ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții J.D., ș.a., au solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului bănesc reprezentând norma de hrană 12B, pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006 actualizat cu indicele de inflație până la data efectuării plătii. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, se instituie dreptul polițistului la uniformă, echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Prin sentința civilă nr. 2351 din 17 septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției invocate de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanții J.D., ș.a., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că potrivit dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 38/ 2003 care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel de drepturi sunt supuse prescripției de 3 ani; or termenul de prescripție a fost întrerupt succesiv prin legile bugetare anuale.
Pe fondul cauzei, Curte de Apel a reținut, în esență, că Norma nr. 12 B este un supliment care se acordă pentru eforturi deosebite sau în situații speciale personalului căruia i se aplică Statutul polițistului; normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă sunt prevăzute în anexa H.G. nr. 65/2003, fiind limitativ enumerate. Or, reclamanții din prezenta cauză pot beneficia de dreptul pretins numai dacă se află într-una din situațiile prevăzute în hotărârea menționată. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții susținând, în esență, că îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de echivalentul bănesc al suplimentului de hrană întrucât sunt lucrători de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, dreptul pretins este reglementat juridic și s-a născut la data de 1 iulie 2003, conform art. 101 din Ordinul M.A.I.
nr. 440/2003 iar solicitarea acestui supliment este legală în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 440/2003. Examinând cauza și hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, polițistul are dreptul la uniformă, echipament specific, alocații de hrană, asistență medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului.
În aplicarea acestei norme legale, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 65/2003 care reglementează drepturile de hrană în timp de pace, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Administrației și Internelor, căruia i se aplică statutul polițistului în Anexa 1 a actului administrativ normativ menționat a fost prevăzută, între altele, norma 12 B (supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale) ce se acordă gratuit personalului căruia i se aplică Statutul Polițistului, precum și studenților din instituțiile de învățământ de formare a agenților și ofițerilor, care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale (misiuni, aplicații, trageri, tabere, instrucție sau alte activități de pregătire, când se deplasează cu unități sau subunități în alte localități decât cele de reședință pe o durată mai mare de 12 ore) și altor categorii de personal aparținând structurilor Ministerului Administrației și Internelor.
De asemenea prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/440/ 2003 privind hrănirea efectivelor acestui minister în timp de pace, cu modificările și completările ulterioare, s-a prevăzut că norma 12 B este un supliment care se acordă personalului pentru eforturi deosebite sau situații speciale, cum sunt deplasarea în bazinele producătoare de cartofi pentru aprovizionarea unităților cu cantitățile necesare pentru iarnă, polițiștilor din structurile aparținând Poliției de Frontieră Române, aflate în zona de frontieră și celor care deservesc punctele de trecere a frontierei de stat, personalului care încadrează poligoanele de tragere cu activitate permanentă, personalului care participă la parade militare sau manifestări organizate de aniversările unor serbări naționale sau la aplicații în România împreună cu efective din țările membre NATO și partenere, celui care participă la înlăturarea efectelor unor calamități naturale, elevilor și studenților, instituțiilor de învățământ de formare a agenților și ofițerilor în zilele festive, ori de câte ori se depune jurământul, în ziua armelor, precum și absolvenților instituțiilor de învățământ în ziua acordării gradului profesional.
În cauză, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reclamanții nu au dovedit că s-ar afla în una din situațiile speciale, enumerate cu caracter limitativ în normele legale mai sus menționate, care presupun eforturi deosebite și condiționează măsura acordării suplimentului de hrană 12 B. Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 24 și art. 25 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/440/2003, alocarea drepturilor de hrană ale personalului Ministerului Administrației și Internelor se face prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității, în toate situațiile nominal, urmând a se menționa și locurile de muncă, efectivele, perioada și modul cum se acordă.
În cauza de față nu s-au administrat probe din care să rezulte că față de reclamanți a fost respectată procedura de alocare a drepturilor de hrană potrivit Ordinului nr. 440/2003, pentru a putea beneficia de norma de hrană suplimentară nr 12 B. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nu sunt de natură a schimba soluția instanței de fond, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E: Respinge recursul declarat de J.D., ș.a., împotriva sentinței civile nr. 2351 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009. Irevocabilă.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.