ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul P.E. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta,

să dispună anularea hotărârii nr. 22657

din 13 februarie 2008

emisă de aceasta și obligarea ei să-i recunoască calitatea de refugiat.

Reclamantul arată că prin hotărârea a cărei

anulare o solicită i-a fost respinsă cererea, reținându-se de către pârâtă că

nu se încadrează în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 484 din 10 iunie 2008, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea

hotărârii nr. 22657 din 13 februarie 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia

din urmă să-i recunoască calitatea de refugiat, pe perioada 5 septembrie

1944-30 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr.

189/2000, începând cu data de 1 februarie 2008.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că probele existente la dosar, respectiv

declarațiile martorilor A.D. și A.I. atestă că reclamantul a fost refugiat pe

motive etnice, împreună cu familia, din localitatea Săndulești în comuna

Cricău.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa

Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța a acordat drepturile reclamantului, fără dovezi,

întrucât în cauză suntem în prezența doar a unei singure depoziții, or potrivit

pluralului legii ar fi trebuit să existe două surse de informație, care să indice

împreună aceleași date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul

plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu etc și, care ar

fi putut fi coroborate în favoarea reclamantului.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut

de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în

ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate

în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă

localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă

forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția

persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a

recăsătorit.

După cum se poate

observa, din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să

o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată

să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea

celor persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în

vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât

și cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.

Nu se poate susține

ideea că prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de

„persoană cetățean român" legiuitorul ar fi înțeles să distingă între

anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în

vedere toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care aflați pe

teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuții pe motive etnice,

persecuții care au determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul

art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Potrivit art. 6 din

O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002,

dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele

interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în

care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au

fost depuse declarațiile autentificate ale martorilor A.D. și A.I. din al căror

conținut rezultă că reclamantul împreună cu familia s-a

refugiat

din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice, instanța a dispus

administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct.

1 C. proc. civ. martorul A.D. a confirmat calitatea de refugiați a

reclamantului și membrilor familiei sale, dând instanței detalii privitoare la

refugiu și relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost

implicat personal, deoarece i s-a recunoscut și lui calitatea de refugiat,

depunând și o hotărâre judecătorească în acest sens.

Față de cele ce preced,

se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

astfel că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 484 din

10 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2009.