ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2241/2009

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul B.S. a solicitat

efectuarea de cercetări împotriva comisarului șef N.D., inspector - șef al I.P.J.

Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omisiune a sesizării

organelor judiciare (art. 263 C. pen.), favorizare a infractorului (art. 264 C.

pen.), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.) și

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 C. pen.), constând în aceea

că nu i-a comunicat modul de soluționare a unor cauze instrumentate în unitatea

de poliție mai sus - amintită.

Din verificările efectuate

s-a reținut că B.S. a formulat numeroase plângeri îndreptate împotriva unor

lucrători de poliție din cadrul I.J.P. Giurgiu. La 14 mai 2007, 9 august 2006, 1

noiembrie 2006, 7 noiembrie 2006 comisarul șef – D.N. a semnat, în calitate de

șef al I.J.P. Giurgiu, tot atâtea comunicări adresate petentului, comunicări în

care i se relata în detaliu stadiul cercetărilor sau modul de soluționare a

unor din cauze sau chiar i se indicau organele jurisdicționale competente,

acolo unde organele de poliție nu erau competente din punct de vedere material

să soluționeze acele cauze.

Prin Ordonanța nr. 652/P/2007

din 2 august 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în

baza art. art. 217 alin. (4) C. proc. pen., art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002,

modificat prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 281/2003, art. 60 alin. (4) din

Legea nr. 293/2004, art. 209 alin. (3) și art. 219 C. proc. pen., delegarea organelor

de cercetare penală, din cadrul I.G.P.R. – D.I.I., în vederea efectuării următoarelor

activități:

- verificarea calității de

organ de cercetare penală în cadrul poliției judiciare a persoanei anterior

menționate;

- audierea numitului B.S. cu

privire la aspectele sesizate;

- verificarea lucrărilor

efectuate de lucrătorii de poliție și anexarea înscrisurilor necesare soluționării

cauzei;

- audierea persoanelor

împotriva cărora s-a depus plângerea penală.

Prin Rezoluția

nr. 652/P/2007 din 30 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a dispus, în baza art. 228 alin. (6), art. 37 alin. (3) lit. b), raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de D.N. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de

omisiune a sesizării organelor judiciare (art. 263 C.

pen.), favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.) și asociere pentru săvârșirea de

infracțiuni (art. 323 C. pen.). Pentru a se pronunța această soluție, s-a

apreciat că nici una din faptele precizate în plângere nu există, în cauză

nefiind executat nici unul din elementele materiale concrete ce definesc

infracțiunile la care a făcut referire petentul. Totodată, s-a reținut că

petentul formulează frecvent plângeri penale împotriva unor persoane fizice și

lucrători de poliție, plângeri care au caracter șicanator, și că petentul

suferă (cum rezultă din Raportul medico – legal) de „tulburare de personalitate

mixtă cu predominație de tip paranoic și bordeline”.

Împotriva

acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere la Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, plângere care i-a fost

respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 1331/II/2/2008 din 5 august 2008.

Nemulțumit,

petiționarul s-a adresat instanței, potrivit art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 17 din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea formulată de

petiționarul B.S., a desființat Rezoluția nr. 652/P/2007 din 30 iunie 2008 și a

dispus trimiterea cauzei la același parchet, în vedere efectuării actelor

premergătoare începerii urmăririi penale.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

privește desfășurarea anchetei, s-a arătat că nu se poate apela la delegare

decât după începerea urmăririi penale, aceasta decurgând dintr-o interpretare

per a contrario a art. 223 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că, în vederea

strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte

premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne precum și din

celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume

desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii,

amenințări la adresa siguranței naționale.

Curtea a

considerat că, în faza actelor premergătoare, nu se pot delega organele

judiciare ale poliției să efectueze acte procedurale care sunt în competența

procurorului, urmând ca acesta să întocmească, așa cum s-a întâmplat în cauză,

doar actul prin care dă soluția și că, fiind vorba despre o cauză în care

procurorul efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală, actele procedurale

trebuiau să fie întocmite de acesta.

privește organul care a întocmit actele în cauză, Curtea a constatat că

declarația petentului, precum și cea a intimatului, comisarul șef D.N. au fost

luate de către un subcomisar, persoană inferioară în funcție celui cercetat,

ceea ce atrage suspiciuni cu privire la imparțialitatea organului ce face

ancheta.

privește actul procurorului prin care a fost dată soluția, s-a remarcat că

procurorul a făcut o sumară motivare în sensul că intimatul, comisarul - șef D.N.,

nu a fost implicat în soluționarea dosarelor și semnarea corespondenței

unității cu persoanele fizice și juridice, deși petentul vorbea în plângerea sa

și despre o clasare a unei plângeri formulate împotriva a trei polițiști, pe

care procurorul nu o analizează în nici un fel; s-a apreciat că procurorul a

făcut o caracterizare a petentului B.S. și că o asemenea abordare

discriminatorie din partea organelor judiciare ar avea drept efect necercetarea

faptelor cu aparență penală, prezumându-se că aceste fapte sunt simple

invenții; s-a mai arătat că modul în care a fost realizată ancheta în prezenta

cauză aduce atingere principiilor statuate prin C.E.D.O. privind accesul la

justiție și dreptul la un proces echitabil, garantate de art. 6, paragraful 1.

S-a mai arătat

că, deși C.E. se referă, în jurisprudența sa, la obligația instanțelor de a-și

motiva hotărârile, acest principiu e valabil și în cazul actelor procedurale

ale organelor de urmărire penală prin care se dă o soluție, atâta timp cât,

conform dispozițiilor din dreptul procesual penal român acestea trebuie

motivate, iar potrivit deciziei nr. 656/2004, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, „a motiva înseamnă a demonstra, a pune în

evidență datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei

concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unor date

concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea

explicită sau implicită la actele cauzei nu înseamnă a motiva”.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și intimatul D.N.

În cuprinsul

motivelor de recurs scrise depuse la dosar, Parchetul a solicitat casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

pentru ca aceasta să se

pronunțe asupra plângerii cu care a fost investită în sensul în care

legiuitorul a reglementat soluțiile pe care instanța le poate pronunța în baza art.

278

1

C. proc. pen., iar intimatul D.N., fără a motiva recursul de

față, a apreciat că sentința este nelegală și netemeinică.

Recursurile sunt

fondate.

Analizând

sentința atacată, Înalta Curtea constată că prima instanță a admis

plângerea formulată de petent, a desființat rezoluția și a dispus „trimiterea

cauzei la același parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii

urmăririi penale”; procedând astfel instanța de fond a pronunțat o soluție

nelegală, în sensul că, printre soluțiile enumerate la art. 278

1

alin.

(8) lit. a) - c) C. proc. pen., pe care le poate adopta instanța, aceasta nu

este prevăzută.

Instanța de fond

putea, potrivit textului de lege mai sus indicat, să dispună trimiterea cauzei la

parchet, dar numai (după caz) în vederea, fie a începerii urmării penale fie a

redeschiderii urmăririi penale. În contextul primei alternative (trimiterea

cauzei la procuror „în vederea începerii urmăririi penale”) putându-se da

procurorului îndrumările necesare remedierii eventualelor deficiențe

privind competența de efectuare a actelor premergătoare.

Așa fiind,

Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, urmând a fi admise

pentru considerentele arătate, casată sentință și trimisă cauza spre rejudecare

la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurentul intimat D.N.

împotriva sentinței penale nr. 17 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Curtea de Apel

București.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iunie 2009.