ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8070/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Adresându-se Tribunalului București, la

6 iunie 2005, reclamanta Uniunea Arhitecților din România (U.A.R.) a contestat,

în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția

nr. 4236 din 4 mai 2005 emisă

de Primarul General al Municipiului

București prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a

apartamentului nr. 2 de la etajul

I,

pivnița nr. 8 de la

subsol și camera de serviciu

nr. 11

de

la mansardă, situate în imobilul din București.

Tribunalul București a încuviințat în

principiu, la termenul din

17 ianuarie

2006, cererea de intervenție formulată de B.C.

și B.T. (foștii chiriași

care au cumpărat apartamentul în litigiu) în interesul pârâtului Municipiul

București.

Soluționând litigiul în primă instanță,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 350 din 14 martie

2006, a respins ca neîntemeiată acțiunea (contestația), cu motivarea că

reclamanta Uniunea Arhitecților din România nu a dovedit că este aceeași cu

Societatea Arhitecților Români, care a fost proprietara imobilului aflat în

litigiu.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia nr. 129 din 20 februarie 2008, a respins ca nefondat apelul

declarat

de reclamanta Uniunea Arhitecților

din România împotriva sentinței

civile nr. 350/2006 a Tribunalului

București. în considerentele

deciziei

curtea de apel a motivat că reclamanta nu a dovedit că este

una și

aceeași persoană juridică cu fosta Societate a Arhitecților Români, care a fost

proprietara apartamentului în litigiu și care a fost desființată în anul 1951.

Împotriva deciziei civile nr. 129/2008 a Curții

de Apel București

a declarat recurs

reclamanta Uniunea Arhitecților din România. Prin

recursul declarat s-au

susținut, în esență, următoarele:

-

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și nu a arătat

motivele pe care se sprijină, decizia cuprinzând motive străine de natura

pricinii (art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.);

-

decizia este lipsită de temei legal și a fost pronunțată

cu

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.)

deoarece, în temeiul art. 3 din Legea nr. 10/2001,

reclamanta este îndreptățită la despăgubiri.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din această lege,

sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau,

după caz, prin echivalent persoanele

juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de

organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6

martie 1945; neîndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute în prezentul

articol este condiționată de continuarea activității ca

persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau

de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat

activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească,

se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Prin cererea de chemare în judecată și

ulterior pe parcursul procesului, reclamanta a susținut că este continuatoarea

Societății Arhitecților Români și în această calitate a solicitat restituirea

în natură a imobilului.

Societatea Arhitecților Români a fost fondată

în anul 1891 și recunoscută ca persoană juridică în anul 1903 (filele 40-42 din

dosarul primei instanțe), dar, prin Decretul nr. 92/1951, a fost desființată

(fila 43).

Uniunea Arhitecților din România din

R.P.R. a fost înființată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2447 din 13

noiembrie 1953 (fila 44) și înscrisă în registrul special pentru persoane

juridice în baza încheierii pronunțate de fostul Tribunal Popular al Raionului

I.V. Stalin în dosarul nr. 3255/1953 (fila 55).

Unele măsuri referitoare la activitatea

Uniunii Arhitecților din România au fost reglementate prin Decretul nr. 127 din

24 aprilie 1990 (filele 58-60).

Actele enunțate mai sus nu fac dovada că

Societatea Arhitecților Români și-a continuat activitatea până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, reclamanta Uniunea

Arhitecților din România nu a dovedit că, prin hotărâre judecătorească, s-a

constat că este aceeași persoană juridică cu Uniunea Arhitecților din România.

În atare situație, reclamanta nu este

îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Respingând acțiunea formulată de

reclamantă, prima instanță

și instanța de

apel au pronunțat hotărâri cu aplicarea corectă a Legii

nr. 10/2001.

Examinarea actelor din dosarul instanței de

apel nu îndreptățește susținerea că instanța a încălcat vreo formă de procedură

prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Prin considerentele deciziei, curtea de apel a

expus cu claritate motivele pe care și-a sprijinit hotărârea.

Nefiind

întemeiat, recursul exercitat în cauză va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIV

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta Uniunea Arhitecților din România împotriva deciziei nr. 129 din

data

de 20 februarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

I

revocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

decembrie 2008.