercită controlul judecătoresc asupra soluțiilor de neurmărire date de procuror în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., judecătorul este investit numai cu verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar nu cu soluționarea, pe fond, a unei cauze.

A admite că judecătorul investit cu verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată are, tot el, și competența ca după desființarea soluției de neurmărire, să judece aceeași cauză și să pronunțe o soluție dintre cele prevăzute de lege în faza de judecată, ar însemna să admitem încălcarea principiului separării funcțiilor judiciare în procesul penal, potrivit căruia judecătorul care exercită în cursul urmăririi penale funcția de verificare a soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror este incompatibil să exercite, ulterior, în aceeași cauză, funcția de judecată. Așadar, în calea de atac a plângerii prevăzută de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., judecătorul exercită o funcție specifică urmăririi penale, distinctă și independentă de cea de judecată, iar drept urmare, în temeiul principiului sus-menționat, el este incompatibil să judece și să soluționeze o cauză în exercitarea funcției de judecată.

Așa fiind, se constată că în cauză a fost încălcat principiul separării funcțiilor judiciare și, drept urmare, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, urmând a se admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și de recurentul intimat B.Șt., a fi casată sentința penală atacată și trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel lași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și de recurentul intimat B.Șt. împotriva sentinței penale nr. 128 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel lași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.