ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4452/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21766 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 1944 s-a refugiat împreună cu familia din motive etnice, din localitatea Pustuța în localitatea Cămărașu. Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a depus întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, tardivitatea introducerii acțiunii, pe fondul cauzei, solicitând respingerea cererii.

Prin sentința civilă nr. 307/2008 din 11 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția invocată, instanța respingând în consecință cererea formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei la data de 25 iulie 2007, iar acțiunea a fost promovată la data de 21 ianuarie 2008, cu depășirea termenului prevăzut de Legea nr. 189/2000, astfel încât, în cauză intervine sancțiunea decăderii, în raport cu prevederile art. 101-103 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.M., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie; și nelegalitate, susținând, în esență, că în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, termenul aplicabil este de 6 luni, termen ce începe să curgă de la data comunicării actului atacat.

Apreciază recurenta că termenul de contestare a hotărârii emise de pârâtă s-a împlinit la data de 25 ianuarie 2008, acțiunea introductivă fiind promovată la 21 ianuarie 2008, data poștei, astfel încât în mod greșit prima instanță a admis excepția invocată și a respins în consecință acțiunea formulată. Mai mult, arată recurenta, cu toate că a solicitat primei instanțe ca actele de procedură să îi fie comunicate la domiciliul ales, citarea s-a realizat la o altă adresă la care, în prezent, nu mai locuiește.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârilor referitoare la drepturile prevăzute de acest act normativ persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ. Din actele de la dosarul cauzei, se constată că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei la data de 25 iulie 2007, acțiunea introductivă fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 21 ianuarie 2008, așadar cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul aplicării termenului de 6 luni instituit prin art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută, întrucât O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este un act normativ cu caracter special, care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004, astfel încât termenul aplicabil în speța dedusă judecății este cel de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (4) din norma specială. Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de lege, rezultă că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. În atare condiții, în mod corect prima instanță, constatând că acțiunea nu a fost promovată cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (4) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, a dat eficiență dispozițiilor sancționatorii prevăzute de art. 103 C. proc. civ. În ce privește motivul de recurs relativ la necitarea la domiciliul alea indicat prin cererea de chemare în judecată, Curtea reține că în conformitate cu prevederea art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții. Se constată că prin acțiunea introductivă reclamanta s-a mărginit la a indica adresa la care solicită a se realiza citarea, fără a face însă vreo mențiune relativă la persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, situație în care citarea, potrivit art. 93 teza finală C. proc.

civ., se realizează la domiciliul părții. Pe de altă parte, neregularitatea citării constituie o nulitate relativă ce poate fi invocată doar de partea căreia i s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură nelegal. Or, în susținerea acestei critici recurenta nu a invocat existenta vreunei vătămări, arătând numai faptul că, în prezent, nu mai locuiește la adresa la care s-a realizat citarea în fond. Cum prima instanță a soluționat în mod corect speța dedusă judecății, iar reclamantei nu i s-a pricinuit vreo vătămare în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază nefondată critica invocată de recurentă sub acest aspect. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de G.M. împotriva sentinței civile nr. 307/2008 din 11 martie 2008 ai Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008.