ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2241/2009

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul B.S. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva comisarului șef N.D., inspector - șef al I.P.J. Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omisiune a sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.), favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.) și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 C. pen.), constând în aceea că nu i-a comunicat modul de soluționare a unor cauze instrumentate în unitatea de poliție mai sus - amintită. Din verificările efectuate s-a reținut că B.S.

a formulat numeroase plângeri îndreptate împotriva unor lucrători de poliție din cadrul I.J.P. Giurgiu. La 14 mai 2007, 9 august 2006, 1 noiembrie 2006, 7 noiembrie 2006 comisarul șef – D.N. a semnat, în calitate de șef al I.J.P. Giurgiu, tot atâtea comunicări adresate petentului, comunicări în care i se relata în detaliu stadiul cercetărilor sau modul de soluționare a unor din cauze sau chiar i se indicau organele jurisdicționale competente, acolo unde organele de poliție nu erau competente din punct de vedere material să soluționeze acele cauze. Prin Ordonanța nr. 652/P/2007 din 2 august 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în baza art. art. 217 alin. (4) C. proc.

pen., art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, modificat prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 281/2003, art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, art. 209 alin. (3) și art. 219 C. proc. pen., delegarea organelor de cercetare penală, din cadrul I.G.P.R. – D.I.I., în vederea efectuării următoarelor activități: - verificarea calității de organ de cercetare penală în cadrul poliției judiciare a persoanei anterior menționate; - audierea numitului B.S. cu privire la aspectele sesizate; - verificarea lucrărilor efectuate de lucrătorii de poliție și anexarea înscrisurilor necesare soluționării cauzei; - audierea persoanelor împotriva cărora s-a depus plângerea penală. Prin Rezoluția nr. 652/P/2007 din 30 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în baza art. 228 alin. (6), art. 37 alin. (3) lit. b), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de D.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omisiune a sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.), favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.) și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 C. pen.). Pentru a se pronunța această soluție, s-a apreciat că nici una din faptele precizate în plângere nu există, în cauză nefiind executat nici unul din elementele materiale concrete ce definesc infracțiunile la care a făcut referire petentul. Totodată, s-a reținut că petentul formulează frecvent plângeri penale împotriva unor persoane fizice și lucrători de poliție, plângeri care au caracter șicanator, și că petentul suferă (cum rezultă din Raportul medico – legal) de „tulburare de personalitate mixtă cu predominație de tip paranoic și bordeline”.

Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, plângere care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 1331/II/2/2008 din 5 august 2008. Nemulțumit, petiționarul s-a adresat instanței, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 17 din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea formulată de petiționarul B.S., a desființat Rezoluția nr. 652/P/2007 din 30 iunie 2008 și a dispus trimiterea cauzei la același parchet, în vedere efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: 1. În ceea ce privește desfășurarea anchetei, s-a arătat că nu se poate apela la delegare decât după începerea urmăririi penale, aceasta decurgând dintr-o interpretare per a contrario a art. 223 alin. (2) C. proc.

pen., care prevede că, în vederea strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale. Curtea a considerat că, în faza actelor premergătoare, nu se pot delega organele judiciare ale poliției să efectueze acte procedurale care sunt în competența procurorului, urmând ca acesta să întocmească, așa cum s-a întâmplat în cauză, doar actul prin care dă soluția și că, fiind vorba despre o cauză în care procurorul efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală, actele procedurale trebuiau să fie întocmite de acesta.

2. În ceea ce privește organul care a întocmit actele în cauză, Curtea a constatat că declarația petentului, precum și cea a intimatului, comisarul șef D.N. au fost luate de către un subcomisar, persoană inferioară în funcție celui cercetat, ceea ce atrage suspiciuni cu privire la imparțialitatea organului ce face ancheta. 3. În ceea ce privește actul procurorului prin care a fost dată soluția, s-a remarcat că procurorul a făcut o sumară motivare în sensul că intimatul, comisarul - șef D.N., nu a fost implicat în soluționarea dosarelor și semnarea corespondenței unității cu persoanele fizice și juridice, deși petentul vorbea în plângerea sa și despre o clasare a unei plângeri formulate împotriva a trei polițiști, pe care procurorul nu o analizează în nici un fel; s-a apreciat că procurorul a făcut o caracterizare a petentului B.S.

și că o asemenea abordare discriminatorie din partea organelor judiciare ar avea drept efect necercetarea faptelor cu aparență penală, prezumându-se că aceste fapte sunt simple invenții; s-a mai arătat că modul în care a fost realizată ancheta în prezenta cauză aduce atingere principiilor statuate prin C.E.D.O. privind accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, garantate de art. 6, paragraful 1. S-a mai arătat că, deși C.E. se referă, în jurisprudența sa, la obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile, acest principiu e valabil și în cazul actelor procedurale ale organelor de urmărire penală prin care se dă o soluție, atâta timp cât, conform dispozițiilor din dreptul procesual penal român acestea trebuie motivate, iar potrivit deciziei nr. 656/2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, „a motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidență datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice.

Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unor date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită sau implicită la actele cauzei nu înseamnă a motiva”. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimatul D.N. În cuprinsul motivelor de recurs scrise depuse la dosar, Parchetul a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra plângerii cu care a fost investită în sensul în care legiuitorul a reglementat soluțiile pe care instanța le poate pronunța în baza art. 278 1 C. proc. pen., iar intimatul D.N., fără a motiva recursul de față, a apreciat că sentința este nelegală și netemeinică.

Recursurile sunt fondate. Analizând sentința atacată, Înalta Curtea constată că prima instanță a admis plângerea formulată de petent, a desființat rezoluția și a dispus „trimiterea cauzei la același parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale”; procedând astfel instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, în sensul că, printre soluțiile enumerate la art. 278 1 alin. (8) lit. a) - c) C. proc. pen., pe care le poate adopta instanța, aceasta nu este prevăzută. Instanța de fond putea, potrivit textului de lege mai sus indicat, să dispună trimiterea cauzei la parchet, dar numai (după caz) în vederea, fie a începerii urmării penale fie a redeschiderii urmăririi penale.

În contextul primei alternative (trimiterea cauzei la procuror „în vederea începerii urmăririi penale”) putându-se da procurorului îndrumările necesare remedierii eventualelor deficiențe privind competența de efectuare a actelor premergătoare. Așa fiind, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele arătate, casată sentință și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurentul intimat D.N. împotriva sentinței penale nr. 17 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2009.