ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 42 din 15 ianuarie 2008,
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a
admis
acțiunea formulată de reclamantul M.I., a anulat
hotărârea nr. 21825 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta
să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada octombrie
1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000
începând cu data de 1 octombrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că
reclamantul a făcut dovada refugiului din localitatea de domiciliu, în altă
localitate ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma încheierii Dictatului
de la Viena.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
Casa Județeană de Pensii Cluj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
indicând dispozițiile art. 299 și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivare a arătat că instanța de fond în
mod greșit a admis acțiunea reclamantului pe baza unui probatoriu contradictoriu
și că din cuprinsul Legii nr. 189/2000 rezultă că trebuie să existe două surse
de informație care să indice împreună aceleași date respectiv data de plecare,
motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu pentru a
putea fi coroborate în favoarea reclamantului.
Motivează totodată că declarațiile martorilor
trebuiau să fie foarte clare și să se susțină reciproc, însă din conținutul
acestora nu se poate recunoaște un interval de refugiu cert.
Examinând sentința atacată în raport cu
criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale
incidente pricinii și potrivit art. 304
1
C. proc. civ., Curtea
constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în
continuare.
Din declarațiile autentificate ale martorilor
R.P. și L.N. și audiați în fața instanței de fond, rezultă că reclamantul,
împreună cu familia sa, în octombrie 1940 din cauza persecuțiilor etnice
părăsind Ardealul de Nord ocupat de autoritățile hortiste s-au refugiat din
localitatea de domiciliu Baci, în localitatea Turda. Reclamantul împreună cu
familia s-a întors din refugiu în cursul anului 1945.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G.
nr. 105/1999, cu
modificările și
completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ
persoana, cetățean român, care în perioada
regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la
6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din
motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă
localitate.
Conform art. 2 din
Normele de aplicare ale prevederilor O.G.
nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin
persoană
refugiată se înțelege persoana
care a fost obligată să-și schimbe
domiciliul în altă localitate din
motive etnice.
Curtea constată că, în
mod corect, instanța de fond a reținut existența persecuțiilor etnice suferite
de reclamant și de familia
acestuia, pe baza declarațiilor de martori depuse la
dosar.
În acest sens, este de menționat că legea nu
face distincție
după cum persoana care
solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate
aflată sub administrația statului român
într-o localitate aflată sub
administrație străină, atâta timp cât
ambele
localități se află pe teritoriul actual al Statului Român.
Este de notorietate
împrejurarea că prin Dictatul de la Viena
încheiat la 30 august 1940, o
parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria
conducând la o tensionare
a
relațiilor dintre România și Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a
clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să
rezolve
nici problema naționalităților,
separând toți etnicii maghiari de cei
români
astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul
Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea
primită de Ungaria iar
o parte din
populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania
Sudică.
Față de cele arătate, constatând temeinicia
și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua
C. proc. civ.
, Curtea va respinge, ca
nefondat recursul
declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
recursul declarat de Casa Județeană de pensii Cluj
împotriva sentinței nr. 42 din
15 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj,
secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.