ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 25/P din 16

noiembrie 2007 Tribunalul Bihor, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul G.V.,

împotriva rezoluției din 24 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bihor emisă în dosarul nr. 100/P/2006, menținută prin rezoluția din 8 mai 2007

de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosarul nr. 167/VIII.

1/2007.

Prin aceeași sentință, în baza art. 189 C.

proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei, s-a

dispus a se avansa Baroului Bihor din fondul Ministerului Justiției.

De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor la data de 7 mai 2007, (dată la care s-a înregistrat și

la Tribunalul Bihor sub numărul de mai sus), petiționarul G.V. a solicitat

admiterea acestuia desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bihor emisă în  dosarul nr. 100/P/2006 la data de 24 aprilie 2007, menținută

prin rezoluția din 8 mai 2007 de prim procurorul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor în dosarul nr. 167/VIII.1/2007 și trimiterea cauzei la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea efectuării cercetărilor

ce se impun în cauză, apreciind că acest organ este competent în soluționarea

cererii sale.

Verificând actele și lucrările de la dosar,

instanța a constatat, în fapt următoarele:

prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

în dosar nr. 100/P/2006 petiționarul G.V. a solicitat să se efectueze

cercetări privind comiterea infracțiunii de tentativă de omor prin

otrăvire, asupra sa.

Prin rezoluția din 22 noiembrie 2006 Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale în cauză, cu motivația că nu s-au putut administra probe, care

să confirme intenția de otrăvire a petiționarului.

Plângerea petiționarului împotriva soluției s-a admis prin

rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din dosar

nr. 337/VIII- 1/2006, apreciindu-se că este necesară audierea acestuia și

identificarea recipientului la care acesta face trimitere în plângerea sa,

precum și a buletinului de analiză deținut de către petent și administrarea de

probe testimoniale, astfel cum a solicitat acesta.

Cu ocazia reluării urmăririi penale s-a reținut că nu s-a

putut lua declarația petentului, întrucât acesta l-a recuzat pe procurorul de

anchetă (astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat la 18 ianuarie

2007), iar la adresele făcute către Penitenciarul Gherla s-a comunicat

răspunsul înregistrat la 23 februarie 2007 însoțit de acte doveditoare,

respectiv la 13 aprilie 2007.

Prin rezoluția dată la 24 aprilie 2007, în dosarul nr.

100/P/2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pe baza actelor de la

dosar, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.

S-a reținut că petiționarul G.V., deținut în P.R.M.S. Oradea

a declarat că în cursul lunilor octombrie - noiembrie 2005, cu ocazia servirii

sale cu masa de prânz, s-ar fi comis asupra sa o tentativă de omor în sensul că

în mâncare i s-ar fi pus substanțe otrăvitoare, fără a preciza cine este

persoana care ar fi săvârșit fapta și ce substanță anume s-ar fi utilizat.

Petiționarul a precizat că imediat după servirea mesei de prânz a fost

transferat la P.R.M.S. Gherla, iar în drum spre acest penitenciar, în mijlocul

de transport, i s-a făcut rău, a vomat sânge și a leșinat, simptome care au

continuat și după acordarea primului ajutor în această unitate.

De asemenea, s-a mai reținut că petiționarul a mai susținut

că la cabinetul medical din cadrul Penitenciarului Gherla i s-a

acordat

un

tratament medical specific otrăvirilor, iar la cererea

sa,

i

-au

fost

recoltate probe

coprologice pentru examinare toxicologică și

a

primit

un

buletin de

analiză în care s

-a

menționat drept

„cauza

îmbolnăvirii

sale

-

intoxicația alimentară cu produse otrăvitoare”, act pe care

nu l-a

prezentat

și nici

nu

l-a depus la dosar, deși a afirmat că deține

originalul acelui înscris.

Întrucât i s-a pus în vedere petiționarului să indice

martorii care au luat cunoștință fie direct, fie indirect despre săvârșirea

infracțiunii reclamate, acesta nu s-a conformat, dar nici nu a depus în

original sau în copie buletinul de analiză la care a făcut referire, solicitând

însă organelor de urmărire penală să efectueze propriile lor cercetări.

Din adresele comunicate de Penitenciarul Gherla la care s-au

anexat și xerocopii după foile din registrul medical de evidență transfer, a

rezultat că în perioada 16 septembrie - 16 decembrie 2005, petiționarul nu a sesizat

nici verbal și nici în scris și nici nu a prezentat vreun recipient cu

eșantioane având preparate alimentare din hrana primită de la Penitenciarul

Oradea cu o pretinsă deteriorare a proprietăților acestora prin contaminare cu

produse toxice, nu i s-au recoltat probe coprologice și nici nu s-a eliberat

vreun buletin de analiză privind vreun diagnostic de toxiinfecție alimentară.

S-a mai reținut că în perioada menționată, petiționarul a fost transferat de la

Penitenciarul Oradea la cel din Gherla și apoi la Penitenciarul - Spital Dej,

acesta fiind de mai multe ori pacientul cabinetului medical din P.R.M.S.

Gherla, dar pentru alte afecțiuni de tipul: hipertensiune arterială, psihopatie

de tip paranoic gastrită cronică, leziuni traumatice, lambliază, etc.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bihor a apreciat plângerea petiționarului, ca neîntemeiată ș

i, în

baza

art. 228 C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

a

dispus

neînceperea urmăririi penale în cauză, soluție menținută prin rezoluția din 8

mai 2007 a prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor,

emisă în dosar nr. 167/VIII.1/2007.

Împotriva acestei ultime rezoluții, petiționarul a formulat

plângere, în soluționarea căreia instanța de fond a efectuat demersuri pentru

obținerea buletinului de analiză medicală la care acesta se referea în

plângere, însă din adresa emisă de Penitenciarul Gherla (de la fila 17 din

dosar), a rezultat că dosarul medical și toate actele medicale care îl priveau

pe petiționar s

-au

trimis la cabinetul medical din cadrul

Penitenciarului Oradea.

Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 25 din 16

noiembrie 2007, constatând că niciuna din susținerile petiționarului nu au avut

suport probator, a apreciat rezoluția nr. 100/P/2006 din 27 aprilie 2007, dată

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ca fiind legală și temeinică,

menținând-o ca atare și a respins, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petiționar.

Referitor la excepția invocată de petiționar cu privire la

competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în efectuarea

cercetărilor

în

prezenta cauză, față de obiectul plângerii,

instanța a constatat

că

aceasta este neîntemeiată, competent fiind

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care, în mod corect, a soluționat

plângerea acestuia.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat

recurs petiționarul G.V.

solicitând trimiterea cauzei la parchet,

pentru completarea și depunerea probelor la dosar, arătând că a fost victima

unei infracțiuni de tentativă de omor, întrucât i s-au pus în mâncare substanțe

otrăvitoare.

Curtea de Apel Oradea, secția penală și de minori,

prin decizia penală nr. 128 /R din 19 martie 2009,

examinând

sentința penală atacată, din oficiu precum și potrivit motivelor invocate,

conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) și art. 385

14

C.

proc. pen., raportat la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de

art. 385

9

C. proc. pen., a apreciat că recursul petiționarului este

neîntemeiat, iar în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., l-a

respins ca atare.

Prin aceeași decizie, instanța de ultim

control judiciar, l-a obligat pe recurentul petiționar la plata sumei de 850

lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, incluzând și onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 200 lei.

Împotriva

acestei din urmă decizii a formulat, din nou, recurs petiționarul G.V.,

susținând că în mod greșit instanțele au respins plângerea sa, solicitând

trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor sub aspectul

faptelor sesizate.

Pe

rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat

dosarul nr. 2303111/2007, fixându-se prim termen, la 25 mai 2009, când

instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția admisibilității

recursului formulat.

Recurentul

petiționar, a solicitat admiterea recursului formulat și, pe fond, a plângerii

sale, iar pe cale de consecință, trimiterea dosarului la parchet pentru

efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii sesizate prin plângerea

inițială.

Examinând

recursul formulat de petiționarul G.V., Înalta Curte constată că acesta este

inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

lit. e) C. proc. pen. „pot fi atacate cu

recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare

teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel”.

În

speță, petiționarul G.V. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 128/R din 19

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori, ca instanță de recurs.

Totodată,

dispozițiile art. 417 C. proc. pen. prevăd că deciziile pronunțate în recurs nu

sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și

executorii.

Așadar,

sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de

atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față

de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. va respinge

ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul G.V. împotriva sentinței

penale nr. 128/R din 19 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei

de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul G.V. împotriva sentinței penale nr.128/R din 19 martie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.