ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4452/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Cluj reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21766 din 9 iulie 2007 emisă

de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că în anul 1944 s-a refugiat împreună cu familia din motive etnice, din

localitatea Pustuța în localitatea Cămărașu.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a

depus întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, tardivitatea introducerii

acțiunii, pe fondul cauzei, solicitând respingerea cererii.

Prin sentința civilă nr. 307/2008 din 11

martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă excepția invocată, instanța respingând în consecință

cererea formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei la data

de 25 iulie 2007, iar acțiunea a fost promovată la data de 21 ianuarie 2008, cu

depășirea termenului prevăzut de Legea nr. 189/2000, astfel încât, în cauză

intervine sancțiunea decăderii, în raport cu prevederile art. 101-103 C. proc.

civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs G.M., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie; și nelegalitate,

susținând, în esență, că în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr.

554/2004, termenul aplicabil este de 6 luni, termen ce începe să curgă de la

data comunicării actului atacat.

Apreciază recurenta că termenul de

contestare a hotărârii emise de pârâtă s-a împlinit la data de 25 ianuarie

2008, acțiunea introductivă fiind promovată la 21 ianuarie 2008, data poștei,

astfel încât în mod greșit prima instanță a admis excepția invocată și a

respins în consecință acțiunea formulată.

Mai mult, arată recurenta, cu toate că a

solicitat primei instanțe ca actele de procedură să îi fie comunicate la

domiciliul ales, citarea s-a realizat la o altă adresă la care, în prezent, nu

mai locuiește.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul

declarat pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art. 7

alin. (4) din OG nr. 105/1999, aprobată cu modificările și completările

ulterioare prin Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârilor referitoare la

drepturile prevăzute de acest act normativ persoana interesată poate face contestație

la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii,

potrivit Legii contenciosului administrativ.

Din actele de la dosarul cauzei, se

constată că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei la data de 25 iulie

2007, acțiunea introductivă fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la

data de 21 ianuarie 2008, așadar cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut

de lege.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul

aplicării termenului de 6 luni instituit prin art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu

poate fi reținută, întrucât O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, este un act normativ cu caracter special, care cuprinde norme

derogatorii de la dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004,

astfel încât termenul aplicabil în speța dedusă judecății este cel de 30 de

zile stabilit de art. 7 alin. (4) din norma specială.

Având în vedere natura imperativă a

termenului prevăzut de lege, rezultă că nerespectarea acestuia atrage

sancțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza

I

C. proc. civ.

În atare condiții, în mod corect prima

instanță, constatând că acțiunea nu a fost promovată cu respectarea termenului

prevăzut de art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, a dat eficiență dispozițiilor sancționatorii prevăzute de art. 103 C.

proc. civ.

În ce privește motivul de recurs relativ

la necitarea la domiciliul alea indicat prin cererea de chemare în judecată,

Curtea reține că în conformitate cu prevederea art. 93 C. proc. civ., în caz de

alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea

actelor de procedură, comunicarea acestora se face la acea persoană, iar în

lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.

Se constată că prin acțiunea introductivă

reclamanta s-a mărginit la a indica adresa la care solicită a se realiza

citarea, fără a face însă vreo mențiune relativă la persoana însărcinată cu

primirea actelor de procedură, situație în care citarea, potrivit art. 93 teza

finală C. proc. civ., se realizează la domiciliul părții.

Pe de altă parte, neregularitatea citării

constituie o nulitate relativă ce poate fi invocată doar de partea căreia i s-a

pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de

procedură nelegal.

Or, în susținerea acestei critici

recurenta nu a invocat existenta vreunei vătămări, arătând numai faptul că, în

prezent, nu mai locuiește la adresa la care s-a realizat citarea în fond.

Cum prima instanță a soluționat în mod

corect speța dedusă judecății, iar reclamantei nu i s-a pricinuit vreo vătămare

în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază nefondată

critica invocată de recurentă sub acest aspect.

Pentru considerentele arătate, se constată

că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind

nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de G.M.

împotriva sentinței civile nr. 307/2008 din 11 martie 2008 ai Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2008.