ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2341/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 martie

2007 și precizată ulterior reclamanta SC U. SRL Chisoda cheamă în judecată pe

pârâta SC B.E. SRL Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va

pronunța, să constate rezilierea contractului nr. 26 din 12 iunie 2006 din

culpa pârâtei, să oblige pe pârâtă la plata sumei de 1484 Euro cu titlu de

penalități de întârziere conform punctului VIII din contract reprezentând, la

data introducerii acțiunii, 4978,90 lei, să constate că din culpa pârâtei s-a

produs un prejudiciu reprezentând dezvelirea parcării și distrugerea a 180 buc.

pavele, să oblige pe pârâtă la plata sumei de 31.387,64 lei reprezentând

contravaloarea a 180 buc. pavele, precum și manopera achitată, cu cheltuieli de

judecată.

Prin cerere reconvențională pârâta solicită

să se constate rezilierea contractului de prestări servicii prin acordul comun

al părților, exprimat în mod expres, în scris, de către părțile contractante,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8253 din 7

septembrie 2007 Judecătoria Timișoara admite excepția lipsei competenței

materiale a judecătoriei și, în consecință, declină competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, față de caracterul comercial al

litigiului prin raportare la art. 4 C. com. coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 458/PI din 17

iunie 2008 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,

admite în parte acțiunea principală formulată de reclamantă, admite cererea

reconvențională formulată de pârâtă, dispune rezilierea contractului de

prestări de servicii nr. 26/2006 cu acordul părților, respinge acțiunea cu

privire la capetele de cerere referitoare la plata penalităților, constatarea

culpei pârâtei și achitarea contravalorii a 180 buc. pavele, cu 3.000 lei

cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei.

Reține instanța, pentru a decide astfel,

cu privire la capătul de cerere 2, precizat de reclamantă și, pe cale de

consecință, la capetele 3, 4 și 5 din cererea principală, că nu se poate constata

culpa pârâtei care, față de clauzele contractului, și-a îndeplinit obligațiile

conform anexei la contract, demontarea și refacerea pavelelor parcării

imobilului urmând a fi suportate de reclamantă – ca beneficiar, iar

împământarea cablului fiind executată corespunzător calitativ și cantitativ;

reține, de asemenea, instanța că, întrucât nu s-a relevat culpa pârâtei, nu se

poate dispune rezilierea contractului dintre părți din culpa acesteia, ci

conform acordului comun al părților, reclamanta neopunându-se rezilierii.

Prin decizia nr. 261 din 16 decembrie

2008 Curtea de Apel Timișoara admite apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că reduce

cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta de la

suma de 3.000 lei la suma de 2.000 lei, menținând în rest dispozițiile

hotărârii apelate și reținând, în acest sens, că în primă instanță reclamanta a

achitat suma de 1949,7 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar, iar pârâta a efectuat în primă instanță cheltuieli de judecată în

sumă de 4020 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar,

onorariu avocat și onorariu expert judiciar, reclamanta datorând pârâtei, prin

compensarea cheltuielilor de judecată, suma de 2.000 lei, prima instanță

nefăcând corecta aplicare a dispozițiilor art. 275 și art. 276 C. proc. civ.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta

declară recurs solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, cu consecința respingerii cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă. În susținerea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.

275 C. proc. civ. în temeiul cărora, față de constatarea că, prin întâmpinarea

formulată la fond la cererea reconvențională, reclamanta recurentă a arătat că

nu se opune la rezilierea contractului, recunoscând, deci, la primul termen,

pretenția pârâtei privind rezilierea contractului, împrejurare raportat la care

instanța de control judiciar ar fi trebuit să respingă cererea pârâtei de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., reținând că pretențiile fiecărei părți au

fost încuviințate numai în parte, astfel că a procedat judicios la compensarea

cheltuielilor de judecată făcute de fiecare dintre părți.

Față de admiterea în parte a acțiunii

reclamantei recurente numai cu privire la rezilierea contractului dintre părți,

dar nu din culpa pârâtei, cum aceasta ceruse, ci prin acordul părților,

recurenta nu se poate prevala de aplicarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ.,

ea fiind căzută în pretenții cât privesc capetele 2, 3 și 4 din acțiunea sa.

Astfel fiind, decizia recurată fiind

temeinică și legală, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva acesteia urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

U. SRL Chisoda împotriva deciziei nr. 261 din 16 decembrie 2008 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2009.