ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25/P din 16 noiembrie 2007 Tribunalul Bihor, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul G.V., împotriva rezoluției din 24 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emisă în dosarul nr. 100/P/2006, menținută prin rezoluția din 8 mai 2007 de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosarul nr. 167/VIII. 1/2007. Prin aceeași sentință, în baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei, s-a dispus a se avansa Baroului Bihor din fondul Ministerului Justiției.

De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 7 mai 2007, (dată la care s-a înregistrat și la Tribunalul Bihor sub numărul de mai sus), petiționarul G.V. a solicitat admiterea acestuia desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emisă în dosarul nr. 100/P/2006 la data de 24 aprilie 2007, menținută prin rezoluția din 8 mai 2007 de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosarul nr. 167/VIII.1/2007 și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea efectuării cercetărilor ce se impun în cauză, apreciind că acest organ este competent în soluționarea cererii sale.

Verificând actele și lucrările de la dosar, instanța a constatat, în fapt următoarele: prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în dosar nr. 100/P/2006 petiționarul G.V. a solicitat să se efectueze cercetări privind comiterea infracțiunii de tentativă de omor prin otrăvire, asupra sa. Prin rezoluția din 22 noiembrie 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale în cauză, cu motivația că nu s-au putut administra probe, care să confirme intenția de otrăvire a petiționarului.

Plângerea petiționarului împotriva soluției s-a admis prin rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din dosar nr. 337/VIII- 1/2006, apreciindu-se că este necesară audierea acestuia și identificarea recipientului la care acesta face trimitere în plângerea sa, precum și a buletinului de analiză deținut de către petent și administrarea de probe testimoniale, astfel cum a solicitat acesta.

Cu ocazia reluării urmăririi penale s-a reținut că nu s-a putut lua declarația petentului, întrucât acesta l-a recuzat pe procurorul de anchetă (astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat la 18 ianuarie 2007), iar la adresele făcute către Penitenciarul Gherla s-a comunicat răspunsul înregistrat la 23 februarie 2007 însoțit de acte doveditoare, respectiv la 13 aprilie 2007. Prin rezoluția dată la 24 aprilie 2007, în dosarul nr. 100/P/2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pe baza actelor de la dosar, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. S-a reținut că petiționarul G.V., deținut în P.R.M.S. Oradea a declarat că în cursul lunilor octombrie - noiembrie 2005, cu ocazia servirii sale cu masa de prânz, s-ar fi comis asupra sa o tentativă de omor în sensul că în mâncare i s-ar fi pus substanțe otrăvitoare, fără a preciza cine este persoana care ar fi săvârșit fapta și ce substanță anume s-ar fi utilizat.

Petiționarul a precizat că imediat după servirea mesei de prânz a fost transferat la P.R.M.S. Gherla, iar în drum spre acest penitenciar, în mijlocul de transport, i s-a făcut rău, a vomat sânge și a leșinat, simptome care au continuat și după acordarea primului ajutor în această unitate. De asemenea, s-a mai reținut că petiționarul a mai susținut că la cabinetul medical din cadrul Penitenciarului Gherla i s-a acordat un tratament medical specific otrăvirilor, iar la cererea sa, i -au fost recoltate probe coprologice pentru examinare toxicologică și a primit un buletin de analiză în care s -a menționat drept „cauza îmbolnăvirii sale - intoxicația alimentară cu produse otrăvitoare”, act pe care nu l-a prezentat și nici nu l-a depus la dosar, deși a afirmat că deține originalul acelui înscris.

Întrucât i s-a pus în vedere petiționarului să indice martorii care au luat cunoștință fie direct, fie indirect despre săvârșirea infracțiunii reclamate, acesta nu s-a conformat, dar nici nu a depus în original sau în copie buletinul de analiză la care a făcut referire, solicitând însă organelor de urmărire penală să efectueze propriile lor cercetări. Din adresele comunicate de Penitenciarul Gherla la care s-au anexat și xerocopii după foile din registrul medical de evidență transfer, a rezultat că în perioada 16 septembrie - 16 decembrie 2005, petiționarul nu a sesizat nici verbal și nici în scris și nici nu a prezentat vreun recipient cu eșantioane având preparate alimentare din hrana primită de la Penitenciarul Oradea cu o pretinsă deteriorare a proprietăților acestora prin contaminare cu produse toxice, nu i s-au recoltat probe coprologice și nici nu s-a eliberat vreun buletin de analiză privind vreun diagnostic de toxiinfecție alimentară.

S-a mai reținut că în perioada menționată, petiționarul a fost transferat de la Penitenciarul Oradea la cel din Gherla și apoi la Penitenciarul - Spital Dej, acesta fiind de mai multe ori pacientul cabinetului medical din P.R.M.S. Gherla, dar pentru alte afecțiuni de tipul: hipertensiune arterială, psihopatie de tip paranoic gastrită cronică, leziuni traumatice, lambliază, etc. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a apreciat plângerea petiționarului, ca neîntemeiată ș i, în baza art. 228 C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluție menținută prin rezoluția din 8 mai 2007 a prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, emisă în dosar nr. 167/VIII.1/2007.

Împotriva acestei ultime rezoluții, petiționarul a formulat plângere, în soluționarea căreia instanța de fond a efectuat demersuri pentru obținerea buletinului de analiză medicală la care acesta se referea în plângere, însă din adresa emisă de Penitenciarul Gherla (de la fila 17 din dosar), a rezultat că dosarul medical și toate actele medicale care îl priveau pe petiționar s -au trimis la cabinetul medical din cadrul Penitenciarului Oradea. Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 25 din 16 noiembrie 2007, constatând că niciuna din susținerile petiționarului nu au avut suport probator, a apreciat rezoluția nr. 100/P/2006 din 27 aprilie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ca fiind legală și temeinică, menținând-o ca atare și a respins, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., ca nefondată, plângerea formulată de petiționar. Referitor la excepția invocată de petiționar cu privire la competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în efectuarea cercetărilor în prezenta cauză, față de obiectul plângerii, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, competent fiind Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care, în mod corect, a soluționat plângerea acestuia. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul G.V. solicitând trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea și depunerea probelor la dosar, arătând că a fost victima unei infracțiuni de tentativă de omor, întrucât i s-au pus în mâncare substanțe otrăvitoare. Curtea de Apel Oradea, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 128 /R din 19 martie 2009, examinând sentința penală atacată, din oficiu precum și potrivit motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) și art. 385 14 C. proc.

pen., raportat la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art. 385 9 C. proc. pen., a apreciat că recursul petiționarului este neîntemeiat, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., l-a respins ca atare. Prin aceeași decizie, instanța de ultim control judiciar, l-a obligat pe recurentul petiționar la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 200 lei. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat, din nou, recurs petiționarul G.V., susținând că în mod greșit instanțele au respins plângerea sa, solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor sub aspectul faptelor sesizate.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 2303111/2007, fixându-se prim termen, la 25 mai 2009, când instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția admisibilității recursului formulat. Recurentul petiționar, a solicitat admiterea recursului formulat și, pe fond, a plângerii sale, iar pe cale de consecință, trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii sesizate prin plângerea inițială. Examinând recursul formulat de petiționarul G.V., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 1 lit. e) C. proc. pen. „pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel”.

În speță, petiționarul G.V. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 128/R din 19 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, ca instanță de recurs. Totodată, dispozițiile art. 417 C. proc. pen. prevăd că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul G.V. împotriva sentinței penale nr. 128/R din 19 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.V. împotriva sentinței penale nr.128/R din 19 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.