ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 555 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului A.I.

având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Guvernul României la restituirea sumelor achitate pentru asigurarea autoturismului proprietate personală, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, provenite din inaplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. (1 lit. m) din Legea nr. 360/2002 și obligarea pârâtului Guvernul României de a emite o hotărâre prin care să precizeze condițiile de aplicare ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 360/ 2002. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul este ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, având funcția de ofițer fiind parte a unor contracte de asigurare facultativă de viață și bunuri.

Dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, prevăd că polițistul are dreptul la asigurare de viață, bunuri și sănătate, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. Instanța de fond a constatat că în mod cert, Guvernul României avea obligația emiterii unui act normativ care să reglementeze condițiile în care exercițiul acestui drept al polițistului să devină efectiv, dar pârâții, autorități publice, nu se pot substitui în obligațiile acestuia. În același timp, emiterea unei hotărâri de Guvern în condițiile prevăzute de aceste dispozițiile legale este prin esență o atribuție exclusivă a Guvernului României, modalitatea și condițiile în care aceasta este adoptată rămânând însă la aprecierea pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A învederat recurentul, prin motivele de recurs, în primul rând, că instanța a cercetat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și s-a pronunțat în pricină cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Instanța de fond, s-a subliniat, prin săvârșirea unui exces de putere, a instituit pe cale judecătoreasca o derogare in favoarea Guvernului României de la prevederile art. 81 alin. (1) din Legea 360/2002 si a prelungit termenul in care guvernul avea obligația să execute legea la infinit.

Pe de altă parte, recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 81 alin. (1) și (2) Legea nr. 360/ 2002, din această interpretarea putându-se deduce, în mod aberant, concluzia că o prevedere imperativă a legii poate fi nesocotită fără sancțiuni de către pârâtul Guvernul României însărcinat cu executarea voinței legiuitorului si, mai mult decât atât, se ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută printr-un act normativ legislativ aflat în vigoare, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. În fine, s-a mai evocat de către recurent că hotărârea pronunțata de prima instanța a fost data cu încălcarea legii, in sensul ca instanța a ignorat existenta unei norme imperative din cuprinsul Legii nr. 360/2002.

A apreciat reclamantul recurent că Guvernul României are in continuare aceasta obligație, de a emite un act normativ care sa reglementeze condițiile in care exercițiul dreptului polițistului la asigurare de viață, sănătate și bunuri, sa devină efectiv, și a precizat acesta că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra celui de-al patrulea capăt de cerere din acțiune, prin care s-a solicitat obligarea paratului Guvernul României la emiterea, în cel mai scurt timp, a unei hotărâri prin care să precizeze condițiile de aplicare ale art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002. În concluzie, a solicitat recurentul reclamant, prin cererea de recurs, admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței civile nr. 555 din 20 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București și reținerea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, polițistul are dreptul la asigurare de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar conform art. 81 din aceeași lege, hotărârile guvernului și ordinele ministrului administrației și internelor date în aplicarea legii trebuiau să fie emise în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia [alin. (1)], până la adoptarea hotărârilor Guvernului polițiștii beneficiind de drepturile corespunzătoare prevăzute în actele normative în vigoare pentru cadrele militare [alin. (1)]. Se reține că prin acțiunea în contencios administrativ formulată, reclamantul a solicitat, pe lângă obligarea pârâtului Guvernul României ca, în cel mai scurt timp, să emită o hotărâre prin care să precizeze condițiile de aplicare a art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor constând în contravaloarea polițelor de asigurare a autoturismului proprietate personală, la actualizarea sumelor solicitate ca despăgubiri, în raport de indicele de inflație, la momentul plății efective și integrale și la plata sumei de 10000 lei reprezentând daune morale provenite din inaplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 360/2002,

în condițiile art. 998-999 C. civ. Instanța de fond, prin sentință, respingând în totalitate acțiunea reclamantului, s-a pronunțat și asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ care să reglementeze condițiile în care exercițiul dreptului prevăzut de art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 să devină efectiv, reținându-se în motivare că emiterea hotărârii în acest sens este o atribuție exclusivă a Guvernului, care are deplina libertate de a stabili modalitatea și condițiile în care acest act administrativ este adoptat. Pe de altă parte, se constată că capătul de cerere în discuție a rămas fără obiect, întrucât prin H.G.

nr. 1083 din 10 septembrie 2008 s-au aprobat condițiile privind asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor. Prin această hotărâre se prevede, prin art. 3, acordarea de despăgubiri polițiștilor pentru următoarele categorii de riscuri: a) rănirea polițistului; b) invaliditate de gradul I; c) invaliditate de gradul II; d) invaliditate de gradul III; e) deces; f) prejudicii aduse bunurilor, și se dispune că despăgubirile prevăzute la art. 4 alin. (4) din acest act administrativ normativ (cu alte cuvinte despăgubirile stipulate pentru situația producerii riscului prevăzut la art. 3 lit. f)) nu se acordă în cazul în care prejudiciul prevăzut la art. 3 lit. f) este acoperit parțial sau în totalitate ca urmare a existenței unei asigurări în sistemul privat.

Nu este reglementată posibilitatea decontării către polițiști a sumelor reprezentând contravaloarea primelor de asigurare a autoturismelor proprietate personală. Până la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1083/2008, polițiștii au beneficiat de drepturile corespunzătoare prevăzute în actele normative în vigoare pentru cadrele militare, dar aceste drepturi nu includeau și dreptul la asigurare de viață, sănătate și bunuri ci numai dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare [art. 21 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare].

În raport de cele mai sus arătate, se constată că în mod just a fost respinsă acțiunea reclamantului și că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond, împrejurare față de care se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul A.I. împotriva sentinței civile nr. 555 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.I., împotriva sentinței civile nr. 555 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2009.