Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1061/2009

HOTĂRÂRE
31.03.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1061/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 3876 din 18 martie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta A.R.S.T.A.R. RA București în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General și în consecință a constatat încetate efectele contractului de asociere din 21 aprilie 1993 încheiat de părți, cu obligarea pârâtului la plata de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că între părțile în proces s-a încheiat contractul de asociere din 21 aprilie 1993 ce avea ca obiect finalizarea executării lucrărilor de construcții a blocului M 42 tronsonul 1, situat în București, sector 3. Cum această construcție s-a finalizat la 16 octombrie 2007, instanța a constatat încetarea efectelor asocierii.

Apelul declarat de pârât împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 357 din 25 septembrie 2008, reținând că în raport de obiectul contractului astfel cum a fost convenit de părți, situația de fapt confirmată de părți și rezultată din probatoriul administrat în cauză, sentința instanței de fond este corectă, impunându-se a fi menținută. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtul a declarat recurs, menținând că este netemeinică și nelegală, întrucât: - a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Criticile din recurs au vizat în esență obligația de plată reprezentând profitul minim garantat ce subzistă, în opinia recurentului în sarcina societății reclamantei, în temeiul art. 5 din contractul de asociere coroborat cu art. 3 din actul adițional și raportat la art. 969 C. civ. Recursul pârâtului este nefondat. Motivul de recurs invocat de pârâtă raportat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este dovedit. Invocarea de către recurent a textului procedural menționat mai sus este neîntemeiată întrucât instanța de apel nu a schimbat natura actului juridic dedus judecății iar prin interpretarea contractului de asociere nu a fost sub nicio formă alterarea substanței actului.

În motivarea hotărârii sale, instanța de apel a statuat că prin art. 7 din contract părțile au convenit că după darea în exploatare a blocului, să se stabilească de comun acord activitățile comune ce urmează a se desfășura. Cum un atare acord nu s-a mai perfectat, iar reclamanta a dobândit ulterior dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe utile a imobilului prin sentință judecătorească, temeinic și legal s-a constatat încetarea efectelor contractului. S-a mai reținut de asemenea corect în hotărârea recurată că nu mai are temei în acest context nici obligația reclamantei de a achita lunar pârâtului valoarea profitului brut minim garantat convenită inițial prin clauza de la art. 19 din contract, concluzionându-se că trebuie menținută hotărârea instanței de fond care a dat o interpretare corectă clauzelor contractuale în temeiul art. 969 C. civ.

și art. 977art. 985 C. civ. În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe care recurentul l-a invocat în cererea sa, se impune constatarea că în cuprinsul recursului nu a mai fost susținut, recurentul neindicând care au fost dispozițiile legale încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel. În contextul celor ce preced, recursul reclamantului rezultă că nu este întemeiat și în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge.

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei comerciale nr. 357 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 31 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1278/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iulie 2006 reclamanta SC S.C. SRL (fostă SC R. SRL), a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, solicit
ÎCCJ 2009-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2009
ă a celor două părți contractante, s-a ajuns la o consecință care nu a fost prevăzută la data încheierii contractului și anume sfârșitul asocierii, dar părțile la încheierea actului adițional din 8 februarie 1994 au trecut-o drept clauză în
ÎCCJ 2009-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1214/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 iulie 2007, reclamanta ARSTA R. RA l-a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General, solicitând instanței ca, prin
ÎCCJ 2008-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 563/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4651 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 3765/2005, s-a respins, ca nefo
ÎCCJ 2010-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.R.S.T.A.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureșt
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă