ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3155/2009

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 925 din 19 februarie

2009 a admis recursul declarat de pârâții A.N.F.P. și J.B. – Președintele A.N.F.P.,

împotriva sentinței civile nr. 2645 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a modificat

sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei E.E., ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte,

a reținut în esență, așa cum rezultă din considerentele hotărârii următoarele:

În temeiul hotărârilor judecătorești,

respectiv Decizia nr. 263/R din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, și sentința civilă nr. 862/2007

a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă și irevocabilă, reclamanta E.E. a

solicitat A.N.F.P., redistribuirea pe o funcție publică de aceeași categorie,

clasă și același grad profesional cu funcția publică deținută, respectiv de

consilier juridic, în condițiile art. 105 alin. (1) și art. 99 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.

A mai reținut Înalta Curte că instanța de

fond a făcut o aplicare greșită, în cauză, a prevederilor art. 105 alin. (1) și

art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1995, modificată, apreciind în mod

eronat că reclamanta îndeplinea, la data formulării cererii de redistribuire

(adrese nr. 1055588 din 20 noiembrie 2007), condițiile pentru a fi

redistribuită într-o funcție publică de consilier juridic grad I, clasa I

potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. K) raportat la art. 99 alin. (1)

lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 188/1999, modificată.

Concluzionând instanța a reținut că

reclamanta nu a fost eliberată din funcția publică în condițiile art. 99 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu alte cuvinte

nu a fost eliberată din funcția deținută ca urmare a admiterii cererii de

reintegrare în funcția publică ocupată de aceasta a unui alt funcționar public

eliberat sau destituit din funcție în mod nelegal.

Împotriva acestei decizii la data de 17

martie 2009 a formulat cerere de revizuire, susținând că instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra cererii formulate privind schimbarea sentinței nr. 2645

din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel București, în sensul acordării și a

vechimii în muncă pentru perioadele în care i s-au acordat despăgubiri bănești.

În drept cererea a fost întemeiată pe

prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire, Înalta

Curte arată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de

atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor

definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege, motivele pentru

care poate fi introdusă o cerere de revizuire fiind prevăzute limitativ în

lege.

În cadrul revizuirii nu se realizează

controlul judiciar asupra hotărârii atacate, ci o nouă judecată, pe temeiul

unor elemente ce nu au format obiectul judecății care s-a finalizat cu

pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Reglementarea legală.

C. proc. civ. art. 322 alin. (1): Revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cerere în

următoarele cazuri:

2.

dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut

sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a

cerut;

d

in

examinarea prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. reiese că obiectul

revizuirii îl constituie o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce

a fost dedusă judecății.

Hotărârea supusă revizuirii în prezenta

cauză îndeplinește condiția de hotărâre care evocă fondul.

Art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

reglementează trei ipoteze, respectiv extra petita, adică instanța s-a

pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, s-a acordat mai mult decât s-a cerut

ipoteza fiind denumită în literatura de specialitate ca fiind plus petita și

ipoteza când instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, adică minus

petita.

Situația de fapt în cauză.

Redactarea cererii de revizuire relevă

faptul că reclamanta consideră că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

unei cereri, în sensul schimbării sentinței 2645/2008 a Curții de Apel

București și acordării vechimii în muncă pentru perioadele în care i s-au

acordat despăgubiri, considerând astfel revizuenta că instanța de recurs nu i-a

acordat ceea ce a cerut.

În cauză, s-a admis recursul pârâtei, s-a

modificat sentința primei instanțe, și s-a respins acțiunea reclamantei în

totalitate.

Prin respingerea în totalitate a

acțiunii, în mod evident era inutil ca instanța de recurs să se pronunțe asupra

cererii privind vechimea în muncă, din moment ce a găsit neîntemeiată cererea

privind obligarea pârâtului la redistribuirea într-o funcție publică de

execuție.

Ipoteza prevăzută de art. 322 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ. nu are în vedere situația când unele capete de cerere

accesorii au fost rezolvate implicit prin respingerea petitului principal, ori

în speță respingând acțiunea instanța de recurs s-a pronunțat implicit asupra

tuturor cererilor.

Având în vedere prezentele considerente,

se va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta E.E., ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D EC I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta E.E. împotriva

deciziei nr. 925 din 19 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

iunie 2009.